🎦 Trandafirul

Din candela cerului, neaua-i lepădată

Se așterne-n șiruri dalbe,

Lanuri nesfârșite, de albe așchii împrejur împarte

Înghite cu nesaț lumea așternută la picioare-i

Își impune acum domnia,

Totul învăluie cu a sa greutate

Omoară, orice-i stă în cale

Însă porumbelul păcii, culoarea-i poartă,

Neprihănința-i simbolizează culoarea aripilor ce-nalt le îndreaptă

Neaua nu grăiește pace,

ea sufocă și distruge și pune stăpânire pe tot ce i se cuvine

Te cristalizează-n fulgul său, într-un discipol

Îți îngheață sângele în vene iar sufletu-n artere

Te străpunge, te doboară

Cu o hlamidă moale, te înfășoară

Păstrarea lucrurilor în amintire este o provocare ~

gunoiul sinelui; cântând la pian;

lacrimi precum picăturile de sânge, în ploaia țipătoare.

Sunetul este doar percepția minții ~

vibrații contorsionate pentru propria lor conversie.

Picăturile de ploaie cad peste toate florile libere, fără excepție.

Mistralul nu poate spulbera suferințele sau sentimentele.

O petală care alunecă în aer poate nuanța poezia unui cântec;

mormintele secrete; erorile grave, ascunse; ghețarii dismorfici;

ferestrele mate; și lucrătorii fără de adăpost;

dorința de a vedea soarele în diminețile mohorâte;

un ochi spiritual pentru o prejudecată împotriva cerului; grindină.

Un dans al picăturilor de ploaie în lumină și focuri de artificii în noapte;

ecouri ritmice. Vântul, care suflă, poate spulbera, până la distrugere, albastrul și

viața nefericită, în haos; lumina plină de cruzime a războaielor;

plante și animale sângerând îngenuncheate;

oameni ca rocile vii, flori și pietre în grădini; a avea

un sentiment de apartenență și un limbaj de dor;

femei cântând imnuri sfinte în temple;

ascultându-și propriile voci.

Vânturile și spiritele sunt, în esență, invizibile;

liniște, forță. Cerul este mai înalt decât ploaia.

Zgomotul făcut de un avion de luptă poate accelera

procesul de spargere al ferestrelor , de ofilire al florilor,

de alterare a viselor și de prăbușire al bisericilor.

Acest zgomot este asemănător mistralului; degradare de-a lungul secolelor.

În ceață, sufletele netrupești escaladează

serenitatea munților pentru un nou proces de metamorfozare.

Autorul poeziei este Marieta Maglas

Aceasta poezie a fost publicata in Dissident Voice.

Взгляд за окном — в вечном тумане,

Внутренности пылают, словно костры.

Все кости устали, уже на грани,

Беспокойная душа рушит мосты.

Черви в земле замирают от страха,

Матери кличут: «Где же мой сын?»

Надежды внутри утихают от мрака,

Жизнь угасает, как угасли все сны.

Руки дрожат, но не от тревоги —

А от холода, окутавший звёзды.

Тусклый трепет звучит из берлоги,

А волосы встали, замёрзнув, как гвозди.

Теряясь в омуте бездонной болоты,

Не забывай про вещь, зову‌щуюся «Я».

Между шёпотом ветра и мерзлоты‌

Родилась бесчислено умершая дитя.

Unde-va departe,

Stă un castel misterios,

De ce secrete are parte,

Frica stătea în os.

Mulți oameni au fost acolo,

Și nu s-au mai întors,

Deoarece nu era scăpare,

Din castelul cel mai mare.

La fiecare pas , 

Căprioare, iepurași,

Prințese ce erau doar imaginare,

Și mii de fluturași,

Dar oare unde dispăreau?

Cavalerii duși de rege,

Dar oare ce credeau?

Despre această lege.

Dar acolo e frumos,

Dar frica au avut-o,

Dar ei visau miraculos,

Ce era doar un vis care creea magia.

Dar tot facea imaginarea,

Era-ntuneric și pustiu,

Dar și totuși e magia,

Ce era și un coșmar.

Și nimeni n-au aflat,

Secretul din castel,

Și nimeni n-au aflat,

Secretul măricel.

Înecat în gânduri reci,

O emoție nouă să deschid,

Dinăuntrul de etern,

Înțelegere și cunoaștere

Iar să dobândesc.

Alerg să te aud,

Ghid să-mi fii,

Și nu prea departe

Deja te zăresc.

Lângă o fântână de apă vie

Calm mă aștepți.

