Desertul
Înainta prin desert,însetat,
Dar speranța îi dădea putere,
Zile in șir,neîncetat,a mers,
Un supraom in trup sleit,
Si-ntr-un final,ca-o dulce adiere,
Văzu în zare casa sa,
In ochi i-au răsărit aprinse stele,
Deschide ușa,dar ființă pe care-o iubea,
Nu mai era.
Îi căzu o lacrimă nespus de grea,
Cu och pierduți privi spre desertul întins..
Abia acum acesta l-a învins..
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Monica BP
Data postării: 12 septembrie 2022
Vizualizări: 943
Poezii din aceiaşi categorie
Căutări
Tăcut, supus și-naripat
Este al gândului abis,
Ce se transformă într-un vis,
Când el din minte a zburat.
Cutreieră idei și fapte,
Meleaguri ale chipzuinței,
În lupta aprigâ a voinței
Cu întunericul din noapte.
Pararel-isme
cu patru mii de ani-nainte de „momentul sfânt”,
care se petrecuse-ntr-un cătun numit Capernaum
( unde se nasc, destul de rar, ce-i drept, doar sfinții),
Geometria sacră pusese stăpânire pe Pământ
și-nfăptuise lucruri stranii, trecând peste puterea minții
pe care noi, profanii, le mai vedem și acum.
abia ieșiți din epocile pietrei, cei vechi nălțară piramide de-anvergură,
(figură geometrică-ntâlnită cel mai des pe Terra),
cei antici se aplecară spre artă și cultură,
ducând pe culmi nemaivăzute sfera,
sfârșind în Evul Mediu cu tortura.
din preistorii-ntunecate istoria trecuse timpu-n vârf de daltă
știința cerului și scrisu-n cronici din bazaltul cel mai tare,
renscentiștii se înobilaseră și ei prin artă,
umblând pe mări către Americi și Indii rămase în uitare.
Doar noi, contemporanii, cei din urmă, epigonii,
de la savant pân`la plebeu,
îndrăgostiți de cub, de cerc, de prismă sau elipsă,
mai gelozim, în taină, încă faraonii.
iar câteodată chiar pe Dumnezeu,
(prezent mereu în toate și mereu în lipsă!)
Vis
Sleit de puteri, nu mai vreau pe nimeni, si nimic
E dorul surd ce tare mă apasă
În linistea nocturnă parcă-am auzit
O iluzie, căci doar iluzii sunt
Fantomele, al meu vis intunecat
La patru douăzeci, putin mi-au înecat
Orice dorintă vie, acum pare arsă
Nu încerca să înțelegi, nu vei putea vreodată
Enigmă peste enigme sunt
Tu ce ai fost in altă viată?
De surzimea sufletului gând
Eliberează-mă odată!
Patru douazeci si trei, din iluzii m-am hrănit
in răni, culori reci de acril
Si soarta-i soartă peste sorti
Si moartea-i moarte peste morti
Acum, ori niciodată
Treci peste altă soartă
Cum soarta te-a schimbat
Drumuri batute ai umblat
Si bătăile in suflet au pătruns
Strâns legat deal inimii surâs
Scriem in disperare, ca să nu uităm
Că am fost cei ce am visat, si-o să visăm
Un drum bătut ce nu ne mai opreste
Un drum drept, ce ne călăuzeste
Scriem în disperare, ca să nu uităm
Că al nost' vis ne-a fost dat, ca să-l visăm
Scriem in disperare, ca să amintim
Că suntem cei ce am fost, si nu o să mai fim...
Timpil
- De când te naști și până mori
- Timpul îți mănâncă viața
- Sufletul îți dă fiori
- Când te trezești dimineața !
- Viața pe acest pământ
- Te gândești cum s o petreci
- Și nu vezi cat ai crescut
- Timpul trece nu l observi
Ani întregi fugeai la școală
Cu ghiozdănelul în spate
Și mâine de dimineață
Te trezești la facultate
De copil voiai permis
Ca sa umblii cu masina
Iar acum cum ți ai promis
Te plimbi cu ea toată ziua !
