2  

Participă la o seară poetică cu poetul Claudiu Komartin la Librăria din Centru

poezii.online Participă la o seară poetică cu poetul Claudiu Komartin la Librăria din Centru

„Poetul a depășit «dorința mimetică» girardiană, nu-l ispitește plierea pe modele (decât ca «exercițiu de stil», ca dialog sau omagiu în filigran), nici trendurile (decât ca fenomene socio-literare față de care ia distanță critică) și nici consacrările curente. El se luptă la marginea Imperiului (perversul și decervelantul Imperiu al Binelui, în formularea lui Philippe Muray), a alungat mediatorii, suportă pe viu, «la sânge», provocarea realității - o realitate sufocată de simulacru, asfixiantă la rândul ei, ale cărei ultime scintilații de prospețime le pândește ca un haijin, căutând astfel să reconfigureze acel dernier rivage de care vorbea Houellebecq. Se petrece în poezia lui Claudiu Komartin un balans hamletian între a fi și a nu fi, între furie și extenuare, cu momente de un lirism curățat de orice impuritate, străin de orice polizare estetizantă, precis și intens, transgresiv și lucid, care-ți face pielea de găină”, a spus Nimigean.

Claudiu Komartin s-a născut pe 7 august 1983, la București. După absolvirea Colegiului Național „Mihai Eminescu” a urmat cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, studii întrerupte după doi ani. A debutat publicistic în 2002, iar în volum un an mai târziu, cu Păpușarul și alte insomnii (Editura Vinea, 2003), pentru care a primit mai multe premii, printre care Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut. Al doilea volum, Circul domestic (Cartea Românească, 2005), a fost recompensat cu Premiul Academiei Române pentru poezie. Ediția a doua a plachetei Păpuşarul şi alte insomnii, revăzută şi adăugită, apare în toamna anului 2007, tot la Editura Vinea: volumul păstrează 40 de poeme din prima ediție, cărora li se adaugă o selecție din Circul domestic. A treia carte, Un anotimp în Berceni (Editura Cartier, 2009), iese din tipar în zilele „Revoluției tinerilor” din primăvara anului 2009, și este reeditată un an mai târziu, cu 8 texte inedite. Volumul-elegie Cobalt(Casa de Editură Max Blecher, 2013), scris după dispariția poeților Constantin Virgil Bănescu și George Vasilievici, înscenează dialoguri cu câțiva autori înrudiți, al căror scris rămâne o probă a rezistenței în fața depresiei, a excluderii și a obsesiilor suicidare. Doi ani și jumătate mai târziu apare Dezmembrați (Casa de Editură Max Blecher, 2015), carte concepută între august 2014 și octombrie 2015 și prezentată ca o traducere a unicului volum semnat de poeta mexicană Adriana Carrasco. 

Poezia lui Claudiu Komartin a apărut în reviste și antologii din Marea Britanie, SUA, Franța, Germania, Austria, Spania, Suedia, Olanda, Slovenia, Ungaria, Serbia, Croația, Israel, Polonia, Cehia, Bulgaria, Italia, Turcia, Japonia și Coreea de Sud. Ediții ale volumelor sale au apărut în germană: Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, Edition Korrespondenzen, Viena, 2012 (antologie bilingvă în traducerea lui Georg Aescht); sârbă: Vrpce potaman za balu mesa, Treći Trg, Belgrad, 2015 (traducere de Ljubinka Stankov Perinac); turcă: Bir Garip Roman, Yitik Ülke Yayınları, Istanbul, 2015 (traducere de Gökçenur Ç.). Cobalt va apărea în 2017 la Editura DA din Sofia, în traducerea Lorei Nenkovska. 

Coautor al textelor ce stau la baza piesei Deformații (montată în 2008) și al scenariului „Trișez cu viața”, scris în urma unui atelier de trei zile cu persoanele private de libertate de la Penitenciarul Bistrița și pus în scenă în 2010. 

