Dor ascuns
Mi-e dorul de tine, dor ce mă arde
Foc ascuns sub inima dărâmată
Te chem cu gândul în tăcere
Deși îmi ești uitare în toate cele...
Mi-e dor de privirea ta, senină și clară
Știu că nu-ți pasă... a mea începe să doară
As vrea să te mai văd pentru o clipă
Poate simți cum sufletul te strigă...
Te văd și te chem din imensa tăcere
Te caut în vise rămase efemere
În nopțile pline de acută durere
Dar ești doar o umbră, ce în zori piere...
Mi-e dor ca și când nu ai plecat nicicând
Fără o-mbrățisare...fără "un vin"
Un dor ce speră la o umbră de noi
Ca și când intr-o zi te-ai mai uita inapoi...
Iluzii... sufletul simte în al său adânc
Că brațele tale azi sunt rece mormânt...
Si-n dorul ce arde mocnit în piept
Te caut, te găsesc si-apoi, te pierd...
Mă doare și nu-mi rămâne decât să te uit
Să fac din durere, pentru inimă, scut,
Chiar de dorul nu-i stins și stă așezat
Într-un colț de suflet, ce l-ai refuzat...
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Data postării: 19 februarie
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 280
Poezii din aceiaşi categorie
Viața
Când femeia-n chinuri grele
Dă naștere printre urlete unui bebe...
Ea se gândește - apoi la ce e viața
Și de ce Dumnezeu își împovărează creația?
Mama trece prin depresie...
Nu știe care-i calea spre conversie...
Nu știe de ce această luptă cu sine
Trebuie s-o ducă ,, mult și bine "?
Nu înțelege care-i sensul vieții...,
De ce totul este - atât de monoton,
De ce oamenii aleargă-n viață precum călăreții...
Și de ce tot cursul vieții curge ca un casetofon?!
Atunci..., în toiul nopții,
Îngrijorată, indecisă și stresată
Se gândește la copilul a cărui viață atârnă de un fir de ață,
Și la povața-ntruchipată-n ceață dintr-o veche dimineață...?
Se gândește la inșii ce se nasc zilnic în spitale,
Ce pe pământ au venit să-și paveze un viitor, o cale
pe un magnetofon...,
La bătrânii ce mor cu zile pe coridoare
Și cum sufletele lor sunt chemate parcă la interfon ,
la sfârșit de cale.
Teatrul
Azi fărâmă-i cerul,
tristul meu decor
În care regăsesc o notă
de regret și dor,
Făcând în cercuri piruete,
un dans murdar și fantezist
Îmi joc rolul vieții mele …
singur, mut și trist.
În vene-mi fierbe neputința
și în suflet dorul arde
Nu sunt replici să mă-ncerce
și cortina iarăși cade,
Ochii-s ațintiți la stele
prin decorul de carton
Minunate constelații
în lumina de neon.
Pe podeaua veche zace
chip de dor și de tristețe
Peste tot culori de vise
încărcate cu speranțe
Un chip râde și privește
într-o clipă de trecut,
Altul plânge și se pierde
printre oameni … nevăzut.
Am stins luminile în sală
să pot privi ca-ntr-un abis
Crezând că astfel voi fi liber
dar o teamă m-a cuprins,
Teatrul este-un loc de joacă
dintre două fantezii …
Fericirea și tristețea,
două chipuri de copii.
Umbre triste mă provoacă,
să zâmbesc de aș putea
Dar pe scena vieții mele
tot repet: -Nu mă uita!
Pe tavanul plin de stele
teatrul este o galaxie
Sting și ultima lumină,
toate… să-mi rămână mie.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Iubirea
Vocea ta dulce ca mierea
Îmi dă puterea
De care am nevoie
Să trec peste orice voie.
Am învățat
Să visez cu ochii deschiși
A fost interesant
Noi doi, singuri, într-o cameră închiși
Am descoperit
Iubirea se simte, nu se spune
De tine m-am îndrăgostit
Nu m-am putut opune
Ești un strop de lumină,
Eu un strop de poezie
Unde iubirea predomină
Cu un pic de nebunie.
Ne completăm minunat
Tu multe mi-ai arătat
Îmi erai destinat
Demult te-am așteptat.
De ziua iubirii
De ziua iubirii am ieșit la plimbare
Să mă încălzească razele de soare
Am primit în dar un buchet de flori
Galbene ca luna ce-am surprins-o-n zori.
