Nu pot să te uit

 

Mi-am îngropat o mână-n lut,

Să nu mai scriu de tine,

Iar celeilalte i-am cusut

În palmă mângâieri străine. 

 

Am ars caietele pe rând,

Să nu mai am pe ce îți scrie,

Dar fumul se-ntorcea, flămând,

Și-ți desena iar chipul pe hârtie.

 

Am smuls din calendare zile,

Și ceasului i-am pus barem,

Să nu mai știu în ce aprilie, 

Mi-ai fost iubire și blestem.

 

Am spart oglinzile din casă,

Nimic să nu mai pot vedea,

Dar chipul tău, cu liniștea rămasă,

Din cioburi straniu mă privea. 

 

Acum îmi țin tăcerile sub cheie, 

Să nu mai scoată vreun cuvânt, 

Dar cum să izgonesc din mine o femeie, 

Când rădăcina-mi şade în al său pământ?

 

Am tras obloanele ca la furtună,

Am mătuit ferestrele să nu mai vadă,

Când trupul tău sub clar de lună, 

Pășește nonșalant pe stradă. 

 

Am pus zăvor pe drumul către gară,

Am șters din hartă locul unde-ai stat,

Să nu mă poarte pașii în vreo seară, 

Spre-un timp în care doar am așteptat.

 

Mi-am scos din piept ecoul vocii tale,

L-am îngropat sub lespezi de granit,

Dar noaptea mi-l aduce-n cale, 

Ca pe un strigăt lung din asfințit.

 

Și-am înțeles, târziu, că nicio moarte, 

Nu poate lua ce-n mine ai lăsat:

Eu pot să-nchid pe dinafară-o carte,

Dar nu și ceea ce m-a învățat.


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Gabriel Trofin poezii.online Nu pot să te uit

Дата публикации: 17 ноября

Добавлено в избранное: 2

Комментарий: 1

Timp de citire: ~3 min.

Просмотры: 53

Авторизуйтесь и комментируйте!

Комментарий 1

Другие стихотворения автора

La mama la mormânt

 

Atât de scurt e drumul pe pământ, 

Și l-am bătut la pas atâta vreme, 

De-un singur lucru am a mă mai teme, 

Că n-am ajuns la mama la mormânt. 

 

Atât de multe gări am părăsit la rând, 

Cu geamantanul plin de anotimpuri, 

Și-am risipit prin ani atâtea timpuri, 

Dar n-am ajuns la mama la mormânt.

 

M-au dus cărări sub ploi și vânt, 

Sub ceruri reci și ierni neiertătoare, 

Am strâns în piept și spini, și sărbătoare,

Dar n-am ajuns la mama la mormânt.

 

Iar ea m-așteaptă ca-ntr-un legământ, 

Sub iarba grea și liniștea de piatră, 

Cu dragostea rămasă acasă-n vatră, 

Dar pasul mi-e departe de mormânt.

 

Și dacă mâine drumu-mi va fi frânt, 

Iar moartea îmi va sta în prag râzând,

Mi-aș duce dorul, ca un ultim gând, 

La mama acasă, la sfântul său mormânt. 

Еще ...

Baladă iubirii

 

Din umbrele rămase pe retină,

Ți-aș construi un cer, dar n-ai să-l vrei,

Căci port în mâini o toamnă clandestină,

Ce-și pierde frunza-n ochii tăi.

 

Iar taina nopții ce veșnicia cere,

Se lasă-n noi ca plumbul în cuvânt,

Tu ești un foc ce arde în tăcere,

Eu, umbra lui, întinsă pe pământ.

 

Și vom pleca, când stelele apun,

Fugind de noi prin timpuri vinovate,

Cu rătăciri pe-un cer pierdut și brun,

Ce ne desparte-n lumi îndepărtate.

 

Din amintiri răzlețe, dezgolite,

Ți-aș naște lumea care îți lipsește,

Dar fiecare vis al meu se zbate,

Și fiecare pas, subit îmi împietrește.

 

Sub pleoape grele curge anotimpul,

Prea plin de clipe ce n-au fost să fie,

Iar noi luptăm mereu cu timpul,

Dintr-un destin ucis cu apă vie.

 

Și, totuși, parcă umbrele mai cântă,

În strălucirea unui trist apus,

E cântecul tăcerii ce cuvântă,

Un legământ ce încă nu l-am spus.

 

Rămânem două maluri de tăcere,

Pe râul care curge între noi,

Iubirea noastră, fulgeră durere,

Se stinge-n cer, dar arde-n amândoi.

