Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Silvia Mihalachi
Дата публикации: 29 декабря 2023
Добавлено в избранное: 1
Комментарий: 3
Просмотры: 1619
Комментарий
Aș putea spune că poemul este o chemare a uitării, timpul ne adună prin memorii și calde și reci lăsând urme. Prezentul ne bombardează zilnic cu știri triste așa că renunțăm la ele pentru a avea timp cu noi, cel mai plăcut este să fim măcar doi găsind o cale spre zămbet sau mai bine chiar să râdem. E mult prea greu să te rezemi pe tine așa că să ne rezemăm unul pe altul, ne oglindim unul în altul și mai presus să iubim…..cu siguranță există cineva care ne poate iubi cu tot sufletul și-atunci uitarea va veni lăsănd să crească soarele din noi.
Прокомментировал 5 января 2024
Dragă Silvia, vrei, nu vrei. e musai să ieși din carapace,
pentru că asta-i viața, trebuie să dai piept cu ea.
Îți doresc sănătate și curaj în încercări! Sufletul tău cald și luminos să strălucească-n versuri!
Прокомментировал 4 января 2024
Стихи из этой категории
Другие стихотворения автора
#Интересно
Поэма: Sonet de amor
Поэма: Clasa noastră.
Operele scriitorilor autohtoni, în topul celor mai vândute cărți în 2017. Romanul care a fost cumpărat ca pâinea caldă
Поэма: De când nu știu
Поэма: Dus si intors spre tine
ZILELE LITERATURII ROMÂNE LA CHISINĂU. Cum a influențat țuica apariția poporului român
Поэма: În chip smerit
Поэма: Te las,dar nu renunț
Academicianul Valeriu Pasat a lansat o nouă carte: „Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”
Silvia Mihalachi