Ce mai contează!?

La sfarsit de an... nu am putut sa-ti dau mesaj de bine

N-as putea ghici ce dorință ți-ai pus

Dar m-am hotărât sa fac un pas în spate 

Am insistat destul și mai mult te-ai opus

La sfarsit de an.... sper sa fii bine

Oricat am încercat...n-ai vrut sa înțelegi ce simt

Ai continuat sa ma ignori... si asta este

E început de an... si îmi e dor... nu pot sa mint...

Onorată instanță, astăzi fac denunţ,

S-a răpit un zâmbet, s-a frant o iluzie,

Condamnată pe viață mă simt, vă anunț,

Fără vreun drept de apel la fericire.

S-au ucis visuri în tăcerile negre,

Ploile lipsite de-al zâmbetului curcubeu,

Dorințe aruncate în hăuri tenebre

Doar să nu mai doară, să uit că sunt eu.

Mi-am ascuns inima-n temnița tăcerii,

Cu sfori de lacrimi am legat-o la gură,

Privată de alinarea mângâierii

Fără milă i-am spus, "taci și-ndură!".

Am delapidat in final dorurile toate

Și le-am ascuns în muguri de flori.

Am înecat în mare speranțe deșarte,

Amintiri am ars în lumina din zori.

Am lovit sufletul fără milă de stânci

lar și iar, până i-am înfrânt voința,

Cu sârmă ghimpată-am pansat rănile adânci 

Fără s-ascult al lor plâns și căința.

Am părăsit sperante, crud și nefiresc,

Le-am înșelat prea mult timp că sunt bine,

Sunt pregătită sentința să-mi primesc,

Și o accept, căci m-am mințit pe mine...

Onorată instanță astăzi fac denunţ 

Uitat-am fost ca o scrisoare din timpul trecut 

Nu e o gluma, nu e sarcasm...e-o poveste reală 

Despre o inimă care-a simțit prea mult...

Întoarce-te, să-mi împaci sufletul cu o îmbrățișare 

Nici nu știi dorul, de un vin, de tine cât îmi e de mare!

De vinul tău, din nemiloasele îndepărtări, 

Ce-i simt acut mirosul de orgasm ceresc

Acel miros sublim, divin, nepământesc

Ce de întreaga lume, eu îl tăinuiesc...

Întoarce-te, nu fi durerea grea a sufletului meu

Nevoia mea de tine mi-a devenit acută 

Sufletul mi te cere, te strigă permanent...

Nu pot să-l mai impac...nici nu mă mai ascultă!...

Întoarce-te, vis roșu, demidulce nelumesc,

Furtună, ce-ai stârnit ocean de pasiune

Ești dorul viu, ce de un an il pătimesc,

Nu îmi lăsa paharul plin de-amărăciune...

Întoarce-te, nu mă lăsa întinsă pe pământul rece

Crezând că într-o zi doru-mi va trece, 

Ești visul meu frumos ce noaptea îl suspin

Nu cu apă vreau să-l sting, ci cu... un vin!

M-ai făcut atât de dependentă de tine...

În câteva întâlniri scurte... ocazional

Vin...săruturi... piele pe piele

Totul, ca  intr-un clip promoțional!

Răpusă de-acel "nu sunt pentru tine!"

Nimicul dintre noi, e tot ce mai am

De-am insemnat ceva și eu pentru tine

E doar o-ntrebare...fără final...

M-ai uitat probabil din următoarea secundă 

Când după ușă am făcut primul pas

M-ai facut nedemnă de o-mbrățisare 

Și am plecat!... fără un bun rămas....

Ti-am fost femeie dorită pe secunde

Știu babe! O clipă ti-am fost dragă !

Nu ne-au legat decât ceva orgasme la "beție"...

Târziu am înțeles! Bărbați ca tine nu vor iubi vreodată!

Azi prinsa-n mintea mea...arest la domiciliu,

M-as îmbăta să nu mai simt, dar mai bine scriu,

Parfumul vinului tău mi-e un ocean de amintiri 

Tu...drogul magic din care pot să mă inspir...

Alcoolul ce mă face să nu am emotii, 

Tigara după amorul din toiul nopții 

Cafeaua dulce din diminețile cu soare,

Durerea mea, ascunsă-n versuri amare...

Si-o mie de alte vise...a dorului chemare...

Sunt momente în care gândesc cu inima și e frumos,

Și-mi amintesc... un simplu mesaj o făcea fericită

Acum lipsa ta sapă...și sapă un gol imens

Ce-l umplu scriind povestea noastră nesfârșită.

