Participă la o seară poetică cu poetul Claudiu Komartin la Librăria din Centru

poezii.online Participă la o seară poetică cu poetul Claudiu Komartin la Librăria din Centru

„Poetul a depășit «dorința mimetică» girardiană, nu-l ispitește plierea pe modele (decât ca «exercițiu de stil», ca dialog sau omagiu în filigran), nici trendurile (decât ca fenomene socio-literare față de care ia distanță critică) și nici consacrările curente. El se luptă la marginea Imperiului (perversul și decervelantul Imperiu al Binelui, în formularea lui Philippe Muray), a alungat mediatorii, suportă pe viu, «la sânge», provocarea realității - o realitate sufocată de simulacru, asfixiantă la rândul ei, ale cărei ultime scintilații de prospețime le pândește ca un haijin, căutând astfel să reconfigureze acel dernier rivage de care vorbea Houellebecq. Se petrece în poezia lui Claudiu Komartin un balans hamletian între a fi și a nu fi, între furie și extenuare, cu momente de un lirism curățat de orice impuritate, străin de orice polizare estetizantă, precis și intens, transgresiv și lucid, care-ți face pielea de găină”, a spus Nimigean.

Claudiu Komartin s-a născut pe 7 august 1983, la București. După absolvirea Colegiului Național „Mihai Eminescu” a urmat cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, studii întrerupte după doi ani. A debutat publicistic în 2002, iar în volum un an mai târziu, cu Păpușarul și alte insomnii (Editura Vinea, 2003), pentru care a primit mai multe premii, printre care Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut. Al doilea volum, Circul domestic (Cartea Românească, 2005), a fost recompensat cu Premiul Academiei Române pentru poezie. Ediția a doua a plachetei Păpuşarul şi alte insomnii, revăzută şi adăugită, apare în toamna anului 2007, tot la Editura Vinea: volumul păstrează 40 de poeme din prima ediție, cărora li se adaugă o selecție din Circul domestic. A treia carte, Un anotimp în Berceni (Editura Cartier, 2009), iese din tipar în zilele „Revoluției tinerilor” din primăvara anului 2009, și este reeditată un an mai târziu, cu 8 texte inedite. Volumul-elegie Cobalt(Casa de Editură Max Blecher, 2013), scris după dispariția poeților Constantin Virgil Bănescu și George Vasilievici, înscenează dialoguri cu câțiva autori înrudiți, al căror scris rămâne o probă a rezistenței în fața depresiei, a excluderii și a obsesiilor suicidare. Doi ani și jumătate mai târziu apare Dezmembrați (Casa de Editură Max Blecher, 2015), carte concepută între august 2014 și octombrie 2015 și prezentată ca o traducere a unicului volum semnat de poeta mexicană Adriana Carrasco. 

Poezia lui Claudiu Komartin a apărut în reviste și antologii din Marea Britanie, SUA, Franța, Germania, Austria, Spania, Suedia, Olanda, Slovenia, Ungaria, Serbia, Croația, Israel, Polonia, Cehia, Bulgaria, Italia, Turcia, Japonia și Coreea de Sud. Ediții ale volumelor sale au apărut în germană: Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, Edition Korrespondenzen, Viena, 2012 (antologie bilingvă în traducerea lui Georg Aescht); sârbă: Vrpce potaman za balu mesa, Treći Trg, Belgrad, 2015 (traducere de Ljubinka Stankov Perinac); turcă: Bir Garip Roman, Yitik Ülke Yayınları, Istanbul, 2015 (traducere de Gökçenur Ç.). Cobalt va apărea în 2017 la Editura DA din Sofia, în traducerea Lorei Nenkovska. 

Coautor al textelor ce stau la baza piesei Deformații (montată în 2008) și al scenariului „Trișez cu viața”, scris în urma unui atelier de trei zile cu persoanele private de libertate de la Penitenciarul Bistrița și pus în scenă în 2010. 

