Dor ascuns

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Ja, en gång drömde

Ja, en gång drömde jag om en solstråle,

där vi träffades, någonstans i rymden.

Jag har aldrig känt mig så lycklig som aldrig förr i mitt liv,

för för första gången ler du tillbaka.

Jag tror inte på drömmar, hur mycket jag än försöker

Men jag hoppas att jag bara ses en dag

vid den lila soluppgången, när vi träffas igen,

samma väg kommer att tas.

Ja, en gång drömde jag om en solstråle,

där vi träffades, någonstans i rymden.

Jag har aldrig känt mig så lycklig som aldrig förr i mitt liv,

för för första gången ler du tillbaka.

Jag tror inte på drömmar, hur mycket jag än försöker

Men jag hoppas att jag bara ses en dag

vid den lila soluppgången, när vi träffas igen,

samma väg kommer att tas.

Ja, en gång drömde jag om en solstråle,

där vi träffades, någonstans i rymden.

Jag har aldrig känt mig så lycklig som aldrig förr i mitt liv,

för för första gången ler du tillbaka.

Ja, en gång drömde jag om en solstråle,

där vi träffades, någonstans i rymden.

Drömmen går mot sitt slut, solen sjönkner i havet

och när jag vaknade hittade jag dig inte längre.

Apare-n gând, și-apoi în faptă,

Și uite cum s-a terminat;

Prietenia e-ncheiată,

Întocmai, iar ai fost trădat.

Speranțe, visuri, împreună,

Clădite-n frică de amar,

Dezlănțuite în furtună,

Bolborosesc până dispar.

Au fost aici și vor mai fi,

Și iar se lasă pradă vieții,

Și-așteaptă până va veni

Triumful nedreptății.

Însă în spate, să nu uiți,

Mereu, tu să-ți privești podoaba,

Și-n dar, măritei tale nunți,

Săpatu-ți singur groapa.

Poate cândva ai să vezi tu cât te-am iubit, sau poate nu. Probabil nici nu crezi ceva din tot ce spun.

Dar, dacă nu e ăsta adevărul, cum ar putea un om a se ruga la Dumnezeu seară de seară pentru alt om, care străin îi e acum?

Și dacă nu l-ar fi iubit... Cum crezi tu, oare, că ar putea să-și dorească pentru el tot ce-i mai bun?

Poate c-ai râs de mine, spunând că între noi puțin a fost și dragostea nu avea cum să vină

Dar vei înțelege, poate, peste ani, că nu e vorba de timp, ci de persoană, că inima de tine mi-a fost plină

Ai fost exact ce mi-am dorit, omul pentru care m-am rugat atâta timp

Și știi că tot ce spun acum e sincer, pentru că nu am așteptat nimic în schimb

Plâng și acum, când scriu aceste versuri

Și, poate, voi mai plânge multe gânduri 

Eu nu am scris vreodat' o poezie

Dar când mă uit la pozele cu tine în suflet mi se-așterne o bucurie 

Ce simt acum? Simt dor, un dor imens care m-apasă

De dor am mers să te văd atunci, atunci când ai cântat 

Și din tot sufletul mi-aș fi dorit să nu mă fi lăsat

Mă gândesc doar la cum eu te priveam, în ziua-n care prima dată te-am văzut

M-am rușinat, nu m-am uitat la tine și cred că numai Dumnezeu știe de ce nu am putut 

Nu am putut atunci și nici acum nu cred că aș putea

Pentru că tu pentru mine ai fost și vei rămâne altceva.

AB

Trec umbre reci prin gânduri muribunde,

tăcerea mușcă-n suflet ca un câine,

iar nopțile-mi sunt clipele de mâine,

iar tot ce am, se pierde și se-ascunde.

Se-nclină luna-n geam ca o gheișă,

în vin,  înec un nume ce m-apasă, 

și te-aș suna, dar teama nu mă lasă, 

și tot frământ în palmă, pe cea din urmă fisă.

Și zorii-mi zic, că nu îmi vei răspunde,

lumina lor — e stinsă-n mine-acum,

și-s obosit, și trist, și teamă îmi e să sun,

iar pașii mei, ușor, încep să se scufunde.

C-un gest anost așez în furcă receptorul,

știind, că iar, la noapte îți voi duce dorul.

E tăcere de atâta timp,

Între noi,în lume,

Mi-e dor de ochii muritorului meu,

Mi-e dor de tine.

În ciuda plecării tale,a rațiunii mele,

Sunt tot aici,te mai aștept.

Am obosit să mă rog în fiecare seară să vii,să fim,

Să existăm..

Nu mai are rost să-ți spun în câte păpădii am suflat,cât le-am vorbit stelelor de tine,

De câte ori I-am cerut să te văd,măcar în vis!

Știu că am întâlnit, cândva,un copil cu ochi negri,

Și de atunci, nu am văzut alții mai frumoși.

Îmi doresc să fie altfel,încă sper.

Am încredere în destin,în Univers,în Dumnezeu,

Mai stau puțin cu gândul la tine,la noi și apoi mă întreb

S-aștept să treacă timpul ori să-l dau înapoi?

Străin te-ai vrut, un pumn de amintiri pierdute,

Dar noaptea mi te port în vise.de mine făurite.

Şi mi te strång la piept prin ceata nopti plutind

Și mi se face dor de-un vin, mai mult ca oricând.

Mă macină un dor nebun, ce aprig mă doare

Un dulce vis cum că-ntr-o zi ne-om revedea

Spune-mi te rog, babe, ar fi posibil oare?..

La un apus de soare, îmbrătişaţ.i cândva?

