Dor ascuns

Port glasul tău închis

Pe umerii mei grei , 

Tânjind din aproape-n aproape 

Clipe și momente

Unde noi doi eram ca două sentimente.

Acum că ai plecat

Pictez amintirile încet , apăsat

Cu-n val de durere

Că unde erai tu , frumoasa mea

Timpul și vremea nu mai aveau temeri.

Si mai ranit, am suferit

Mai ranit cu toata cruzimea ta

Sangele curgea de unde putea

Eu pe jos numai puteam respira

Dar ai mai dat inca un glonț

Glonțul a fost terminal

Ma-m terminat într-o clipă

Ma-m stins chiar la tine in ochi

Dar tu râdeai ca un nebun ce erai

Văzut-am îngerii valsând pe chipul tău...

Purtau cu ei a Cerului culoare,

Iar ochii-ți luminoși și calzi

Pluteau pe-albastrul mării calme parcă adormite,

Precum doi pescăruși frumoși și zvelți,

Simbol de nemurire!

Iar ființa ta era atât de vie,

Avea veșminte aurite,

Iar norii se mișcau și ei,

Îți desenau conturul și pe tine,

Spectacol ca de vis sosit

Din alte sfere greu de-nchipuit,

Ce nimeni nu le știe!

Pe mine Cerul m-a trimis,

Să-ți povestesc amorul,

Dar nu cel pământesc,grotesc

Ci cel sosit din veșnicie!

Nu ești tu îngerul din vis,

Cel ce-a pierdut demult acel sărut,

Și rătăcit este acum

Iar drumul nu-l mai știe?

Să-ți fie resemnarea un blestem,

Singurătatea apă vie?

Nicidecum!

Tu ești doar bucurie!

(1 septembrie 2023 H.S-Irepetabila iubire)

Eu plec.
Acoperă-mi pașii cu lacrimi, 
cu flori și cu spini îi presoară,
iar umbra mea dulce
în gol să o vezi cum coboară
și-n miezul ei o lumină
e ceasul ce fuge,
ca o felină
rănita de-o armă,
de o inim-amară.

Eu plec.
Priveștemă-n ochi fără jale.
E prima si ultima oară
când timpul oprit e pe gene,
și noi împietriți.
Nu te teme!
O alta ca mine vreo dată
va face din pieptul să-ți sară,
ca pasarea fără de minți,
inima.
Inima ce mi-ai întins-o,
mi-ai pus-o în palme
și a fost a mea - toată.

Eu plec.
Acoperă golul din mine
cu golul ce naște în tine amarul.
Amarul din lumea întreagă.
Azi nu mai sunt eu.
Azi nu mai ești tu.
O alta e "dragă".
Cu-n altu-i mai bine
si viața - coșmarul-
ce naște în mine
o lipsa, un minus,
o urmă din tine. 

Eu plec.
M-ai rugat să te cânt la plecare,
să spun în cuvinte tot ce-am simțit.
Nu știi cât mă doare pustiul.
Pustiul i-o rană ca de cuțit,
lăsată de tine,
pe pieptul meu tot
de sus până jos, presărată cu sare.
Te las cu aceleași cuvinte
și glasul meu căuta viul
și vreau să îți spun - l-am găsit
și vreau să te mint
că mai simt
și vreau să rămân,
dar nu pot.

Te rog nu stinge lumina

E prea întuneric s-adorm

O stea n-a adus strălucirea

În beznă prezentu-i diform

Nu-mi stinge în lacrimă ochii

Lipsindu-mi privirea mă dor

Se-aprinde în vis amintirea

Uitarea mă pierde-n decor

Nu-mi stinge cuvântul pe buze

Storcându-l de miere sonor

Tăcerile strigă confuze

Surzindu-mă  liniștea-n cor

Nu-mi stinge din suflet căldura

De gheață s-ajung  fără om

Îmi piere strivită măsura

Incert bântuind incolor

În palmă se stinge-așteptarea

Arzând prinde aerul gol

Cu mâna pornind căutarea

Găsesc doar amnezicul dor

Mă caută stinsă iertarea

Să-mi măture gănd cerșetor

Nu poate să-mi șteargă eroarea

Rămân să mă sting visător

In așteptare activă,

La un pahar de poezie..

Spuneti-mi care știți? voi, mie,

Să-mi spună va rog careva,

Cât măsurată, durează iubirea?

Dar speranța? să răspundä cine poate

Are cumva termen de valabilitate?

C-am cam uitat ce-nseamna fericirea..