A orchestrat, împreună cu Radu Vancu, antologiile Cele mai frumoase poeme din 2010 (Editura Tracus Arte, 2011), Cele mai frumoase poeme din 2011 (Editura Tracus Arte, 2012) și Cele mai frumoase poeme din 2012 (Editura Tracus Arte, 2013). Prezent în mai multe selecții și volume colective, printre care Compania poeților tineri în 100 de titluri alese de Dan Coman și Petru Romoșan (Editura Compania, 2011). A editat antologii din poezia lui Andrei Bodiu, Oameni obosiți (Editura Cartier, 2016) și Vasile Petre Fati, O anumită căldură umană (Casa de Editură Max Blecher, 2016), precum și volumul euforia din timpul, greața de după (Fundația Triade, 2016), cuprinzând 10 poeme semnate de Virgil Mazilescu, Nora Iuga, Ion Monoran, Angela Marinescu, Iustin Panța, Octavian Soviany, Mariana Marin, Andrei Bodiu, Vasile Vlad și O. Nimigean, cu 10 gravuri de Ana Toma. 

A tradus cinci romane din limba franceză și mai multe volume de poezie din engleză. Din 2009 organizează cel mai longeviv și mai constant club de lectură din România, Institutul Blecher, iar din 2010 este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (ajunsă în primăvara lui 2017 la numărul 19) și al Casei de Editură Max Blecher, pe care a fondat-o împreună cu artistul vizual Ana Toma.


Preluat de la: Agora.md
Postat 27 septembrie 2017

Creaţii aleatorii :)

Toată durerea

        durerea toată,

     o scriu în versuri,

        mici și scurte,

   mai mult nu e nevoie.

   timpul trece,timpul vine,

   iar durerea rămâne cu mine.

    noaptea satul doarme.

   numai eu nu am somn,

   durerea îmi încurcă,

  încărcată cu lacrimi.

   Și eu atunci,

  sudoarea de pe față o șterg,

 respir cu grijă și teamă,

 Mi-e frică să nu mor

 și durerea să moară cu mine .

 

Poezie despre moarte,durere .

Autor 🖤 Zamurca Alina 🖤🖤 

Mai mult...

Reîntoarcere

Aş merge desculț, pe-un deal

Într-un sat de-odinioară

Unde păsări, cântă la vioară

De Enescu..rapsodie

Râd copaci din neam în neam

Câtă fericire vie!

 

Vuietul văratec al crengilor de pomi

Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori

Acum am înțeles, aievea

Dar nu-i încă târziu cât încă mai e dor

De veri toride, de dimineți pripite

De munca pe ogor,

De Azorei, de iezi, de iepuri şi de flori

Erau furtuni de dimineți de vară,

Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori

 

Pe ulițe înnoroite 

Adeseori păşeam desculț, căci n-avem cizme

Dar fără teamă c-am să mor 

muşcat de viețăți închipuite

Acum am înțeles, era o primitivă terapie

 

                 Marius Ene, Elbląg, Poland, 01.10.2023, 18⁰⁰

Mai mult...

Ciclul efemer

Timpul ticăie,nu tace,

Doru-n poale toarce;

Anii picură în stoluri,

Mistuindu-se in goluri.

 

Stă oglinda pitulată,

Clipocind sub prelată,

Că nu voia bătrânul chip,

Să răsară din nisip.

 

Căci tinerețea bântuia.

În sufletul ce vremuia,

Moțăind din cicatrici 

Sub scântei de licurici.

 

Iar trupul veștejit 

De neputință copleșit,

Lâncezea in alinare

Cu durerea -n mădulare.

 

Valul spumegă suflarea,

Risipindu-i pulberea,

Căci cursului efemer 

E tot omul prizonier...

 

Mai mult...

Poem de toamnă

 

Plouă mărunt de toamnă,

Plouă cu dulci mângâieri de argint,

Pare trist anotimpul dar nu este,

Când te știu în al meu vis c-ai sosit!

Te iubesc, mă iubești este jocul

Care-acum ca un glob se-nvârteşte,

Și timid printre frunzele moarte,

Infinit ne șoptește doar un simplu și banal cântecel,

Ca de greier rătăcit ce vestește,

Un sfârșit efemer însă plin de mister,

Al iubirii joc de toamnă!

