Gânduri în poezie
O poezie ce n-o să ti-o trimit de data asta
Nu vreau să-ți tulbur liniștea, nici viața
Ai trecut peste, din ultima zi când mi-ai vorbit
Și eu în felul meu... doar că mult mai târziu.
Dar în unele nopți în gând îmi vii tot tu
Nu cu întrebări și nici cu dor nebun
Mai degrabă ca o blândețe ce doare frumos
Ca un răspuns la toate câte nu se spun.
Te mai visez uneori, așa... fără motiv,
Te văd în vis fix cum te-am cunoscut
Râzând, cu ochii mari ațintiți spre mine
Ce mă certau si dragă le eram în același timp.
Și-n zori mă trezesc cu o liniște grea
C-am fost cu sufletul toată a ta
Și-am tot sperat să incheiem povestea
Frumos... dar a fost doar iluzia mea...
Azi aș fi vrut să-ți spun că sunt bine
Toate au prins nuanțe mai clare.
Să pot să-ți scriu... să te întreb ce faci
Să-ți spun că mi-ai fost drag... între două pahare.
Dar n-o să-ți scriu... n-o să-ți trimit
Doar las aici un gând în versuri scris
Poate-ntr-o zi vei simți că mă gândesc la tine
Cu drag, liniște, iubire tăcută...cu sufletul din mine.
Și dacă n-o să simți nimic, nu-i bai!
Eu am simțit și simt pentru-amândoi
Mult timp de-al meu suflet a fost, vai!
Când tot am sperat finalul la un vin în doi.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Data postării: 12 aprilie
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 192
Poezii din aceiaşi categorie
Îmi cânt..iubirea!
Îmi cânt prin vers iubirea,
Găsită împreună pe pământ,
La tine am aflat ce-i fericirea,
Când ne-am unit prin legământ
Eu dimineața prin rugăciune,
Înalț mulțumiri Celui de Sus,
La Domnul cer înțelepciune,
Sănătate și iertare de la IIsus
Îmi place să fii lângă mine,
Să îți șoptesc că te iubesc,
S-aștept răspunsul de la tine,
Și eu...ăsta-i cuvântul cel doresc
Ador să mergem la plimbare,
Prin locuri, ce amintiri trezesc,
Pe unde eu ți-am furat sărutare,
Simțind cum mă îndrăgostesc
Seara în liniște cinăm și povestim,
Unul altuia prin câte am trecut,
De-a fost ușor sau greu zâmbim,
Și bucuroși o-luăm de la-nceput
Zilele grele devin mult mai ușoare,
Când cel de lângă tine e perechea,
Iar dragostea nu are cum să zboare,
Când e iubire, respect și la
bârfeli...nu pleci urechea!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Trifoi cu patru foi!
Tu-mi ești soția mea cea bună
Prietenă, iubită și sare și piper,
Sunt împlinit cu tine pe pământ
Și fericit să fiu al tău iubit prizonier
Te-am întâlnit cândva demult
Trimisă către mine de ursită,
Loc ți-ai găsit în inima-mi rănită
Și de atunci suprema mea ispită
Pe drumul vieții noi am pornit
Trecând prin bune și prin rele,
Nimic și nimeni nu ne-a clintit
Chiar dacă au fost și clipe grele
Timpul s-a scurs fară-ncetare
Și ani frumoși am adunat în doi,
Mă regăsesc în soțul norocos
Ce a cules..trifoi cu patru foi!
Trandafiri ce-n umbră stau
Trandafiri ce-n umbră pier,
Petale-arzând în tăceri,
Răsfrânți pe zid, o amintire,
Dintr-un trecut cu strălucire.
Pe masă-i verdele de sticlă,
Iar floarea cade, parcă-i mică.
Un dans al umbrelor târzii,
Povestea vieții-n răzleții.
Au fost odată strălucire,
Dar timpul smulge-a lor iubire,
Și-n foșnet mut de frunze goale,
Ascund regrete ancestrale.
Chiar de se sting, rămân mărturie,
În umbre lungi, o poezie.
Iar raza ce îi mai atinge,
În floarea stinsă visul plânge.
