Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Camburian Arcadie
Data postării: 3 mai
Vizualizări: 122
Poezii din aceiaşi categorie
La noi
La noi
...
Goliciunea astei lumi este-atât de evidentă,
Că nimic din ce se face nu-i spre-a omului zidire,
Totu-i pierdere de vreme, măști și doar închipuire,
Zbatere pentru avere și pentru falsă strălucire!
...
Lumea se supune oarbă teluricului excrescent,
Jugul simțurilor crește peste-al omului grumaz,
Mult prea plin de sine omul nu e niciodată treaz
Și-n goana după plăceri, va pieri, concupiscent!
...
Nici copiii nu-s lăsați să crească în legea firii,
Somnambuli rătăcitori departe de-a vieții cale,
Fiind tăvăliți de mici prin poftele primordiale,
Ratând și ei precum părinții, cărările mântuirii!
...
Toată lumea se închină unor Dumnezei scorniți,
Omul dorind a fi sclavul propriilor închipuiri,
Idoli falși slujiți de preoți împărțitori de amăgiri
Amăgitori de omenire, la rându-le orbi rătăciți!
...
Asta-i lumea noastră azi, o corabie-n derivă,
Împărțită între demoni ce în umbră se ascund
Și în timp ce omul doarme până nu se știe când,
La noi popii-ngrașă porcii cu prescure și colivă!
Statui
Lumea-i oarbă
Din orgolii,
Dar şi surdă,
O fi modă?!
Ori e-n tine, omul
Gena lipsei de emoții?!
Stă şi-aşteaptă, cumințică
Urmărind ce se întâmplă
Aşteptând cu nerăbdare
Să se-ntâmple o schimbare
Neştiind că-n voia sorții...
Poți să-aştepți să-nvie morții!
Si te-ntrebi cu-ngrijorare:
Ce s-a intâmplat şi când şi cum?
Şi cum oare,
De nu doare?!
Marius Ene, Elblag, Poland, 16.03.2023, 08 ²⁰
Pentru ce traim?
Pentru ce traim?
Nimeni nu stie
Care raspunsul sa fie
Oare ca sa ne iubim?
Pentru ce traim?
Multi au speculat
Altii ne-au sugerat
Poate sa suferim?
Pentru ce traim?
Cu totii ne-am gandit
Intrebarea-m rasucit
Solutia s-o gasim
Pentru ce traim?
Raspunsul l-am aflat
Si apoi vi l-am dat
Traim ca sa murim
Abundență
În vastitatea timpului, pe scena lumii vaste,
Se desfășoară actul vieții, cu abundență .
Un carnaval al ființei, unde fiecare mască,
E un rol jucat în piesa, ce-n univers se lasă.
Abundența se revarsă în codul genetic,
O bibliotecă vie, un text energetic,
Unde fiecare literă, fiecare cuvânt,
Evoluează, se adaptează, pe acest pământ.
În celula ce pulsează, în atomul ce dansează,
E o lume de posibilități ce ne amețesc .
Cu fiecare respirație, cu fiecare bătaie,
E un himn al creației, ce nu cunoaște vămile tăcerii, nicio șoaptă nu se-abate.
Vieții îi cântăm ode în templele naturii,
Admirăm complexitatea în ecosistemele pururi.
În frunza ce se-nclină, în albină ce polenizează,
În mareea ce se-ntoarce, în stea ce se aprinde și moare în neantul ce o vizează.
Abundența nu-i doar sumă, ci și simfonie,
O orchestră a diversității, cu melodie și armonie.
De la microb la mamut, de la alge la secvoia măreață,
În fiecare formă de viață, natura își arată fața.
În jungla urbană sau în sălbăticie,
Viața își țese firul, cu abilitate și măiestrie.
O pânză de conexiuni, unde totul se împletește,
Și din haosul aparent, un ordin divin se naște.
Peste tot, viața izvorăște, din pustiu înfrunzit,
O forță neoprită, de spirit neînvins, neclintit.
În adâncul oceanului, în azurul cerului, cât de înalt,
Abundența e o dovadă că universul vieții e un altar.
O, câte forme ia aceasta, în ciclul ei nesfârșit,
O dramă cosmică, unde fiecare scenă e infinit.
