Rugăminte

Icoana simplității clare

De lacrimi sticla ta e mată

Dar fila scrisă vieții tale

Măicuță e imaculată.

Te port cu mine zi de zi

Doar că exist pe astă lume

Presimt că poți a mă simți

Când dragă maică nu mi-e bine.

Sensibil cred îs ca și tine

Nu am putut să fiu altfel

Mă rog mereu tu să fii bine

Și să mai stai maică nițel.

Nițel mai mult măicuță sfântă

Fie cu părul tău cărunt

Să nu îmi lași inima frântă

În dor de tine prea pierdut.

Ești a mea dragoste dintâi

Când am deschis ochii în lume

Te rog măicuță mai rămâi

Mereu nevoie am de tine.

Chiar dacă vremea a pus semne

Pe tot ce e ființa ta

Iubirii sacre dar și demne

Tu faci doar cinste maica mea.

În dor de tine mă trezesc

Îs bucuros că încă ești

Puțin am spus că te iubesc

Aștept măicuță vești.

Când vii pe lume tu nu știi

Nu ceri nimic ,dară cer ei

Un mare om tu să devii

Și poți alege doar să vrei.

Nu știi să mergi ,să stai în fund

Dar te obligă să alegi

Ei au cu toții bani în gând

Și vor ca tu să înțelegi.

Te copleșesc și te răsfață

Tu ești odrasla cea de preț

Ei te-au ales și ți-au dat viață

Ești visul lor cel îndrăzneț.

Ei îți oferă dacă pot

Ce n-au primit în viață ei

Tu trebuie doar să dai tot

Și nu contează dacă vrei.

Nu prea e voie să spui nu

Tu nu prea știi ,eu știu mai bine

Eu te-am născut și vreau ca tu

Să nu ajungi așa ca mine.

Părinții ăștia ,mult mai știu

Nu îmi dau pace mai deloc

Să vrei să vrei ,eu vreau să fiu

Dar timp mai am ca să mă joc?

Voi crește cred ,nu am ce face

Aveți și voi un pic răbdare

Dați-mi vă rog un pic de pace

Acum sunt mic ,voi fi și mare.

Tu sărut dulce tremurând

Al buzelor noastre fierbinți

Ai lăsat pașii tăi în gând

Să faci pe dor ieșit din minți.

Mereu e clipa veșniciei

În așteptări să fim doar noi

Cărările chiar și o mie

Le vom găsi doar amândoi.

În ochii tăi privesc iubirea 

Simțită doară pentru mine

Când te cuprind îți simt trăirea

Mă simt dorit când sunt cu tine.

În foc intens al pasiunii

Arde prin noi iubirea

Nu este loc nici rațiunii

Să curme fericirea.

Chiar și cuvintele nu sunt

Rostirea lor nu-și are sens

Când ne iubim e legământ

Prea intim ,sincer ,de neșters.

Iubita mea în astă lume

Să fiu al tău ai așteptat

De mă iubești , te rog a spune

Crezi draga mea s-a meritat?

Cuget să cred că împreună

Hazardul ,soarta ne doresc

Să nu ne dăm drumul de mână

Să spunem pururi ,te iubesc.

Cu aripile grele

Sub norii cei înalți

Speranțe ale mele

Culcuș vă ferecați.

În calea ploii reci

Deloc nu face-ți față

Pe cerul cu poteci

Vă agățați de viață.

Văzduhul vă e cuib ,

Cu gândurile mele

Voi a-ți făcut coșciug

Ce șade printre stele.

De mine prea departe

Parcă vă regăsiți

În viața mea e noapte

Pân o să reveniți.

Mă amăgesc se pare

Simțirea mi-i beteagă

Și mintea ,de mă doare

Nu vrea să înțeleagă.

Mi-i trupul obosit

Sunt doară o nălucă

Chiar dorul de iubit

Și el vrea să se ducă.

Discern foarte puțin

Să vreau ,poate să vină

Un semn poate divin

Să am puțină tihnă.

Iubita mea frumoasă ești

La brațul tău eu strălucesc

Doar tu în inimă îmi crești

Mereu întâiul te iubesc.

Mă-ndrăgostesc mereu de tine

Cu tine timpul stă în loc

De trupul tău cu forme fine

Să mă despart nu pot deloc.