Înger de fetiță
Ea, înger dulce de fetiță,
Cu sufletul alb și curat,
El, demon îmbrăcat în negru,
Cu sufletul întunecat...
Ea l-a privit cu bunătate,
Iar el, de parcă a cedat...
Întunericul lui dinainte,
De parcă s-a evaporat...
Trecut-au anii grei în lupte,
Cu viața grea și a lui noapte,
Ea mereu făcându-i punte,
Luminând calea prin șoapte.
Iar când furtuna năvălise,
Ea strâns de mână îl ținea,
El o trase-n întuneric
Și acolo singură o lăsa...
Ea calea cu greu a găsit-o,
Și înger negru deveni,
Inima din piept îi era ruptă,
De-atunci ea nu putea iubi...
Aripile nu mai zburau,
Iar ea lupta să facă soare,
Nu arăta la nimeni în jur
Că zilele îi sunt amare.
A luptat zile și nopți,
Și astăzi încă ea mai luptă...
Ziua - cu sufletul ei,
Noaptea - cu inima ruptă
De cand?
De ce?
De ce nu vreau colegii sa afle
de literele aici aflate?
De cand o poezie,
apartine doar din timpul imparatiei?
Adica as vrea sa scriu
si sa stiu
ca nu-s de ras.
De ce nu pot?
Am să îți dau..
Am să îti dau luna, dar să nu mai cauti stele
Am să îti dau mâna mea, să nu mai atingi altele
Am să îti dau toate culorile
Dar sa nu le dai pe simple nuante
Am sa iti dau chiar si soarele
Să nu îl stingi vreodată..
Am să îti dau si sufletul
Ca de fiecare dată..
Îmi cânt..iubirea!
Îmi cânt prin vers iubirea,
Găsită împreună pe pământ,
La tine am aflat ce-i fericirea,
Când ne-am unit prin legământ
Eu dimineața prin rugăciune,
Înalț mulțumiri Celui de Sus,
La Domnul cer înțelepciune,
Sănătate și iertare de la IIsus
Îmi place să fii lângă mine,
Să îți șoptesc că te iubesc,
S-aștept răspunsul de la tine,
Și eu...ăsta-i cuvântul cel doresc
Ador să mergem la plimbare,
Prin locuri, ce amintiri trezesc,
Pe unde eu ți-am furat sărutare,
Simțind cum mă îndrăgostesc
Seara în liniște cinăm și povestim,
Unul altuia prin câte am trecut,
De-a fost ușor sau greu zâmbim,
Și bucuroși o-luăm de la-nceput
Zilele grele devin mult mai ușoare,
Când cel de lângă tine e perechea,
Iar dragostea nu are cum să zboare,
Când e iubire, respect și la
bârfeli...nu pleci urechea!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Trifoi cu patru foi!
Tu-mi ești soția mea cea bună
Prietenă, iubită și sare și piper,
Sunt împlinit cu tine pe pământ
Și fericit să fiu al tău iubit prizonier
Te-am întâlnit cândva demult
Trimisă către mine de ursită,
Loc ți-ai găsit în inima-mi rănită
Și de atunci suprema mea ispită
Pe drumul vieții noi am pornit
Trecând prin bune și prin rele,
Nimic și nimeni nu ne-a clintit
Chiar dacă au fost și clipe grele
Timpul s-a scurs fară-ncetare
Și ani frumoși am adunat în doi,
Mă regăsesc în soțul norocos
Ce a cules..trifoi cu patru foi!
Trandafiri ce-n umbră stau
Trandafiri ce-n umbră pier,
Petale-arzând în tăceri,
Răsfrânți pe zid, o amintire,
Dintr-un trecut cu strălucire.
Pe masă-i verdele de sticlă,
Iar floarea cade, parcă-i mică.
Un dans al umbrelor târzii,
Povestea vieții-n răzleții.
Au fost odată strălucire,
Dar timpul smulge-a lor iubire,
Și-n foșnet mut de frunze goale,
Ascund regrete ancestrale.
Chiar de se sting, rămân mărturie,
În umbre lungi, o poezie.