De la pasul timid al paianjenului, la galopul cerbului sprinten,
Viața în abundență, în fiecare moment, e iminentă și pertinentă.
Abundența vieții, un poem nescris, mereu în schimbare,
O operă de artă unde fiecare trăiește pentru a împărtăși și a se dărui,
Sculptând în materia efemeră, cu dragoste și cu răbdare,
Un testament al diversității, ce reverberează în infinit.
În umbra luminii eului
În ale taine firi, omu-și croiește un „eu”,
Din cioburi de dorințe și frici făr' de Dumnezeu.
Un sculptor orb, de-al propriei ființe,
Ridicându-și ziduri, căi de căințe.
Dar ce-o fi „eu”-l, dacă nu o mască,
O pânză subțire, ce timpul o cască?
În bezna minții, lumina se stinge,
Și conștiința, un fir fragil, se frânge.
Totuși, ea veghează, ascunsă-n abis,
O șoaptă din haos, un far interzis.
Când „eu”-l se prăbușește, gol și străin,
Conștiința renaște, ca zori de senin.
Dar bezna revine, o mlaștină vie,
Se hrănește cu gânduri, cu frică, te-mbie.
Și omul pendulează, rătăcind între stări,
Între creație falsă și-al conștiinței har.
Așadar, natura noastră-i un dans nebun,
Între umbre ce mint și lumina ce spun.
Dar oare „eu”-l pe care-l zidesc,
E destinul meu? Sau doar un ceresc?
Poezie 3
Apocalipsa cap 14 versetul 9:
"Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, vă bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu... fiara =catolicismul, imperiul roman și Uniunea Europeană. Apocalipsa.13 :5 : "...Și i s-a dat "putere să lucreze 42 de luni." 42×30=1260 ani,căci 1 ziuă este =1 anaflam asta din Vechul Testament, cartea Ezechiel,cap.4 cu v 6 !:"...îți pun câte o zi pentru fiecare an."Cit Apoc.12:6 ... icoana fiarei=sau TV-ul ,sau NATO. Semnul fiarei =ziua dintâi a săptămânii la DUXINECA =666 cu cifre romane. Biserica catolică a primit putere prin editura de la Milano 538 până la omorârea ANTIHRIStului de la Vatican de către Napoleon 1798 .Pe coroana triplă papale e scris :VICARIVS FILI DEI=666! Fiara a doua de la Apoc.cap.13 =AMERICA SUA. Semnul sfânt =Sabatul odihna =Sâmbăta:Ezechiel 20 cu v.11,12:"Le-am dat legile Mele și le-am făcut cunoscute poruncile Mele pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele.Le-am dat și Sabatele Mele să fie ca un semn între Mine și ei pentru ca să știe "că Eu sunt Domnul, care-i sfințesc. " !E,ec.20 cu v 20,21 etc. ..... . .............. !!Isaia 66 cu 23 etc. . ..... !"...fuga voastră să nu fie în o zi de Sabat "EvMi-am riscat șansele de trăire veșnică pentru voi." "anti =în locul,în loc de.
Alte poezii ale autorului
Forțele răului
Aspectul obosit, se estompează încet sub greutatea zilelor ce nu se mai termină
Și glasul otravitor și teribil, pătrunde în sufletul cu dorința armă mortală să devină
Despărțind sufletul și corpul omenesc pentru viitoarele încercări
Prevalând într-o formă teribilă și grozavă care crează mii de tăceri
Frica grozavă și foarte pătrunzătoare a schimbat bunătatea în cel mai ștrașnic rău pământesc
Durerea aspră și înțepătoare, mă trage ca o ancoră spre fundul mării în care moartea distruge totul omenesc
Și acuma încet, fără motive și cauze vine sfârșitul dureros pe meritul vieții mele
Și acum sunt în sfârșit nebun, care niciodată nu va putea ajunge la cele mai frumoase stele
Fiecare o nouă respirație la sfârțitul zilei este extrem de dureroasă
Dar am făcut alegerea aceasta conștient fără a obține steaua cea mai frumoasă
Am crezut că asta mă va ajuta, să mă ridic din genunchi pentru oprirea nedreptății
Dar alegerea incorectă omoară și te impune să te schimbi în favoarea minorității
Schimbul de la bun spre rău, devine deja o ușurință plăcută cu gustul de câștig
Simt cum bunătatea din mine dispare și răul la fiecare pas mă așteaptă cu undița și cârlig
Și doar o atingere a unui înger pământesc, mă poate opri de la caderea în răutate
Și doar un singur glas plăcut și sincer mă poate duce spre dreptate.