Și timpul a tot trecut
Din copil, ajungi adult !
La servici ai tot plecat
Si o nevastă ai căpătat
Nu trece mult și ea naște
Chiar copilul mult dorit
Iubirea din nou renaște
Și așa am îmbătrânit !
De la copii la nepoți
Bătrânețea a venit!
Parca ieri era copii
Și astăzi am îmbătrânit !
Avatar
Nu mă mai interesează părerile voastre împărțite
și mă refer la toți cei care trăiesc într-o simbioză aparent comensuală
(precum cea dintre Sorina
fetița de opt ani din Baia de Aramă
și toți asistenții ei maternali
statali
procedurali
gen Maria Pițurcă!)
eu sunt gazda tuturor paraziților virtuali
chiriași simbiotici
un fel de escherihioze coli imprevizibile
în intestinele colonizate de milioane de bacterii
dacă o femeie frumoasă își depărtează picioarele
devin exhaustivi
îmi pare rău că aduc în prim-planul literaturii femeile
excluse din sanctuarul ancestral al muzelor
și aruncate în groapa cu lei
recunosc că mi-a plăcut Manifestul Medeei Iancu
despre ejaculări și violuri
numai că aceste excese sunt doar o parte a problemei
întro societate democratică în care și reciproca este valabilă
nu te arunci în penisurile lor „lungi și negre”
cum spui
pentru o clipă irațională de glorie
nimeni nu te mai va regăsi în poemul tău despre iubire
post factum…
Mă pierd
E toamnă-acum afară și în suflet,
Și tot ce pot să fac este să cuget,
La ce am fost, sunt și voi fi
Și dacă mă mai pot jertfi.
Inlăuntrul meu este un haos,
Și nu gasesc nici măcar un naos,
Care să mă ducă la mal,
Ceea ce este tare anormal.
Mă pierd încet, încet pe mine
Și nu știu dacă vreau să se termine.
M-am obișnuit, însă, așa,
Culegându-mi cenușa.
Am vazut chipuri omenesti în ceață,
Dar mi-am dat seama că n-aveau viață.
Acele chipuri erau ale mele,
Și ele toate erau singurele.
Căutări
Tăcut, supus și-naripat
Este al gândului abis,
Ce se transformă într-un vis,
Când el din minte a zburat.
Cutreieră idei și fapte,
Meleaguri ale chipzuinței,
În lupta aprigâ a voinței
Cu întunericul din noapte.
Pararel-isme
cu patru mii de ani-nainte de „momentul sfânt”,
care se petrecuse-ntr-un cătun numit Capernaum
( unde se nasc, destul de rar, ce-i drept, doar sfinții),
Geometria sacră pusese stăpânire pe Pământ
și-nfăptuise lucruri stranii, trecând peste puterea minții
pe care noi, profanii, le mai vedem și acum.
abia ieșiți din epocile pietrei, cei vechi nălțară piramide de-anvergură,
(figură geometrică-ntâlnită cel mai des pe Terra),
cei antici se aplecară spre artă și cultură,
ducând pe culmi nemaivăzute sfera,
sfârșind în Evul Mediu cu tortura.
din preistorii-ntunecate istoria trecuse timpu-n vârf de daltă
știința cerului și scrisu-n cronici din bazaltul cel mai tare,
renscentiștii se înobilaseră și ei prin artă,
umblând pe mări către Americi și Indii rămase în uitare.
Doar noi, contemporanii, cei din urmă, epigonii,
de la savant pân`la plebeu,
îndrăgostiți de cub, de cerc, de prismă sau elipsă,
mai gelozim, în taină, încă faraonii.
iar câteodată chiar pe Dumnezeu,
(prezent mereu în toate și mereu în lipsă!)
