Reformare
Ne-am conectat cu alte simţuri,
Rupându-ne treptat de adevăr,
Dansăm lasciv pe alte ritmuri,
Mergând spre ţintă în răspăr.
Purtăm pe umeri lungi sicrie,
Cu nefilimi de prin geneză,
Călugări lângă noi încep să scrie,
Ecleziaste fără diateză.
Icoane vechi plâng în biserici,
Iar preoţi cântă fără de habar,
I-o luptă mare între clerici,
Asemenea păcatului originar.
Se strâmbă crucile de pe morminte,
La fel şi cele de la gâtul lor,
Scripturile rămân fără cuvinte,
Din ceruri trâmbiţe se-aud în cor.
Pământu’ încet se împământeşte,
Şi pomul vieţii prinde ram,
Din duhuri şi lumini celeste,
Se plămădeşte iar un nou Adam.
Category: Love poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 24 сентября 2023
Added in favorites: 1
Views: 602
Poems in the same category
Nu știi
Nu vrei să știi, ce simplu
Nu vrei s-auzi, ce trist
Nu vrei să vezi ce lacrimi
Nu simți cât om ai stins
Știi oare cât mă doare?
Știi oare ce-ai aprins?
Știi oare ce-i iertare?
Știi tu ce-nseamnă trist?
Cât suflet lași să piară
Cât inimă să ai
Cât omul mai contează
Cât mână poți să dai
Te caută privirea
Te caută prin ploi
Te caută speranța
Te-așteaptă-n prag cu flori
Iubesc fără de margini
Iubesc cât am să fiu
Iubesc fără de șanse
Iubesc de nu mai știu
Rămân doar amintire
Lăsat pe-un fir de nor
Uitat zâmbetu-n vise
Acolo încă zbor
Tristețea mă doboară
M-arunci să cad în gol
Din ochi lacrimi coboară
Nu știi cum arde dor
Idila Roz a Inimilor Îmbrățișate
Lumina apusului era o explozie de culori roz pal, metamorfozând cerul într-o picătură etereală ce se scurge în tabloul edenic al vieții noastre, care ne învăluiește în grația divină a amorului. Adierea serii, dulce ca un susur al zânelor, ne mângâia pielea, aducând cu ea arome paradisiace și promisiuni de veșnicie
Fiecare sărut pe buzele tale era o constelație de stele, o simfonie de dorințe ce dansa pe firmamentul cerului nostru interior
Sub cerul roz, noi doi eram imortalizați într-o capodoperă a iubirii, unde fiecare atingere era o pensulă delicată, trasând arabescuri de pasiune și tandrețe. Inimile noastre, două flăcări gemene, băteau la unison într-o armonie perfectă, creând o melodie sublimă a sufletelor îndrăgostite
Fiecare clipă petrecută împreună devenea o odă scrisă de mâna destinului, un vers ce intona despre fericire și împlinire În brațele tale, timpul se transforma într-o iluzie, iar noi pluteam într-un ocean de euforie, mângâiați de adierea blândă a serii și de sărutul veșnic al iubirii noastre
Eu, poeta fără artă
Cum să scriu despre iubire,
Când doar eu am fost penelul,
Niciodată pânza, niciodată subiectul?
Cum să creez frumusețea unui „noi”,
Când eu sunt doar mâinile care tremură
Pe marginea golului, căutând sens?
Eu am fost poeta, mereu poeta,
Cea care a înșirat cuvinte ca perle,
Dar nu pentru colierele mele.
Am scris iubirea din afară,
Ca un orb care descrie culorile,
Ca un cerșetor care cântă despre belșug.
N-am fost niciodată arta scrisă,
Nimeni nu m-a prins în versuri,
Nimeni n-a sculptat umbrele mele,
Nimeni n-a îmbrăcat dorințele mele
În hainele glorioase ale poeziei.
M-am pierdut, mereu,
În rolul de martor, de creator,
Dar nu în cel de muză.