Privirea ta îmi dă fiori

În carapace eu sunt prins

Când merg cu tine printre flori

Frumoasă ești de neatins.

Tu draga mea unică ești

Eu poate sunt doar cineva

Tu ești prințesa din povești

Ce ai ieșit în calea mea.

Ești firea pasiunii mele

Ești rațiunea timpului ce vine

Tu faci ființa mea să spere

Și amăgirea să suspine.

Încet mă-ntreb să nu auzi

De ce tu m-ai ales pe mine

Cum ai putut ca să pătrunzi

Și să-mi iei inima la tine.

Mi-e frică dară draga mea

Iubirea mea să nu-ți ajungă

Și să mă scoți din lumea ta

Să fiu pierdut în astă junglă.

Nu e cărare sigură în viață

E doar mirajul inocenței tale

Efortul naște doar speranță

Ca să răzbați e lungă cale.

Nu e ușor ,e complicat

Ca eul tău să înțeleagă

De ce dorința e păcat

Pare a ști ,dar conștiința neagă.

Iubirea ,darul cel divin

Ce îl primești silit aproape

Se dovedește a fi chin

Pregătit parcă să te-ngroape.

Sinceritatea chiar și ea

Veriga sârguinței tale

Apasă ca o haină grea

Incertitudinea e mare.

Străin cu tine parcă ești

Se luptă insul să răzbată

Încerci mereu să te cunoști

Să reușești ,cred niciodată.

Urcușul e declinul tău

Suflet prea amăgit

Sfidarea în destinul tău

Doar gheare și-a înfipt.

Mereu la granița negării

Cu zămbetul căzut și șters

Tot cauți urmele cărării

Uitate cred de al tău mers.

Romantică-i toamna târzie

Ornată în tonuri ciudate

Miracol de frunze pictate-n

Aromă de brumă și ceață.

Natură bogată cu ochi ruginii

Tresare când vântul se zbate,

Icoană pictată a frunzelor moarte,

Caleașcă de aur cu sori încărcată

Aromă de toamnă cu lacrimi udată.

Poate părinții mei n au plecat în străinătate 

Dar nici nu i am avut aproape.

Mereu era ceva 

Ce ii preocupa

Și de mică eu voiam să mă joc cu ei orice

Să mă învelească la culcare și să mi spună povești cu prinți si prințese si împărați veșnic bogați

Mi am dorit un tată care să mă ia in brațe de dragul meu, ci nu doar când mă loveam

Mi am dorit o mamă cu care timpul mi l petreceam

Mi am dorit o casă veșnic luminată

Nu una dezbinată in bucăți de piatră

Mi ai dorit un tată care mă observa, ci nu unul care doar mă privea

Mi am dorit o mamă ce ma umplea de fericire, ci nu una blocată in bucătărie

Mi am dorit o viața cu mai puține probleme, cu mai puține datorii si mai multe bucurii

Mi am dorit părinți care să mă ajute să cresc, ci nu părinți blocați in afaceri de succes

Mi am dorit si mi am dorit si doresc degeaba intr una, mi as dorii la nesfârșit dacă se întâmpla pana acuma

Mi am dorit o familie ca in poveștile regale, un bărbat și o femeie și fără daune morale, fără certuri și necazuri intre rude si neveste, intre tați și frați și mame ce se ascund dupa ferestre

Părinții mei n au fost plecați, intr o tară mai bogată, au stat și au indurat problemele ce au venit cu ei deodată

Mi am dorit, o viața ca in povești, fără grija banilor sau grijile sufletești, mi am dorit un tată care să vadă cu inima mai mult decât au văzut ochii lui prima știre de la tv.

Mi am dorit o viață buna, fără scandal sau drame amestecate cu traume, mi am dorit o mamă care să schimbe ce i greșit in bine pentru ea, pentru mine pentru sora si pentru mamaia, pentru neamul ei urât de cei din jur, pentru familia ei bună ce și au pus la gât un șnur când au acceptat poverile pe care tata le a format, când au acceptat regulile de a sta la ei in sat, de a sta departe de tot ce înseamnă iubire fată de mine sau Miruna sau orice nepot de-o fire…

Mi am dorit, cam pre multe… dar nu mă opresc aici caci multe dintre ele sunt doar niște frici, de care voi scăpa ușor in lumea mea, lumea in care… mama si cu tata imi aduc doar alinare

Casă părintească leagăn îngeresc

acolo doi ochi dragi duios privesc

Casă părintească ești magnet divin

unde nu aș fi, la tine revin.

