Категория Родительский дом
Sa tí iubesti parintii
Sa ti iubesti parintii
Sa i mangai pe fata
Sa le multumesti
Fiindca ti au dat viata
Sa tí iubesti parintii
Asa simplii cum sant
Primi pasi in viata
Cu iei i ai facut
Sa tí iubesti parintii
Bolnavi sau batrani
Sant parintii nostrii
Ne au crescut la san
Sa tí iubesti parintii
Chiar de tí au gresit
Ei sant temelia
Care ne au cladit
Sa tí iubesti parintii
Sa nu i lasi la greu
Este o porunca
De la Dumnezeu
Sa tí iubesti parintii
Chiar de nu mai sant
Ei sant existenta
Noastra pe pamant
La cosit
Am rãdãcini ale locului și am știut de mic asta, prin prisma unui pãrinte care, deși, la vremea de cinci ani, pleca din munte împreunã cu ai lui pãrinti, respectiv bunicii mei, nu uita ca periodic sã se mai întoarcã. Și așa mi-am petrecut multe dintre vacanțele de varã la casa bunicilor din Galda de Jos din Munții Apuseni.Vară de vară îmi luam într-o joacã serioasã, pentru mine, 'responsabilitățile' unei zile petrecute la cosit, spre bucuria bunicului și încântarea bunicãi, dar chiar și a pãrinților mei. Nu ajungea cucul sã cânte de șase ori, la ceasul avut deasupra capului, și eu eram deja îmbrãcat, pregãtit sã alerg spre cuhnia care mã ademenea cu plãcute mirosuri și unde era prima oprire. Apoi aerul tare de munte mã întampina în fuga spre izvor, unde umpleam gãletușa pe mãsura mea, cu cea mai bunã apã. Și era cea mai bunã apã, chiar dacã era și singura sursã de altfel sau cel puțin așa am crescut eu, cu gândul la "cea mai bunã apã de izvor, pe care nu o gãseam decât la Galda".
Βunicul
Bunicul era tot ce aveam mai drag
Era ca un far în întunericul vieții mele
Călăuzindu-mă prin orice furtună
În brațele lui mă simțeam ferit de rele
Și acum mi-amintesc chipul de altădată
Și vocea-i trenurândă, aducându-mi liniștea
Era singurul meu refugiu
Când valul greutăților, mă lovea
Era ca aerul de primăvară
În prezența lui simțeam cum inima îmi înflorește
Acum doar focul dorului mă arde
Căci bunicul mă veghează, de acolo de unde este
Și nădejdea-mi este numai sus la Dumnezeu
Să-i dăruiască veșnică odihnă
Să-i răsplătească dragostea ce ne-a dăruit
Însutit și înmiit
Satul meu (despre Satul Varnița)
Satul meu nu-i ca altul,
Satul meu eu deosebit!
La noi aici în sat.
Copiii, adulții, profesorii, bunicii
Sunt strânși legați.
Avem un sat prietenos,
Că pe oricare-l primește bine,
Iar mai ales când vine iarna,
Poți vedea copii cu sania.
E vesel aici la noi
Vesel dar nu ca la voi!
Atunci când vine primăvara,
O mireasă merge flori îmbătătoare,
Iar când vine vara,
Vezi copiii furând cireșe de la oameni,
Deci ,când toamna sosește.
Oamenii de roadă bogată se bucură.
Așa e satul meu
Am un sat deosebit.
Autor Zamurca Alina 🌷
Satul meu
Iubeam mereu poveşti cu zmei şi zâne
când noaptea sta cu seara să se-ngâne,
citeam din cărţi ce n-au în lume seamăn,
doream un Făt-Frumos să-mi fie geamăn.
În zile prinse-n ierni de farmec pline
torcea pe coşuri fumul, cerul să-l aline,
flăcăi şi fete se băteau în glume,
vorbeau de câte-n stele şi în lume.
Priviri zburau ce-n suflet sta povară,
iubiri năşteau crescând spre primăvară,
în vrajă mâini de mijloc se-mpresoară
când buze se prindeau întâia oară.
Sfătoşi săteni, în crez de carte sfântă,
purtau din moşi doar datini ce încântă,
călcau pământu-n răsărit de soare
culcând pe-o parte brazde în sudoare.
În holde-au pus credinţă şi iubire,
trăiri de suflet din străbuni menire,
să prindă satu-n brâu de avuţie,
un loc de fală omului să-i fie.
Lucram şi noi cuprinşi de multă zoală,
treziţi din somnul dulce de la şcoală,
din deal şi până-n câmp la arătură
nu sta în loc nici frunza-n bătătură.
Copii eram, lăstari de viţă vie
prin locul care multor ne-a fost glie,
ades cuprinşi de-un dor de altă zare
purtam în noi a satului chemare.
Mă plâng cărări ce am pierdut în viaţă,
nici gânduri noi sau vechi nu mă răsfaţă,
să-mi poarte satul dorul mai cutează,
acum, când toamna vieţii mă veghează.
