Автор Anișoara Iordache

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Pesci preistorici

Un team di ricercatori ed esploratori spaziali australiani si è cimentato in una missione di cui non avevano mai sentito parlare prima, ovvero fare un viaggio sul nuovo razzo Kepler 170. Il razzo è in realtà un prototipo, ancora in fase di sviluppo e test, ma sono stati promisero che sarebbero stati ricompensati per il loro coraggio se fossero tornati sani e salvi sulla Terra.

Correndo i rischi a cui sono esposti, rendendosi conto che forse non avrebbero più rivisto la luce del giorno, hanno accettato la sfida, hanno preso tutto ciò di cui avevano bisogno, hanno ricevuto due tipi di equipaggiamento (uno per quando saranno nel razzo e un altro per quando sarà sarà sulla luna e dovranno andare sulla superficie di Europa, luna di Giove). La loro missione mira a esplorare e analizzare il corpo celeste Europa, sul quale si sono sentite più teorie, ma nella sostanza nulla di concreto. Il mistero è tanto più grande che gli sia stato dato questo nome "Europa", un nome molto generico, perché c'è il continente Europa e la formazione di Europa FM, ma vedo qualcosa di familiare in questo nome, non suggerisce in qualche modo l'idea che possa promettere l'esistenza di forme di vita, siano essi anche microrganismi? E se fosse vero, allora: come sarebbe una giornata su Europa?, quante ore ha una giornata lì?, quale sarebbe la temperatura media? , Il cielo ha un colore particolare lì, come lo vediamo sulla Terra?, Hanno stagioni o è un inverno eterno?, Dato che è un pianeta acquoso, c'è un flusso e riflusso?

I nostri coraggiosi ricercatori ci daranno una risposta a tutte le domande. La torre di controllo si assicura che vengano fatti tutti i controlli necessari per decollare e che i motori si accendano, le eliche girino sempre più velocemente, si spengono. Percorrono tutti gli strati dell'atmosfera del pianeta terra, si agitano come possono, non riescono più nemmeno a tenere gli occhi aperti e sono usciti dall'atmosfera. Adesso il razzo si sta ancora muovendo verso l’Europa, ma a un ritmo più lento, come se fluttuasse, come in realtà fa.

Per riassumere il loro viaggio dirò che dopo un mese sono arrivati in Europa, un mese in cui sono sopravvissuti solo nutrendosi solo di tonno in scatola, capsule che sostituiscono i pasti giornalieri, sono disidratati e la loro densità ossea è diminuita. Non fanno il bagno da un mese, ma il successo richiede sacrifici.

Sono arrivati, sono scesi dal razzo, camminavano sulla superficie dell'oceano ghiacciato di Europa. Il pericolo di scivolare e slogarsi la caviglia non è come sulla pista di pattinaggio, perché la gravità non è come sulla Terra, tocco la superficie con i piedi ogni tanto, non sempre, è più una camminata saltata. Con un laser che scioglie, fa bollire, liquefa qualsiasi tipo di materiale, hanno praticato un buco nella superficie di Europa per estrarre campioni, prove di vita, qualunque cosa. Una barra elettrica viene quindi inserita in quel foro. Quando rileva le creature, lancerà una rete nella quale le catturerà. Non è passato nemmeno un quarto d'ora terrestre che abbiano già catturato qualcosa. Che senso ha restare intrappolato se non riesce a uscire da quel buco perché è troppo piccolo? Gli esploratori allargano il foro con il laser. Hanno tirato fuori un grosso animale delle dimensioni delle balene spiaggiate che si vedono nei notiziari. Lo metto in un'incubatrice della sua taglia e lo porto nel razzo.

Sembra piuttosto insensibile, sta già morendo per essere stato portato via dal suo habitat naturale.

Uno dei ricercatori realizza un atlante sull'anatomia degli animali marini su Europa. Guarda quel pesce, sembra un orata abbinato ad un pesce gatto. La bocca è piuttosto interessante, il naso è quadrato e ha i baffi.