Era un aer atât de cald și mirosea a primăvară
Pe străzi doar siluete zâmbitoare
Pășeam agale în gând cu tine
Și mă-ntrebam de ți-a plăcut...răvașul de iubire.
Mi-a fost atât de teamă să-l trimit
Mintea-mi spunea să nu, dar sufletul s-a-mpotrivit.
Și tot plimbându-mă prin gânduri
Am învins teama și ți-am lăsat niște rânduri.
N-astept răspuns... cred că nici nu aș vrea
Vreau doar să știi că m-am gândit la tine
A fost un gest din toată inima
Ce-aș vrea să îți rămână o dulce amintire.
Căci ai rămas imprimat în sufletul meu
Aș putea spune că mi l-ai pătat
Dar ar fi nedrept să spun acest lucru...
... azi doar, din nou, de dor....m-am îmbătat...
Recviem
Uscate zilele atârnă pe tulpină
Le smulge timpul alergând irațional
Ucise zboară pe o pajiște străină
Foșnind supuse recviemul natural
Privirea umblă căutând fără lumină
Scânteia ochilor s-a stins emoțional
Șade-ntunericul plângând ziua senină
Murmură misa inspirată cauzal
Tristețea caută speranța clandestină
Ascunsă-n suflet e-mbrăcată rațional
Înfige-n inimă săgeata asasină
Lăsând otrava să pătrundă visceral
Concert de lacrimi se aude în surdină
Curgând vibrează pe obraz un recital
E recviemul scris de liniștea sublimă
Cuvinte calde au murit sentimental
Sufletu-i smuls neașteptat din rădăcină
Zburând se scutură lipsit fundamental
Cade răpus în hipogeu fără de vină
Îi cântă norii recviemul procesual
Cortegiul viselor pierdute mă deprimă
Încolonate se îndreaptă spre sanctuar
Petrec blazate biata inimă infirmă
Sfârșită bate recviemul infernal
Pământul cade năvălind ca o cortină
Ascunde dragostea în gânduri abisal
Iubirea plânge refuzată în surdină
Doar recviemul se aude pe fundal
Speranțe
Nu-i dragostea însăși speranța?
Fără speranțele noastre frumoase,
Mai poate viețui iubirea visătoare,
Ce-ți poartă a ochilor culoare
Și risipită ca un curcubeu
Venită doar din al tău zâmbet grațios?
Nu-s toate acestea însăși fericirea,
Ce ne trimite departe de tristețea lumii?
Și ce-i speranța fără tine?
Efemeritate,deșertăciune...
Noi doi,prinși fiind de al iubirii nor,
Ce ne rotește ca la bâlci,
Privind indiferent de sus,
O lume rece ce se trece!
Tu preafrumoasa mea iubită,
Fiind al iubirii Univers,
Îți spun și astăzi te iubesc!
Perpetuum joc ce pleacă din amor,
Și e născut dintr-un mister,
Trimis din Cer de bunul Dumnezeu,
Ce-a auzit al nostru plâns,
Sau dulcele-ți fară sfârșit suspin...
Dar astăzi tu îmi dăruiești
Al fericirii semn,
Fermecătorul tău sărut..
Iar eu iubindu-te respir,traiesc și sper!
(7 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Viața
Când femeia-n chinuri grele
Dă naștere printre urlete unui bebe...
Ea se gândește - apoi la ce e viața
Și de ce Dumnezeu își împovărează creația?
Mama trece prin depresie...
Nu știe care-i calea spre conversie...
Nu știe de ce această luptă cu sine
Trebuie s-o ducă ,, mult și bine "?
Nu înțelege care-i sensul vieții...,
De ce totul este - atât de monoton,
De ce oamenii aleargă-n viață precum călăreții...
Și de ce tot cursul vieții curge ca un casetofon?!
Atunci..., în toiul nopții,
Îngrijorată, indecisă și stresată
Se gândește la copilul a cărui viață atârnă de un fir de ață,
Și la povața-ntruchipată-n ceață dintr-o veche dimineață...?
Se gândește la inșii ce se nasc zilnic în spitale,
Ce pe pământ au venit să-și paveze un viitor, o cale
pe un magnetofon...,
La bătrânii ce mor cu zile pe coridoare
Și cum sufletele lor sunt chemate parcă la interfon ,
la sfârșit de cale.