Să-mi stropești sufletul uscat de dor

Cu picături din al tău roșu demidulce,

Să-l simt din nou pe buze și-n inima fior

CU el să mă scufunzi fn patimi inter zise.

P.S

Revino o clipă!. ca şi când nu ai plecat

Mă doare enorm nimicul de tine lăsat,

Rupe tăcerea imensă așternută-ntre noi

Răsai ca un soare de toamnă, după vânturi și ploi.

De ceva timp, am trecut dorul pe numele tău 

Uneori mă înfrânge... alteori e-al iubirii ecou

Și chiar de-l port în taină, cu o aripă frântă

Vreau frumos să mi-l duc, să nu mă dau bătută!

Sa-l duc în șoaptă... aripi noi sa-i crească din dureri,

Să mă poarte la rându-i din ierni spre primăveri 

Să nu-mi mai pese de cum uitată tu m-ai vrut

Azi sunt așa!...din bucurii, speranțe, dezamagiri am renăscut!

Vreau dorul să-mi rămână, o lumină ce te așteaptă 

Să vii, să bei un vin cu poezie, lângă o femeie deșteaptă

Să vezi că între timp am învățat... iubirea și durerea

Lecție scrisă de tine de ceva timp... cu tăcerea... 

Într-o zi oarecare, o să-mi iau inima-n dinți 

Să te caut... să-ți spun cât îmi lipsești 

... de parcă nu ai ști deja

Că-n sufletul din mine de-o vreme locuiești...

Că-mi ești în gând mai mult decât aș vrea

... dar mai puțin decât meriți, poate...

Și de ale mele vorbe greu îți vor cădea 

Să știi...iubirea mea pentru tine, n-a cerut vreodată dreptate.

M-ai uitat...eu încă mă gândesc...mă-ntreb cum ești 

Dacă vreodată peste zi, gândul îți fuge la mine

Mă-ntreb de ce o-mbrățisare nu ți-ar fi fost de-ajuns,

Să mă îndepărtezi...și-ai ales tăcerea să-mi vorbească de tine. 

Dar poate întrebarea nu e "de ce?", ci "când?"

Când ne vom regăsi, de ne-o fi scris să ne-ntâlnim?

... Până atunci te păstrez în vis... un vis ce tot revine,

Te sper, dar nu te mai sun...ești fericit!...și e tot ce contează pe lume.

Zeci de poezii nu te mai aduc înapoi

Și știu... căci toate ți le-am scris

Si-un milion de lacrimi tot la fel

Știu... că de-un an mi le-am tot plâns.

Eu...

Te mai port in gând în nopți fără sfârșit 

Sunt haos de când m-ai învățat ce-i dorul

Și visele-mi sunt praf de stele-n vânt

De când dorințelor am tras zăvorul...

Tu...?

Ai fost ca un montagne russe...

Ce la-nceput la tine m-a atras,

Ai folosit să mă respingi într-un final

Pericolul din tine... mi-a fost și agonie și extaz

Eu...

Naivă că eram frumoasă-n ochii tăi 

Nu am citit imaturul emoțional 

Părea să simți ceva ce nu puteai exterioriza

Dar ai tăcut... și asta m-a lovit ca un pumnal

Zeci de întrebări fără răspuns m-au răpus 

Și știi... toate pe rând ți le-am pus

Mi-ai oferit finalul în semne de exclamare

Stii?...eu nu-mi doream decât un vin și-o-mbrățisare...

Mi-amintesc când m-ai sărutat pe frunte

Sărutul pe frunte...promisiune,

Spune-mi azi dorului ce să-i spun???

...închid ochii ușor, și te strig pe nume...

Si-mi ești mai viu decât ai fost vreodată 

Amintirile ma prind ca intr-o vrajă 

Și ma întind pe o pagină albă, fără hotar

Să nu mai vad intunericul ce zace-n pahar

Mi-amintesc cum mi-ai prins părul în pumn

Cât mi-a plăcut...stiu că-mi venea sa te sărut 

Păcat c-acest moment a fost nedemn

Și n-a primit o-mbrățisare de sfârșit...

Gândul mă poartă spre tine, prin spațiu și timp

Mi te așează pe pleoape intr-un pahar de vin

Și-ți șoptesc tăcut un vis ce l-am avut

Ce va rămâne poezie într-un viitor trecut

Era ca-n rai...

Îmi dădeai părul peste umăr și mă sărutai 

Pielea fină și catifelată ușor mi-o atingeai

Și ne inecam în păcate cu patimă 

Sfârșind frumos povestea asta zbuciumată....

Era ca-n viață...

Și îmi șopteai că sunt frumoasă 

Că-s senzuală și nebunește de gustoasă 

Că al meu chip când te privesc e storcător de minți 

Căci te priveam și mă luau fiori reci și fierbinți...

Era ca niciodată...

Îmi scoteai breteaua ce se voia atârnată

Îmi sărutai corpul de vin înfierbântat 

De dorință și plăcere m-am lăsat purtată 

Atât de mult si arzător te-am așteptat...

Și m-am umplut de tine în visul meu de noapte 

Nu ești să mă mai pierd în ochii tăi căprui 

Doar risipesc vise încinse într-o carte

În poezii... rostite oricui și... nimănui.

Încerc să mă adun

Mai mult mă descompun

Și gânduri despre tine

E tot ce-mi vin în minte...

Și as vrea să-ți mai sărut 

Alunița de pe gât, 

Nu pot să-ți spun...

Tăcerea ma doare profund

Și bratele-ți să le mai simt

Cu drag cum mă cuprind

Vinul să ti-l degust

Să uit cât m-ai durut...

Mai mult mă descompun,

Încercând să mă adun

Mi-e gândul prea rătăcit 

De dorul ce-mi arde mocnit...