Еще ...

Frământări

 

Rugăciunile înălţate spre cer,

Le-am aflat îngropate-n pământ,

Sunt omul de paie, stingher,

Clădit din lut şi cuvânt.

 

Asist la naşteri suspecte,

Şi intru-n travaliu pentr-o idee,

Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,

Pierdute într-un spital, pe-o alee.

 

În mâini şi picioare port cuie bătute,

Dar nu îmi găsesc încă cruce,

Înaltul prelat cu idei preconcepute,

Anateme şi prescuri îmi aduce.

 

S-a lepădat şi universul de mine,

Foiala îmi intră ca o boală în trup,

Încep să cânt câteva imnuri creştine,

Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.

 

Mii de sihaştri se roagă în cor,

Chilii şi bordeie s-au luminat,

Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,

Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?

 

 

Еще ...

Sfârșit

 

Un strop de ploaie am sorbit pe gene,

Și am privit cu ochii umezi multă vreme,

Apoi sub paşii mei mărunți și moi,

Au început să se stârnească zilnic ploi.

 

Pe-un val, eu l-am închis în scoică,

Iar mării i-am luat din cer o doică,

S-o legene ușor cu mâini de fată,

Să nu mai facă valuri niciodată.

 

Pe-un pui de vânt l-am prins în rai,

Şi l-am închis în tub plăpând de nai,

Să nu mai șuiere turbat pe munte,

Ci pe-ale mele buze îngeresc să cânte.

 

Apoi, în lacrimile mele m-am sfârșit,

Şi adesea, aici, în criptă am simțit,

Cum vin, și-mi trec peste mormânt,

Şi ploi, și val, și lacrimă, și vânt...

Еще ...

Ploaia

 

Va veni ploaia, croncăne corbi,

O zdreanță e haina ce mândru o port,

Iar norii-s albaștri în ochii mei orbi,

Și vântul în spate, îl car și-l suport.

 

Va veni ploaia, cerul e negru,

Mai negru decât îmi e dat ca să văd,

Toamna își cară cortegiul funebru,

Pământul din urmă urlă a prăpăd.

 

Ploaia va șterge cărările roase,

Și frunzele roșii ce zac în noroi,

Bastonul agăț de crengile joase,

Pădurea șoptește cu voci de strigoi.

 

Sub smogul de ceață poiana e mută,

Tăcerea își duce veșmintele reci,

Suflarea pătrunde prin scoarța căzută,

Să-și caute-n taină locuri de veci.

 

Va veni ploaia căci frigul pătrunde,

Sub zdreanța mea veche, subțire,

Iar drumul de mine parcă se-ascunde,

Și începe să plouă a despărțire.

 

Șiroaiele curg sub pasu-mi stingher,

Talpa-mi frământă în clisa amară,

Plânge al meu umblet pierdut în eter,

Și ochiu-mi înghite întuneric din seară.

 

 

Еще ...

Semne

 

Vioi vă îndreptați spre dezastru,

Într-o lume de chipuri cioplite,

Pe cer nu mai e nici un astru,

Iar lumina-i și ea pe sfârșite.

 

Născociți zi de zi Dumnezei,

Şi-i rugați să vă-adune comori,

Veți sluji permanent pentru ei,

De veți fi desfătați în orori.

 

Vă adunați mai apoi în biserici,

Și surâdeți prostesc la icoane,

Blesteme aruncați peste clerici,

Înfigând în Iisus mii de piroane.

 

Peste tot se zăresc cimitire,

Însă eu mă întorc la obârșii,

Și dispar neînsemnat ca o știre,

Ca un apus fericit pentru dânșii,

 

Ca un dor schingiuit de iubire,

Ca un semn pentru-a doua venire.

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Rana mea

Era rana mea,

Rana care o simțeam și sub unghii

E rana pe care nu o pot scoate,

Nu are vindecare.

E ceva ce rămâne în adîncul sufletului,

E rana de care nu uiți 

E rana, e pedeapsa, e boala din cap

De ea nu ai scăpare.

E rana care îți împleteste tot sufletul 

Te strînge de parcă ar rupe ceva în tine.

E boala care te frământă, te macină, te pune pe gânduri.

E rana , e boala , e pedeapsa din corpul și sufletul omenesc

Еще ...

La fiecare

La fiecare fosnet al inimii mele pure

D-zeu aseaza iubire

pe-o aripa de inger

cu zbateri marunte

angelicul sen-dreapta

spre mine

iute

si coplesit de doruri multe

divinul parca-mi sta pe tample...

