Lanțurile iubirii
Cândva,lanțurile iubirii mă țineau prizonier..
Cuvinte grele mă răneau ca niște săgeți ascuțite,
Cu sufletul sângerând incercam sa mă eliberez,
Dar inima îmi făcea durerile neauzite..
Cu cearcăne negre,în nopțile adânci,
Visam la sublime iubiri netrăite..
Dar lanțurile îmi țineau pașii în loc,
Privem ochii lui,ca de foc,
Atât de frumoși,atât de albaștrii,
Și-mi ucideam visurile răzvrătite..
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Monica BP
Data postării: 7 septembrie 2022
Vizualizări: 992
Poezii din aceiaşi categorie
OMUL CE-I?
U n gând îmi muncește mintea fragilă,
Îmi pune întebări, n-am un răspuns ,
Îmi dă răgaz o vreme ,
Apoi din nou întrebarea
Mai mult un ultimatum răstit :
Spune-mi de știi : ce-i omul ?
OM SAU FIARĂ ?
E ,o întrebare la care toți ,
Toți vrem un RĂSPUNS!...
Nenăscut
Am clipit
Și tu ai rămas
Fata din trecut
Și m-am mânhnit …
Și într-o clipă am devenit
nenăscut!
Am mai clipit odată
Și ai venit
De undeva din trecut …
Dar unde eu eram cândva,
Tu mă priveai prin timp
nenăscut!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Ion pozitiv
Ieșită pe balcon
După un duș fierbinte
Te văd trecând pe bulevard...
De-ai ști... că te aveam în minte...
Imaginea verii cu al tău vin
Mi-a acoperit privirea
Păcat... nu pot să te sun...
M-ai acuza cu... hărțuirea...
Și te-am privit cu ochii uzi
Cum mi te pierzi printre mașini
Te-am strigat în gând...poate m-auzi
Și te întorci să mă fericești cu-n vin...
E rece, mâinile-mi tremură
lar sufletul mi se cutremură
De durere și de dor amar
Și că tot în jur e doar neclar....
E seara Sfântului Ion
Și azi in gând cu tine o s-adorm...
Ce trăiesc e atât de primitiv..
Te-am zărit...mi-e seara un Ion pozitiv..
Dragoste catre Dumnezeu
Dumnezeu
Te iubesc O Doamne
Te iubesc O Doamne
În tine ma incred
Tu esti salvatorul meu
Cind eram in lanturi grele
In pacate si in lume pierduta
Tu mai cautat si mai gasit
Si mai curat de pacate
Iti Multumesc O Doamne
Ca existi in viata mea.
Aici
Ți am oferit din timp
Și au trecut ani
Mi ai adus soare,
Și au apărut încet, stropi de ploaie
Vorbeam cu mine despre tine
Și mă întrebam..
Oare a mai rămas iubire ?
Sau poate doar o amăgire ?
De dimineață, intr o joi..
M am trezit goală, fără noi
Și m a durut atât de tare
Pentru ca am crezut intr o schimbare.
Priveam totul ca pe o amentire..
Ca pe ceva, ce n avea sa mai fie
Deși încă nu renunțasem la iubire
Se terminase pentru mine…
N. S.
Tăticul meu
Tata e eroul meu,
Mă ajută, el, mereu,
Nu mă lasă nici la greu,
Cel mai bine îl știu doar eu.
Autor: Nicoleta Postovan
OMUL CE-I?
U n gând îmi muncește mintea fragilă,
Îmi pune întebări, n-am un răspuns ,
Îmi dă răgaz o vreme ,
Apoi din nou întrebarea
Mai mult un ultimatum răstit :
Spune-mi de știi : ce-i omul ?
OM SAU FIARĂ ?
E ,o întrebare la care toți ,
Toți vrem un RĂSPUNS!...
Nenăscut
Am clipit
Și tu ai rămas
Fata din trecut
Și m-am mânhnit …
Și într-o clipă am devenit
nenăscut!
Am mai clipit odată
Și ai venit
De undeva din trecut …
Dar unde eu eram cândva,
Tu mă priveai prin timp
nenăscut!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Ion pozitiv
Ieșită pe balcon
După un duș fierbinte
Te văd trecând pe bulevard...
De-ai ști... că te aveam în minte...
Imaginea verii cu al tău vin
Mi-a acoperit privirea
Păcat... nu pot să te sun...
M-ai acuza cu... hărțuirea...
Și te-am privit cu ochii uzi
Cum mi te pierzi printre mașini
Te-am strigat în gând...poate m-auzi
Și te întorci să mă fericești cu-n vin...
E rece, mâinile-mi tremură
lar sufletul mi se cutremură
De durere și de dor amar
Și că tot în jur e doar neclar....
E seara Sfântului Ion
Și azi in gând cu tine o s-adorm...
Ce trăiesc e atât de primitiv..
Te-am zărit...mi-e seara un Ion pozitiv..
Dragoste catre Dumnezeu
Dumnezeu
Te iubesc O Doamne
Te iubesc O Doamne
În tine ma incred
Tu esti salvatorul meu
Cind eram in lanturi grele
In pacate si in lume pierduta
Tu mai cautat si mai gasit
Si mai curat de pacate
Iti Multumesc O Doamne
Ca existi in viata mea.