Iar raza ce îi mai atinge,
În floarea stinsă visul plânge.
Înger de fetiță
Ea, înger dulce de fetiță,
Cu sufletul alb și curat,
El, demon îmbrăcat în negru,
Cu sufletul întunecat...
Ea l-a privit cu bunătate,
Iar el, de parcă a cedat...
Întunericul lui dinainte,
De parcă s-a evaporat...
Trecut-au anii grei în lupte,
Cu viața grea și a lui noapte,
Ea mereu făcându-i punte,
Luminând calea prin șoapte.
Iar când furtuna năvălise,
Ea strâns de mână îl ținea,
El o trase-n întuneric
Și acolo singură o lăsa...
Ea calea cu greu a găsit-o,
Și înger negru deveni,
Inima din piept îi era ruptă,
De-atunci ea nu putea iubi...
Aripile nu mai zburau,
Iar ea lupta să facă soare,
Nu arăta la nimeni în jur
Că zilele îi sunt amare.
A luptat zile și nopți,
Și astăzi încă ea mai luptă...
Ziua - cu sufletul ei,
Noaptea - cu inima ruptă
De cand?
De ce?
De ce nu vreau colegii sa afle
de literele aici aflate?
De cand o poezie,
apartine doar din timpul imparatiei?
Adica as vrea sa scriu
si sa stiu
ca nu-s de ras.
De ce nu pot?
Am să îți dau..
Am să îti dau luna, dar să nu mai cauti stele
Am să îti dau mâna mea, să nu mai atingi altele
Am să îti dau toate culorile
Dar sa nu le dai pe simple nuante
Am sa iti dau chiar si soarele
Să nu îl stingi vreodată..
Am să îti dau si sufletul
Ca de fiecare dată..
Alte poezii ale autorului
Tot ce mi-am dorit
Mi-am dorit să-ți fiu asa cum n-am știut
Să mi te scriu în versuri cum vreodată n-am scris
Să-mi scrii pe piele vise cum nu s-au mai aflat
Să-mi rămâi o poveste cu un alt final.
Mi-am dorit să-mi rămâi tu... nu cel de azi fără glas
Fără un zâmbet... fără urme de pas
O clipă doi să mai fim, fără lume, fără timp
O clipă care să stingă durerea fără de sfârșit...
Mi-am dorit să mă îmbrățișezi cum o fac ploile
Când ating florile și le umplu de culoare
Să mă pierd în tine ca un vânt rătăcit
Să fim o clipă doi, într-un singur sfârșit.
Spune-mi acum... nu crezi c-a fost prea mare pedeapsa?
Pentru teama din tine, fără milă să-mi stingi lumina
Să ard... să mă sting în infinita-ți tăcere, fără să vezi
Când nu-mi doream decât o ultimă dată să mă... îmbrățișezi.
Fără tine, zilele dor...
Totul e trist fără tine...și zilele dor
Se aprind, se sting pe rând, fără glas, în al timpului zbor
Te caut prin vise...gândul abia te mai găsește
Ești doar o umbră, ce abia mai sclipește
Pe străzile reci mă pierd obosită
Purtând amintirea ce nu mă invită
La un toast de final... să mă rup de trecut
...dar cum sa renunț la ce... final n-a avut?...
Lipsa ta mă săgeată în piept
Îmi șoptesc că ce trăiesc nu e drept
De când nu mai ești și lumea e mută
Iar eu doar o păpușă ce zâmbetul imită..
Simt cum mă pierd de dor in poezie
Speranțele vor sa le dedic un vers
Să prindă viață, a ta umbră,
Să prindă glas, culoare...sens.
Te iert
Te iert ca m-ai lasat in agonie
Cand cu tacerea m-ai crucificat de-atatea ori
Te iert ca m-ai scaldat în ură și manie
Te iert cu inima curata... de-o 1000 de ori.
Iti iert nepăsarea cu care m-ai îngenunchiat
Cand imi doream o ultima imbratisare
Te iert ca in graba m-ai judecat
Lasand în urma atâta disperare.
