Spune-mi!

Vorbesc și gândul îmi ascult 

Cum inima pulsează pentru tine, 

Iubire și dragoste făr 'de sfârșit 

Și simt că-s mulțumit cu mine. 

Și cum n-aș fi eu fericit pe lume 

Când tu ești jumătate din întreg, 

Ești floarea visului de dimineață 

Pe care am știut când s-o culeg. 

Mi-ai apărut pe timp de toamnă 

Și mi-ai pătruns adânc în suflet, 

O muză ce versul mi l-a inspirat 

Și m-am trezit al tău iubit...poet. 

De-atunci n-am încetat a scrie 

Și pune pe hârtie ce m-a atins, 

Iar de mi-a fost bine sau greu 

Am plâns, am râs și am învins. 

Acum ne prețuim unul pe altul 

Că ne avem și zilnic mulțumim, 

Celui de Sus, când rugă înălțăm 

De cum trăim...cu-al nost' destin!

Să mă doară ,cui îi pasă

Dorul este doar al meu.

Vreau să sufăr ,vreau în pace 

Să-l iubesc numai pe el 

Esti lichiorul meu de seară,

Mă învăluie al tău amor.

Si când soarele apare ,

Pleci cu sticlă,pleci cu tot 

Mă trezesc nedumerită,

Parcă îmi zâmbeai ,și-acum ,

O nouă zi ,din nou ispita 

De-a vedea ,cum mă ignori 

Iubita mea te-am așteptat

Sperând că-ai să revii

Să vezi cărările pustii

Pe care ne-am jurat odată

O dragoste adevărată.

În serile când ne întânleam

Fremătau frunzele-n ram

Raza lunii strălucea

Iubita mea!...

Te adoram copil cuminte

Furat de calde jurăminte

Dar te-am pierdut în ceața seri,

Și-a ruginit frunza cărării.

O stea din cer s a prăvălit

Iubirea noastră a murit...

Și uneori, aș vrea să te iubesc,

Iar alteori să tac în apus

Și să mă vezi, să mă tot vezi

Cum ard în foc, iubesc nespus.

Și tot iubesc, iubesc într-una

Și de-oi picta, în noapte

Să știi că te-a văzut ieri, luna

Cum mă priveai în șoapte.

Culoarea nopții fără tine

E palidă și mult prea rece

Si nici cu timpul nu-mi va trece

Culoarea nopții, fără tine.

Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă

Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă

Din aparențe se hrănesc cu mare artă

Salvează lumea comentând-o pe la poartă

Ați mai văzut oameni uciși mergând pe stradă?

N-o să ghiciți căci au doar inima bolnavă

Zâmbetul curs, mersul desculț, privirea oarbă

Să-i deranjați, poate vorbind mai pierd otravă

Pare că-s vii oamenii toți ce vă-nconjoară

Dar nu veți ști de poartă-n inimă povară

Au fost lăsați cărând o dragoste amară

Din nepăsare-ori din orgoliu dați afară

Veți întâlni ființe vii fără de viață

Trăiesc pierduți, în loc de suflet poartă gheață

Nu-i întrebați ce s-a-ntâmplat, poate vă-nvață

Doar o iubire-adevărată-i mai dezgheță

De nu v-atinge ajutați omul ce-o poartă

De nu vă trebuie să nu-l lăsați să ardă

De-ar fi la voi și ați simți că vă dobară

Să vă gândiți ce-ar ajuta să nu vă doară

Sper să aflați cât e de vie o iubire

N-o alungați căci poate alta nu mai vine

De-o aruncați, veți omorâ ființă vie

În astă lume doar iubirea mai e vie

Nu e usor in fiecare zi sa te prefaci 

Când in realitate toate in suflet dor,

La ușa unei inimi ce nu se deschide

E al naibii de greu, să fii un cerșetor...

Nu știi cât mi-aș dori de mult să te chem 

În nopțile albe când mi-ești și dar și blestem,

Dar mi-am promis că lipsa ta n-o să mai doară 

Si nici vorbele ce le-ai aruncat ultima oară.

M-ai privit în ochi fără nici un regret

Mi-ai inchis orice drum făcut cu speranță,

Mi-ai smuls cu-atâta nepăsare inima din piept

Și m-ai lăsat cu-n suflet rece... ca de gheață.

Ai plecat, înapoi nicicum nu te-ai uitat

Mi-ai dovedit destul ce fel de om ești.

Îți mulțumesc pentru "respectul" acordat,

Sî pentru finalul nedemn al unei povești.

Nu poți schimba un om iubindu-l mai mult

Un adevăr dureros... atât de neplăcut...