All'inizio pensavano che si trattasse di una specie rara del regno Felinae Purcicae natāre, ma dopo averlo punto per sangue, il risultato del test del DNA è stato a dir poco scioccante.

I ricercatori tenevano prigioniero un felino oceanico ghiacciato, in particolare il Nebelung d'acqua dolce. Era uno dei pochi Nebelung sottomarini (piuttosto vecchio a quanto pare) che vivono effettivamente nelle acque calme della luna Europa. Era grigio come i gatti Nebelung sulla Terra. Ha la forma di un pesce, ma secondo l'atlante sarebbe felino. Quindi non può essere altro che una foca se ha caratteristiche sia di gatto che di pesce.

De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul. 

Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească. 

Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.

Motorcykeltur

I nogen tid nu, siden den dag, Cecilia fik sit A-certifikat, har hendes liv taget en interessant drejning. Hun havde det også til kategori B og C, men for A er det virkelig en ny oplevelse for hende. Eksamenen var stressende, især den på ruten, men indsatsen blev belønnet med friheden til at prutte, hvor hun ville, når som helst, når som helst på dagen eller natten. Den eneste hindring for hendes frihed er det faktum, at motorcyklen ikke har noget problem. Hvorfor skulle Cecilia have brug for en tilknytning? Godt spørgsmål...tja, jeg ved det ikke, måske at tage hende med på indkøb fra markedet, gå tur med sin søn på markerne for at se på markerne, for at nyde billedet af engene oversået med mælkebøtter og mange andre landskaber. , for at hente sin madras fra Jysk og lægge den (en del af den i vedhæftet fil). Misforstå hende ikke, Cecilia er en praktisk person, hun ser fastgørelsen som en forlængelse af motorcyklen, som om hun kørte bilen og der var et bagsæde, at det i øjeblikket føles som en bil med kun. Cecilia ser tingene i perspektiv og kører på motorcykel til nærmeste bilservice. Hun taler med eksperterne der, de viser hende mulighederne, prisen for hver fastgørelsesmodel. Cecilia sidder og kigger over listen over fastgørelsesmodeller. Med en afvejning af alle priserne vælger hun den vedhæftede fil, der forekom hende den billigste. Manden spørger hende, om hun er sikker på, at det er den, hun vil have, at flere kunder klagede efter at have købt den, at den skulle være helt løsrevet fra motorcyklen, at de ikke kunne stole på, at den skulle transportere mennesker, genstande, at det bare var larmede meget (så meget ståhej om ingenting), at de fortrød, at de købte den, at de måtte gå til tjenesten flere gange, som normalt, og så videre. Cecilia, der var fast overbevist om, at det var den, hun ville have, sagde, at hun havde besluttet sig og intet, og ingen kunne ændre hendes præference. Ejeren af bilservicen var enig med hende og bestilte en model svarende til vedhæftningen, men som var af højere kvalitet. Den måtte vente til den var hendes, for den kom fra Holland. Cecilia havde ikke travlt, hun var super spændt på, at hendes motorcykel alligevel ville have en vedhæftet fil. Heldigvis var hun meget energisk, hun behøvede ikke flere vitaminer, hun sov heller ikke om natten, af for meget ekstase, at måske vil ejeren af bilservicen ringe til hende for at komme og hente sin attaché.

En måned senere modtager hun en e-mailbesked fra bilservicen om, at delen er klar, og hun kan komme med motorcyklen for at sætte den fast i siderne. Cecilia ankom med nogle mørke rande, for længe havde hun håbet på at blive klar på kortest mulig tid. Han skulle ind på kornmarken tre gange. Men det er okay, han led ikke noget, han kom i god behold til bilservicen. Mændene der passede det til ham, det passede godt, det vaklede ikke, der var ikke noget at mistænke. Det troede Cecilia i hvert fald ved første øjekast. Men han kørte ikke engang på motorcykel med vedhæftning for at se, hvordan selve oplevelsen føles. Han startede motorcyklen for at tage hjem. På vej hjem følte hun, at beslaget var lidt svært at bære, at motorcyklen blev sværere at håndtere på grund af det, især når hun skulle dreje, venstre, højre, hvor hun skulle. Hun lader sig dog ikke afskrække af dette, hun går hele tiden med attachen, indtil en ret tragisk hændelse får hende til at ændre mening.