Pași siguri să-mi fac,

În timp ce încă te mai strig.

Să mă aștepți neclintit,

Împreună putrede rădăcini

Să doborâm,

Loc pentru a sădi

Un nou vis,

Hranit din eterna fântână

În a mea viață efemeră.

Suflet drag , 

Am sa șterg din minte 

Orice apus 

Oricat de colorat ar fi fost . 

Deja este apusa clipa .... 

Nu ma mai priponesc în amintiri iluzorii!

Tablourile sumbre 

De pe pereți o sa le iau . 

Nu mai privesc în trecut .

Nu  mai zăbovesc 

Privind acelasi chip 

Acel chip speriat ...

Zidurile am sa le sparg 

Vantul sa bata ! 

Adierea sa o simt ,

Cerul să-l privesc .  

Răsărit sa mi fie în suflet 

Ori de vreu 

Stele sa admir .

Promit,

Nu mai construiesc iluzii,

Clipa o traiesc de azi ! 

Inhalând în fiecare zi  posomorâtă,  fumul acru și greu

Tu  crezi, cu   cea mai mare speranță în sfânta mântuire

Dar descoperindu-te, complet orb cu ochii nevăzători mereu

Primești o revelație, pentru  o viață lungă plină de nemulțumire

Îți dai seama, că îți pierzi timpul pedegeaba lângă focul  cald și pătrunzător

Înțelegi, că viața ta se schimbă teribil  cu  fiecae  pas  nou

Ar fi mai bine,  să  cazi străpuns în luptă de glasul otrăvitor

Pentru lucru ce merită să pierzi viața, pentru ceea ce merită să te pierzi lăsând veșnicul ecou

Și nu e chiar atât de greu de înțeles sensul miilor de vieți omenești

Simplu și ușor, cum ar fi să respiri într-o frumoasă dimineață

La urma urmei, multe fapte sunt posibile și pot ceda chiar și forțele cerești

Și scopul tău, e atât de aproape trebuie doar un singur pas spre cea mai frumoasă viață.

Dar timpul distruge chiar și pietrele ce au văzut nașterea universului

Și schimbă sensul cuvintelor care umpleau inima cu veșnica putere

La urma urmei, chiar obloane și lanțuri  din oțelul ce rezistau de durerea mersului

Nu pot suporta toate blestemurile auzite  din vorbele cele mai rele.

Și cât de frumoasă este lumea în jur când sunt cu tine mereu

Tu ești boala mea cea mai plăcută și nebună a sufletului meu

Tu ești cea unica persoană pentru care sunt gata să râd în hohote nebunatice

Și nu vreau să mă despart niciodată de tine ca în odele dragostei dramatice

Trăiesc pentru tine în fiecare  noul răsărit și apus de soare

Și sunt gata să mă sacrific mereu închis în vecii ani în cea mai drastică îmchisoare

Dacă va fi nevoie voi zbura pe aripile dragostei în oricare loc  pentru tine

Atunci într-o oricare zi o să ard complet și nu o să-mi fie milă de mine

La urma urmei, viața este doar un moment și doar o clipă din alte zboruri și căderi nenumărate

Deci fii cu mine minunată creație în preajma  celor sute și mii de ore de neplaceri zbuciumate

Hai să iubim în fiecare noua zi  momentul principal al vieții

Să rezistăm în fața obstacolelor și frigurilor ceții

Te iubesc foarte mult fericirea mea cum copilul iubește liberul zbor  

Și nicio vreme rea sau capriciu naturii nu  va opri această senzație cu cel mai mare dor

Când tu ești lângă mine visurile preiau  cea mai frumoasă închipuire a vieții mele

Întreaga lume din jur va îngenunchea în fața ta doar pentru un simplu zâmbet care sclipește ca mii și mii de stele

Draga mea , doresc în această zi frumoasă  să fii fericită fără motive de a te întoarce în trecut

Dorința mea este creată din  cel mai pur și limpede motiv de la care totul sa început

Esti cea mai mare bucurie a mea care traversează această lume din  momentul în care neam întâlnit

Trăiesc doar pentru tine și  voi trăi mereu cu inima în  mână și cu ochii îndreptați spre chipul tău nemaipomenit.

