Pribegi în fiecare gară fără nume

 

Pribegi în fiecare gară fără nume,

Ne mai apare iar o rană în priviri;

Plecăm mereu spre alte despărțiri,

Crezând că drumul e-un început de lume.

 

Când ți-am atins umbra din palmă,

Avea răceala pietrei de altar;

Şi-am înțeles că drumul solitar,

E pus sub pasul meu ca o sudalmă.

 

Am fost ca două fulgere ce se-ntre-taie,

Sortiţi să punem capăt unui anotimp,

Tu coborai, iar eu urcam prin timp,

Tu, curcubeu, iar eu sfârşit de ploaie.

 

Îţi întâlneam trecutul în oglindă,

Atât cât vântul mângâie un geam,

Apoi, cu ochii tăi parcă plângeam,

Când braţul lung voia să mă cuprindă.

 

Mi-e teamă nu de moarte, ci de zi,

Căci în odaie când pătrunde seara,

Mă scurg la fel cum se topeşte ceara,

De parcă totul pare a se sfârşi.

 

Rămânem doar fâşii de umbră pe pereți,
Când ceasul bate ore de cenușă,
Pășim spre nicăieri prin vechea ușă,
Străini de noi și orbi de-atâtea vieți.


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Gabriel Trofin poezii.online Pribegi în fiecare gară fără nume

Дата публикации: 21 ноября

Timp de citire: ~2 min.

Просмотры: 26

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Orbul din Ierihon

 

De ce m-ai vindecat Iisuse?

Căci mi-ai dat patimă şi chin,

Când văd acum că cele spuse,

Sunt pline de urât şi de venin.

 

De ce m-ai vindecat Lumină?

Să văd în jur că fratele e trist,

Că omul şi oculta sa creştină,

S-a înfrăţit cu antihrist.

 

De ce m-ai vindecat Hristoase?

Să văd războaie în tot locul,

Şi-n oameni suflete răutăcioase,

Ce nu le curăţă nici chiar potopul.

 

De ce m-ai vindecat Tu, Doamne?

Şi-mi laşi puterea de-a vedea,

Cum omului îi cresc demonic coarne,

Şi-ncepe apoi cu Tine a se lupta.

 

Adună Doamne urâtul de prin lume,

Şi fă, ca-n ochii mei să îl absorb,

Iar jertfa mea apoi să se rezume,

În faptul de-a rămâne veşnic orb.

 

 

Еще ...

Ce să-ţi dau române

 

Ce să-ţi dau române,

Pentru al tău chin,

Pentru veşnica durere,

Şi amar destin.

 

Ce să-ţi dau creştine,

Spune-mi ce doreşti?

Viaţa ta e tristă,

Dar tu, Mă iubeşti.

 

Doamne pentru a mea durere,

Nu vreau vindecare,

Şi din marea Ta putere,

Dă-mi doar alinare.

 

Dă-mi un fluier să doinesc,

Când durerea mă frământă,

Şi când traiul mi-e greoi,

Şi duşmanii mă-nspăimântă.

 

Dă-mi poetul să îmi cânte,

Cerul, neamul şi natura,

Toate cele câte sunte,

Să îmi potolească ura.

 

Dă-mi pământul cu verdeaţă,

Codrul să mă răcorească,

Să nu-mi pese de-a mea viaţă

Doar copilul să-mi trăiască.

 

Dă-mi putere să mă rog,

Să nu cad în nepăsare,

Şi cu Tine fac zălog,

Că nu-mi trebuie vindecare.

 

Doina, codrul şi poetul,

Rugăciunea către Tine,

Mulţumescu Ţie Doamne,

Toate astea îmi fac bine.

 

 

Еще ...

Cântec alb

 

Se-așterne ninsoarea, albă tăcere,

Ca un văl peste inima frântă,

Iubirea, pasăre oarbă, aduce durere,

Cu aripa ei rece și lungă.

 

Sub cerul albit, iarba dispare,

Într-o umbră albastră dar vie,

Iubita îmi cântă o doină de jale,

Ținând în privire o iarnă târzie.

 

Între noi stă zăpada, zid alb de uitare,

Cu lespezi de gheață și teamă,

Iar pașii mei ard sub omătul cel mare,

Ca jarul ascuns sub o rană.

 

Curge liniștea albă prin aerul rar,

Ca un amurg prelins din azur,

Fulgi de zăpadă cad funerar,

Iarna îmi sapă mormânt împrejur.

 

De sub pleoapele albe, ea nu mă vede,

Dar în tot ce e alb știe că sunt,

Cântul de jale spre cer se repede,

Și-n loc de zăpadă vezi lacrimi căzând.

Еще ...

Amintiri

 

Se clatină-n minte gândul pierdut, 

iar ceasul bate deja ora târzie,

mă-ntreb încontinuu de ce încă sunt,

dar vocea-mi se pierde ca o stihie.

 

M-ascund în cărți, pitit printre rânduri,

și-n aburii bahici încet mă destram,

noapte îmi sapă întruna în gânduri, 

și visu-mi rămâne ca o rază în geam.