A orchestrat, împreună cu Radu Vancu, antologiile Cele mai frumoase poeme din 2010 (Editura Tracus Arte, 2011), Cele mai frumoase poeme din 2011 (Editura Tracus Arte, 2012) și Cele mai frumoase poeme din 2012 (Editura Tracus Arte, 2013). Prezent în mai multe selecții și volume colective, printre care Compania poeților tineri în 100 de titluri alese de Dan Coman și Petru Romoșan (Editura Compania, 2011). A editat antologii din poezia lui Andrei Bodiu, Oameni obosiți (Editura Cartier, 2016) și Vasile Petre Fati, O anumită căldură umană (Casa de Editură Max Blecher, 2016), precum și volumul euforia din timpul, greața de după (Fundația Triade, 2016), cuprinzând 10 poeme semnate de Virgil Mazilescu, Nora Iuga, Ion Monoran, Angela Marinescu, Iustin Panța, Octavian Soviany, Mariana Marin, Andrei Bodiu, Vasile Vlad și O. Nimigean, cu 10 gravuri de Ana Toma. 

A tradus cinci romane din limba franceză și mai multe volume de poezie din engleză. Din 2009 organizează cel mai longeviv și mai constant club de lectură din România, Institutul Blecher, iar din 2010 este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (ajunsă în primăvara lui 2017 la numărul 19) și al Casei de Editură Max Blecher, pe care a fondat-o împreună cu artistul vizual Ana Toma.


Preluat de la: Agora.md
Postat 27 septembrie 2017

Creaţii aleatorii :)

Ți-am dat liniștea

Am dat tot! Tot! 

Ce este mai scump decât aurul sau mai dorit decât ciocolata, ce este divin și nu se poate compara cu nimic în  acest univers? 

Este cea mai mare comoară care poate dăinui în mintea și sufletul unui om. 

Este întregirea și unirea familiei cerești.

Îmi lipsește….as da timpul înapoi, aș derula mai repede în viitor pentru ca în prezent știu sigur ca nu este. 

Oare cat va mai dăinui chinul acesta care cuprinde întunecimea și totul.

Este gol și în același timp plin, este dezorganizat, dar în același timp vezi ceva pus la locul lui, este ultima lacrimă înainte de a seca totul în mine. 

Și trezește-te căci nu mai este….. asta să fie pentru ceva ce a fost sau ai gândit, sau pt altcineva? 

Strig către tine, te rogu te să te mai îndrepți și către mine, nu-mi lua de tot liniștea!

O clipă să mai pot fi ea….caci în zadar va fi totul și nu voi reuși.

 

Mai mult...

Două păpuși

Două păpuși în colțul casei

Stau și mă privesc demult.

Două păpuși cu ochi albaștri,

Rochițe roz și pantofiori.

 

Două păpuși neînsuflețite

Cu inimile înmărmurite.

Păpuși ce nu știu a vorbi,

Păpuși ce nu pot a mișca.

 

Ele stau astfel nemișcate

În colțul casei întunecate.

Ele nu dorm și nu mănâncă,

Iar viața ele n-o cunosc.

 

Când cu atenție le privești,

Parcă ar ști ce este în jur.

Și ar putea s-asculte zumzetul

Și freamătul ce le-nconjoară.

 

Iar tu copilă cutezătoare

Ce totul vrei ca să cunoști,

Imaginându-ți-le ca ființe

Intri în jocul magic al minții.

 

Le inviți la o șuetă ca între fete,

La un ceai sau o bomboană.

Le întrebi ce le mai place

Și aștepți ca ele să-ți răspundă.

 

Într-un târziu Moș Ene

Pe la gene se abate.

Adormind, le visezi vorbind

Și dansând și cântând.

 

Dimineața în grabă te trezești,

Cu bucurie le îmbrățișezi.

Purtând visul mai departe

Ca un mister dintr-o carte.

 

 

 

Mai mult...

Nu stiu

Nu știu să strig să te întorci,

Cuvintele pe foi le frâng.

Te văd cum pleci, cu paşii reci,

Că tot ce-am fost..s-a rupt.

 

Nu știu să-ți chem privirea înapoi,

Să te agăț de-un gând, să stai.

Tu mergi, iar eu mă zbat în foc.

Și lumea mea se face iad.