Păcat, e  că trebuie în  fiecare zi să suport durerile sufletești

Păcat că aerul care fiind atât de dulce înainte, acuma e atât de greu

Și nu pot obține, suficientă apă  limpede din izvoarele împărătești

Și sensul vieții mele, a dispărut în umbra   apusului de soare care mă încălzea mereu

Decalajul adânc și întunecat, care a apărut între noi fără motive evidente

Și zorile, care încă nu au venit să atingă chipul tău cu primele raze solare

Te văd în fiecare noapte, prin visuri  dincolo de cerurile senine și dansuri ale stelor lente

Acest vis frumos, care nu se va împlini niciodată din cauza speraței care în fiecare zi moare

Glasul tău liniștit și  atât de calduros, încălzește orice inimă înghețată

Tu trezești prin prezența ta,  cele mai plăcute  amintiri a zilelor trecute

Când  dorința dragostei mele,  a fost ieșită din propria limită destinată

Dorul și  dragul, față de tine îmi  înlocuiau orice delicatesă  și băuturi plăcute

Zvonul clopotelor bisericii construite pentru tine, răsună atât de pasionat și crud în adânncul sufletului

Sunetul viselor frumoase și dulci, trezește noile speranțe periodic nemuritoare

Dar sunt atât de singur în cele mai grele și reci nopți ale vieții sub greutatea trecutului

Și simt durerea spinilor din acești trandafiri care au culoarea  blestemată și uimitoare

Scrâșnitul oaselor,  îmi dă de știre că nemuritoare sunt doar visurile neâmplinite

Durerea rece și ascuțită, îmi  străpunge chiar sufletul și corpul slăbit de farmecul mortal

Strigătele a celei mai aspre dureri, caută o ieșire pentru primirea liniștei mult dorite

Dar nu-mi voi tulbura liniștea mea trainică și  voi  termină aceast  spectacol cu un chip și glas liniștit total.

Vântul ușor, de vară aduce  o dulce melancolie

În acest farmec minunat, plutesc și ascult frumoasa melodie

Abia aștept momentul, să plec din împrejurimea plictisitoare

Și mă pot ajuta, măcar puțin ascunzând în buzunar steauau cea mai strălucitoare

Ziua, plină de căldură și noaptea, ce cuprinde cu frig își pierd puterea asupra  vieții mele

Acum, pot să cad cu ușurință în  adâncimea prăpastiei neajungând la  cele mai uimitoare stele

Fiind la adâncimea cea mai mare, unde lumina pierde lupta  cu întunericul nesfârșit

În întunericul  acesta adânc și dens, dispare chiar și ecoul gândului neîmplinitt

Aud,  un ecou a unei  voci  groaznice  și puternice din  îndepărtare

Dar parcă acest glas plin de  furie primejdioasă, vine de la mine pierzând ultima picătură de răbdare

Parcă strig, furios și plin de cea mai mare ură  omenească de pe acest  pământ

Și vreau să mă salvez de la căderea în viitorul și adâncul meu mormânt

Dar nu văd rostul și  sensul  salvării, din  primejdia cea mai aspră a vieții

Poți muri pentru cea mai  excelentă și veșnică  creație, lăsând dar umbra  în pragul dimineții

La urma urmei, există întotdeauna un singur preț pentru   oricare vis copilăresc

Viața întreagă, merită cât  coastă pentru  fiecare pas făcut pe calea spre bunul omenesc.

Aspectul obosit, se estompează încet sub  greutatea zilelor ce nu se mai termină

Și glasul otravitor și teribil, pătrunde în sufletul cu dorința armă mortală să devină

Despărțind sufletul și corpul  omenesc  pentru viitoarele încercări

Prevalând într-o formă teribilă și grozavă care crează  mii de tăceri

Frica grozavă și foarte pătrunzătoare a schimbat  bunătatea  în cel mai ștrașnic rău pământesc

Durerea aspră și înțepătoare, mă trage ca o ancoră spre fundul mării în care moartea distruge totul omenesc

Și acuma încet,  fără motive și cauze vine sfârșitul dureros  pe meritul vieții mele

Și acum sunt în sfârșit nebun, care  niciodată nu  va putea ajunge la cele mai frumoase stele

Fiecare  o nouă  respirație la sfârțitul zilei este extrem de dureroasă

Dar am  făcut alegerea aceasta   conștient fără a obține steaua cea mai frumoasă

Am crezut că asta mă va ajuta, să mă ridic din genunchi pentru oprirea nedreptății

Dar alegerea incorectă omoară și te impune să te schimbi în favoarea minorității

Schimbul de la bun spre rău, devine  deja o ușurință plăcută cu gustul de câștig

Simt cum bunătatea din mine dispare și răul la fiecare pas mă așteaptă cu undița și cârlig

Și doar o atingere  a unui  înger pământesc, mă  poate  opri de la caderea în răutate

Și doar un singur glas plăcut și sincer mă  poate  duce spre dreptate.