Desertul
Înainta prin desert,însetat,
Dar speranța îi dădea putere,
Zile in șir,neîncetat,a mers,
Un supraom in trup sleit,
Si-ntr-un final,ca-o dulce adiere,
Văzu în zare casa sa,
In ochi i-au răsărit aprinse stele,
Deschide ușa,dar ființă pe care-o iubea,
Nu mai era.
Îi căzu o lacrimă nespus de grea,
Cu och pierduți privi spre desertul întins..
Abia acum acesta l-a învins..
Стихи из этой категории
Putreziciune
Plângea pământul fără rost,
un vis frumos, pierind anost.
Putreziciunea caută în suflete
prada neprihănită
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni
moştenite din naşterea primară
În copacul crescut
din inima universului
un singur pământ
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
gata să guste putreziciunea
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct
Scrisoare de apoi
Când cavoul devine casă
Ai să fii uitat de lume,
Vei sta singur, lor nu le pasă
Că la piatra cu-al tău nume
Lumânarea este stinsă,
Și-ai buruiene lângă cruce,
Crezi că îți vor face masă
Dar ei știu doar să se spurce.
Ești vorbit de rău și-acum
Chiar de tu le-ai vrut doar bine,
Pentru ei ai fost un fum
Iar ei se cred roi de albine.
Presupun că i-ai rănit
Dar cu toții au uitat
Când pentru ei păreai fericit
Și n-aveai drept la oftat.
,, Ce griji ai tu?"
,, În locul tău eu nu m-aș plânge"
Vorbe pe care sufletu'
Le-a clătit în lacrimi de sânge.
Altele chiar nu-și au rostul,
Prejudecăți și vorbe-n vânt,
Acum c-ai liniște, ai totul,
N-auzi vorbe din pământ.
Insectar
în ultima carte de poezie
am adunat toate insectele tăcute și netăcute
din viața mea
câte zece-douăzeci pe o pagină
pe unele le-am înfipt în ace cu gămălie
pe altele le-am turtit și le-am lăsat la uscat
în propriu sânge
Doamne
cât de cruzi și nesimțitori putem fi uneori
infestând cu otrava dorințelor noastre
altarele spiritului
alunecând cumva pe scara comună a evoluției
de câte ori răsfoiesc câte o pagină
plonjez în întunericul voluptos al trecutului
cu exuberanța poetului ucigaș de greieri
dar n-am să înțeleg niciodată plăcerea aceea juvenilă
a copilului care înfige un bold într-un fluture
în cartea mea a mai rămas doar un loc
pe ultima pagină
destul pentru a lăsa să curgă acolo
o lacrimă
De ce?
De ce ma lași sa te aștept ?
Chiar dacă simții ca-mi pasă
De ce nu poți sa te gândești ?
Ca dorul ma apasă
De ce nu pot sa te mai uit ?
De ce îmi apari in minte ?
Și de ce îmi fac eu griji ?
Când vocea ta ma minte
Azi, privesc amurgul trist
Și mai am o întrebare
Eu de ce nu pot sa fiu iubit ?
Chiar dacă mâine-i soare
Dura lex
astăzi merg să-mi iau porţia de dreptate pe pâine
am numărul treisprezece pe o listă cu multe numere
care
de fapt
sunt oameni
dar aici funcţionează regula de trei simple
în care un om se înmulţeşte cu o sută
apoi se împarte la treisprezece
iar ca să poţi înmulţi şi împărţi un om
la ceva
îi dai mai întâi valoare de număr
păstrând regula virgulei
pentru că toate numerele încep de la zero
iar zero nu are valoare de număr decât lângă o virgulă
îmi explică aprodul
zero virgulă treisprezece, hi-hi-hi,
înseamnă de o sută de ori mai puţin decât treisprezece
în timp ce treisprezece virgulă zero
rămâne tot treisprezece
o simplă virgulă trage mai greu decât toate numerele
depinde şi cine pune virgula, zic
fiindcă pe lista aceasta eu mă regăsesc între un treisprezece anemic şi un punct
care poate deveni virgulă, râde aprodul
dar asta ţine de alinierea planetelor
de felul în care mişti d-ta lucrurile
întâmpinările
nu e destul să vrei,
trebuie să urmezi şi regula celor trei-spre-zece
în care trei este numărul impar al unităților dintr-un complet,
iar zece numărul variabilelor
a celor care te îndrumă pe calea virgulei
aprozii, grefierii, curvele, avocaţii,
nu-i prea mult pentru o amendă? întreb
nu
amendă sau crimă e totuna
dosarele astea se mai încurcă
se mai amestecă
până se lămuresc lucrurile, hi-hi-hi
bea Grigore aghiasmă
şi atunci ce-i de făcut?