Еще ...

Cine mai mi-s?

Cine mai mi-s atunci când el

Alergă-n mine și nu-l pot prinde

E când aici, când dincolo,

În plămâni, în pulpa piciorului, în intestine,

În mintea-mi muncită de dor și-n sufletu-mi torturat

De atâtea sentimente noi?

 

Cine mai mi-s atunci când el

Își oprește preumbletul și

Devine al 79-lea organ al corpului meu,

Un organ nenumit, dar simțit în străfundurile ființei

Cu ale sale legături ce țin mădularele legate 

Iar spiritul întreg și viu?

 

Cine mai mi-s atunci când el

Vorbește cu mine prin

Nu-știu-ce înlănțuire a celulelor

Căutând să îmi transmită ce nu mi-a fost vreodată zis

În perioadele de căutare a unui alt eu

Nu-știu-cum, dar așteptat încă de când nu mă născusem?

 

Cine mai mi-s atunci când el

Devine tu?

Еще ...

Cum Era Noi, Nimeni Nu Era

Cum era noi, nimeni nu era,

Lacrimi și râsete, mâini împreunate,

Împreună zâmbeam sub luna grea,

Sufletele noastre, mereu fermecate.

 

Cum ne iubeam, nimeni nu iubea,

Inimi unite-ntr-o singură bătaie,

Nimic în lume nu ne-ar putea lua,

Ce simțeam atunci, sub bolta cea mai deasă.

 

Timpul trecea, dar noi rămâneam,

Cu șoapte dulci și priviri adânci,

În taină lumea o îmbrățișam,

Pe drumuri de vise și zări fierbinți.

 

Noi eram flacăra ce nu se stinge,

Ne aprindeam în orice moment,

Dragostea noastră nimeni nu o atinge,

O poveste eternă, în suflet prezent.

 

În ochii tăi vedeam tot ce conta,

O lume-n care doar noi doi trăiam,

Cum era noi, nimeni nu visa,

Iubirea noastră, un veșnic vals dansam.

 

Și chiar de vremuri s-au stins ușor,

Cum era noi, va rămâne mereu,

Două inimi în același fior,

Cum ne iubeam, nimeni n-a mai știut.

 

Еще ...

Prin parcul ăsta doamnă

Prin parcul ăsta doamnă,

Mai ştii când te-am văzut?

Era-nceput de toamnă,

Când totul a-nceput.

 

Sub salcia asta uite,

Stăteai când te-am zărit,

Venise toamna iute

Şi august lua sfârşit.

 

Pe banca asta iată,

Ţi-am dat primul sărut,

Trecea septembrie-n grabă

Şi octombrie a-nceput.

 

Şi-n deget pe alee,

Acest inel ţi-am pus

Şi-ai devenit femeie,

Şi era noiembrie dus.

 

Prin parcul ăsta doamnă,

Şi azi încă venim,

Şi este iarăşi toamnă,

Şi încă ne iubim.

Еще ...

Sfaturi de la frunze, de urmat

Îmi treci prin gând grăbită,

unde te grăbești?

Nu vrei deloc să încetinești…

Mă lași cu dor,

mă frâng pe pernă.

Într-o zi o să te prind de gleznă.

Momentan, încă nu am reușit, ahhh…

îmi vărs amarul pe pernă.

 

De la o vreme ești o hoață

cu mintea creață,

când trebuie să mă concentrez,

îmi apari în minte de niciunde,

și mă întristez când îmi dau seama

că te-aș strânge în brațe, dar

să te iau nu am de unde 🥺

Apari, te stingi,

Apari, te stingi,

ca un întrerupător,

și-mi umpli lumea de dor.

(Ai noroc că ești un întrerupător dulce,

altfel aduceam un electrician 😈)

 

Aș vrea să pot să-ți pun în inimioară,

câte puțină iubire din a mea

(de fapt mint, aș vrea să-ți acopăr inimioara cu iubire)

până când ne umplem de noi așa de mult,

că ochii noștri se privesc și ca să nu explodeze își fură un sărut.

Apoi desigur, se pornește o întreagă revoltă în mine,

și după ce mă sfătuiesc cu câteva frunze,

te sărut pe buze.

(o viață avem 😎)

Și după ce se termină,

mă sfătuiesc cu aceleași frunze,

și te mai sărut o dată pe buze.

Și după, de rușine,

mă ascund în brațe la tine.

 

Noapte bună, prințesă mică 🐥!

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