Aici
Ți am oferit din timp
Și au trecut ani
Mi ai adus soare,
Și au apărut încet, stropi de ploaie
Vorbeam cu mine despre tine
Și mă întrebam..
Oare a mai rămas iubire ?
Sau poate doar o amăgire ?
De dimineață, intr o joi..
M am trezit goală, fără noi
Și m a durut atât de tare
Pentru ca am crezut intr o schimbare.
Priveam totul ca pe o amentire..
Ca pe ceva, ce n avea sa mai fie
Deși încă nu renunțasem la iubire
Se terminase pentru mine…
N. S.
Tăticul meu
Tata e eroul meu,
Mă ajută, el, mereu,
Nu mă lasă nici la greu,
Cel mai bine îl știu doar eu.
Autor: Nicoleta Postovan
Alte poezii ale autorului
Neiubirea
Veștejit de neiubire
Sufletul meu plânge
Scoica aparențelor
Ascunde perla esenței mele.
Strălucirea spiritului meu
E umbrită de imaginea mea,
Sunt o lira veche pe lângă care oamenii trec nepăsători
Neștiind că dacă îi ating coardele
Va canta minunat,
O frunza care cade nebăgată in seama,
Frumusețea ei pierzandu-se in Neamț..
Sufletul meu plânge și strigă:
Sunt aici,de ce nu mă vezi?
E târziu,dar mai lupt prin cuvânt sa strălucesc..
Mă vezi?..
Nu mă văd
Ei nu mă văd...
Nu vad curcubeul de trăiri din inima mea ce bate aparte,
Gândul meu,miile de șoapte,
Nu vad conturul sufletului meu in noapte,
Zâmbetul meu ascuns,lacrima mea,
Și poate,nici frumusețea ascunsa,
Ei nu mă văd,
Trec indiferenți pe langa mine
Ca pe lângă o lira prăfuită,
Ce-ascunde fermecătoare canturi..
Ei nu mă văd,
Și trist,mă pierd în mulțime,
Regasindu-ma pe mine
Doar în propriile-mi gânduri.
Oglinda lor e oarbă,
Ei nu mă văd,
O lacrimă îmi cade,o șterg,
Si-apoi zâmbesc:
Sunt ca macul roșu pierdut pe câmpuri..
Steaua pierduta
M-am stins și nu mai am vreo așteptare,
Și parcă tu acum străluci mai tare..
Mă învârteam in jurul stelei tale și încercăm s-o-ating..
Târziu e-acum,atâta timp trecut-a...
In inima-mi tristețile doar ning,
Acum,când steaua ta parca rasare
Mai vie,mai frumoasa,uimitoare...
Armura sau porțile deschise
Sunt oameni în fața cărora
Sufletul meu trebuie sa poarte armura.
Mi-e teama de săgețile ochilor lor,
Otrăvite de ura..
Și sunt oameni pentru care
Inima mea își deschide porțile toate ,
Și blânda strălucire din privirea lor
O umplu cu lumini atât de minunate..
Povara unui anonim
Ieri te-am citit pe tine,azi l-am citit pe Blaga..
Cum e sa ai aripi uriașe,CTP?
Și eu iubesc cuvântul,dar aripile mele sunt mici..
Și tristețea mă inunda...
Uneori,poate,poezia mă apropie de astre.
As putea să trăiesc liniștită în anonimatul meu-reusesc uneori,
Dar acum,când noaptea se lasă,pacea mea se cufundă,
Vreau sa pot zbura și eu spre înalt,
Nu vreau lauri,doar puterea de a face din cuvânt diamant.
Și eu iubesc cuvintele simple,
,,Umbra lumii îmi trece peste inimă.",
Am obosit,aripile mele sunt prea mici,
Dar acum scriu cu sufletul,
Poate el le va da putina putere..
Te rog,destinule,lasă-mă să strălucesc o clipa
Iubesc cuvântul,beau din pocalul pasiunii cu sete.
Te rog,destinule,o singura dată dă-mi aripi uriașe,
Apropie-ma de idolii mei.
Nu-ți cer frumusețe,bogăție,putere,
O clipă de strălucire,aceasta mi-e singura vrere..
Trubadur trist
Nu cred in îngeri,nu cred in stele,
Sunt prizonier al vieții,
Obligat să simt și să mor..
Dumnezeu nu poate fi crud,
Așadar,zilele curg infernal,
In zare,umbra negrului final..
Dumnezeu poate fi doar imparțial,
Așadar,nu sper la salvare,
Știu că tentaculele morții mă vor nimici și pe mine.
De ce raiul?
Pacea neființei e la fel de dulce.
Mi-e frica doar de trecerea dintre aici și acolo,
Cu o secundă înaintea morții voi fi în iad,
Cu o secundă după,in rai,
Dar nu cel cu îngeri,ci cel fără grai,
Ca un somn fara vise..
Asta cred,de aceea nu lupt pentru nimic,
Nu sper la rasplata de apoi,
Trubadur trist,ce știe că viața
E un fum ce se risipește..