Cuvintele mele au fost o ofrandă
Pentru cei care nici măcar
N-au întins mâinile să le primească.
Cum să mai scriu acum,
Când inima mea e doar o bibliotecă
De povești pe care nu le-am trăit?
Cum să iubesc când eu sunt doar hârtia
Pe care alții își lasă amprentele,
Dar nimeni nu o citește cu adevărat?
Poate într-o zi voi fi și eu arta,
Un poem purtat pe buze străine,
Un vers pe care cineva să-l protejeze
De praf, de uitare, de tăcere.
Dar până atunci, continui să scriu,
Fără să fiu.
𝓤𝓷𝓲𝓿𝓮𝓻𝓼𝓾𝓵 𝓷𝓾 𝓪𝓳𝓾𝓷𝓰𝓮
1.Cum o barca in deriva,se gaseste in largul marii,
Asa te ntalnesc pe tine,dup amarul asteptarii.
2.Ce as putea eu sa iti ofer?ce as putea sa ti spun eu tie?
Ce sa faca un sarac cu o asemenea bogatie?
3.Banii nu s suficienti,ca sa poata sa ti raspunda,
La o asemenea frumusete, nimeni n ar putea s ajunga.
4.Labirint plin de iubire,am in minte doar enigme,
Dar degeaba,daca tu,cauti pietre slefuite.
5.Faima este inutila,tilul e doar aroganta,
Vezi in oameni ce conteaza,nu dai pic de importanta.
6.Mar frumos, ascuns in rosu,inauntru i inegrit.
Si se vede,am de toate,dar nimic de oferit.
7.Universul nu ajunge,ca sa poata compensa
Gravitatii ce ma trage, numai inspre lumea ta.
În tăcerea nopții
Când pun seara capul pe pernă
Nu am toate răspunsurile dar e in regulă.
Nu stiu cum sa merg mai departe
C-o inimă rănită ce încă mai bate.
Când pun seara capul pe pernă
Iluzii în bezna din jur se aprind
Dorul de tine îmi picură în carte
Făcând risipă de poezii și cuvânt.
Când pun seara capul pe pernă
Scriu versul clipei ce mi-ai dat
Să mai simt printre rânduri adierea
Parfumului de fericire ce-mi curgea în pahar.
Când pun seara capul pe pernă
Tăcerea din jur o prefac în cuvinte
Le aștern pe-o margine de dor
Și le trimit cu vântul... să te alinte...
TRSTRȚE
Ce tristă-i ziua care vine
De lacrimi zilele sunt pline
Urma lor se așterne în barbă
Un gând rebel vrea s-o șteargă.
De atâta dor și de pustiu
Vorbesc în gând ,așa mai știu
Vă che pe rând,vă strg pe nume
Sperând să vă adun din lume.
Sunteți duși doar de nevoi
Ca-n vremuri grele ce război
Rămase-s casele pustii
Bătrânii sunt ai nimănui.
Rămas-am singură și tristă
Odihnă am pe un colț de prispă
Tăcută și îndurerată
Cu ochii țintă către poartă...
Poate azi sau poate, mâine
Voi auzi lătrat de câine
Și dragii mei să intre în casă
Să-i văd pe toți cum stau la masă.
Nu știi
Nu vrei să știi, ce simplu
Nu vrei s-auzi, ce trist
Nu vrei să vezi ce lacrimi
Nu simți cât om ai stins
Știi oare cât mă doare?
Știi oare ce-ai aprins?
Știi oare ce-i iertare?
Știi tu ce-nseamnă trist?