Teatrul
Azi fărâmă-i cerul,
tristul meu decor
În care regăsesc o notă
de regret și dor,
Făcând în cercuri piruete,
un dans murdar și fantezist
Îmi joc rolul vieții mele …
singur, mut și trist.
În vene-mi fierbe neputința
și în suflet dorul arde
Nu sunt replici să mă-ncerce
și cortina iarăși cade,
Ochii-s ațintiți la stele
prin decorul de carton
Minunate constelații
în lumina de neon.
Pe podeaua veche zace
chip de dor și de tristețe
Peste tot culori de vise
încărcate cu speranțe
Un chip râde și privește
într-o clipă de trecut,
Altul plânge și se pierde
printre oameni … nevăzut.
Am stins luminile în sală
să pot privi ca-ntr-un abis
Crezând că astfel voi fi liber
dar o teamă m-a cuprins,
Teatrul este-un loc de joacă
dintre două fantezii …
Fericirea și tristețea,
două chipuri de copii.
Umbre triste mă provoacă,
să zâmbesc de aș putea
Dar pe scena vieții mele
tot repet: -Nu mă uita!
Pe tavanul plin de stele
teatrul este o galaxie
Sting și ultima lumină,
toate… să-mi rămână mie.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Iubirea
Vocea ta dulce ca mierea
Îmi dă puterea
De care am nevoie
Să trec peste orice voie.
Am învățat
Să visez cu ochii deschiși
A fost interesant
Noi doi, singuri, într-o cameră închiși
Am descoperit
Iubirea se simte, nu se spune
De tine m-am îndrăgostit
Nu m-am putut opune
Ești un strop de lumină,
Eu un strop de poezie
Unde iubirea predomină
Cu un pic de nebunie.
Ne completăm minunat
Tu multe mi-ai arătat
Îmi erai destinat
Demult te-am așteptat.
De ziua iubirii
De ziua iubirii am ieșit la plimbare
Să mă încălzească razele de soare
Am primit în dar un buchet de flori
Galbene ca luna ce-am surprins-o-n zori.
Era un aer atât de cald și mirosea a primăvară
Pe străzi doar siluete zâmbitoare
Pășeam agale în gând cu tine
Și mă-ntrebam de ți-a plăcut...răvașul de iubire.
Mi-a fost atât de teamă să-l trimit
Mintea-mi spunea să nu, dar sufletul s-a-mpotrivit.
Și tot plimbându-mă prin gânduri
Am învins teama și ți-am lăsat niște rânduri.
N-astept răspuns... cred că nici nu aș vrea
Vreau doar să știi că m-am gândit la tine
A fost un gest din toată inima
Ce-aș vrea să îți rămână o dulce amintire.
Căci ai rămas imprimat în sufletul meu
Aș putea spune că mi l-ai pătat
Dar ar fi nedrept să spun acest lucru...
... azi doar, din nou, de dor....m-am îmbătat...
Recviem
Uscate zilele atârnă pe tulpină
Le smulge timpul alergând irațional
Ucise zboară pe o pajiște străină
Foșnind supuse recviemul natural
Privirea umblă căutând fără lumină
Scânteia ochilor s-a stins emoțional
Șade-ntunericul plângând ziua senină
Murmură misa inspirată cauzal
Tristețea caută speranța clandestină
Ascunsă-n suflet e-mbrăcată rațional
Înfige-n inimă săgeata asasină
Lăsând otrava să pătrundă visceral
Concert de lacrimi se aude în surdină
Curgând vibrează pe obraz un recital
E recviemul scris de liniștea sublimă
Cuvinte calde au murit sentimental
Sufletu-i smuls neașteptat din rădăcină
Zburând se scutură lipsit fundamental
Cade răpus în hipogeu fără de vină
Îi cântă norii recviemul procesual
Cortegiul viselor pierdute mă deprimă
Încolonate se îndreaptă spre sanctuar
Petrec blazate biata inimă infirmă
Sfârșită bate recviemul infernal
Pământul cade năvălind ca o cortină
Ascunde dragostea în gânduri abisal
Iubirea plânge refuzată în surdină
Doar recviemul se aude pe fundal
Speranțe
Nu-i dragostea însăși speranța?
Fără speranțele noastre frumoase,
Mai poate viețui iubirea visătoare,
Ce-ți poartă a ochilor culoare
Și risipită ca un curcubeu
Venită doar din al tău zâmbet grațios?