 

 (Volumul de poezii Sonete de amor) 

Mai mult...

Ființă interstelară

Ființă interstelară,

arată-ți aripile, coboară printre cei muritori.

Coboară la mine.

Te veghez de pe pământ și mă gândesc

la cât de mult îți duc lipsa,

Deși nu am reușit să te ating niciodată.

Mi-ar plăcea să am o bucată

din aripile tale, să pot să zbor spre inima ta

Și să am grijă de ea.

Tu, ființă interstelară, nu ți-e dor

de ceva ce nu ai avut niciodată?

Nu ți-e dor de mine?

Dacă te-aș atinge, ai exploda

în bucăți de stele decolorate

și ai cădea în neant deasupra pământului (a mea).

Poate atunci te-aș putea avea, măcar pentru un moment.

Ființă, înger alb și melodios,

Nu ți-e urât să fii singur pentru atâta vreme?

De ce nu-mi duci lipsa?

Mai mult...

Serenadă

E plăcut să ascultăm o serenadă

La colț de stradă

Doar că, pe bună dreptate, cea auzită de mine

Atinge niște note mai sublime

Când bariton, când soprană, ici și colo mai câte o octavă aruncată

Că așa se suflă nasul, mai dintr-o bucată

La patiseria din Piața Orhideelor

Gazdă a turneelor

Pentru fitness și plimbări pe bicicletă

Și picturi cu o singură paletă.

Printre geamurile aburite,

De la fleicile bine rumenite,

Ascult cu mare drag, dar și dezgust,

Ceea ce nu e de bun gust

Și mă întreb:"oare când se mai termină?"

Acele sunete ce, evident, nu se anină

Armonios...

În timpul unui prânz copios.

Compozitorul operetei nazale originale se oprește,

Se tot uită la acel crenvuști, învelit în chifle, pe care îl servește,

De o jumătate de oră fără să mai știe,

Privind în gol, cu lăcomie,

Ce sentimente mai nutrește

Pentru batista sa cu undițe și pește.

Dezbate ce să mai facă,

Dacă să continue sau să se prefacă

Că și-a finalizat actul la care lucra cu atâta patos,

Dar, fiindcă e scorțos,

Nu se lasă,

Chiar apasă

Cu batista pe o nară,

Scoțând sunete de o tonalitate rară.

Nu doar odinioară

Am convenit că muzica lui mă înfioară

I-am spus că mă deranjează,

La care el se holbează.

Deloc indignat,

Chiar m-a șicanat

Și mi-a arătat că, dinadins,

Produce acel zgomot distins.

Am început, pe un ton de ceartă,

Să vorbim despre ceva ce se iartă.

Așadar, ne-am împăcat,

Iar, de la patiserie, nonșalant, am plecat.

Mai mult...

Toată durerea

        durerea toată,

     o scriu în versuri,

        mici și scurte,

   mai mult nu e nevoie.

   timpul trece,timpul vine,

   iar durerea rămâne cu mine.

    noaptea satul doarme.

   numai eu nu am somn,

   durerea îmi încurcă,

  încărcată cu lacrimi.

   Și eu atunci,

  sudoarea de pe față o șterg,

 respir cu grijă și teamă,

 Mi-e frică să nu mor

 și durerea să moară cu mine .

 

Poezie despre moarte,durere .

Autor 🖤 Zamurca Alina 🖤🖤 

Mai mult...

Reîntoarcere

Aş merge desculț, pe-un deal

Într-un sat de-odinioară

Unde păsări, cântă la vioară

De Enescu..rapsodie

Râd copaci din neam în neam

Câtă fericire vie!

 

Vuietul văratec al crengilor de pomi

Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori

Acum am înțeles, aievea

Dar nu-i încă târziu cât încă mai e dor

De veri toride, de dimineți pripite

De munca pe ogor,

De Azorei, de iezi, de iepuri şi de flori

Erau furtuni de dimineți de vară,

Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori

 

Pe ulițe înnoroite 

Adeseori păşeam desculț, căci n-avem cizme

Dar fără teamă c-am să mor 

muşcat de viețăți închipuite

Acum am înțeles, era o primitivă terapie

 

                 Marius Ene, Elbląg, Poland, 01.10.2023, 18⁰⁰

Mai mult...