Lasă-mă să dorm,sa nu mă mai trezesc,
Viața e o cruce,ce paradox,
O port pe spiritul meu de ateu..
Unde ești tu,Zeu?,
Sa iei suferința,nonsensul și spaima..
Îmi trag pașii trist,cu durere,și greu,
E noapte în zare,și-n ultima filă din cartea vieții,
Dar sunt obligat să ajung la ea,
O,viața,te blestem,cu inima rece și grea..
Neiubirea
Veștejit de neiubire
Sufletul meu plânge
Scoica aparențelor
Ascunde perla esenței mele.
Strălucirea spiritului meu
E umbrită de imaginea mea,
Sunt o lira veche pe lângă care oamenii trec nepăsători
Neștiind că dacă îi ating coardele
Va canta minunat,
O frunza care cade nebăgată in seama,
Frumusețea ei pierzandu-se in Neamț..
Sufletul meu plânge și strigă:
Sunt aici,de ce nu mă vezi?
E târziu,dar mai lupt prin cuvânt sa strălucesc..
Mă vezi?..
Nu mă văd
Ei nu mă văd...
Nu vad curcubeul de trăiri din inima mea ce bate aparte,
Gândul meu,miile de șoapte,
Nu vad conturul sufletului meu in noapte,
Zâmbetul meu ascuns,lacrima mea,
Și poate,nici frumusețea ascunsa,
Ei nu mă văd,
Trec indiferenți pe langa mine
Ca pe lângă o lira prăfuită,
Ce-ascunde fermecătoare canturi..
Ei nu mă văd,
Și trist,mă pierd în mulțime,
Regasindu-ma pe mine
Doar în propriile-mi gânduri.
Oglinda lor e oarbă,
Ei nu mă văd,
O lacrimă îmi cade,o șterg,
Si-apoi zâmbesc:
Sunt ca macul roșu pierdut pe câmpuri..
Steaua pierduta
M-am stins și nu mai am vreo așteptare,
Și parcă tu acum străluci mai tare..
Mă învârteam in jurul stelei tale și încercăm s-o-ating..
Târziu e-acum,atâta timp trecut-a...
In inima-mi tristețile doar ning,
Acum,când steaua ta parca rasare
Mai vie,mai frumoasa,uimitoare...
Armura sau porțile deschise
Sunt oameni în fața cărora
Sufletul meu trebuie sa poarte armura.
Mi-e teama de săgețile ochilor lor,
Otrăvite de ura..
Și sunt oameni pentru care
Inima mea își deschide porțile toate ,
Și blânda strălucire din privirea lor
O umplu cu lumini atât de minunate..
Povara unui anonim
Ieri te-am citit pe tine,azi l-am citit pe Blaga..
Cum e sa ai aripi uriașe,CTP?
Și eu iubesc cuvântul,dar aripile mele sunt mici..
Și tristețea mă inunda...
Uneori,poate,poezia mă apropie de astre.
As putea să trăiesc liniștită în anonimatul meu-reusesc uneori,
Dar acum,când noaptea se lasă,pacea mea se cufundă,
Vreau sa pot zbura și eu spre înalt,
Nu vreau lauri,doar puterea de a face din cuvânt diamant.
Și eu iubesc cuvintele simple,
,,Umbra lumii îmi trece peste inimă.",
Am obosit,aripile mele sunt prea mici,
Dar acum scriu cu sufletul,
Poate el le va da putina putere..
Te rog,destinule,lasă-mă să strălucesc o clipa
Iubesc cuvântul,beau din pocalul pasiunii cu sete.
Te rog,destinule,o singura dată dă-mi aripi uriașe,
Apropie-ma de idolii mei.
Nu-ți cer frumusețe,bogăție,putere,
O clipă de strălucire,aceasta mi-e singura vrere..
Trubadur trist
Nu cred in îngeri,nu cred in stele,
Sunt prizonier al vieții,
Obligat să simt și să mor..
Dumnezeu nu poate fi crud,
Așadar,zilele curg infernal,
In zare,umbra negrului final..
Dumnezeu poate fi doar imparțial,
Așadar,nu sper la salvare,
Știu că tentaculele morții mă vor nimici și pe mine.
De ce raiul?
Pacea neființei e la fel de dulce.
Mi-e frica doar de trecerea dintre aici și acolo,
Cu o secundă înaintea morții voi fi în iad,
Cu o secundă după,in rai,
Dar nu cel cu îngeri,ci cel fără grai,
Ca un somn fara vise..
Asta cred,de aceea nu lupt pentru nimic,
Nu sper la rasplata de apoi,
Trubadur trist,ce știe că viața
E un fum ce se risipește..
Lasă-mă să dorm,sa nu mă mai trezesc,
Viața e o cruce,ce paradox,
O port pe spiritul meu de ateu..
Unde ești tu,Zeu?,
Sa iei suferința,nonsensul și spaima..
Îmi trag pașii trist,cu durere,și greu,
E noapte în zare,și-n ultima filă din cartea vieții,
Dar sunt obligat să ajung la ea,
O,viața,te blestem,cu inima rece și grea..