 

Nu știu să schimb ce-i scris să fie,

Să te opresc dintr-un cuvânt 

Doar sufletul si inima, nebună, vie,

Îți mai șoptește numele în gând...

 

Și doare. Doare-n fiecare os,

Să stiu că-mi esti mult prea departe,

Că ce-a fost viu și am gândit frumos,

Rămâne-n mine..si într-o carte...

 

Scrisă în nopți pline de tăcere,

Cu marginile roase de oftat.

Sperând o clipă de poveste 

...o-mbrățisare... un vin în pahar...

Mai mult...

Ruga pentru mama

Dă-i Doamne, MAMEI, binecuvântare
Si zile dă-i  nenumărate  
Din toate câte ai lăsat iertare
Dă-i hrană crezu - n  pietate.

Și vino,  Doamne,  pogorând blândețea
De care  toții  avem nevoie
De-a  sta învingător sub nor de ploaie
Și  MAMEI lasă-i frumuseţea...

Cu năframă în zi de  sărbătoare
În ruga-i  binecuvântată
Primește-i lacrima și-ngenuncherea
De-ai fi venit în a ei soartă .
Dă-i Doamne , MAMEI, binecuvântare!

Mai mult...

Dorul de tine..

Nu știu să încep anune..

Să-ți zic tot ce am a spune..

Să-ti zic cat de tare doare,

Dragostea la departare..

 

Să-ti zic ca am mai crescut,

Sa-ti zic ca tu imi esti scut

Ca esti raza mea de soare..

pe timp de furtuni amare..

 

Gandul ca te voi vedea…

Imi face sa-mi fie viața..

Mai “usoara”,dar nu prea ..

 

Cu cat mai mult eu ma gândesc..

Cum sa fac sa te privesc..

Cu atat ma amagesc..

Ca nu pot sa te gasesc..

 

As vrea de poti sa vezi..

Ca zi si noapte ma gandesc..

La tine ,la fericire..

As vrea un semn ceva

Sa-mi spui “sunt aici “FETIȚA MEA”!

Mai mult...

The Amphitheater

With the lights on, the amphitheater rises into the scenic congeries of emotions.

And sitting in a chair.

I look in my front seeing a little ghost reading a poem, this poem, with a lot of beauty and courage she looked at the empty chairs seeing only me applauding the interpretation.

The ghost ashamed fled to the left exit whispering millions of words in an uncertain time, every word, letter sounds different and invokes different emotion and feelings.

Now...the ghost departed
The Lights no longer light the historic amphitheater
Only the poem read by the ghost remained in my mind

I started to repeat the poem over and over again until the light turned on again
Somebody applauding me from far

I realised that I was the ghost whose life is
like history...

It repeats itself.

 

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

Mai mult...

Ți-am dat liniștea

Am dat tot! Tot! 

Ce este mai scump decât aurul sau mai dorit decât ciocolata, ce este divin și nu se poate compara cu nimic în  acest univers? 

Este cea mai mare comoară care poate dăinui în mintea și sufletul unui om. 

Este întregirea și unirea familiei cerești.

Îmi lipsește….as da timpul înapoi, aș derula mai repede în viitor pentru ca în prezent știu sigur ca nu este. 

Oare cat va mai dăinui chinul acesta care cuprinde întunecimea și totul.

Este gol și în același timp plin, este dezorganizat, dar în același timp vezi ceva pus la locul lui, este ultima lacrimă înainte de a seca totul în mine. 

Și trezește-te căci nu mai este….. asta să fie pentru ceva ce a fost sau ai gândit, sau pt altcineva? 

Strig către tine, te rogu te să te mai îndrepți și către mine, nu-mi lua de tot liniștea!

O clipă să mai pot fi ea….caci în zadar va fi totul și nu voi reuși.

 

Mai mult...

Două păpuși

Două păpuși în colțul casei

Stau și mă privesc demult.

Două păpuși cu ochi albaștri,

Rochițe roz și pantofiori.

 

Două păpuși neînsuflețite

Cu inimile înmărmurite.

Păpuși ce nu știu a vorbi,

Păpuși ce nu pot a mișca.