Astept..doar c-așteptarea imi e eternitate.

Și așteptând îmi pleac-o vară

Tot așteptând mai trece-o zi

Și asteptand vine o toamna

Și numai tu nu îmi mai vii...

Știu.. așteptarea mi-i nebună

Dar sper cândva sa mai vorbim

Sub razele de luna plină

Candva...cu drag sa ne privim.

Astept...azi nu ai timp de mine

În gând mereu eu sunt cu tine,

Astept ca așteptarea nu-i păcat

Astept deși.. totul în zadar.

Pe mine demult m-ai uitat

De parcă nici n-am existat..

Am tot încercat să clădesc un suflet de piatră

Dar în ochii mei umiditatea era prea înaltă

Și tot adunând de ici, de colo câte un pic

Azi mi-e mult prea greu să pot să-| mai ridic.

Și chiar și-așa am continuat să te aştept

Chiar dacă înțelegeam prea bine

Că trebuie să-mi sting luminile din piept

Și să-mi continui drumul vieții fără tine.

Aș fi naivă să cred că te mai schimbi,

Nu mai găsesc motive pentru a rămâne.

Și chiar de sufletul mi-e plin de ghimpi

Încerc cu greu să mă despart de tine.

Am irosit prea mult timp pe speranțe

Ce in final s-au dovedit a fi deșarte.

Întinse mi-au rămas ambele brațe

Când fără regrete m-ai lăsat în spate.

Am învățat căin zadar te strig mai tare

C-atunci mai tare tu nu mă auzi...

Și-am decăzut cu fiecare încercare

Doar să nu-mi rămână ochii vesnic uzi.

Ți-am fost deschisă ca o carte

Dar nu ai vrut să mă citești!

Și din senin m-ai lăsat în uitare

Fără să-ncerci măcar să mă-ntelegi.

P.S

Te-aș căuta la fundul sticlelor de vin

Am nevoie de tine mai mult de cât crezi!

Mi-e dorul de tine un rosu sangvin

Atat de mult pentru mine...contezi.

Scriu din nou, a nu știu câta oară

Și singură-mi fac sufletul să doară.

E-a nu știu câta poezie scrisă

Poveste-n versuri atât de tristă..

Atâtea lacrimi închinate-n van

Şi nici știi..nu bagi de seamă

Că sufletu-n mine se destramă

Și inima-mi..bate Cu teamă.

Atâtea simțuri stinse de lacrimi aprinse,

..lacrimi fierbinți ce curg pe obraz

În nopţile lungi, de dor incinse

Cu speranțe ce-mi țin incă..sufletul treaz

#winedrops #onewinewoman #unpahardepoezie

As vrea sa nu te mai astept

Oricum eu te păstrez in suflet

Te pomenesc ades in gânduri

Că doar tu stii ale mele slăbiciuni

Un timp ai fost autor in viața mea

Din senin ai încetat să mai scrii în ea

Poate-ai rămas fara cerneală in stilou

Si-asa am rămas eu de vin... cu dor

Sunt momente în care gândesc cu inima și e frumos,

Și-mi amintesc... un simplu mesaj o făcea fericită

Acum lipsa ta sapă...și sapă un gol imens

Ce-l umplu scriind povestea noastră nesfârșită.

Sunt momente ...in loc să dorm... răsărituri prind în lacrimi

Nu am încetat să plâng din cauza poveștii noastre

Mi-s uneori nopțile pline de amintiri, de patimi

Și inima..în zori, n-ar vrea să se mai trezească.

Sunt momente când doar aș vrea să dispar

Atunci când ard de dor... și tu nu-mi simți căldura

Sau poate doar aș vrea să mă găsești aievea

Să mă împaci c-un vin și-mbrățisarea ta...

In freamatul liniștii mele

Imi ascund sufletul rătăcitor 

Aici răul imi e bine,

Si binele-i nimicitor. 

Mi-s ochii de aramă 

Privirea, senină ca un cer

Mi-e inima în ramă

Nutrind simțiri de înger. 

Timpu-mi tremură-n secunde,

Tot cuprinsul arde ca un gând 

Ce-n adâncuri i se tot ascunde

Un infinit plin de cuvânt.

Si-aici ma pierd cel mai frumos

Caci din durerea-mi nesfârșită 

Se strânge tot Universul

Între vis si-naltul cerul.

Și de mă voi pierde in cuvinte

Lasă-mă să te găsesc 

Aievea să-ți aduci aminte

Ca tot te-am scris...din ce iubesc.