Автор Silvia Mihalachi
Итого
179 публикацииСлучайные публикации :)
Inimă vs Minte
Și uite așa încă o dată
Se-ntâmplă ca mai mereu,
Încă o lacrimă cedată
Și de vină sunt doar eu.
Poate vina de a ierta
Sau frica de singurătate vine,
Dar felul în care se purta
Știam că mult nu va mai ține.
Ca pe un fir de ață subțire
Toată „dragostea” stătea,
Nu găseam calea spre ieșire
Minciunile iar le rostea.
„Îmi pare rău” „Mă voi schimba”
Poate cele mai des primite,
Inima din nou îl aproba
Pentru minte, de mult auzite.
„Te iubesc” „O știi deja”
A mia oară iar rostite,
Inima nu se mai proteja
Iar mintea a început să țipe.
Măcar o dată lasă eu să decid!
La început poate o să doară
Iubirea trebuie s-o ucid,
Că altfel ea, azi ne omoară.
Inima trebuie s-o opresc
Până nu e prea târziu,
Poate nu asta doresc
Dar înțeleg, bine o să fiu.
E o lecție pentru toți
Când inima din nou cedează,
Să nu crezi că n-o să poți
Știi că mintea nu trădează.
Despre inevitabile pierderi
Întotdeauna mi-am zis că o să "sar" de pe pod abia după ce voi fi ajuns la el. De multe ori, am dorit să amân un inevitabil, uneori poate mult prea evident, nu din lașitate, ci mai degrabă din dorința de a câștiga o bucată de timp - timp în care lucrurile pot evolua înspre schimbarea, dacă nu în totalitate, măcar parțial, a acelui teribil și implacabil "inevitabil"...
Căci uneori, oricât te-ai strădui și te-ai zbate, inevitabilul tot se va produce, cu toate implicațiile lui. Trebuie doar să te oprești, să cercetezi variantele, să găsești răscrucea potrivită, făgașul, pe care lucrurile o pot lua. E ca la jocul de șah: dacă nu anticipezi cel puțin două-trei mutări ale adversarului, pe baza cărora să-ți construiești propriile strategii, va fi cu siguranță mat și vei pierde...
Am pierdut multe în viața mea... Pierderi care, și ele, mi-au ciobit și mi-au cioplit, într-un final, însăși propria-mi ființă... Cineva a spus că suntem făuriți din praf de stele; aș putea spune, pornind de la această idee, că pierderile noastre pot fi, la rândul lor, cioburi de stele, din moment ce ne înălțăm și prin ele...
Cioburi de stele, pierderi cu margini tăioase - cum mi-ați șlefuit voi sufletul, pe nesimțite! Nu regret forma la care-am ajuns, dar poate că mi-ar fi fost mai ușor, dacă "tăieturile" ar fi fost mai blânde, poate că mi-aș fi suportat mai ușor rănile, care n-ar mai fi supurat în atâta lumină... N-aș mai fi pierdut atâta lumină...
Ca oricine, în viața mea, am pierdut lucruri la care-am ținut, bani pe care nu i-am avut, sentimente pe care le-am încercat, ființe - dragi sau nu - și timp care nu se va mai întoarce niciodată... Dar, dintre toate, pierderea timpului îmi ustură sufletul cel mai mult... Pentru că omul, în goana lui după adevăr, nu realizează că forma lui, în cele din urmă, este modelată de timpul pe care îl pierde și nu-l mai are…
Nu ai scop - Nu ai nimic
Nu ai scop, nu ai nimic,
Trece azi, mâine un pic.
Te trezești și-ncepi să-nveți
Să gândești, să meditezi:
La ce-a fost și va mai fi,
La durerea inimii.
N-ai putere ca să uiți,
Gol și singur printre munți,
De durere și de chin,
Bei amarul tău cu vin.
N-asculta ce-ți cânta moartea,
Prefăcută cu dreptatea,
Cea haina și ursuză
Imperfectă și confuză.
Poate-aduce alinare,
Poate este doar schimbare;
Cine știe ce-ți rezervă
Și-n Loc Sfânt ți se relevă..
Și când toate au să treacă,
Parc-ai mai trăii oleacă..