Vis
Sleit de puteri, nu mai vreau pe nimeni, si nimic
E dorul surd ce tare mă apasă
În linistea nocturnă parcă-am auzit
O iluzie, căci doar iluzii sunt
Fantomele, al meu vis intunecat
La patru douăzeci, putin mi-au înecat
Orice dorintă vie, acum pare arsă
Nu încerca să înțelegi, nu vei putea vreodată
Enigmă peste enigme sunt
Tu ce ai fost in altă viată?
De surzimea sufletului gând
Eliberează-mă odată!
Patru douazeci si trei, din iluzii m-am hrănit
in răni, culori reci de acril
Si soarta-i soartă peste sorti
Si moartea-i moarte peste morti
Acum, ori niciodată
Treci peste altă soartă
Cum soarta te-a schimbat
Drumuri batute ai umblat
Si bătăile in suflet au pătruns
Strâns legat deal inimii surâs
Scriem in disperare, ca să nu uităm
Că am fost cei ce am visat, si-o să visăm
Un drum bătut ce nu ne mai opreste
Un drum drept, ce ne călăuzeste
Scriem în disperare, ca să nu uităm
Că al nost' vis ne-a fost dat, ca să-l visăm
Scriem in disperare, ca să amintim
Că suntem cei ce am fost, si nu o să mai fim...
Timpil
- De când te naști și până mori
- Timpul îți mănâncă viața
- Sufletul îți dă fiori
- Când te trezești dimineața !
- Viața pe acest pământ
- Te gândești cum s o petreci
- Și nu vezi cat ai crescut
- Timpul trece nu l observi
Ani întregi fugeai la școală
Cu ghiozdănelul în spate
Și mâine de dimineață
Te trezești la facultate
De copil voiai permis
Ca sa umblii cu masina
Iar acum cum ți ai promis
Te plimbi cu ea toată ziua !
Și timpul a tot trecut
Din copil, ajungi adult !
La servici ai tot plecat
Si o nevastă ai căpătat
Nu trece mult și ea naște
Chiar copilul mult dorit
Iubirea din nou renaște
Și așa am îmbătrânit !
De la copii la nepoți
Bătrânețea a venit!
Parca ieri era copii
Și astăzi am îmbătrânit !
Avatar
Nu mă mai interesează părerile voastre împărțite
și mă refer la toți cei care trăiesc într-o simbioză aparent comensuală
(precum cea dintre Sorina
fetița de opt ani din Baia de Aramă
și toți asistenții ei maternali
statali
procedurali
gen Maria Pițurcă!)
eu sunt gazda tuturor paraziților virtuali
chiriași simbiotici
un fel de escherihioze coli imprevizibile
în intestinele colonizate de milioane de bacterii
dacă o femeie frumoasă își depărtează picioarele
devin exhaustivi
îmi pare rău că aduc în prim-planul literaturii femeile
excluse din sanctuarul ancestral al muzelor
și aruncate în groapa cu lei
recunosc că mi-a plăcut Manifestul Medeei Iancu
despre ejaculări și violuri
numai că aceste excese sunt doar o parte a problemei
întro societate democratică în care și reciproca este valabilă
nu te arunci în penisurile lor „lungi și negre”
cum spui
pentru o clipă irațională de glorie
nimeni nu te mai va regăsi în poemul tău despre iubire
post factum…
Mă pierd
E toamnă-acum afară și în suflet,
Și tot ce pot să fac este să cuget,
La ce am fost, sunt și voi fi
Și dacă mă mai pot jertfi.
Inlăuntrul meu este un haos,
Și nu gasesc nici măcar un naos,
Care să mă ducă la mal,
Ceea ce este tare anormal.
Mă pierd încet, încet pe mine
Și nu știu dacă vreau să se termine.
M-am obișnuit, însă, așa,
Culegându-mi cenușa.
Am vazut chipuri omenesti în ceață,
Dar mi-am dat seama că n-aveau viață.