Casă părintească suflet de dor plin

când ajung la tine genunchii îmi înclin

Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc

casă părintească, veșnic te iubesc.

Casă părintească tu ești vocea mamei care,

și acum o aud cum ne strigă la mâncare

Casă părintească cu geamuri spre drum

de acolo am pornit în viață  om bun.

Casă părintească, cuibușor de rai

inima ta bate după cânt de nai

Aici fost-am educat în spirit creștin

Casă părintească locul meu divin.

(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).

Mi-aduc aminte de ai mei

Bãtrâni de altãdatã...

De vremea când mergeam cu ei

Sã strângem snopii de tulei

Şi când bunicul îmi era

Mai mult decât un tatã.

Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,

Sã intre bunu-n tindã!

Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,

Simt apa rece din fântâni;

Şi n-are cum!... Da, n-are cum,

Un dor sã nu mă prindã!

Mã vãd din nou, parcã-n ocol

Umplând borcane goale

Şi cu nisip, şi cu nãmol

Ieşind afarã-n capul gol,

Pe când fierbea, la foc domol,

Ciolanul, pe sarmale.

Mi-aduc aminte ca acum

Şi lacrimi curg şiroaie...

Cum se-nãlţa din coşuri, fum,

Şi cum sãream, cum sã vã spun...

În balta tulbure din drum

Dupã o zi de ploaie.

Mi-e dor de turmele de miei,

De holdele arate;

De primãveri, de ghiocei,

De grauri, ce-aduceau cu ei

Vreun cântec sau vreun obicei,

Din ţãri îndepãrtate.

Şi cum sã nu îţi aminteşti

Ieşirile-n naturã,

De liniştea din Dobârleşti,

De verile scãldate-n foc,

De soare, de cãldurã...

De vechiul ceai din flori de soc,

De vreun drumeţ, care-avea loc

La noi în bãtãturã?

De mama, care ne-aştepta

Cu turte, în cãmarã,

De ciorba care clocotea

Sub jarul "foc şi parã",

De rândunica ce ţipa,

Din zori şi pânã-n searã!...

Ah, Doamne, caldã mai era

Cãsuţa de la ţarã!

De toamna, ce punea-n cântar

Veşmintele, ca plumbul;

De prima zi a lui Gustar

Când bunu', mare gospodar,

Îşi pregãtea un pãlimar

Sã suie-n pod porumbul.

De-atâtea ori am strãbãtut

Cãrãrile Poienii!

Când vântul trist, trecea tãcut

Mişcându-mi oalele de lut...

Şi-atâtea toamne au trecut

De-atunci, prin sita vremii!

De iernile care, venind,

Pãreau cã nu mai pleacã;

De când strângeam trifoiu-n Grind,

De vechi rugini, care se prind

De piatra coasei, care stã

De astã-varã-n teacã...

Dar, în sfârşit, plecau tiptil

Şi fãrã sã-mi dau seama;

Iar eu fugeam, fiind copil

Şi aprindeam câte-un fitil,

Dorind sã vinã-ntâi april,

S-o pãcãlesc pe mama...

Aşa fusese pe la noi,

Cu multã vreme-n urmã.

Dar, parcã totul s-a schimbat:

Plecat-au oamenii din sat,

De-ogoare nu le-a mai pãsat,

Nici câinilor, de turmã.

Deplâng, după atâţia ani,

Acele scumpe clipe!...

Mã tem cã vor rãmâne-orfani

Mai-tinerii contemporani,

Având şi case, având şi bani,

Statut de "tipi" şi "tipe":

Din vremurile de demult,

Nu fac icoane şi nici cult

Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,

Nicicând sã se-nfiripe!...

Ce locuri dragi, ce amintiri

Mã copleşirã iarã,

Cu-ai lor sãlbatici trandafiri

Şi cu-a lor primãvarã!

Cu oameni buni şi prietenoşi,

Sfidând prejudecata,

Cã şi vecinii de la Groşi

Îl salutau pe tata.