Cât suflet lași să piară
Cât inimă să ai
Cât omul mai contează
Cât mână poți să dai
Te caută privirea
Te caută prin ploi
Te caută speranța
Te-așteaptă-n prag cu flori
Iubesc fără de margini
Iubesc cât am să fiu
Iubesc fără de șanse
Iubesc de nu mai știu
Rămân doar amintire
Lăsat pe-un fir de nor
Uitat zâmbetu-n vise
Acolo încă zbor
Tristețea mă doboară
M-arunci să cad în gol
Din ochi lacrimi coboară
Nu știi cum arde dor
Idila Roz a Inimilor Îmbrățișate
Lumina apusului era o explozie de culori roz pal, metamorfozând cerul într-o picătură etereală ce se scurge în tabloul edenic al vieții noastre, care ne învăluiește în grația divină a amorului. Adierea serii, dulce ca un susur al zânelor, ne mângâia pielea, aducând cu ea arome paradisiace și promisiuni de veșnicie
Fiecare sărut pe buzele tale era o constelație de stele, o simfonie de dorințe ce dansa pe firmamentul cerului nostru interior
Sub cerul roz, noi doi eram imortalizați într-o capodoperă a iubirii, unde fiecare atingere era o pensulă delicată, trasând arabescuri de pasiune și tandrețe. Inimile noastre, două flăcări gemene, băteau la unison într-o armonie perfectă, creând o melodie sublimă a sufletelor îndrăgostite
Fiecare clipă petrecută împreună devenea o odă scrisă de mâna destinului, un vers ce intona despre fericire și împlinire În brațele tale, timpul se transforma într-o iluzie, iar noi pluteam într-un ocean de euforie, mângâiați de adierea blândă a serii și de sărutul veșnic al iubirii noastre
Eu, poeta fără artă
Cum să scriu despre iubire,
Când doar eu am fost penelul,
Niciodată pânza, niciodată subiectul?
Cum să creez frumusețea unui „noi”,
Când eu sunt doar mâinile care tremură
Pe marginea golului, căutând sens?
Eu am fost poeta, mereu poeta,
Cea care a înșirat cuvinte ca perle,
Dar nu pentru colierele mele.
Am scris iubirea din afară,
Ca un orb care descrie culorile,
Ca un cerșetor care cântă despre belșug.
N-am fost niciodată arta scrisă,
Nimeni nu m-a prins în versuri,
Nimeni n-a sculptat umbrele mele,
Nimeni n-a îmbrăcat dorințele mele
În hainele glorioase ale poeziei.
M-am pierdut, mereu,
În rolul de martor, de creator,
Dar nu în cel de muză.
Cuvintele mele au fost o ofrandă
Pentru cei care nici măcar
N-au întins mâinile să le primească.
Cum să mai scriu acum,
Când inima mea e doar o bibliotecă
De povești pe care nu le-am trăit?
Cum să iubesc când eu sunt doar hârtia
Pe care alții își lasă amprentele,
Dar nimeni nu o citește cu adevărat?
Poate într-o zi voi fi și eu arta,
Un poem purtat pe buze străine,
Un vers pe care cineva să-l protejeze
De praf, de uitare, de tăcere.
Dar până atunci, continui să scriu,
Fără să fiu.
𝓤𝓷𝓲𝓿𝓮𝓻𝓼𝓾𝓵 𝓷𝓾 𝓪𝓳𝓾𝓷𝓰𝓮
1.Cum o barca in deriva,se gaseste in largul marii,
Asa te ntalnesc pe tine,dup amarul asteptarii.
2.Ce as putea eu sa iti ofer?ce as putea sa ti spun eu tie?
Ce sa faca un sarac cu o asemenea bogatie?
3.Banii nu s suficienti,ca sa poata sa ti raspunda,
La o asemenea frumusete, nimeni n ar putea s ajunga.
4.Labirint plin de iubire,am in minte doar enigme,
Dar degeaba,daca tu,cauti pietre slefuite.
5.Faima este inutila,tilul e doar aroganta,
Vezi in oameni ce conteaza,nu dai pic de importanta.
6.Mar frumos, ascuns in rosu,inauntru i inegrit.
Si se vede,am de toate,dar nimic de oferit.
7.Universul nu ajunge,ca sa poata compensa
Gravitatii ce ma trage, numai inspre lumea ta.