En varm augustaften gik han på indkøb i hypermarkedet i området. Efter at have fået alt, hvad han skulle bruge til at lave lasagnen, lagde han posen med de købte produkter i vedhæftningen. Hun forlod butikkens parkeringsplads, da hun gik ned ad en ujævn vej, fordi hun bor i udkanten, og sådan er vejene, på et tidspunkt følte hun noget mærkeligt, som om tilbygningen, hun bar på, var gået af. Han tog slet ikke fejl. Attachen ankom til majsmarken, alle hendes produkter var på sletten. Hvordan kan hun stadig tilberede Dr. Oetkers lasagne under disse forhold? Cecilia var forbløffet, hun tænkte, at det i stedet for tasken lige så godt kunne have været en person. Hun brød sig ikke om konsekvenserne af sit hensynsløse ønske, så hun annoncerede i lokalpressen, solgte attachéen til en ublu pris og købte en færdiglavet lasagne forpengene.

M-am îmbătat de tine, din tine am sorbit

Am râs pe săturate, am plâns și am cântat,

Azi ca un pusnic sunt, flămând și rătăcit

Fiind că prea departe de mine ai plecat.

Întoarce-m-aș pe drumuri și-n crânguri cunoscute

Să te aștept cu flori, cu zumzet de albine,

Să îți aștern iubirea imensă cât un munte

Și fericit de viață să mă desprind de mine...

Parfum de viorele adun în pieptul meu

Și le cuprind cu lacrimi de dor nepovestit.

Oare se duce omul, dacă e omul tău?

Oare se duce omul cel care te-a iubit?

Quiet whispers of the night,
under the watchful moon's soft light,
My heart traverses miles, vast and wide,
to where you dream on the other side.
For you fly in realms far from mine,
across the span where stars align.
To bridge the gap, the distance cruel,
with words as tools, love precious fuel.
In dreams, I reach to steal you near,
dissolve the miles, remove the fear.
A whispered wish in the night embrace,
longing for your gentle grace.
Through screens and words, love's conveyed,
on the silent moments, our hopes laid
Little sparrow, my heart's soft call,
yearning for the day we end this stall.
To steal you from the bonds of space,
into my arms, our perfect place.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Acum când gândurile îmi sunt

La unison cu bătăile inimii,

Și razele de soare mă descrunt,

Dăruiesc sentimente pure omenimii.

Doresc mereu ca să descopăr

O lume plină de candoare,

Și iubire cu care să acopăr

Tot ce din trecut mă doare.

O cunoaștere a conștiinței

Din teancul de necunoașteri,

Subjugate zilnic tendinței

De a înfăptui, zidi renașteri.

Cu stihuri blânde să dezmierd,

Clipele minunate să le amintesc,

Luptând cu anii să nu le pierd

Și iubirea de frumos să n-o clintesc.

Cu toţii iubim în regim de viteză,

Şi mame, şi taţi, şi amanţi,

Ne e mângâierea-n proteză,

Şi suntem mereu deranjanţi.

Biletul trimis în anii de şcoală

E acum un desen ori un cod,

Atingerea e şi ea virtuală,

Sentimentul iubirii ne este schilod.

Cu toţii iubim în regim de viteză,

C-o inimă întârziată şi ea,

Iar dragostea ne este obeză,

Prin SMS ne vom trimite-o bezea.

Scrisoarea trimisă în tinereţe,

Timidă în plic s-a ascuns,

Emoţia citirii pare să îngheţe,

Nicicând, ea nu-şi mai află răspuns.

Şi brusc ne-am oprit din viteză,

Ceva s-a stricat la motor...

S-a rupt a mângâierii proteză,

Iar inima tânjeşte de dor şi amor.

Hai să iubim cu toată viteza înapoi,

Primul sărut în dar să mi-l aduci,

Aruncă I-phonul acum la gunoi,

Şi spune-mi timid vorbe dulci.