Te iert pentru ce ai greșit odată
Trădarea m-o las sa-mi tulbure gandul
Te iert... caci viata sa ne-mpace nu mai poate
Te iert si-astept sa ne împace pamantul...
Iluzia unei despărțiri
Mi-ai șoptit să las în amintire ce împreună am trăit,
Mă-mbrățișai atât de cald, de lung...
M-ai sărutat pe frunte încă o dată,
Știind că n-o să o mai faci vreodată.
Mi-ai spus că e ultima noapte
Când voi mai fi de tine îmbrățișată...
Și m-ai rugat să nu mai privesc înapoi
Nici măcar când aș simți dor de noi.
M-ai rugat să nu vărs lacrimi pentru tine
Că ochii mi s-ar întrista... și ar fi păcat de mine.
Că-mi vei lăsa cea mai frumoasă amintire
Când îmi e dor...să mă alin cu vinul de la tine.
Mi-ai spus în șoaptă să nu te mai aștept
Să rămânem o poveste... nu o rană în piept,
Că viața ta nu poate continua așa lângă a mea
Și nu ai vrea să știi, că m-ar rupe lipsa ta.
Mi-ai spus de toate, numai astea...NU
Mi le-am închipuit doar eu în nopțile târzii
Când paharul cu durere mi s-a umplut
Așteptând să-ți amintești.... să revii...
Emoții de octombrie
Încă nu ti-am uitat privirea
Deși timpul nemilos a trecut
E gravata în a ochilor retină
Un secret ce nu l-am spus.
Prin toamna rece mai pășesc
Prin gânduri mi te caut iar
Dar glasul frunzelor ce cad
Îmi spun ca totu-i în zadar.
Încă îmi amintesc şi râsul
Doamne! Cât îmi era de drag!
Și simt cum mắ apucă plânsul
..Lacrimi de dor..cad în pahar.
Știu! Nu mai vii!..si timpul trece
Dar uneori te simt aproape parcă
Ești ce nu voi uita vreodată
Esti gândul cald în toamna rece ...
Străin te-ai vrut..
Străin te-ai vrut, un pumn de amintiri pierdute,
Dar noaptea mi te port în vise de mine făurite.
Şi mi te strang la piept prin ceata nopții plutind
Și mi se face dor de-un vin, mai mult ca oricând.
Mă macină un dor nebun, ce aprig mă doare
Un dulce vis cum că-ntr-o zi ne-om revedea
Spune-mi te rog, babe, ar fi posibil oare?..
La un apus de soare, îmbrătişaţi cândva?
Să-mi stropești sufletul uscat de dor
Cu picături din al tău roșu demidulce,
Să-l simt din nou pe buze și-n inima fior
CU el să mă scufunzi in patimi interzise.
P.S
Revino o clipă!. ca şi când nu ai plecat
Mă doare enorm nimicul de tine lăsat,
Rupe tăcerea imensă așternută-ntre noi
Răsai ca un soare de toamnă, după vânturi şi ploi.
Tot ce mi-am dorit
Mi-am dorit să-ți fiu asa cum n-am știut
Să mi te scriu în versuri cum vreodată n-am scris
Să-mi scrii pe piele vise cum nu s-au mai aflat
Să-mi rămâi o poveste cu un alt final.
Mi-am dorit să-mi rămâi tu... nu cel de azi fără glas
Fără un zâmbet... fără urme de pas
O clipă doi să mai fim, fără lume, fără timp
O clipă care să stingă durerea fără de sfârșit...
Mi-am dorit să mă îmbrățișezi cum o fac ploile
Când ating florile și le umplu de culoare
Să mă pierd în tine ca un vânt rătăcit
Să fim o clipă doi, într-un singur sfârșit.
Spune-mi acum... nu crezi c-a fost prea mare pedeapsa?
Pentru teama din tine, fără milă să-mi stingi lumina
Să ard... să mă sting în infinita-ți tăcere, fără să vezi
Când nu-mi doream decât o ultimă dată să mă... îmbrățișezi.
Fără tine, zilele dor...