Departe de cei dragi
Departe de cei dragi
Cad frunzele din grădina mea,
Dar sunt prea departe să le văd cum cad.
Pământul s-a acoperit cu frunze,
Şi s-a format un covor auriu.
Din nou trece anul,
Dar sunt prea departe,
De bunici,copii,mamă şi tată.
Îmi este dor de ei ,dar sunt eu prea departe
Timpul nu îmi permite să-i văd macăr un pic .
Aş da totul să-mi privesc copii,
Să o văd pe scumpa mea mămică,
Pe voiosul meu tătic.
Macăr că sunt prea departe
Şi frunzele prea devreme se scutură
În inimă îmi rămân cei dragi,
Pe care-i port cu grijă
În sufletul senin de dor.
(Autoarea poeziei date sunt eu :,Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa)
La Bunici in ograda
La bunici in ograda timpul nu trece
Nici in odaia de sarbatoare,
si nici in suflet
Bunicii raman la fel … doar chipul le tradeaza
Anii care le rapesc puterile si… mintea,
La bunici in ograda toate au ramas la fel
Doar noi ne -am schimbat
Dar cuibarele sunt tot acolo
Si via si prunii si merii,
Si teica cu apa vie.
Doar noi ne am schimbat si nu ne mai plac
Ca altadat’…
La bunici in ograda e Raiul
Pe care-l pastram viu in suflet
Cat timp ei traiesc ….si dupa aceea!
La bunici in ograda sunt eu. Si atat!
Când fraţii…
Când fraţii între ei nu mai cuvântă,
Se adună norii negri peste casă,
Pe a bătrână asta o-nspăimântă,
Şi încet, încet tristeţea o apasă.
Când fraţii între ei nu-şi mai zâmbesc,
Se întorc icoanele cu faţa la perete,
Şi-a lor păcate tainic le jelesc.
Rugând pe Dumnezeu să-i ierte.
Când fraţii nu-şi mai amintesc copilăria,
Şi larma din odăi a înnăbuşit-o,
La casă i se crapă zilnic temelia,
Şi plânge joaca ce ani a găzduit-o.
Când fraţii se blestemă-n jurăminte,
De suferinţa celuilalt nu le mai pasă,
Părinţilor le plânge crucea pe morminte,
Şi vor din cripte să se întoarcă acasă.
Când sângele de mamă urând l-au diluat,
Iar inima încet, încet se împietreşte,
Cu toţii deopotrivă ei sunt de condamnat,
Şi nici nu merită a mai trăi frăţeşte.
Patria și libertatea țării mele.
Iți sărut mâna.
Patria mea casa mea.
Limba cea de neuitată.
Iți jur ca meleagurile tale.
Vor fi bine apărate.
Țarișoara mea iubirea mea.
Acolo unde m-am născut.
Unde a decurs viața mea.
de-a lungul anilor mei de viață.
Tu mereu ai fost plină de vitejie.
vitejia ta a fost transmisă din generație in generație.
Iți voi ține pieptul înainte.
Țarișoara mea patria mea.
niciodată nu ne vom da bătuți.
Să știi bine chiar si dacă.
Voi fi rănită până la os cu sânge.
Iți voi apăra comoara ta.
Țarișoara mea.
cea care este mândră de ea.
Tu fii cea care ne îndruma înspre bine si nu înspre diavolia omenească.
Tu fii cea care ne dă puteri pentru a cânta victorie pe câmpul de luptă.
Iți voi saruta pământul .
Pentru averea ta ce e in ea.
Pentru inocența ta ca apa râului cea prea curată de nevinovată.
Pentru libertatea cu care trăim în ea de democrată ce este ea.
Țarișoara mea patria mea .
Tu fii exemplul care trebuie urmat cu sclavie .
Tu fii clopotele ce suna de cuvinte orgoliu pentru noi urmașii a patriei.
Tu fii acea biserică creștină cu cheia indescifrabila de prețul ei admirabil de orbești.
Iți voi da viața mea.
Pentru a apara tara de dușmanii ce ne înconjoară.
Pentru a-ți salva gloria ta.
Pentru acei prizonierii închiși pe nedreptate.
Pentru acei soldați morți care sânt în mintea ta și inima ta.
Țarișoara mea îți sarut mana.
Tu fii locul meu de trai.
Tu fii soarele care îmi dă lumină zi de zi.
Tu fii acea rază care îmi face drumul mai ușor înspre succes.
Tu fii mamă pe vecie.
mamă patrie.
Naționalitate noastră nimeni nu ne va fura ca noi îndată sarim in apărarea ei.
Pentru acei care vor s-o calce în picioare.
Să vă firească domnul de a face asta.
Niciodată nu vom permite să se întâmple așa injosiri pe teritoriul nostru.
Iți voi da viața mea.
Pentru că te iubesc și te respect.
Cu toată imina și sufletul meu.
Țarișoara mea, patria mea,casa mea si mama mea.
Pe vicie în mintea mea .
Chiar și după moarte .
