Un ceas de veșnicie

Poate daca as pleca

Departe de aceasta lume

Unde nu ar fi durere

Si chinul nu m ar rapune

Poate daca as disparea

Si nu m ai vedea vreodata

Oare atunci iti va fi dor

De glasul meu de alta data?

Caci m as arunca din cer

Si tot acolo m as intoarce

Sa ma prinzi cu al tau brat

Sa ma tii la piept aproape

Sa dansam ca intr un vis

Iar tot visand, eu voi ramane

Pe veci cu gandul la tine

De nu pot in astă lume

Noapte întunecată

Ploaie deșartă

O silueta se distinge

Dar ușor, ușor se stinge

Și o privesc neîncetat

Lăcrimez înspăimântat

Cine e, ce o fi și asta

Poate iubirea, poate moartea

Nu mi dau seama, nu disting

Durerea n suflet mi o aprind

Nici nu știu care i mai buna

Ma sting ușor, privesc la luna

Caut un răspuns

Ma tem de un surâs

Îmi trage sufletul din mine

Și rămân căzând pe vine

O durere ma lovește

Ploaia rece ma trezește

Și s iar singur undeva

Fără silueta mea

1

Când doua inimi bat la fel

Și patru ochi sclipesc spre cer

Doua mâini se caută

doua guri se întâlnesc 

un val se sparge

un apus se pierde 

Doi oameni se regăsesc.

Cândva departe, undeva, e bucuria

Plecând cu ea zâmbetul cald și fericirea

Visele cad împrăștiindu-le trezirea

Mi-a mai rămas necenzurată amintirea

Așteaptă plutele departe să mă treacă

Pe malul treptelor spre inima de piatră

Mă pierd hotarele de nori ciopliți în apă

Valul fierbinte coborând totul îneacă

Departe curg, împins departe, fără tine

Învins ajung în marea lacrimilor line

Mă pierd adânc până rămân lipsit de mine

Unde mai sunt nici că mai știu, nu știe nimeni

Cât de departe poate inima să bată

N-o mai auzi, e prea departe să mai poată

Obrajii poartă suferinți, lacrima sapă

Cu mintea mea privirea ta încă se joacă

Departe sunt, departe ești, departe-s toate

Ce ne-a aprins, când a apus, ce ne desparte

Un ,Te Iubesc’ strigând uitat cere dreptate

Chiar și de mine am ajuns să fiu departe

White sparrow from afar, your eyes my happiness are.
Your singing and refrain, my mind hears anywhere.
With steadiness I take your wing, tendering with love and care.
Because in my view, my history should lay bare.
Compassionate tears you show, u don't realise they make you glow.
Your white feathers narrow, without realising u flew too low.
A watchful eye we keep on eachother, we both wishing to endow,
From a far tree you used to watch, and I appreciation only show.
Because if you're not happy, I'll ruin whatever stole your smile,
Your joy, my purpose, in your care, I find style.
Through storms and trials, we walk the extra mile.
Together we navigate life's intricate, delicate aisle.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Poate-ai iubit, dar n-ai știut

Să dai din tine ce nu doare,

Și eu, cu sufletul prea tăcut,

Ți-am fost doar umbră trecătoare.

Sunt dependent de ochii tăi,

Sunt dependent de tine,

Pe sufelt am vânătăi,

În inimă numai pe tine,

Te caut până te găsesc,

Te caut toată viața, 

Numai la tine mă gândesc,

Ție îți dedic și viața,

Tu ești totul pentru mine,

Eu sunt un simplu zero,

Aș face de toate pentru tine,

După aș lua-o de la zero...

Buclă temporală să fie a noastră iubire,

Să trăim zilnic aceleași clipe pline de fericire,

Buclă temporală să fie al tău sărut dulce,

Să mă las purtat de valurile iubiri să văd unde m-or duce,

Buclă temporală să fie atingerea ta fină,

Ochii tăi să mă ghideze pe drumul de-a te face a mea regină,

Buclă temporală să fie al tău sincer Te iubesc,

Și eu unul o eternitate lângă tine am să trăiesc. 