Nu-s toate acestea însăși fericirea,
Ce ne trimite departe de tristețea lumii?
Și ce-i speranța fără tine?
Efemeritate,deșertăciune...
Noi doi,prinși fiind de al iubirii nor,
Ce ne rotește ca la bâlci,
Privind indiferent de sus,
O lume rece ce se trece!
Tu preafrumoasa mea iubită,
Fiind al iubirii Univers,
Îți spun și astăzi te iubesc!
Perpetuum joc ce pleacă din amor,
Și e născut dintr-un mister,
Trimis din Cer de bunul Dumnezeu,
Ce-a auzit al nostru plâns,
Sau dulcele-ți fară sfârșit suspin...
Dar astăzi tu îmi dăruiești
Al fericirii semn,
Fermecătorul tău sărut..
Iar eu iubindu-te respir,traiesc și sper!
(7 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Alte poezii ale autorului
Vis pierdut și fantezii
Dintr-un vis ce-abia mai suflă
Se aprind noi fantezii
Unde-o inimă pierdută
Scrie-n noapte poezii.
Fie stele, lună, soare
Inima îmi scrie-n gol
Căci iubirea nu dispare
Ea renaste-n orice dor.
Și visul se reaprinde
Pe cerul nemărginit
Și timpul mi se desprinde
De al clipei asfințit.
Luna-și cerne-un vis aprins,
Pe cărări de-o nouă taină.
Iar sub cerul larg, întins.
Un suflet poartă-o nouă haină,
Stele-n dans ușor se-aprind
Scriu pe cer povești in noapte
Ochii lui în mine aprind
Umbre dulci și fermecate.
Contraste
Ai plecat fără vreun "bun rămas"
De-atunci viața imi este un calvar
Îndur fiecare zi cu stările-mi anoste
Și gândurile ce-ades bat în contraste.
Căci am rămas confuză ...încâlcită
Luptând cu a ta nesfârșită lipsă de inimă
Când doar ai prelungit între noi tăcerea
Uitând că tu și vinul mi-erați mângâierea.
De-atunci uneori dorul, îl simt ca pe o boală
Ce-și caută în versuri sublimă terapie
S-accepte, că n-a fost mai mult să fie
Un vin și-o-mbrățisare... rămân câștig la loterie.
Ai plecat și mi-ai lăsat fiori ce inima-mi îngheață
Sau poate-i doar frigul iernii ce bântuie afară
M-ai simt fiori ce nasc în suflet flori de gheață
Încerc să le topesc usor gândind la ultima toamnă...
Atât...
Și m-ai avut într-un pat cu împrumut
Pe-o canapea îngustă, fărắ pernă,
Și n-am stiut c-o aventură de-un minut
Ími va rămâne un dor și-o dragoste eternă.
Şi al tău vin cu un sărut mi l-ai servit
Într-o seară la-nceput de-april, banală,
Mirosul îi am și-acum în minte-ntipărit
Pe buze azi mai simt doar fumul de tigară.
Şi mi-ai rămas o flacăra ce nu se-aprinde
Ce arde-n suflet tainic, neștiut.
Și-mi ești scânteie care se desprinde
Din visul meu de nimeni cunoscut.
Și vinul mi-a ramas un dor nestins, o clipă dulce
Un strop de cer si nori de ploi...
Nu-l condamna să fie gândul ce mă frånge!
Te rog, adu-ți aminte și ..dă-mi-l inapoi ..
După 2 ani...
E-o noapte întunecată, flămândă de o lună plină
Nu știu de-mi plouă-n suflet sau e vremea de afară
Vreau să te scriu în versuri, c-o rază de lumină
Poate așa dorul de tine, azi, nu o să doară...
Cât mi-e de dor, oricât aș vrea, nu pot descrie
Îmi ești și vis, dorință arzătoare dar și chin
Ești gândul ce noaptea mă cuprinde
Într-un pahar de poezie plin...
Și pare că visele nu îmi mai sunt de-ajuns
Prin amintiri cu noi, gândul îmi stă ascuns
Amintiri una și una, care de care mai frumoase,
Ce dăinuiesc în suflet...de-aici nicicând nu au fost scoase!
Și năvălesc peste mine și nu pot să le opresc
Toate par să îmi amintească cât de mult încă îmi lipsești
Și mă conving a nu știu câta oară, încă o dată,
Că tot ce-a fost frumos cândva, timpul nicicând nu o să șteargă!