Aleg să "uit" durerea să merg mai departe

Deși m-ai rănit...să te păstrez frumos, în file, într-o carte.

Și... închin un pahar pentru numele ce nu-l pot spune

Pentru promisiuni ce au sunat bine și nimic n-au valorat....

Pentru rândurile scrise și nicicând trimise

Pentru zâmbetele afișate când sufletu-mi plângea.

Pentru acele zile când să merg inainte am continuat

Lipsită de orice motivație, dar cu voință.

Pentru c-am învățat ce merit cu adevărat 

Când o promisiune să devină realitate...am tot așteptat.

Si... un pahar, pentru clipele în lacrimi înecate 

Căci m-au schimbat complet fără întoarcere 

Pentru alegeri ce-am făcut și nu au fost perfecte

Astăzi închin...căci toate au fost ale mele!

Închin paharul pentru ce-a mai rămas din mine.

Pentru atunci când la mine nu am renunțat 

Chiar și atunci când au facut-o alții...

Deși știau că-n suflet îi purtam cu drag.

...pentru tot ce n-a fost ușor....

Și ma-nvățat să fiu puternică în fiecare zi

Pentru fiecare cuvânt rămas o lecție 

Închin pentru tăcere...un pahar de vin!

Te iert ca m-ai lasat in agonie

Cand cu tacerea m-ai crucificat de-atatea ori

Te iert ca m-ai scaldat în ură și manie

Te iert cu inima curata... de-o 1000 de ori.

Iti iert nepăsarea cu care m-ai îngenunchiat

Cand imi doream o ultima imbratisare

Te iert ca in graba m-ai judecat 

Lasand în urma atâta disperare.

Te iert pentru ce ai greșit odată 

Trădarea m-o las sa-mi tulbure gandul

Te iert... caci viata sa ne-mpace nu mai poate

Te iert si-astept sa ne împace pamantul...

Am tot încercat să clădesc un suflet de piatră

Dar în ochii mei umiditatea era prea înaltă

Și tot adunând de ici, de colo câte un pic

Azi mi-e mult prea greu să pot să-| mai ridic.

Și chiar și-așa am continuat să te aştept

Chiar dacă înțelegeam prea bine

Că trebuie să-mi sting luminile din piept

Și să-mi continui drumul vieții fără tine.

Aș fi naivă să cred că te mai schimbi,

Nu mai găsesc motive pentru a rămâne.

Și chiar de sufletul mi-e plin de ghimpi

Încerc cu greu să mă despart de tine.

Am irosit prea mult timp pe speranțe

Ce in final s-au dovedit a fi deșarte.

Întinse mi-au rămas ambele brațe

Când fără regrete m-ai lăsat în spate.

Am învățat căin zadar te strig mai tare

C-atunci mai tare tu nu mă auzi...

Și-am decăzut cu fiecare încercare

Doar să nu-mi rămână ochii vesnic uzi.

Ți-am fost deschisă ca o carte

Dar nu ai vrut să mă citești!

Și din senin m-ai lăsat în uitare

Fără să-ncerci măcar să mă-ntelegi.

P.S

Te-aș căuta la fundul sticlelor de vin

Am nevoie de tine mai mult de cât crezi!

Mi-e dorul de tine un rosu sangvin

Atat de mult pentru mine...contezi.

ce vină am că te iubesc?

si cum sẵ uit vreodată!

doi ochii ce inima-mi topesc

de dor înflăcărată...

sunt vinovata că te-am privit

si mi-ai rămas în minte?

ori tu ai greșit că mi-ai vorbit

dincolo de cuvinte?

ce vină am că te iubesc?

n-am vrut asa să fie,

a fost sortit să te-ntâlnesc

in iarna mea târzie...

imbratisarea ta mi-a pus in piept

dorinţa ce-a mai mare,

si doar pe tine te aștept

când soarele răsare!

"adio"al tău mă arde-n piept

aprins ca un carbune,

si tot pe tine te aștept

când soarele apune! 2024-09-04

Vei rămâne visul meu tăcut 

Un fior tremurând pe mut,

...Finalul ce nu l-am trăit 

De suflet atât de dorit...

Ultima îmbrățisare 

Va naște din călimară,

Când îmi va fi dor

În versuri am s-o port...

Vinul ce mi l-ai promis

Cu roșu rămâne scris,

În gânduri de neatins,

Ca cel mai dulce vis...

Sărutul ce mi l-ai dat

Cel mai frumos păcat, 

Rămâne pe buze gravat

Dovadă că ne-am întâmplat...

Vei rămâne a mea iubire

Într-o carte de poezii,

Scrisă cu zâmbete și lacrimi

În nopțile reci și pustii...