🎤 VĂSĂLIE ÎN STACCATO

„Valoarea culturală este subordonată valorii de piață, iar consumul de mediocritate, impus de această piață, creează timpuri grele, lipsite de emoție, autenticitate și frumos.”

Marius Ene, Noiembrie, Sibiu 

Cândva sau niciodată 

E semnul lor de lene vie

E crezul lor în stare pură 

E clasicul "vom face nouă"

Dar niciodată ție!

Demagogie perfidă 

Și nu doar, e-atât de îmbâcsită

Am înțeles târziu și totuși devreme

La cât de amețitor de iute

Politrucii vieții risipite 

Au semănat doar secetă

Valorilor, de teamă să nu vie

Să le dărâme lor imperiul

Ce astăzi, emblematic 

Se zbate încă-n nepăsare vie

De ieri, de azi și vesnic mâine

Ce rasă, ce neam, nevrednic de-avuție!

Marius Ene, Polonia, 16.05.2024

Nu-ntreba timpul cum trece,

Nu ruga ploaia să sece!

Întreabă-te simplu, întreabă-te rece:

De ce eu mă trec și timpul nu trece?

De ce eu mă trec și timpul nu trece?

Cât mai rămân în triburi aztece?

Colier de rubin, se sparge în zece...

Finalul e scurt și totul se trece

Întreabă-te simplu, întreabă-te rece:

Unde mi-e rostul și chipul tenace?

Mă tem că nu-i rost de-asemenea pace...

Te pleci mai în jos și inima-ți tace

Nu ruga ploaia să sece,

Devino mai cald în sufletul rece!

Menține colierul întreg, să nu plece,

Dă-i inimii volnice apă...se trece

Nu-ntreba timpul cum trece,

Jucați în dueturi analfabete,

Timpul e scurt și n-o să te-ntrebe:

"Te mai aștept ori plec în pereche?"

Oricât de surprins ai fi de-adulți

Din postura de copil

Niciodată nu tânji, puiuț

Să devii ce poate nu vei vrea să fi 

Poate pare că e bine

Să te uiți de-aici de sus,

să imiți ce ți s-a spus

Rămâi pur, duios şi dulce

Într-o lume de adulți,

Într-o lume de reci umbre

Sunt mulți, atât de mulți acum

Atei, păgâni, ca nişte clovni bizoni 

Doar aparent ei par plăpânzi 

Însă prezentul o confirmă

Sunt toți doar nişte lei leproşi

Dar tu! copil curat ca un izvor de munte

Atât de crud, atât de cald,

atât de iubitor de toate!

Rămâi te rog neînfricat

Rămâi aşa cum mi-ai fost dat

Doar fii...mereu aşa cum eşti,

Doar fii... mereu copil curat!

De aş putea să te îngheț

Să te păstrez cât se cuvine

Sperând că va veni o nouă lume

După sfârşitul celei vechi

Să pot să te dezgheț copile

Ca tu să fii ce astăzi eşti

Şi tot aşa să fii şi mâine

Dar fără ei

atei, păgâni si lei leproşi

Rămâi aşa cum mi-ai fost dat

Doar fii...mereu aşa cum eşti,

Doar fii... mereu copil curat!

Marius Ene, UK, 23:30

Se pierd simțuri, se pierd gânduri

Mii nenumărate suflete se pierd

Sunt doar valuri care se petrec

Se tot duc în largul nesfârșit, în rânduri

Rătăcit-am gusturi, rătăcim tradiții

Căutăm în van esența altor lumi, făliți

Mai presus de oameni și de sfinți copii

Facem decadența altar de neciopliți

Ne-am închis în viduri, ne-am închis în noi

Ne-am făcut armate, cuiburi, cazemate

Respirăm parfumuri, doar mirosuri noi

Repetăm haotic vise despre noi

Mințile, grădini întortocheate

Cândva temple raționale

Temple luminate, pline de balans

Pierd dendritele vibrante

Rătăcesc în golul ce le-a prins

Rămân acum adânc iraționale

Marius Ene, Iulie, Polonia 

Totul a-nceput..plăpând

În doi şi doi de zero şi un trei

Trecut-au anii, cei mai cei

Golind din noi, noi idealuri si idei

În aprigi ani ce-au tot venit

Noi, unici, vii, măreți copii

Am tot crescut, am şlefuit

Mărețe visuri de argint

Am tot sperat, am tot trudit

Să prindem 20 la Q***, ca mit

Quidditatea ne-a unit

Uitat-am că ne-am despărțit

Fost-am noi văzuți ca slujitori ififlii?

Dar hotărâți în verbul "a munci"?

Sau pricepuți a şlefui, a măiestrii

Estetice şi meritorii, mici şi mari

Repere mii şi mii..şi mii?!

Un răsărit de-acum apus

Din când în când se reaprinde

Ne întâlnim să ne expunem

Simbolice de-acum, trăiri profunde

Pe întâiul celui nou Septembrie..

Din nou, cu toți, pe toate le-om aduce

Vom respira sublim un aer nou, 

De vechi, dar unic Q***, pe buze

* ififliu = lefter

*quidditate = ansamblul factorilor care condiționează sau determină esența unui lucru

*** - contine nume cu caracter juridic , de aceea, numele nu poate fi facut public. Aceasta poezie este scrisa la cerinta unui grup care au lucrat si lucreaza la Q*** in semn de amintire la implinirea a 20 de ani de la infiintare. 

Marius Ene, Elblag, Polonia, 22.06.2023, 13:20

Dimineața începe

cu un ecran care știe deja

ce vis n-am terminat.

Lumina albastră mă învață

cum să deschid ochii

fără să mă privesc.