Sensul
Coborând, din cer de-a lungul apusului, pășând pe a soarelui raze.
Speranțele și visele, zboară bătând din frumoasele aripi, pline de luciul miilor de stele.
Coborând din ceruri, cu speranța în viața, fără vicii și iubire sfântă fără multe fraze.
Creatorii, nevinovați cu puritate în suflet, credința sa o trasmit fără motive rele.
Creatorii destinului, vieții care deja a trecut, cu mii de ani în urmă.
O viața, ce sa terminat, atât de ușor ca o singură clipă în a soarelui apus.
Și în zguduirea, sa zbuciumata și groaznică, ca mii de bivoli în cea mai mare turmă.
Ușor, a citit sensul vieții oricărui om, fără multe cuvinte care trebuiau de spus.
Visele neîmplinite, sunt ca o carte a copilăriei, care se reflectă în clipele vieții.
Când ne-au văzut visele noastre pe noi la răscrucea destinui, parcă nu ar fi văzut sclipirea din ochii obosiți.
Este greu, de văzut și de auzit ,cum gândurile cu greutatea munților cad în pragul dimineții.
Este greu, de primit, viața unui lup singuratic ce traversează marginea universului construiut pe oasele visătorilor omoriți .
Doar curajoșii, care au putut să se ridice din genunchi roși până la sânge își creează destinul.
Și sufletul este calm și plin de bunăvoință, atunci când și-au găsit propria sa pace.
Vă rog, să turnați în pahare curajul, pentru oameni ca să treacă prin această tristețe atingănd seninul.
Că atât de tare sunt pline paharele cu frică și ură încât chiar și demonul de pe umărul stâng tace.
Trebuie, doar să înțeleagă oamenii, că este un mare păcat tăcerea indifirentă.
De fapt, voința și efortul fiind apa râului care schimbă chiar și forma pietrilor cu timpul trecător.
Nu trăiiți ca mașinile care sunt create pentru o sclavie obsedată și permanentă.
Trăiiți, suprinși de o obsesie nebună neuitând de frumusol sens al vieții devenind deja un om nemuritor.
Treziți-vă oameni buni,doar nu sunteți o turmă de berbeci care umblă în rând ascultând glasul blestemat.
Treziți-vă oamenii, cercurile iadului deja sunt predestinate pentru noi.
Treziți-vă, ridicați-vă, priviți în jur, lumea este foarte frumoasă chiarți are miile de minuni ce sunt de nenumărat.
Uitațivă doar în oglindă și îți vei vedea păcatul și sufletul murdărit de noroi.
Nu există o pedeapsă mai teribilă pentru cei care și-au vândur propriile vieți pentru zvonurile galbenilor aurii.
Greu e să privim tortura conștiincioasă a celor care și-au pierdut viața primind gustul aspru de blestemare.
Trăiți visele frumoase pentru propriile dorințe strălucitoare și străvezii.
Trăiește astfel încât să pară că în curând soarele va înceta să mai strălucească fără a voastră chemare.
Farmecul lumii, se descoperă prin prisma luminii orașelor într-o seară liniștită.
Sute și miile, de sclipiri din îndepărtare lumenează drumul spre pacea mult dorită.
Întâlnirile și despărțirile, trecerea pentru totdeauna a pragului în direcția necunoscută.
Câștigurile și dezămăgirile, deschiderea ușilor noi pentru rupereaa funiei de pe gât strânsă pe vremea cea mai posmorită.