simplu
să urmezi regula celor trei-spre-zece daruri
în care primele trei se înmulţesc cu o sută
iar următoarele zece
se împart la treisprezece şi-o virgulă…
Hai sa facem schimb de inimi
Hai sa facem schimb de inimi
Cu Cel ce pe cap I s-au pus spinii
De ce nu indraznesti?
Ti-e frica sa nu te lovesti ?
De biciul cu carlige
Si piroane de cate cinspe?
Hai sa facem schimb de inimi
Cu Cel ce pe cap I s-au pus spinii
El asa de mult te-a iubit
Incat nu a vrut sa fi ranit
Frica de moarte Il coplesea
Dar,El tot la tine se gandea
Ca,ai sa fi salvat
Prin Al Sau sange curat
Si-n Imparatia Lui vei intra imaculat
Spalat de pacat
Si de intinaciune curatat
Hai sa facem schimb de inimi
Cu Cel ce-a gustat marea asprimii
De ce eziti?
Ti-e frica testul sa-l pici?
Hai sa facem schimb de inimi
In locul lui Isus,noi sa simtim ghimpii
Ghimpii ce capul I-au strapuns
Gandindu-se unde s-a ajuns
Fariseii Il batjocoreau
Soldatii,oare ce mai spuneau?...
Era om al durerii
Parasit de toti prietenii...
Tradat de ucenicii Sai
Hai sa facem schimb de inimi
Cu Cel ce a baut paharul manii
Oare cum se simte?...
Cand Il hulim cu multe cuvinte...?
Hai sa facem schimb de inimi
Ti-e frica sa nu simti potirul cruzimii?
Ti-e frica sa vezi ce a simtit?
Cand tu l-ai batjocorit...
Oare cum simtea?
Cand sinele nostru Biblia isi ignorea?...
Ai mai vorbi la fel?..
Daca te-ar vedea El?...
Hai sa facem schimb de inimi
Isus sa dea uitarii
Tu sa continui cu cuvantul asupririi
Fiecare pacat facut
E un piron strapuns,in Al Sau suflet tacut
Ti-a zis ca te iubeste
Dar,tu ai ras de El orgoleste...
Putreziciune
Plângea pământul fără rost,
un vis frumos, pierind anost.
Putreziciunea caută în suflete
prada neprihănită
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni
moştenite din naşterea primară
În copacul crescut
din inima universului
un singur pământ
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
gata să guste putreziciunea
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct
Scrisoare de apoi
Când cavoul devine casă
Ai să fii uitat de lume,
Vei sta singur, lor nu le pasă
Că la piatra cu-al tău nume
Lumânarea este stinsă,
Și-ai buruiene lângă cruce,
Crezi că îți vor face masă
Dar ei știu doar să se spurce.
Ești vorbit de rău și-acum
Chiar de tu le-ai vrut doar bine,
Pentru ei ai fost un fum
Iar ei se cred roi de albine.
Presupun că i-ai rănit
Dar cu toții au uitat
Când pentru ei păreai fericit
Și n-aveai drept la oftat.
,, Ce griji ai tu?"