Totul e trist fără tine...și zilele dor
Se aprind, se sting pe rând, fără glas, în al timpului zbor
Te caut prin vise...gândul abia te mai găsește
Ești doar o umbră, ce abia mai sclipește
Pe străzile reci mă pierd obosită
Purtând amintirea ce nu mă invită
La un toast de final... să mă rup de trecut
...dar cum sa renunț la ce... final n-a avut?...
Lipsa ta mă săgeată în piept
Îmi șoptesc că ce trăiesc nu e drept
De când nu mai ești și lumea e mută
Iar eu doar o păpușă ce zâmbetul imită..
Simt cum mă pierd de dor in poezie
Speranțele vor sa le dedic un vers
Să prindă viață, a ta umbră,
Să prindă glas, culoare...sens.
Te iert
Te iert ca m-ai lasat in agonie
Cand cu tacerea m-ai crucificat de-atatea ori
Te iert ca m-ai scaldat în ură și manie
Te iert cu inima curata... de-o 1000 de ori.
Iti iert nepăsarea cu care m-ai îngenunchiat
Cand imi doream o ultima imbratisare
Te iert ca in graba m-ai judecat
Lasand în urma atâta disperare.
Te iert pentru ce ai greșit odată
Trădarea m-o las sa-mi tulbure gandul
Te iert... caci viata sa ne-mpace nu mai poate
Te iert si-astept sa ne împace pamantul...
Iluzia unei despărțiri
Mi-ai șoptit să las în amintire ce împreună am trăit,
Mă-mbrățișai atât de cald, de lung...
M-ai sărutat pe frunte încă o dată,
Știind că n-o să o mai faci vreodată.
Mi-ai spus că e ultima noapte
Când voi mai fi de tine îmbrățișată...
Și m-ai rugat să nu mai privesc înapoi
Nici măcar când aș simți dor de noi.
M-ai rugat să nu vărs lacrimi pentru tine
Că ochii mi s-ar întrista... și ar fi păcat de mine.
Că-mi vei lăsa cea mai frumoasă amintire
Când îmi e dor...să mă alin cu vinul de la tine.
Mi-ai spus în șoaptă să nu te mai aștept
Să rămânem o poveste... nu o rană în piept,
Că viața ta nu poate continua așa lângă a mea
Și nu ai vrea să știi, că m-ar rupe lipsa ta.
Mi-ai spus de toate, numai astea...NU
Mi le-am închipuit doar eu în nopțile târzii
Când paharul cu durere mi s-a umplut
Așteptând să-ți amintești.... să revii...
Emoții de octombrie
Încă nu ti-am uitat privirea
Deși timpul nemilos a trecut
E gravata în a ochilor retină
Un secret ce nu l-am spus.
Prin toamna rece mai pășesc
Prin gânduri mi te caut iar
Dar glasul frunzelor ce cad
Îmi spun ca totu-i în zadar.
Încă îmi amintesc şi râsul
Doamne! Cât îmi era de drag!
Și simt cum mắ apucă plânsul
..Lacrimi de dor..cad în pahar.
Știu! Nu mai vii!..si timpul trece
Dar uneori te simt aproape parcă
Ești ce nu voi uita vreodată
Esti gândul cald în toamna rece ...
Străin te-ai vrut..
Străin te-ai vrut, un pumn de amintiri pierdute,
Dar noaptea mi te port în vise de mine făurite.
Şi mi te strang la piept prin ceata nopții plutind
Și mi se face dor de-un vin, mai mult ca oricând.
Mă macină un dor nebun, ce aprig mă doare
Un dulce vis cum că-ntr-o zi ne-om revedea
Spune-mi te rog, babe, ar fi posibil oare?..
La un apus de soare, îmbrătişaţi cândva?
Să-mi stropești sufletul uscat de dor
Cu picături din al tău roșu demidulce,
Să-l simt din nou pe buze și-n inima fior
CU el să mă scufunzi in patimi interzise.
P.S
Revino o clipă!. ca şi când nu ai plecat
Mă doare enorm nimicul de tine lăsat,
Rupe tăcerea imensă așternută-ntre noi
Răsai ca un soare de toamnă, după vânturi şi ploi.