Vreau să uit de toate, de dor și de durere,

Să-mi amintesc doar de tine și a ta fină mângâiere,

Sunt dependent de-al tău dulce sărut,

Alături de tine simt c-am renăscut,

Alături de tine vreau s-o iau de la-nceput,

Alături de tine vreau să mă pierd în necunoscut.........

Îți jur prințesă, și credemă pe cuvânt,

Pentru tine m-aș ridica și din mormânt,

Îți jur c-am să te răpesc din brațele lui, și am să te țin la pieptul meu indiferent de consecințe. Ști că nimic pe lumea asta nu este mai important pentru mine decât ești tu🥺.

Prolog:

Au atomii tăi agilitate emoțională?

Pot ei să-și arate sentimentele?

Cu sentimentele te poți identifica

sentimentele i-ar face să pară aproape umani

iar în mintea mea ei sunt atât de-aproape de divinitate

(o modalitate ciudată de a privi a unui ateu convins).

Ficțiune #1:

În vasta infinitate a Universului

atomii noștri au decis într-o zi să prindă viață.

Stând singuratici, înconjurați de-alte particule și zumzet,

atomii tăi au întins timid mâinile către univers.

Atomii mei s-au prefăcut că nu știu despre ce e vorba

în timp ce simțeau cum li se schimbă gravitația,

cum începe să le bată mai tare inima electronică, până atunci inertă,

cum sunt atrași de însăși chemarea destinului

(dat de concepte complicate spațio-temporale și relativitate, deci aproape divin),

cum mâinile lor se pierd conștient în focul mâinilor îndreptate spre ei..

S-a produs o reacție cu adevărat neașteptată.

În vasta infinitate a Universului, un act neînsemnat

dar plin de însemnătate.

Până și divinitatea a fost surprinsă.

Atomii - plini de fizică, chimie, știință și logică -

se transformau, prindeau agilitate emoțională,

se îndrăgosteau, în felul lor științific.

Ficțiune #2:

În vasta infinitate a Universului

sunt mândru deținător al unui început clar

(particule, atomi, celule, evoluție, energie cinetică, sex, frustrare, regret)

și al unui final și mai clar

(moarte! decadență! moarte! nimic! moarte! întuneric! moarte! rece! moarte!)

de care mă apropii cu claritate după fiecare respirație,

după fiecare pas pe care-l fac pe câmpiile deloc infinite ale vieții.

Mi-am acceptat soarta echilibrată de moarte,

atât de evident de tragică, dar complex de minunată

(dacă viața nu ar avea un sfârșit, cum ar mai putea pretinde vreun sens??)

Dar o singură teamă îmi macină liniștea zi de zi:

Atomii tăi….

se vor regăsi oare cu ai mei după ce dispărem în abis?

poate într-o altă viață? într-un alt univers?

sunt sigur că atomii mei vor fi tulburați

își vor privi anxioși filmele de toate zilele pe canapea

simțind mereu că le lipsește ceva,

ceva vital, însuși sensul vieții, un gol imens

pe care nu-l poate umple nici capitalismul, nici socialismul.

Navigând monoton prin eterna uitare și apatie,

vor fi tot timpul rătăciți, căutând, căutând, căutând…

Epilog:

Atomii mei sunt vast adepți ai extremelor

pentru fiecare efect dăunător pe care-l ai asupra lor

vor exploda în mii și mii de noi universuri toxice

fugind cât mai departe de tine,

așteptându-și eterna, plăcuta, dulce reîntoarcere.

(la viață?! la singurătate!? la tine?!)

Realitate:

În vasta infinitate a Universului

realitatea este într-adevăr mai complexă.

complex de tristă,

lipsită de vreun sens anume, dar mai ales

lipsită de atomi cu agilitate emoțională.