Cu fraţi, surori şi prieteni buni

Ce-mi alungau tristeţea,

Cu meri tomnatici şi cu pruni

De toatã frumuseţea!

Cu zile lungi, cu nopţi de vis

Când se-ncingea vãiuga,

Când ceru-ntreg era deschis

Sã ne primeascã ruga!

Cu grâu şi lapte, din belşug,

Cu var ascuns în apã,

Pe care, boul prins în jug,

Nu poate sã-l priceapã.

Cu nesfârşitele plimbãri

Cu jocul nostru, MOARA,

Şi cu peniţe-n cãlimãri,

La lumânare, seara.

Cu ghiocei vioi, în crâng

Cu somnu-ascuns în gene,

Cu ochi bãtrâni, care mai plâng

Azi, dup-atâta vreme!

Cu vântul ce fãcea prãpãd,

Cu planuri ne-mplinite,

Cu-acelaşi drum, pe care vãd

Acelaşi cârd de vite.

Cu moşi, ce ne-au iubit pe noi,

Copiii de-altãdatã;

Cu cânt de mierlã, în zãvoi,

Cu cretã coloratã.

Cu dascãli şi cu diriginţi

Cu-a lor cãrare oablã,

Când nu eram copii cuminţi,

Ne şi scoteau la tablã...

                  ☆

Prin norii vremii, diafani,

Le vãd acum, pe toate,

Cu peste patruzeci de ani

Dacã privesc în spate.

Prezentul vrea, cu orice preţ

Ca sã te pierzi cu firea!

Dar, la sfârşitu-oricãrei vieţi,

Rãmâne amintirea...

Nu da tu clipa ta de-acum

Pe zece, ce-au sã vinã!

Şi nici al fericirii drum

Pe-o traistã de fãinã!

De timpul tãu, neapãrat

Te-agaţã şi profitã!

Cãci viaţa care ni s-a dat,

Se meritã trãitã!...

         Ce greu a fost pentru tatăl meu, că nu mai putea să ne 

hrănească.Era anul foametei, în urma căruia oamenii mureau 

căzând din copaci unde se încumetau să urce să culeagă fructele încă 

necoapte din acea primăvară. Noi, copii nu prea înțelegeam ce se petrece, 

dar dragi noștri părinți au trăit zile de groază.S au sfătuit ce să mai vândă

pentru un ciur de mălai, pentru câțiva pumni de grâu.Mai rămăsese zestra 

mamei, toată făcută de mâna ei și o păstra pentru fete. Cele mai frumoase 

prosoape cu cusături naționale, fețe de masă cu dantelă, cuverturi, covoare 

de perete.Primăvara le scotea la aerisit și le strângea cu grijă pentru ...fete

       În primăvara lui 1946, de sf Paște , mama nu a mai avt ce vinde, să ne 

facă rochițe noi, așa cum era obiceiul, a deschis lada și a ales cele mai frumoase 

prosoape, și cum era foarte pricepută, noi fetele am avut cele mai frumoase 

rochițele.Sfârșitul toamnei și începutul lui 1947, a fost cumplit pentru părinți,

dar noi copii nu prea am simțit. Mama nu s-a văitat, nu am văzut-o plângând.

      Ea căuta să pună ceva pe masă, era inventivă. Ne făcea terci din mălai,

tata se scula dimineață, făcea focul și pe plită ne prăjea felioare de mămăligă,

le freca cu usturoi să aivă gust. Mama, torcea și împletea numai pe alimente 

mâncare.Dacă câștiga un castron de grâu, se ducea la nenea Necula că avea 

râșniță făcea bulgur, din pod lua foi de viță la uscat,le opărea și făcea sarmale 

ce bune erau. Cu puțin mălai fermentat făcea o fertură numită -covașă-și seara 

nu ne culcam flămânzi. Într-o zi venind de la școală, mama zâmbind ne spune

        Azi avem ceva nou la masă, am auzit-o la vecini un fel de saramură, dar 

fără pește că-i înghețată balta:se fierbe apă cu sare ,cu un ardei uscat,sau mai 

puțin să nu fie ptea iute, se pune o crenguță de cimbru un pic de ulei și seamănă 

cu o saramură adevărată.

                                     -Va continua-