 

Se frânge ușor lumina sub pleoape,

ca o floare uscată sub arșița verii,

dorul îmi pleacă pribeag peste ape,

și-n tăcerea adâncă încep să mă sperii.

 

Pășesc peste mine cu tălpi nevăzute,

printre urmele șterse caut lumina,

amintirile-mi par hidoase și slute,

și toate, în cor, pe mine dau vina.

Еще ...

Ocheade

 

Cu părul despletit,

Şi gene rimelate,

Împarţi la nesfârşit,

Ocheade înduioşate.

 

Prin mâna diafană,

Cu degetul subţire,

Mişcarea ta profană,

Mă atrage în iubire.

 

Cu-n mers de balerină,

Din coapse graţiat,

Pândeşti ca o felină,

Amorul necurat.

 

Bezele arunci în aer,

Suflându-le din palmă,

Cu dragostea mă-ncaier,

Căci vrea să mă adoarmă.

 

Rebelă şi şireată,

Târcoale-mi dai în loc,

Iar inima-ţi aşteaptă,

Să te iubesc cu foc.

 

O ultimă săgeată,

În inimă-mi înfingi,

Prin luptă necurată,

Ai reuşit să învingi.

 

Ca fiara îmblânzită,

Din palmă îţi mănânc,

Şi te dezmierd iubită,

Şi lângă tine plâng.

Еще ...

Amorul meu te știe

 

Prin trupul serii trece luna,

Asemeni ție-n visul meu, 

Iar stelele îi port cununa, 

La fel cum ți-am purtat-o eu. 

 

Și nu te pot uita de tot,

Amorul meu te știe, 

Și simt aievea că înot, 

Prin inima-ți pustie. 

 

Aici mă pierd în amintiri, 

Ca-ntr-un abis de dor și vis,

Și trist ascult cum râd iubiri, 

Ce nu știu încă că s-au stins.

 

Din fiecare clipă moartă, 

Îmi cresc lungi aripi de dureri,

Și bat în zidul fără poartă, 

Al vechilor plăceri,

 

Căci tu rămâi, chiar de nu ești,

Grădina mea cu roade,

Și-n fiecare noapte înflorești, 

Când lacrima îmi cade. 

 

Еще ...

Стихи из этой категории

🎤 A fost şi ploaia

Atât de pustie ți-e odaia.  

Privești pe geam, a fost și ploaia.  

Nu mai e loc de regrete,  

S-au scurs odată cu ale tale secrete.

 

Se duc rapid printre canale  

Și lasă-n urmă brazde goale.  

Suspini pe geam și-un trecător  

Privește sus, către balcon.

 

Refren:  

Tu stingeai țigara apăsător,  

Cu glas calm îi spuneai ușor:  

— Știi și tu, nu-i așa?  

A fost și ploaia în viața ta?... în viața ta...

 

Când auzi aceste vorbe,  

Zâmbi duios, fiindcă știa.  

Lăsă capul spre pământ,  

Privea cum talpa urme lăsa.  

Știa că ploaia nu îl lasă.

 

Refren:  

Tu stingeai țigara apăsător,  

Cu glas calm îi spuneai ușor:  

— Știi și tu, nu-i așa?  

A fost și ploaia în viața ta... în viața ta...

 

Urmau amintiri să-l răscolească,  

Să-și lase urmele-n țărână,  

Așa cum grijile mă mistuiesc  

Și cred că n-am să mai iubesc.

 

Rămân aici, în întuneric,  

Ascult cum ropote brăzdează  

Potecile de nisip fin,  

De mult călcate de destin.

 

A plecat străinul ce privea  

Îndurerat spre casa mea.  

Simțea ce eu doream să știe —  

O parte din dulcea neîmplinire.

 

A fost și ploaia. Și încă e.  

Și seceta, de-ar veni...  

Nu ar conta, fiindcă am ști  

Că adăpost nicicând n-om găsi.

 

Refren:

Tu stingeai țigara apăsător,  

Cu glas calm îi spuneai ușor:  

— Știi și tu, nu-i așa?  

A fost și ploaia în viața ta... în viața ta...

 

Se simte frigul în odaie.  

A fost și ploaia... și ploaia.

Еще ...

Steaua mea

Alaturi de mine zambesti,
Alaturi de tine zambesc,
si incet incet.. simt ca ma indragostesc..
De celelalte te deosebesc,
simt ca pe tine vreau sa te impodobesc.
Imi e de ajuns doar sa te privesc,
si sa imi dau seama ca pe tine te iubesc..
Sentimentele langa tine se sporesc,
fiindca eu pe tine te doresc..
Langa tine simt ca stralucesc,
langa tine probemele lipsesc,
si cel mai important, langa tine simt ca visurile se indeplinesc..
Gandurile se razboiesc,
fiindca stiu ca nu te voi avea vreodata cat timp traiesc..
Totusi, jur ca o sa te pazesc,
si in viata sa te insotesc,
desi probabil in umbra ta o sa ma topesc..
Nu pot sa iti vorbesc,
fiindca totul o sa nimicesc,
iar atunci nu o sa mai gandesc..
Dar sa stii, ca in secret, eu pe tine te iubesc
 
Еще ...

