Dor ascuns

Mi-e dor..ți-aș spune că mi-e dor... tu știi?

Dar bate vântul și-ar duce dorul pe câmpii 

Și tu mi-ai rămas umbra nopților târzii 

Un nume scris pe-un colț de vis...

Mi-e dor...te-aș căuta... nu știu la ce folos

Prăpastia dintre noi nici tot pământul n-o astupă 

Iar pașii tăi au dispărut repede și frumos

Ca ploaia când soarele de vară o usucă...

Mi-e dor... de-al tău parfum de vin... și simt că mor

Că sufletul mi-l cere în continuu

Nu pot să scriu cuvinte... să-l măsor

Știu doar că azi imi bate, un dor ingenuu

E mai și cerul plânge lin,

Se-aude ploaia ca un vechi destin,

Cu stropi ce cad pe frunze, tremurând,

Șoptind povești ce le dezmierd în gând.

Pe-alei se lasă-n ritm domol,

Un murmur cald, ca un simbol,

Căci vântul poartă-n palme un descânt,

Din amintiri ce nu mai au cuvânt.

Și-n fiecare ropot regăsesc

Un chip de preț pe care-l amintesc,

Nu e durere, ci un gând curat,

Ecou al unui timp ce m-a schimbat.

Se scurge gândul printre picături,

Ca visul dus de mii de vânturi,

Iar inima se oprește să asculte,

Cum ploaia scrie versuri pe tăcute.

E mai și ceru-i plin de har,

Iar fiecare strop pare un dar,

Și-n zgomotul pe care-l tot aduce,

Găsesc un colț de lume blând și dulce.

Ce-ar fi să ne regăsim 

Când stelele ard în noapte

Timpul să nu ne trădeze,

Și clipa să ne țină aproape?

Ce-ar fi să pot spune ce simt

Fără ca vorbele să te alunge

Tăcerea să nu mai doară așa tare

Când dorul de tine în inimă surâde...

Ce-ar fi să-mi prinzi mâna în zori

Răceala dintre noi să se frângă 

Să dăm viață acestui "dacă "

Într-un final în doi, să ne cuprindă...

Mi-a luat dorul urma pașilor tăi ce nu mai vin

Dar care-n fiecare seară ii aud în inima mea

Ii mai aștept purtând in suflet senin

Poate-ntr-o sfântă zi mă vor căuta...

Căci mi-ar fi de-ajuns o singură întrebare 

O simplă privire... dar nu de om grăbit...

"Tu scrii de dor sau de uitare?...."

...măcar așa aș ști că poezia mi-ai citit...

Doar că azi, paharul meu de poezie

S-a umplut de lacrimi... gata de-un festin.

Mi-e dor și-as fi vrut să-mi spui ca prin magie,

"Ai talent, frumoaso și versul tău ar merita un vin!"

Sunt zile în care pare că totul s-a pierdut

Si trec prin timp fără nici o putere,

Să las tot ce-am trăit uitat în trecut

Poate așa mă uita și a mea durere.

#onewinewoman

Când gândul despre tine mi-e sonor

Îmi îmbăt ochii privind la cer apusul

Incerc să mii îndrept privind spre viitor

Sperând alăturea să imi rămână visul.

#mystory

Tu m-ai uitat atât de repede..știu bine!

Nu ţi-ai dorit să fiu nici măcar amintire

Și-n orice loc sub cer, lună sau soare

Caut, dar în zadar.. nu găsesc vindecare

#winestory

Încă mă-ntreb cum ar fi fost dacă

Ţi-aș fi rămas la fel de dragă

..căci mi-a trecut un an din viață

Să nu-mi mai fii cu sufletul de gheață..

Dintr-un vis ce-abia mai suflă 

Se aprind noi fantezii

Unde-o inimă pierdută 

Scrie-n noapte poezii.

Fie stele, lună, soare

Inima îmi scrie-n gol

Căci iubirea nu dispare

Ea renaste-n orice dor.

Și visul se reaprinde

Pe cerul nemărginit 

Și timpul mi se desprinde

De al clipei asfințit. 

Luna-și cerne-un vis aprins,

Pe cărări de-o nouă taină.

Iar sub cerul larg, întins.

Un suflet poartă-o nouă haină,

Stele-n dans ușor se-aprind

Scriu pe cer povești in noapte

Ochii lui în mine aprind

Umbre dulci și fermecate.

Stai liniștit 

Suflet pur,

Și nu te mai îngrijora,

Lângă tine stă iubirea ta.