Omul a fost cândva

o întrebare simplă:

Cine sunt?

Acum e un formular

cu câmpuri obligatorii

și opțiuni luminate.

Ne mișcăm prin oraș

ca printr-o aplicație prost optimizată:

reclame în loc de cer,

zgomot în loc de liniște,

pași grăbăți sincronizați

cu semafoarele.

Tehnologia nu doarme.

Ea numără, compară, prezice.

Știe ce-mi place

înainte să-mi placă,

știe ce voi evita înainte să aleg.

Eu încă încerc

să-mi amintesc

cum arată plictiseala,

acea libertate ciudată

în care nu se întâmplă nimic

și totuși se naște ceva.

Relațiile se încarcă lent.

Unii oameni sunt șterși

fără avertisment,

alții rămân ca fișiere corupte

într-un folder numit „poate”.

Ne spunem „sunt bine”

prin semne verzi,

deși în interior

buffering-ul nu se mai termină.

Omul își măsoară valoarea în reacții,

în cifre care urcă și coboară

ca niște emoții artificiale.

Și  totuși, uneori,

într-o pauză neprogramată,

când bateria scade și semnalul dispare,

se întâmplă ceva straniu:

respirația devine reală,

gândurile nu mai sunt grăbite,

iar tăcerea nu mai cere nimic.

Poate viitorul nu e mai rapid,

nu e mai inteligent,

mai conectat.

Poate viitorul e momentul

în care omul își amintește

că nu trebuie

să fie optimizat ca să existe.

Și închid ecranul nu ca să fugă

ci ca să rămână.

Акустика в ушах, бессмысленные звуки.
Два дня подряд лежу в цепях, теряя твои руки.
Я не знаю как сказать и стоит ли вообще. 
Тебя ведь не вернуть назад...
два дня как не вернуть уже.

Oare-am mințit din nou aseară?

Când întrebat am fost de unde vin,

Nu am putut defel răspunde iară,

Trădat am fost de...mirosul de la vin

M-am strecurat ușor spre dormitor,

Să scap de hainele cu miros de fum,

Și conștient că mă întorc la vorbitor,

Răspuns să-i dau, nu mâine și acum

Ne-am întâlnit și noi în oraș ca băieții,

Am încercat să explic pe ton redus,

Ea doar și-a ridicat în sus pomeții,

Și n-a crezut o iotă, din ceea ce i-am spus

Tot timpul, ne punem întrebări,

Unii la alții fără-a-primi răspunsuri,

Iar viața-i plina de multe provocări,

Și trebuie să faci, din când în cànd retușuri

Ce bine-ar fi să mergi doar înainte,

Să nu aluneci de pe calea dreaptă,

Și totdeauna să-ți aduci aminte,

Să urci pe scara vieții, făra-rata vreo treaptă!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mi’e frica de moarte sau mi-e frica sa traiesc?
Obosesc cautand siguranță, e omenesc.
Calculez pas cu pas , cu toate astea esuez,
Fara control la ce se intampla, doar reactionez.
Reacția îmi e supusă, asta de cand am inteles
Ca fără filmul din cap nu exista nici un stres.
Ce mai ramane din frica fara o poveste?
Fara toate gandurile ce o fac sa manifeste
Dar inima bate tare, impinge sange’n vene
Si uite asa din nimic, deodata am probleme
Trag aer in piept, frica e doar o senzatie
Si realizez ca iar pun botul la imaginatie
Mie frica de moarte sau de necunoscut?
De murit mor odata, in viata multe de stiut
Credeam ca informatia e pentru frica inamic
Insa cu cat invat mai mult, aflu ca nu stiu nimic

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Vergeblich

Im Frühling, wenn die Seele vibriert,

Wir warten auf das Glück, indem wir träumen,

Und im Herbst, wenn die Hoffnungen sterben,

Wir haben noch eine Wolke übrig,

Wir warten alle vergebens

Glück, das nie wieder kommt,

Nur ein flüchtiger Traum

Nachts ist der Himmel immer klar,

Wir schweben mit einer wahnsinnigen Sehnsucht nach dem Paradies,

Aber im Refrain sehen wir, dass es immer noch ein Traum war.

Wir warten alle vergebens

Glück, das uns entgeht

Und in der Seele sieben sie bitter

Gedanken, die uns täuschen,

Vergebens werden wir betteln,

Wir werden vergebens warten

Glück, das wir immer wollen,

Die kommen nicht mehr!

Wir warten alle vergebens

Glück, das uns entgeht

Und in der Seele sieben sie bitter

Gedanken, die uns täuschen,

Vergebens werden wir betteln,

Wir werden vergebens warten

Glück, das wir uns so sehr wünschen

Die kommen nicht mehr!

Azi nu te-am zărit prin curtea casei,

să-ți spun bună dimineața,

Și griji îndată mi-am făcut, cu cine

oare merg să îmi fac piața.

Vorbesc despre a mea bună vecină,

pe care o cunosc de-o veșnicie,

De când făceam naveta amândoi,

având și eu și ea aceeași meserie.

Țin minte cum alergam să prindem

rata și cât era de-aglomerat,

S-ajungem la serviciu în timp util,

ca șeful să nu ne facă referat.

Erau până în "89 alte vremuri și toată

lumea mergea la muncă,

De dimineață până seara să facem

planul și rar gustam o țuică.

Și peste tot era organul de partid,

care știa câte-n lună și-n stele,

Primind note de la informatori, iar

noua ne făceau zilele grele.

Dar iată că în curte a apărut vecina

și mă grăbesc să-i dau binețe,

Așa că mă opresc să povestesc,

spunându-vă ca nu e rău..la bătrânețe!