Febra iubirii
Și cât de frumoasă este lumea în jur când sunt cu tine mereu
Tu ești boala mea cea mai plăcută și nebună a sufletului meu
Tu ești cea unica persoană pentru care sunt gata să râd în hohote nebunatice
Și nu vreau să mă despart niciodată de tine ca în odele dragostei dramatice
Trăiesc pentru tine în fiecare noul răsărit și apus de soare
Și sunt gata să mă sacrific mereu închis în vecii ani în cea mai drastică îmchisoare
Dacă va fi nevoie voi zbura pe aripile dragostei în oricare loc pentru tine
Atunci într-o oricare zi o să ard complet și nu o să-mi fie milă de mine
La urma urmei, viața este doar un moment și doar o clipă din alte zboruri și căderi nenumărate
Deci fii cu mine minunată creație în preajma celor sute și mii de ore de neplaceri zbuciumate
Hai să iubim în fiecare noua zi momentul principal al vieții
Să rezistăm în fața obstacolelor și frigurilor ceții
Te iubesc foarte mult fericirea mea cum copilul iubește liberul zbor
Și nicio vreme rea sau capriciu naturii nu va opri această senzație cu cel mai mare dor
Când tu ești lângă mine visurile preiau cea mai frumoasă închipuire a vieții mele
Întreaga lume din jur va îngenunchea în fața ta doar pentru un simplu zâmbet care sclipește ca mii și mii de stele
Draga mea , doresc în această zi frumoasă să fii fericită fără motive de a te întoarce în trecut
Dorința mea este creată din cel mai pur și limpede motiv de la care totul sa început
Esti cea mai mare bucurie a mea care traversează această lume din momentul în care neam întâlnit
Trăiesc doar pentru tine și voi trăi mereu cu inima în mână și cu ochii îndreptați spre chipul tău nemaipomenit.
Visul vieții mele
Și din nou trec prin visurile senine
Eu traiesc întreagă viață doar pentru tine
Și vreau să simt din nou în piept caldură
Sentimentele tale mă fac să respir într-o oră a soartei dură
Din păcate, încă nu ne este dat să ne întâlnim
Deși visul meu nu este atât de departe și împrună o să hotărim
Dar totuși se întâmpla așa frumusețea mea vieții mele
Că nu ți-am văzut fața pe paginile cărții în versurile mele
Nu aud ecoul vocei tale blânde
Și nu văd ochii tăi în zilele flămânde
Dar să știi că pot aștepta multe zile la rând
La urma urmei, tu ești cea pentru care aș fi pierdut și de un suflet și de un gând
Sunt gata să îndur și să aștept
Tu mă ajuți să uit de tristețe și să fac alegerea drept
Îmi faci inima să bată din noile puteri
La urma urmei, nu ești doar o fată ci bunătate între îngeri.
Marginea
Ochii mei obosiți, privesc în jur cu o privire subțire monotonă
Eu, în fiecare zi vreau să plec din lumea plictisitoare în care îmi mor visele plăcute
Și nu sunt gata să mă întorc chiar și pentru cea mai sfântă icoană
Sunt propriul meu idol, care alege fără dubii dorințele demult cerute
În capul meu, se petrece doar o nebunie completă cu balul dracilor ce nu se mai termină
Și foamea de călătorii apare și gândurile mele nu pot fi satisfăcute
Caut doar acele lumi pline pline de libertate și pline de spații a marilor cu apă lină
Pot să creez universuri, printr-un singur gând și să distrug orice adversitați noi apărute
Doar un pix vechi în mâinile mele și câteva foi rupte din vechiul meu caiet
Pot scrie orice fără cuvinte inutile, folosind doar gândul perfect și fără motive rele
Scriu despre toate visele mele, care m-au străpuns așa de tare cu la atins dragostea pe un poet
Scriu despre celelalte lumi, care mi-au captat sufletul cu glasul lor ce seamană cu glasul iubitei mele
Există o lume în care nu mai este frica și minciuni, în care nu există nicio durere unei bune fete
La urma urmei, există puterea dragostei și puterea propriei voințe mele și a tuturor
M-am săturat de pereții aceștia care mă țin în lanțuri cu greutatea de sute de regrete
Și lumea este atât de plină de scene crude și oameni blocați în gândurile lor
La urma urmei, fiecare om este un sclav al lumii pe care o doreste
Dar lumea care este construită în suflettul și mintea omului nu ar trebui să aștepte zorile frumoase
Suntem atât de puternici încât putem crea orice minune pentru care orice om trăiește
Și să gustăm acest fel de mâncare extraordinar uitând de vremurile dureroase.