Dăruiește-mi inima

Știind că o s-o păstrez,

Și nicidecum nu o s-o mai pierzi,

Vei trăii în veci în inima mea

Pentru că pe tine nu te voi uita

Voi fi parte mereu 

Din inima ta

E un lanț gros 

Ce nu se va dezlega,

Iubirea noastră este pură

La fel ca sufletul tău

Un lac lin de apă,

Unde luna reflectă printre nori.

oare te înspăimântă dragostea mea?

atât de profundă,

pe care o port legată de a mea voce, mâini, picioare.

oare ți e frică ca totul sa fie superficial?

ai văzut tu om ce își arata coarnele...in timp ce e legat de pat?

poate dragostea mea e drog,

poate dragostea mea e privata, ascunsa, arzătoare si clară.

dragostea mea cuprinde oceane, lumi, universuri,

dragostea mea nu are sfârșit.

crezi ca am fost un înger în viața mea anterioară?

un descântec sau un plânset?

am fost oare frumoasă? sensibilă, măiastră?

am fost oare copilă, cu ochi făcuți din marmură,

au fost oare ale mele buze pline doar de amorul tau?

dragostea mea nu are gramaj, nu are eticheta,

dragostea pe care ți-o port poate este defectă,

dar mă lași măcar să visez cum te aș iubi corect?

dragostea mea, un vultur singuratic

un cântec fredonat de femei, care acum sunt mame.

dragostea mea nu are margini, o formă adusă la suprafață...

dragostea mea e apa pură, un ocean, o mare..

dragostea mea există? oare e adevărată?

eu sunt dragostea mea.

De-aș putea din ochi să-ți fur câteva stele

Să aduc în noaptea mea puțin din tine,

Ar plânge cerul ploi amare când ele

Ar dispărea și-ar străluci doar pentru mine.

Atunci s-ar naște un război între mine și cer:

El să-și ceară stelele înapoi pe cerul înnegrit,

Eu neștiind că dacă pleci la război îndrăgostit vei muri…

Am murit.

Dar iată: noaptea tot fără de stele rămâne,

Căci m-am reîncarnat într-un tablou

Pe care l-ai pictat cândva, pe ascuns de cer…

Crezând arogantul că, în sfârșit, a învins.

Ți-am învățat privirea din nou.

Pe când mă luptam, îmi spunea dușmanul mie

Că tu faci ce vrei, că ai puteri nenumărate,

Că dacă vrei, poți face din mine orice…

Dacă crezi ca poți să faci din mine ce vrei

Doar pentru că ai ochii aceia mari, albaștri, frumoși

Cu gândul la care adorm în fiecare noapte.

Ai perfectă dreptate.

Când te apropii, nu mai pot gândi.
Doar simt cum aerul se umple de tine,
ca de o tămâie prea puternică.
Fiecare mișcare de-a ta
îmblânzește o parte din mine
pe care nici nu știam că o am.

Îți sărut umerii,
acolo unde lumina apune mai încet.
Îți ating gâtul,
acolo unde se naște adevărul.
Tu tresari ușor, ca o frunză sub vânt,
și tot cerul se întinde între noi.

Aș vrea să te las să pleci,
dar nu pot.
Ești o promisiune arsă în mine.
O flacără care știe exact
cum să mă doară frumos.

Când spui numele meu,
îl simt în fiecare nerv.
Devine carne.
Devine jurământ.
Și nu știu dacă e iubire
sau o moarte lentă și divină,
dar oricum ar fi,
nu vreau scăpare.

Și-am luat un vin, să-mi fac curaj

Să-ţi spun cât dor îmi de tine

Dar după amarul ce sufletul mi-a ars

Am realizat că nu se merită! mai bine...

Decizia îmi aparţine mie,

Să-mi las o lacrimă pierdută-n vânt

Decât să plâng in fața ta că nu sunt bine,

Iar tu să nu scoți cuvânt...

Mai bine singură, păstrez tăcerea,

Chiar de dorul te mai cheamă,

Din focul stins aprind puterea

Să-nvăț să trăiesc fără teamă...

Căci lacrima îmi va usca pământul

Și vântul o va duce departe, 

Dar eu voi rămâne să-mi aflu avântul

Lăsând în urmă doar umbre deșarte.

Nu-i dragostea surâsul tău

Iubita mea frumoasă,dulce,delicată,

Ce-i însuși glas ce pleacă de la Dumnezeu,

Să mă trezească din trista existență omenească?

Să-mi dăruiască darul tău fără egal,

Sărutul dar și secretul mângâierii?

Iubito,eu nu cred în trista despărțire,

Nici în iluzia iubirii teatrale,

Ori în actorii amorului fugar,

Nici în poeme mincinoase,

Eu fiind poetul tău sau al iubirii ce nu moare...

Iți spun acum cuvintele frumoase,

Ce știu că pleacă din ființa ta ce-i plină de dulceață,

Chiar dacă sunt rostite acum de mine

Și-ascult romanța zâmbetului tău,

Cu obrăjorii calzi și înroșiți de ale mele vrăjite vorbe

Ce-s ticluite doar să te cucerească ca pe-o cetate cu zidurile groase...!

Iubito, știu bine că tu cunoști,

Taina iubirii noastre,

Iar dragostea ce ne-a cuprins,

Nu are nici final chiar dacă are început,

Și a ieșit din timp!

(23 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)