,, În locul tău eu nu m-aș plânge"
Vorbe pe care sufletu'
Le-a clătit în lacrimi de sânge.
Altele chiar nu-și au rostul,
Prejudecăți și vorbe-n vânt,
Acum c-ai liniște, ai totul,
N-auzi vorbe din pământ.
Insectar
în ultima carte de poezie
am adunat toate insectele tăcute și netăcute
din viața mea
câte zece-douăzeci pe o pagină
pe unele le-am înfipt în ace cu gămălie
pe altele le-am turtit și le-am lăsat la uscat
în propriu sânge
Doamne
cât de cruzi și nesimțitori putem fi uneori
infestând cu otrava dorințelor noastre
altarele spiritului
alunecând cumva pe scara comună a evoluției
de câte ori răsfoiesc câte o pagină
plonjez în întunericul voluptos al trecutului
cu exuberanța poetului ucigaș de greieri
dar n-am să înțeleg niciodată plăcerea aceea juvenilă
a copilului care înfige un bold într-un fluture
în cartea mea a mai rămas doar un loc
pe ultima pagină
destul pentru a lăsa să curgă acolo
o lacrimă
De ce?
De ce ma lași sa te aștept ?
Chiar dacă simții ca-mi pasă
De ce nu poți sa te gândești ?
Ca dorul ma apasă
De ce nu pot sa te mai uit ?
De ce îmi apari in minte ?
Și de ce îmi fac eu griji ?
Când vocea ta ma minte
Azi, privesc amurgul trist
Și mai am o întrebare
Eu de ce nu pot sa fiu iubit ?
Chiar dacă mâine-i soare
Dura lex
astăzi merg să-mi iau porţia de dreptate pe pâine
am numărul treisprezece pe o listă cu multe numere
care
de fapt
sunt oameni
dar aici funcţionează regula de trei simple
în care un om se înmulţeşte cu o sută
apoi se împarte la treisprezece
iar ca să poţi înmulţi şi împărţi un om
la ceva
îi dai mai întâi valoare de număr
păstrând regula virgulei
pentru că toate numerele încep de la zero
iar zero nu are valoare de număr decât lângă o virgulă
îmi explică aprodul
zero virgulă treisprezece, hi-hi-hi,
înseamnă de o sută de ori mai puţin decât treisprezece
în timp ce treisprezece virgulă zero
rămâne tot treisprezece
o simplă virgulă trage mai greu decât toate numerele
depinde şi cine pune virgula, zic
fiindcă pe lista aceasta eu mă regăsesc între un treisprezece anemic şi un punct
care poate deveni virgulă, râde aprodul
dar asta ţine de alinierea planetelor
de felul în care mişti d-ta lucrurile
întâmpinările
nu e destul să vrei,
trebuie să urmezi şi regula celor trei-spre-zece
în care trei este numărul impar al unităților dintr-un complet,
iar zece numărul variabilelor
a celor care te îndrumă pe calea virgulei
aprozii, grefierii, curvele, avocaţii,
nu-i prea mult pentru o amendă? întreb
nu
amendă sau crimă e totuna
dosarele astea se mai încurcă
se mai amestecă
până se lămuresc lucrurile, hi-hi-hi
bea Grigore aghiasmă
şi atunci ce-i de făcut?
simplu
să urmezi regula celor trei-spre-zece daruri
în care primele trei se înmulţesc cu o sută
iar următoarele zece
se împart la treisprezece şi-o virgulă…
Hai sa facem schimb de inimi
Hai sa facem schimb de inimi
Cu Cel ce pe cap I s-au pus spinii
De ce nu indraznesti?
Ti-e frica sa nu te lovesti ?
De biciul cu carlige
Si piroane de cate cinspe?