Doi ani de când ne-am cunoscut, un an de când ne-am frânt,
Eu te-am păstrat în amintiri și gânduri cu dorul in brațe
Tăcerea ta deși mă doare o port drept legământ
C-o să ne terminăm povestea într-o altă viață...
Până atunci o să te scriu în tot și-n toate
Chiar de pe-acest pământ nicicând n-o să mai fim
....din tot, a mai rămas doar poza într-un sertar cu amintiri uitate,
Și dor... de vin, îmbrățișări... iluzii...un infinit...
Mi-e dor...stii?
Mi-e dor..ți-aș spune că mi-e dor... tu știi?
Dar bate vântul și-ar duce dorul pe câmpii
Și tu mi-ai rămas umbra nopților târzii
Un nume scris pe-un colț de vis...
Mi-e dor...te-aș căuta... nu știu la ce folos
Prăpastia dintre noi nici tot pământul n-o astupă
Iar pașii tăi au dispărut repede și frumos
Ca ploaia când soarele de vară o usucă...
Mi-e dor... de-al tău parfum de vin... și simt că mor
Că sufletul mi-l cere în continuu
Nu pot să scriu cuvinte... să-l măsor
Știu doar că azi imi bate, un dor ingenuu
Inchin paharul!
Nu poți schimba un om iubindu-l mai mult
Un adevăr dureros... atât de neplăcut...
Aleg să "uit" durerea să merg mai departe
Deși m-ai rănit...să te păstrez frumos, în file, într-o carte.
Și... închin un pahar pentru numele ce nu-l pot spune
Pentru promisiuni ce au sunat bine și nimic n-au valorat....
Pentru rândurile scrise și nicicând trimise
Pentru zâmbetele afișate când sufletu-mi plângea.
Pentru acele zile când să merg inainte am continuat
Lipsită de orice motivație, dar cu voință.
Pentru c-am învățat ce merit cu adevărat
Când o promisiune să devină realitate...am tot așteptat.
Si... un pahar, pentru clipele în lacrimi înecate
Căci m-au schimbat complet fără întoarcere
Pentru alegeri ce-am făcut și nu au fost perfecte
Astăzi închin...căci toate au fost ale mele!
Închin paharul pentru ce-a mai rămas din mine.
Pentru atunci când la mine nu am renunțat
Chiar și atunci când au facut-o alții...
Deși știau că-n suflet îi purtam cu drag.
...pentru tot ce n-a fost ușor....
Și ma-nvățat să fiu puternică în fiecare zi
Pentru fiecare cuvânt rămas o lecție
Închin pentru tăcere...un pahar de vin!
Vis pierdut și fantezii
Dintr-un vis ce-abia mai suflă
Se aprind noi fantezii
Unde-o inimă pierdută
Scrie-n noapte poezii.
Fie stele, lună, soare
Inima îmi scrie-n gol
Căci iubirea nu dispare
Ea renaste-n orice dor.
Și visul se reaprinde
Pe cerul nemărginit
Și timpul mi se desprinde
De al clipei asfințit.
Luna-și cerne-un vis aprins,
Pe cărări de-o nouă taină.
Iar sub cerul larg, întins.
Un suflet poartă-o nouă haină,
Stele-n dans ușor se-aprind
Scriu pe cer povești in noapte
Ochii lui în mine aprind
Umbre dulci și fermecate.
Contraste
Ai plecat fără vreun "bun rămas"
De-atunci viața imi este un calvar
Îndur fiecare zi cu stările-mi anoste
Și gândurile ce-ades bat în contraste.
Căci am rămas confuză ...încâlcită
Luptând cu a ta nesfârșită lipsă de inimă
Când doar ai prelungit între noi tăcerea
Uitând că tu și vinul mi-erați mângâierea.
De-atunci uneori dorul, îl simt ca pe o boală
Ce-și caută în versuri sublimă terapie
S-accepte, că n-a fost mai mult să fie
Un vin și-o-mbrățisare... rămân câștig la loterie.
Ai plecat și mi-ai lăsat fiori ce inima-mi îngheață
Sau poate-i doar frigul iernii ce bântuie afară
M-ai simt fiori ce nasc în suflet flori de gheață
Încerc să le topesc usor gândind la ultima toamnă...
Atât...