Sunt momente ...in loc să dorm... răsărituri prind în lacrimi

Nu am încetat să plâng din cauza poveștii noastre

Mi-s uneori nopțile pline de amintiri, de patimi

Și inima..în zori, n-ar vrea să se mai trezească.

Sunt momente când doar aș vrea să dispar

Atunci când ard de dor... și tu nu-mi simți căldura

Sau poate doar aș vrea să mă găsești aievea

Să mă împaci c-un vin și-mbrățisarea ta...

Mi-am dorit să-ți fiu asa cum n-am știut

Să mi te scriu în versuri cum vreodată n-am scris

Să-mi scrii pe piele vise cum nu s-au mai aflat

Să-mi rămâi o poveste cu un alt final.

Mi-am dorit să-mi rămâi tu... nu cel de azi fără glas

Fără un zâmbet... fără urme de pas

O clipă doi să mai fim, fără lume, fără timp

O clipă care să stingă durerea fără de sfârșit...

Mi-am dorit să mă îmbrățișezi cum o fac ploile

Când ating florile și le umplu de culoare

Să mă pierd în tine ca un vânt rătăcit 

Să fim o clipă doi, într-un singur sfârșit. 

Spune-mi acum... nu crezi c-a fost prea mare pedeapsa?

Pentru teama din tine, fără milă să-mi stingi lumina

Să ard... să mă sting în infinita-ți tăcere, fără să vezi

Când nu-mi doream decât o ultimă dată să mă... îmbrățișezi.

dragostea

răbdătoare plină de bunătate

ajută întărește limpezește

omul

iertând ridicând miluind

milos omniprezent

Dumnezeu 

Mai rar se-arata zorii, pe cimpii
Si nu mai pot spera la alt scintei
Sa curga lacrimi tot mai rar, aprins
Sa nu mai spere focul, este stins.

Mai des mi-e gindul, la acel minut
As vrea sa fii tu norul, iar eu vint
In asta seara, eu nu am cazut
Si da, nebun, sa pling nu am in gind.

piese geometrice

dintr-un puzzle tangram

reconfigurează perspectiva.

%

triunghiuri echilaterale

rotite- n

sensul invers al acelor

de ceasornic ,

asemenea ceții,

dezorientează trecerea.

nu cred că există diferențe ireductibile

între oameni  și lucruri

florile

ne spunea Nietzsche

au suflete ca și oamenii

în fapt

diferențele

apar din jocul de gleznă al minții

de care nu ne putem lipsi nici unii

nici alții

indiferent cum îi spunem

facem temple mai mari sau mai mici

după cât de mulți sau puțini sunt zeii

pe altarele cărora ne așezăm inimile

diminețile nu sunt mai frumoase decât nopțile

dacă excludem nuanțele

cuvintele cântăresc tot atât de mult sau puțin

cât trag la cântar vorbele

acum e aproape imposibil de spus

cine a precedat pe cine

nici nu mai interesează pe nimeni…

pare de-a dreptul imposibil să-ți controlezi viața

printr-un ochi de sticlă

e ca și când ai privi lumea

de pe fundul oceanului

(redusă la niște cercuri concentrice și halouri de lumină!)

înconjurat de rechini urcigași

într-un ținut mirific al tăcerii

imaginea din afară

la fel

n-are nicio șansă-năuntru

se zbate agonic între sute de așchii de sticlă

tăioase

ajungând pe retină în sânge

doar chipul tău îngeresc

pe care mi-l amintesc dinainte

se scurge înăuntru-mi

ca o lacrimă

fă-mi o cafea amară

iubito

de-acolo

din acele nebuloase difuze ale minții

și lasă-mă să te recompun mereu și mereu

potrivind toate piesele acestui joc de puzzle

risipite în suflet…

Cat de frumos se unduiește

Pielea pe soldul generos

Si ce frumos cu totul straluceste, 

In spuma caldei bai

Si eu atat de bine - acum miros;

Cat de frumoase alunitele -mi pe piept ,

Ca-ntru-un car mic pe cerul pielii mele

Ce sanatos si vrednic este trupul meu

Ce armonie -n suflet si pe piele…

Dar va veni o zi cand pielea -mi gri va fi

Rece si fara stralucire

Iar alunitele si soldul si toate imi vor fi,

cand carul mic si el va fi murit,

De-un miros greu … si in a mea pieire

Toate se vor sfarma,

In mici bucati la Cer se vor inalta,

In Carul Mic al pielii mele

Faptura imi voi aseza.