 

Ele stau astfel nemișcate

În colțul casei întunecate.

Ele nu dorm și nu mănâncă,

Iar viața ele n-o cunosc.

 

Când cu atenție le privești,

Parcă ar ști ce este în jur.

Și ar putea s-asculte zumzetul

Și freamătul ce le-nconjoară.

 

Iar tu copilă cutezătoare

Ce totul vrei ca să cunoști,

Imaginându-ți-le ca ființe

Intri în jocul magic al minții.

 

Le inviți la o șuetă ca între fete,

La un ceai sau o bomboană.

Le întrebi ce le mai place

Și aștepți ca ele să-ți răspundă.

 

Într-un târziu Moș Ene

Pe la gene se abate.

Adormind, le visezi vorbind

Și dansând și cântând.

 

Dimineața în grabă te trezești,

Cu bucurie le îmbrățișezi.

Purtând visul mai departe

Ca un mister dintr-o carte.

 

 

 

Mai mult...

Nu stiu

Nu știu să strig să te întorci,

Cuvintele pe foi le frâng.

Te văd cum pleci, cu paşii reci,

Că tot ce-am fost..s-a rupt.

 

Nu știu să-ți chem privirea înapoi,

Să te agăț de-un gând, să stai.

Tu mergi, iar eu mă zbat în foc.

Și lumea mea se face iad.

 

Nu știu să schimb ce-i scris să fie,

Să te opresc dintr-un cuvânt 

Doar sufletul si inima, nebună, vie,

Îți mai șoptește numele în gând...

 

Și doare. Doare-n fiecare os,

Să stiu că-mi esti mult prea departe,

Că ce-a fost viu și am gândit frumos,

Rămâne-n mine..si într-o carte...

 

Scrisă în nopți pline de tăcere,

Cu marginile roase de oftat.

Sperând o clipă de poveste 

...o-mbrățisare... un vin în pahar...

Mai mult...

Ruga pentru mama

Dă-i Doamne, MAMEI, binecuvântare
Si zile dă-i  nenumărate  
Din toate câte ai lăsat iertare
Dă-i hrană crezu - n  pietate.

Și vino,  Doamne,  pogorând blândețea
De care  toții  avem nevoie
De-a  sta învingător sub nor de ploaie
Și  MAMEI lasă-i frumuseţea...

Cu năframă în zi de  sărbătoare
În ruga-i  binecuvântată
Primește-i lacrima și-ngenuncherea
De-ai fi venit în a ei soartă .
Dă-i Doamne , MAMEI, binecuvântare!

Mai mult...

Dorul de tine..

Nu știu să încep anune..

Să-ți zic tot ce am a spune..

Să-ti zic cat de tare doare,

Dragostea la departare..

 

Să-ti zic ca am mai crescut,

Sa-ti zic ca tu imi esti scut

Ca esti raza mea de soare..

pe timp de furtuni amare..

 

Gandul ca te voi vedea…

Imi face sa-mi fie viața..

Mai “usoara”,dar nu prea ..

 

Cu cat mai mult eu ma gândesc..

Cum sa fac sa te privesc..

Cu atat ma amagesc..

Ca nu pot sa te gasesc..

 

As vrea de poti sa vezi..

Ca zi si noapte ma gandesc..

La tine ,la fericire..

As vrea un semn ceva

Sa-mi spui “sunt aici “FETIȚA MEA”!

Mai mult...

The Amphitheater

With the lights on, the amphitheater rises into the scenic congeries of emotions.

And sitting in a chair.

I look in my front seeing a little ghost reading a poem, this poem, with a lot of beauty and courage she looked at the empty chairs seeing only me applauding the interpretation.

The ghost ashamed fled to the left exit whispering millions of words in an uncertain time, every word, letter sounds different and invokes different emotion and feelings.

Now...the ghost departed
The Lights no longer light the historic amphitheater
Only the poem read by the ghost remained in my mind

I started to repeat the poem over and over again until the light turned on again
Somebody applauding me from far

I realised that I was the ghost whose life is
like history...

It repeats itself.

 

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

Mai mult...
prev
next