N-ai murit, dar mort ai fost;
Timpul tău fără de rost
A-nceput să aibă sens,
Să respiri cât mai intens
Și din cea mai mică clipă
Vezi cum Raiul se ridică.
Nu ai timp de plâns de jale,
Fierbe sângele in cale;
Ți-ai pus gaj intreaga viață,
Pentr-o clipă de speranță,
Pentru clipa cea din urmă,
Când fiorii-ți fac cunună.
Steaua
Se spune că fără lumină nu am putea trăi,
Avem nevoie de o stea,
Sincer,prefer întunericul
Decât să nu am lumina ta.
Îți iubesc inima,,surâsul,glasul,
Ochii mei strălucesc odată cu ai tai,
Inima mea plânge când a ta e tristă,
As putea să străbat multe căi,
Dar singura care mă ajută să trăiesc
E calea pe care mergi tu..
Atâția oameni as putea sa iubesc,
Dar doar pe tine suprem..
In fiecare gând te chem,
Amintirile cu tine sunt sfinte,
Ți-aș dărui cele mai frumoase cuvinte,
Dar mai presus de toate,nemurirea...
Mă ucide gândul că te vei stinge cândva,
Mă cert cu Dumnezeu,
Inima mea e un clopot ce bate trist
Știind că odată tu nu vei mai exista...
Închide ușa trecutului
Închide ușa! După mine
e iarnă mare și e frig;
E viscolul ce-l port în suflet
și care-mi dă puteri să strig:
un nume drag la rugăciune,
un nume drag ce n-am uitat,
al chipului ce-l port în suflet,
a celui care m-a-nghețat.
Închide ușa! După mine
e numai vifor și furtună
și dacă bat nu mai deschide,
căci frigul o să te răpună
și o să faci un boț, din suflet,
un caier negru, blestemat;
urîndu-mă, fără să știi-
involuntar te-am înghețat.
Închide ușa! După mine
e lacrima ca de tăciune,
e anotimp de moarte albă
și vis pierdut în goliciune.
Fereastra strânge-o într-un lacăt
și n-o deschide niciodat;
nu vreau să vezi cum toată marea
din ochii ei a înghețat.
închide ușa! După mine
pustiul vieții de va bate,
să pot să-l strâng pe tot, în suflet
și să îl duc cât mai departe,
iar cînd am să mă-ntroc din ducă,
trecînd pe lângă casa voastră,
să văd lumina și caldură
cum se revarsă pe fereastră
și ca o plapumă se-ntinde
pe drum, pe râuri, pe morminte,
peste aducerile-aminte
ce ca scânteia s-or aprinde
și orice nu mi-ar vine-n minte,
de-ți bat în ușă, nu-mi deschide!
De ce sunt ochii tăi aşa frumoşi?
Hai vino afară să îţi spun poveşti,
Cu zâne, împaraţi şi feţi-frumoşi,
Să te intreb, de ce nu mă iubeşti?
De ce sunt ochii tăi aşa frumoşi?
Hai vino-n iarnă să mergem prin omăt,
Din fulgi să-ţi fac cunună de mireasă,
Frumoşii ochi să-i sorb, să mă îmbăt,
Şi euforici să fugim de acasă.
Hai vino-n noapte să dormim sub stele,
Dorinţe arzătoare spre cer să înălţăm,
Iar ochii tăi să lumineze peste ele,
Pe raza lunii romantic să dansăm.
Hai vino-n iarba moale, alături să te ştiu,
A verde crud şi rouă întruna să miroşi,
De braţ să te cuprind, căci vreau să stiu,
De ce sunt ochii tăi atâta de frumoşi?
Литературные новости, стихи и культурные события прямо на твоём телефоне.
Подписаться на канал
Reformare
Gabriel Nicoara
18 ноября
Ce ai zis e rau, chiar oribil, tragic, da-i zis-o bine
Ploaia trăiește
Gabriel Nicoara
18 ноября
Frumos. Dar poate iti controlezi uneori, char daca rar, inima folosindu-ti caputu
Nu pot să te uit
Gabriel Trofin
18 ноября
Multumesc frumos! Ma bucur daca ti-a placut....
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 ноября
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 ноября
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 ноября
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 ноября
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 ноября
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 ноября
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 ноября
Bine scris!🤗