Hai sa facem schimb de inimi
Cu Cel ce pe cap I s-au pus spinii
El asa de mult te-a iubit
Incat nu a vrut sa fi ranit
Frica de moarte Il coplesea
Dar,El tot la tine se gandea
Ca,ai sa fi salvat
Prin Al Sau sange curat
Si-n Imparatia Lui vei intra imaculat
Spalat de pacat
Si de intinaciune curatat
Hai sa facem schimb de inimi
Cu Cel ce-a gustat marea asprimii
De ce eziti?
Ti-e frica testul sa-l pici?
Hai sa facem schimb de inimi
In locul lui Isus,noi sa simtim ghimpii
Ghimpii ce capul I-au strapuns
Gandindu-se unde s-a ajuns
Fariseii Il batjocoreau
Soldatii,oare ce mai spuneau?...
Era om al durerii
Parasit de toti prietenii...
Tradat de ucenicii Sai
Hai sa facem schimb de inimi
Cu Cel ce a baut paharul manii
Oare cum se simte?...
Cand Il hulim cu multe cuvinte...?
Hai sa facem schimb de inimi
Ti-e frica sa nu simti potirul cruzimii?
Ti-e frica sa vezi ce a simtit?
Cand tu l-ai batjocorit...
Oare cum simtea?
Cand sinele nostru Biblia isi ignorea?...
Ai mai vorbi la fel?..
Daca te-ar vedea El?...
Hai sa facem schimb de inimi
Isus sa dea uitarii
Tu sa continui cu cuvantul asupririi
Fiecare pacat facut
E un piron strapuns,in Al Sau suflet tacut
Ti-a zis ca te iubeste
Dar,tu ai ras de El orgoleste...
Другие стихотворения автора
Marea și stanca
Știi marea ce lovește stanca-nalta?
Ea,implacabilă,tristă și tăcută ,priveste-n zare,
Uitând de marea visătoare ce-și canta-n valuri iubirea ei albastra,
Din zori și până când pe cer apare-o astra.
Așa și noi ades iubim zadarnic,
Și ne legăm cu lanțuri de-o poveste ce e sortita la pierzare,
Căci rătăcește pe întinderea vasta a deșertului iubirii goale,
Canta la poarta unei inimi inchisa-n nepăsare...
Cararea
Cararea aceasta e lunga...
Cu spinii tristeții,cu raza iubirii,
Cu fulgerul durerii,cu zambet- trandafirii,
Cu umbra nepăsării,cu pulberea deznădejdii,
Cu ploaia îngrijorării.
In spate strălucesc zorii vieții,
In fata,zarea apusului se-arata...
Pe-alocuri,frumusețea visării,
Cararea aceasta e lunga,
Am obosit de-atata drum,
Dar pasu-mi la capăt nu vrea să ajungă..
Barca vietii
Pe barca fragilă a vieții plutim
Si-atatea valuri ne lovesc,
În depărtare ne-asteapta țărmul finalului,
Privim spre soare,ignorandu-l,
Ființe ce clipa trăiesc..
Dar țărmul se-apropie,implacabil,nemilos,
Odată,tristețea va pune stăpânire peste noi,
Căci drumul bărcuței are un sfârșit,
Odată,veni-va durerosul asfințit,
Transformandu-ne in amintire..
O lacrimă cade,căci ultima filă din cartea vieții,
Cuprinde apusul,nu raza dimineții..
Ce tristă poveste e viața,
Cu furtuni și grele,reci ploi,
Si-apoi,la final,cu teribila încercare a vieții,
Odată bărcuța va acosta solitară
Pe țărmul veșniciei,ca un tren în ultimă gara...
Cel mai trist prizonier
Cel mai trist prizonier,cel mai trist prizonier,
În lanțuri mai grele ca cele de fier,
In celula cea mai întunecată,
Cel mai trist prizonier
E omul ce a pierdut un suflet iubit.
Cel mai trist prizonier,
In întuneric,la zenit,.
Cel mai trist prizonier,
Mangaiat doar de al lui asfințit..
Pulbere de nisip
Trecem adeseori nebăgați in seama,
Suntem pulbere de nisip,
Oamenii nu vad,oamenii nu vad,
Aurul ascuns în ea,inima noastră..