Ciobăniţa

 

Pe dealul din sat,

Sub pădure aşezat,

Un pâlc de mioare,

Paşte-n răzoare.

 

Oiţe ţurcane,

Cu iarbă în coarne,

Miei ne-nţărcaţi,

Şi-n piele pătaţi,

 

Straşnic vegheaţi,

De câinii grupaţi,

Sub fagul bătrân,

Lângă stăpân.

 

În a vântului şuier,

Se aude un fluier,

O doină de astru,

Cu sunet măiastru.

 

Pădurea străbate,

Iar păsări mirate,

Se-ntrec a cânta,

Şi-n zbor a dansa.

 

Mioarele pasc,

Sub doine de basm,

Încet le îngână,

Câinii din stână.

 

Întreci tu stăpână,

Şi cântul de zână,

Doineşti ciobăniţă,

Precum o crăiţă.

 

Cu părul de soare,

Dă turmei ocoale,

La miei le doineşte,

Cu triluri celeste.

 

A lor ciobăniţă,

Cu trup de zeiţă,

Cu chip îngeresc,

Şi mers nelumesc,

 

Cu pielea de lapte,

Cu buzele coapte,

Ochii safire,

Sclipind de iubire,

 

Îi poartă în braţe,

Le pune şi moaţe,

Roşii ca focul,

Să pască norocul.

 

Amurgul se-arată,

Câinii iar latră,

Ciobăniţa tresare,

În stâna apare.

 

Dinspre pădure,

Încep iarăşi să urle,

Lupii flămânzi,

Cu ochii bolânzi.

 

Din cingătoare,

Ia fluierul mare,

Şi începe uşor,

O doină de dor.

 

Lupii tot urlă,

Ciobăniţa din surlă,

Mai tare doineşte,

Pe lupi îmblânzeşte.

 

Se văd luminiţe,

În poieniţe,

Sunt ochii de lup,

Cum stau şi ascult.

 

Până în zori,

În câmp cu mohori,

Ciobăniţa doiniră,

Pe lupi îmblânziră.

 

A doua zi iar,

Un cântec bizar,

Doineşte cu foc,

Şi prinse în joc,

 

Oiţe cu lupi,

Miei cu căţei,

Lupi cu căţei,

Oiţe cu miei.

 

Ciobăniţa doineşte,

Pădurea huieşte,

Iarba mult creşte,

Stâna domneşte.

 

Еще ...

21 de grame

Sufletul

Cântărește doar 21 de grame

Învelișul vremelnic devine cenușă

Dar sufletul, iubirea mea

E iarăși praf de stele

 

Mi-e dor de iubirile alea

Iscate pe țărm de mare

De promisiuni, de zâmbete, de minciunile tale

Dar tu ai preferat să pleci

 

Mi-ai lăsat doar amintirea

Celor 21 de grame de eternitate

 

Еще ...

Bolnav de tine

 

Eu cred că m-am îmbolnăvit de tine,

Nici vraci, nici doctori nu au leac,

Și n-am știut c-acestă boală face bine,

Iar cancerul pe lângă ea, e-un fleac.

 

Ești boala mea ce trupul îmi zdrobește,

Și-n loc să zac la pat, eu zburd și zbor,

Și ca pe-un drog te-aș consuma orbește,

Să fiu bolnav de tine, de boala ta să mor.

 

Aș suporta spășit și terapia intensivă,

Înlănțuit pe veci de-un virus patogen,

Iar tu să fii o soră medicală agresivă,

Ce îmi donează sânge și-mi suflă oxigen.

 

Ca un bolnav nebun mă liniștesc cu tine,

Te las să-mi scrii rețete și tainice scrisori,

Și-aș suferi cumplit dacă m-aș face bine,

De aceea fă-mi injecții, în inimă, cu flori.

 

Voi fi un veșnic pacient, bolnav de tine,

Căci vindecarea îmi va fi deopotrivă moarte,

Și-am să trăiesc cu acestă boală-n mine,

O boală dulce, și cu o suferință aparte.

Еще ...

Fulgi de zapada

Prin noaptea lină dansează fulgi,

Cu zâmbet de argint, lumina ce-o strălucesc.

În tihnă cad, în hore de iarnă,

Povești nescrise în inimi se întemeiază.

 

Aerul rece îmbracă lumea-n alb,

Pământul doarme sub un văl înzăpezit.

Fulgi mari, ca stele căzătoare, 

Șoptesc secrete pe tărâmul adormit.

 

În liniștea lor, se aștern cu gingășie,

Povești de iubire, de vis și bucurie.

Fulgi mari ce zboară în vântul serii,

Pe drumul lor, desenează magie.

 

Sub lumina lunii, se joacă cu umbrele,

Pe pajiști albe, un tablou înfiripat.

Sufletul lor, ca o poezie nescrisă,

În taină, în inimi, e permanent adăpat.

 

În zborul lor efemer, povestesc tăcut,

Despre frumusețea unui iarnă cu suflet.

Fulgi mari ce dansează, artiști ai iernii,

În versuri de zapadă, farmecul lor se dezvăluie.

 

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