Și m-ai avut într-un pat cu împrumut
Pe-o canapea îngustă, fărắ pernă,
Și n-am stiut c-o aventură de-un minut
Ími va rămâne un dor și-o dragoste eternă.
Şi al tău vin cu un sărut mi l-ai servit
Într-o seară la-nceput de-april, banală,
Mirosul îi am și-acum în minte-ntipărit
Pe buze azi mai simt doar fumul de tigară.
Şi mi-ai rămas o flacăra ce nu se-aprinde
Ce arde-n suflet tainic, neștiut.
Și-mi ești scânteie care se desprinde
Din visul meu de nimeni cunoscut.
Și vinul mi-a ramas un dor nestins, o clipă dulce
Un strop de cer si nori de ploi...
Nu-l condamna să fie gândul ce mă frånge!
Te rog, adu-ți aminte și ..dă-mi-l inapoi ..
După 2 ani...
E-o noapte întunecată, flămândă de o lună plină
Nu știu de-mi plouă-n suflet sau e vremea de afară
Vreau să te scriu în versuri, c-o rază de lumină
Poate așa dorul de tine, azi, nu o să doară...
Cât mi-e de dor, oricât aș vrea, nu pot descrie
Îmi ești și vis, dorință arzătoare dar și chin
Ești gândul ce noaptea mă cuprinde
Într-un pahar de poezie plin...
Și pare că visele nu îmi mai sunt de-ajuns
Prin amintiri cu noi, gândul îmi stă ascuns
Amintiri una și una, care de care mai frumoase,
Ce dăinuiesc în suflet...de-aici nicicând nu au fost scoase!
Și năvălesc peste mine și nu pot să le opresc
Toate par să îmi amintească cât de mult încă îmi lipsești
Și mă conving a nu știu câta oară, încă o dată,
Că tot ce-a fost frumos cândva, timpul nicicând nu o să șteargă!
Doi ani de când ne-am cunoscut, un an de când ne-am frânt,
Eu te-am păstrat în amintiri și gânduri cu dorul in brațe
Tăcerea ta deși mă doare o port drept legământ
C-o să ne terminăm povestea într-o altă viață...
Până atunci o să te scriu în tot și-n toate
Chiar de pe-acest pământ nicicând n-o să mai fim
....din tot, a mai rămas doar poza într-un sertar cu amintiri uitate,
Și dor... de vin, îmbrățișări... iluzii...un infinit...
Mi-e dor...stii?
Mi-e dor..ți-aș spune că mi-e dor... tu știi?
Dar bate vântul și-ar duce dorul pe câmpii
Și tu mi-ai rămas umbra nopților târzii
Un nume scris pe-un colț de vis...
Mi-e dor...te-aș căuta... nu știu la ce folos
Prăpastia dintre noi nici tot pământul n-o astupă
Iar pașii tăi au dispărut repede și frumos
Ca ploaia când soarele de vară o usucă...
Mi-e dor... de-al tău parfum de vin... și simt că mor
Că sufletul mi-l cere în continuu
Nu pot să scriu cuvinte... să-l măsor
Știu doar că azi imi bate, un dor ingenuu
Inchin paharul!
Nu poți schimba un om iubindu-l mai mult
Un adevăr dureros... atât de neplăcut...
Aleg să "uit" durerea să merg mai departe
Deși m-ai rănit...să te păstrez frumos, în file, într-o carte.
Și... închin un pahar pentru numele ce nu-l pot spune
Pentru promisiuni ce au sunat bine și nimic n-au valorat....
Pentru rândurile scrise și nicicând trimise
Pentru zâmbetele afișate când sufletu-mi plângea.
Pentru acele zile când să merg inainte am continuat
Lipsită de orice motivație, dar cu voință.
Pentru c-am învățat ce merit cu adevărat
Când o promisiune să devină realitate...am tot așteptat.
Si... un pahar, pentru clipele în lacrimi înecate
Căci m-au schimbat complet fără întoarcere
Pentru alegeri ce-am făcut și nu au fost perfecte
Astăzi închin...căci toate au fost ale mele!
Închin paharul pentru ce-a mai rămas din mine.
Pentru atunci când la mine nu am renunțat
Chiar și atunci când au facut-o alții...
Deși știau că-n suflet îi purtam cu drag.
...pentru tot ce n-a fost ușor....
Și ma-nvățat să fiu puternică în fiecare zi
Pentru fiecare cuvânt rămas o lecție
Închin pentru tăcere...un pahar de vin!