Acele chipuri erau ale mele,
Și ele toate erau singurele.
Alte poezii ale autorului
Stinge lumina,Doamne
Stinge lumina,am obosit de atâta îngrijorare pentru omul iubit,
Stinge lumina,suferința adâncă m-a rănit,
Stinge lumina,dezamăgirile mă dor,
Stinge lumina,sensul vieții nu l-am găsit,
Stinge lumina,mi-e frig de tristețe,
Stinge lumina,durerea mea e vie,
Stinge,Doamne,lumina,
Și lasă-mă să dorm în veșnicie..
Poezia gand
Poezia aceasta nu e doar o poezie,e un gând..
Un gând pentru tine..
Ea n-ar exista daca tu n-ai citi-o.
Poate spui:Dar cum,eu o vad.
Da,ochii tai o fac sa existe..
Altfel,s-ar pierde printre neauzite suspine,
S-ar risipi ca un val,ca o adiere de vânt,
In abisul inexistenței ar cădea,
Lăsând în urma ei sunete-atât de triste.
Dar pentru că tu exiști ea are sens..
Așadar,mulțumesc,suflete,
Acum,când se lasă noaptea grea,
Căci prin tine poezia mea
Prinde viață,are aripi deschise..
Fulgii de nea
Iubesc fulgii de nea,
Atât de puri,
Ei cad tacuti,
Acoperind întinsul tot,
Și inima-mi,cu albul lor.
Privesc dansul lor,
Feeric,lin,ușor,
Și mă întorc în timp-
Sunt iar copil,
Am aripi albe,zbor..
Iubesc fulgii de nea,
De-aș fi putut,
As fi ales sa fiu un fulg..
Sa mă topesc tăcut,
Fara durere,
Privind întinsul alb,
Destinul meu frumos
De-a bucura ființe efemere,
Cu suflete zbatandu-se,
Cu lacrimi grele...
Iubesc fulgii de nea,
Și-as vrea ca sufletele noastre
Să aibă albul lor,
Să treacă frumos,sublim,
Prin viață aceasta,
Sa se topească lin,
Fara durere,fara chin,
Cântând frumoasa simfonie
A minunatului lor destin..
Steaua
Se spune că fără lumină nu am putea trăi,
Avem nevoie de o stea,
Sincer,prefer întunericul
Decât să nu am lumina ta.
Îți iubesc inima,,surâsul,glasul,
Ochii mei strălucesc odată cu ai tai,
Inima mea plânge când a ta e tristă,
As putea să străbat multe căi,
Dar singura care mă ajută să trăiesc
E calea pe care mergi tu..
Atâția oameni as putea sa iubesc,
Dar doar pe tine suprem..
In fiecare gând te chem,
Amintirile cu tine sunt sfinte,
Ți-aș dărui cele mai frumoase cuvinte,
Dar mai presus de toate,nemurirea...
Mă ucide gândul că te vei stinge cândva,
Mă cert cu Dumnezeu,
Inima mea e un clopot ce bate trist
Știind că odată tu nu vei mai exista...
Veșnic cu tine
Decât fara tine in rai
Mai bine cu tine-n infern..
Nici îngerii albi nu-mi pot da
Pacea și surâsul etern.
Doar tu..
Mi-ar fi sufletul tern
Destinul de ne-ar despărți.
Când gânduri în noapte se cern,
O rugă am doar:
Cu tine etern sa pot fi..
Tristete
As vrea sa coboare un înger pe pământ
Să-mi vindece rana din suflet
Să șteargă cuvintele grele,indiferenta oamenilor,rămase in gând,
Sa mă îmbrățișeze risipind toata neiubirea lumii,
Și să-mi imprime pe inima un gând:
Ești un om frumos,strălucește,
S-apoi,sa privim împreună salcâmii,
Cu lacrimi cristaline in ochi,
Scriind pe cer un minunat rand:
Omule,meriti sa fii iubit,ești o stea,sa nu uiți asta nicicând...