Tot va rămâne țara mea .
MEREU PLECAT
Cum e să fii mereu plecat-
Iar ai tăi copii să te aștepte plângând acasă?
Să fii mereu un tata îndurerat
Ca să ai ce pune mai târziu pe masă.
Ei te așteaptă sfioși la poartă,
Sperând că le-ai adus o jucărie nouă.
O păpușă, o carte, poate o nouă soarta.
Din ochii lor lacrimi au început să plouă...
Cum e să fii mereu plecat-
Iar a ta soție să devină altă femeie?
Tu să fii mereu un soț stricat
Că ea să rămână pentru casa cheie.
Ea te așteaptă în orice anotimp,
Sperând că ai rămas aceeași ființă.
Un soț și un tata neschimbat de timp,
Pentru ea mereu aceeași dorință...
Graiul amintirilor
(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).
Mi-aduc aminte de ai mei
Bãtrâni de altãdatã...
De vremea când mergeam cu ei
Sã strângem snopii de tulei
Şi când bunicul îmi era
Mai mult decât un tatã.
Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,
Sã intre bunu-n tindã!
Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,
Simt apa rece din fântâni;
Şi n-are cum!... Da, n-are cum,
Un dor sã nu mă prindã!
Mã vãd din nou, parcã-n ocol
Umplând borcane goale
Şi cu nisip, şi cu nãmol
Ieşind afarã-n capul gol,
Pe când fierbea, la foc domol,
Ciolanul, pe sarmale.
Mi-aduc aminte ca acum
Şi lacrimi curg şiroaie...
Cum se-nãlţa din coşuri, fum,
Şi cum sãream, cum sã vã spun...
În balta tulbure din drum
Dupã o zi de ploaie.
Mi-e dor de turmele de miei,
De holdele arate;
De primãveri, de ghiocei,
De grauri, ce-aduceau cu ei
Vreun cântec sau vreun obicei,
Din ţãri îndepãrtate.
Şi cum sã nu îţi aminteşti
Ieşirile-n naturã,
De liniştea din Dobârleşti,
De verile scãldate-n foc,
De soare, de cãldurã...
De vechiul ceai din flori de soc,
De vreun drumeţ, care-avea loc
La noi în bãtãturã?
De mama, care ne-aştepta
Cu turte, în cãmarã,
De ciorba care clocotea
Sub jarul "foc şi parã",
De rândunica ce ţipa,
Din zori şi pânã-n searã!...
Ah, Doamne, caldã mai era
Cãsuţa de la ţarã!
De toamna, ce punea-n cântar
Veşmintele, ca plumbul;
De prima zi a lui Gustar
Când bunu', mare gospodar,
Îşi pregãtea un pãlimar
Sã suie-n pod porumbul.
De-atâtea ori am strãbãtut
Cãrãrile Poienii!
Când vântul trist, trecea tãcut
Mişcându-mi oalele de lut...
Şi-atâtea toamne au trecut
De-atunci, prin sita vremii!
De iernile care, venind,
Pãreau cã nu mai pleacã;
De când strângeam trifoiu-n Grind,
De vechi rugini, care se prind
De piatra coasei, care stã
De astã-varã-n teacã...
Dar, în sfârşit, plecau tiptil
Şi fãrã sã-mi dau seama;
Iar eu fugeam, fiind copil
Şi aprindeam câte-un fitil,
Dorind sã vinã-ntâi april,
S-o pãcãlesc pe mama...
Aşa fusese pe la noi,
Cu multã vreme-n urmã.
Dar, parcã totul s-a schimbat:
Plecat-au oamenii din sat,
De-ogoare nu le-a mai pãsat,
Nici câinilor, de turmã.
Deplâng, după atâţia ani,
Acele scumpe clipe!...
Mã tem cã vor rãmâne-orfani
Mai-tinerii contemporani,
Având şi case, având şi bani,
Statut de "tipi" şi "tipe":
Din vremurile de demult,
Nu fac icoane şi nici cult
Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,
Nicicând sã se-nfiripe!...
Romanie
Printre lacrimi scurse-n suflet
Astazi am plecat "in lume" .
Cu suspine si picioare moi ,
Am pasit in avion...
Am lasat copii-n urma
Pentru-n trai mai bun ,
Pentru ziua lor de maine .
Draga mama ,draga tata
Cand vedeam batrani-n porti
Plangand de mana cu ai lor nepoti ,
Nu credeam vreodata
Ca vom ajunge straini, pentru copiii noşti' .
Nici sa fim argati in tari straine
Nici sa traim pe viu,durerea despartirii
Doar din cauza "Leului" , Romaniei!
-U.A-
Ps: Mai bine sluga-n alta tara
Decat in genunchi in tara ta!
Стихи о родительском доме, с мыслью о родительском доме и с тоской по родительскому дому. Он сочиняет поэтические произведения и через стихи рассказывает о самых дорогих переживаниях о родительском доме, о самом хрупком и прекрасном этапе жизни - детстве и родителях.