Ciclul efemer

Timpul ticăie,nu tace,

Doru-n poale toarce;

Anii picură în stoluri,

Mistuindu-se in goluri.

 

Stă oglinda pitulată,

Clipocind sub prelată,

Că nu voia bătrânul chip,

Să răsară din nisip.

 

Căci tinerețea bântuia.

În sufletul ce vremuia,

Moțăind din cicatrici 

Sub scântei de licurici.

 

Iar trupul veștejit 

De neputință copleșit,

Lâncezea in alinare

Cu durerea -n mădulare.

 

Valul spumegă suflarea,

Risipindu-i pulberea,

Căci cursului efemer 

E tot omul prizonier...

 

Mai mult...

Poem de toamnă

 

Plouă mărunt de toamnă,

Plouă cu dulci mângâieri de argint,

Pare trist anotimpul dar nu este,

Când te știu în al meu vis c-ai sosit!

Te iubesc, mă iubești este jocul

Care-acum ca un glob se-nvârteşte,

Și timid printre frunzele moarte,

Infinit ne șoptește doar un simplu și banal cântecel,

Ca de greier rătăcit ce vestește,

Un sfârșit efemer însă plin de mister,

Al iubirii joc de toamnă!

 

 (Volumul de poezii Sonete de amor) 

Mai mult...

Ființă interstelară

Ființă interstelară,

arată-ți aripile, coboară printre cei muritori.

Coboară la mine.

Te veghez de pe pământ și mă gândesc

la cât de mult îți duc lipsa,

Deși nu am reușit să te ating niciodată.

Mi-ar plăcea să am o bucată

din aripile tale, să pot să zbor spre inima ta

Și să am grijă de ea.

Tu, ființă interstelară, nu ți-e dor

de ceva ce nu ai avut niciodată?

Nu ți-e dor de mine?

Dacă te-aș atinge, ai exploda

în bucăți de stele decolorate

și ai cădea în neant deasupra pământului (a mea).

Poate atunci te-aș putea avea, măcar pentru un moment.

Ființă, înger alb și melodios,

Nu ți-e urât să fii singur pentru atâta vreme?

De ce nu-mi duci lipsa?

Mai mult...

Serenadă

E plăcut să ascultăm o serenadă

La colț de stradă

Doar că, pe bună dreptate, cea auzită de mine

Atinge niște note mai sublime

Când bariton, când soprană, ici și colo mai câte o octavă aruncată

Că așa se suflă nasul, mai dintr-o bucată

La patiseria din Piața Orhideelor

Gazdă a turneelor

Pentru fitness și plimbări pe bicicletă

Și picturi cu o singură paletă.

Printre geamurile aburite,

De la fleicile bine rumenite,

Ascult cu mare drag, dar și dezgust,

Ceea ce nu e de bun gust

Și mă întreb:"oare când se mai termină?"

Acele sunete ce, evident, nu se anină

Armonios...

În timpul unui prânz copios.

Compozitorul operetei nazale originale se oprește,

Se tot uită la acel crenvuști, învelit în chifle, pe care îl servește,

De o jumătate de oră fără să mai știe,

Privind în gol, cu lăcomie,

Ce sentimente mai nutrește

Pentru batista sa cu undițe și pește.

Dezbate ce să mai facă,

Dacă să continue sau să se prefacă

Că și-a finalizat actul la care lucra cu atâta patos,

Dar, fiindcă e scorțos,

Nu se lasă,

Chiar apasă

Cu batista pe o nară,

Scoțând sunete de o tonalitate rară.

Nu doar odinioară

Am convenit că muzica lui mă înfioară

I-am spus că mă deranjează,

La care el se holbează.

Deloc indignat,

Chiar m-a șicanat

Și mi-a arătat că, dinadins,

Produce acel zgomot distins.

Am început, pe un ton de ceartă,

Să vorbim despre ceva ce se iartă.

Așadar, ne-am împăcat,

Iar, de la patiserie, nonșalant, am plecat.

Mai mult...
prev
next