Stinge lumina,Doamne
Stinge lumina,am obosit de atâta îngrijorare pentru omul iubit,
Stinge lumina,suferința adâncă m-a rănit,
Stinge lumina,dezamăgirile mă dor,
Stinge lumina,sensul vieții nu l-am găsit,
Stinge lumina,mi-e frig de tristețe,
Stinge lumina,durerea mea e vie,
Stinge,Doamne,lumina,
Și lasă-mă să dorm în veșnicie..
Poezia gand
Poezia aceasta nu e doar o poezie,e un gând..
Un gând pentru tine..
Ea n-ar exista daca tu n-ai citi-o.
Poate spui:Dar cum,eu o vad.
Da,ochii tai o fac sa existe..
Altfel,s-ar pierde printre neauzite suspine,
S-ar risipi ca un val,ca o adiere de vânt,
In abisul inexistenței ar cădea,
Lăsând în urma ei sunete-atât de triste.
Dar pentru că tu exiști ea are sens..
Așadar,mulțumesc,suflete,
Acum,când se lasă noaptea grea,
Căci prin tine poezia mea
Prinde viață,are aripi deschise..
Fulgii de nea
Iubesc fulgii de nea,
Atât de puri,
Ei cad tacuti,
Acoperind întinsul tot,
Și inima-mi,cu albul lor.
Privesc dansul lor,
Feeric,lin,ușor,
Și mă întorc în timp-
Sunt iar copil,
Am aripi albe,zbor..
Iubesc fulgii de nea,
De-aș fi putut,
As fi ales sa fiu un fulg..
Sa mă topesc tăcut,
Fara durere,
Privind întinsul alb,
Destinul meu frumos
De-a bucura ființe efemere,
Cu suflete zbatandu-se,
Cu lacrimi grele...
Iubesc fulgii de nea,
Și-as vrea ca sufletele noastre
Să aibă albul lor,
Să treacă frumos,sublim,
Prin viață aceasta,
Sa se topească lin,
Fara durere,fara chin,
Cântând frumoasa simfonie
A minunatului lor destin..
Steaua
Se spune că fără lumină nu am putea trăi,
Avem nevoie de o stea,
Sincer,prefer întunericul
Decât să nu am lumina ta.
Îți iubesc inima,,surâsul,glasul,
Ochii mei strălucesc odată cu ai tai,
Inima mea plânge când a ta e tristă,
As putea să străbat multe căi,
Dar singura care mă ajută să trăiesc
E calea pe care mergi tu..
Atâția oameni as putea sa iubesc,
Dar doar pe tine suprem..
In fiecare gând te chem,
Amintirile cu tine sunt sfinte,
Ți-aș dărui cele mai frumoase cuvinte,
Dar mai presus de toate,nemurirea...
Mă ucide gândul că te vei stinge cândva,
Mă cert cu Dumnezeu,
Inima mea e un clopot ce bate trist
Știind că odată tu nu vei mai exista...
Veșnic cu tine
Decât fara tine in rai
Mai bine cu tine-n infern..
Nici îngerii albi nu-mi pot da
Pacea și surâsul etern.
Doar tu..
Mi-ar fi sufletul tern
Destinul de ne-ar despărți.
Când gânduri în noapte se cern,
O rugă am doar:
Cu tine etern sa pot fi..
Tristete
As vrea sa coboare un înger pe pământ
Să-mi vindece rana din suflet
Să șteargă cuvintele grele,indiferenta oamenilor,rămase in gând,
Sa mă îmbrățișeze risipind toata neiubirea lumii,
Și să-mi imprime pe inima un gând:
Ești un om frumos,strălucește,
S-apoi,sa privim împreună salcâmii,
Cu lacrimi cristaline in ochi,
Scriind pe cer un minunat rand:
Omule,meriti sa fii iubit,ești o stea,sa nu uiți asta nicicând...