As vrea
As vrea sa scriu cea mai frumoasa poezie de pe pământ..
Mai minunata decât cântul lirei,
Mai adâncă decât orice trăire,
Mai sublimă decât zborul rândunelelor și sentimentul din inimă,
Mai copleșitoare decât înaltul cerului,
Mai ,,albastra" decât marea,
Melancolică,privesc spre întinsul nemărginit..
De-aș putea,de-aș putea să cuprind în eternitate versul meu,
Să-l fac infinit..
Dar știu că nu voi reuși,
Și totuși,dau aripi visului meu,
Căci doar zburând spre-nalt
Poți tinde spre ceea ce visezi a fi..
Marea și stanca
Știi marea ce lovește stanca-nalta?
Ea,implacabilă,tristă și tăcută ,priveste-n zare,
Uitând de marea visătoare ce-și canta-n valuri iubirea ei albastra,
Din zori și până când pe cer apare-o astra.
Așa și noi ades iubim zadarnic,
Și ne legăm cu lanțuri de-o poveste ce e sortita la pierzare,
Căci rătăcește pe întinderea vasta a deșertului iubirii goale,
Canta la poarta unei inimi inchisa-n nepăsare...
Cararea
Cararea aceasta e lunga...
Cu spinii tristeții,cu raza iubirii,
Cu fulgerul durerii,cu zambet- trandafirii,
Cu umbra nepăsării,cu pulberea deznădejdii,
Cu ploaia îngrijorării.
In spate strălucesc zorii vieții,
In fata,zarea apusului se-arata...
Pe-alocuri,frumusețea visării,
Cararea aceasta e lunga,
Am obosit de-atata drum,
Dar pasu-mi la capăt nu vrea să ajungă..
Barca vietii
Pe barca fragilă a vieții plutim
Si-atatea valuri ne lovesc,
În depărtare ne-asteapta țărmul finalului,
Privim spre soare,ignorandu-l,
Ființe ce clipa trăiesc..
Dar țărmul se-apropie,implacabil,nemilos,
Odată,tristețea va pune stăpânire peste noi,
Căci drumul bărcuței are un sfârșit,
Odată,veni-va durerosul asfințit,
Transformandu-ne in amintire..
O lacrimă cade,căci ultima filă din cartea vieții,
Cuprinde apusul,nu raza dimineții..
Ce tristă poveste e viața,
Cu furtuni și grele,reci ploi,
Si-apoi,la final,cu teribila încercare a vieții,
Odată bărcuța va acosta solitară
Pe țărmul veșniciei,ca un tren în ultimă gara...
Cel mai trist prizonier
Cel mai trist prizonier,cel mai trist prizonier,
În lanțuri mai grele ca cele de fier,
In celula cea mai întunecată,
Cel mai trist prizonier
E omul ce a pierdut un suflet iubit.
Cel mai trist prizonier,
In întuneric,la zenit,.
Cel mai trist prizonier,
Mangaiat doar de al lui asfințit..
Pulbere de nisip
Trecem adeseori nebăgați in seama,
Suntem pulbere de nisip,
Oamenii nu vad,oamenii nu vad,
Aurul ascuns în ea,inima noastră..
As vrea
As vrea sa scriu cea mai frumoasa poezie de pe pământ..
Mai minunata decât cântul lirei,
Mai adâncă decât orice trăire,
Mai sublimă decât zborul rândunelelor și sentimentul din inimă,
Mai copleșitoare decât înaltul cerului,
Mai ,,albastra" decât marea,
Melancolică,privesc spre întinsul nemărginit..
De-aș putea,de-aș putea să cuprind în eternitate versul meu,
Să-l fac infinit..
Dar știu că nu voi reuși,
Și totuși,dau aripi visului meu,
Căci doar zburând spre-nalt
Poți tinde spre ceea ce visezi a fi..