În tăcerea nopții
Când pun seara capul pe pernă
Nu am toate răspunsurile dar e in regulă.
Nu stiu cum sa merg mai departe
C-o inimă rănită ce încă mai bate.
Când pun seara capul pe pernă
Iluzii în bezna din jur se aprind
Dorul de tine îmi picură în carte
Făcând risipă de poezii și cuvânt.
Când pun seara capul pe pernă
Scriu versul clipei ce mi-ai dat
Să mai simt printre rânduri adierea
Parfumului de fericire ce-mi curgea în pahar.
Când pun seara capul pe pernă
Tăcerea din jur o prefac în cuvinte
Le aștern pe-o margine de dor
Și le trimit cu vântul... să te alinte...
TRSTRȚE
Ce tristă-i ziua care vine
De lacrimi zilele sunt pline
Urma lor se așterne în barbă
Un gând rebel vrea s-o șteargă.
De atâta dor și de pustiu
Vorbesc în gând ,așa mai știu
Vă che pe rând,vă strg pe nume
Sperând să vă adun din lume.
Sunteți duși doar de nevoi
Ca-n vremuri grele ce război
Rămase-s casele pustii
Bătrânii sunt ai nimănui.
Rămas-am singură și tristă
Odihnă am pe un colț de prispă
Tăcută și îndurerată
Cu ochii țintă către poartă...
Poate azi sau poate, mâine
Voi auzi lătrat de câine
Și dragii mei să intre în casă
Să-i văd pe toți cum stau la masă.
Other poems by the author
Aș da o lege…
Aș da o lege nefirească,
Ca toți să scriem poezie,
Şi om cu om să se iubească,
Să nu existe tragedie.
Aș da o lege mai profundă,
În fiecare zi o carte să citim,
Și-apoi în fiece secundă,
Copiilor s-o povestim.
Aș pune bir cuvintelor murdare,
Aş coase gura celor mai zevzeci,
Le-aș pune-n mână abecedare,
Și i-aș închide în biblioteci.
Aş da și-o lege mai nepotrivită,
Să facem cu savanții terapie,
Ca prin formule, lumii să transmită,
Că universul s-a născut din poezie.
Și l-aș ruga smerit pe Creator,
Chiar dacă pare nefiresc, bizar,
Să nu mă lase, trist să mor,
Ci-ntre coperți, deodată să dispar.
Ziduri
Am înălțat iar ziduri între noi,
Și am dat foc la pieţe și la parcuri,
Închiși stăm ca-ntr-un mușuroi,
Şi plângem peste catafalcuri.
Pizmaș proscris-am și pe neamuri,
Zâmbind i-am hăcuit în sânge,
Odraslele ni le purtăm în hamuri,
Și-i învățăm a râde ori a plânge.
Instinctele din noi le-am suprimat,
Și ne-am robotizat până-n genom,
Gândim global dar mergem separat,
Și nu mai arătăm a om.
Pe răzvrătiți i-am internat pe la ospicii,
Ne judecăm, deși, avem verdictul pus,
Guvernul ne împarte gratis vicii,
Iar noi strigăm că nu sunt îndeajuns.
Al nostru nume e acum un număr,
Deși nu stăm închiși prin pușcării,
Şi ridicăm neștiutori și umili din umăr,
Când năzuim un viitor pentru copii.
Epigrame XXXV
Lui Simona Halep - găsită dopată
A servit ași cu duiumul,
Şi a fost mereu precisă,
Dar i s-a oprit brusc drumul,
C-a servit o interzisă.
Lui Simona Halep – exclusă din tenis
A încercat un lob în cross,
Peste zona de testare,
Însă i-a ieșit pe dos,
Și-a primit o expulzare.
Lui Ion Țiriac
Cum Samson își purta puterea-n păr,
Şi nimeni nu-i stătea în față,
La Țiriac, e diferit, într-adevăr...
Că el și-o poartă în mustață.
Lui Nadia Comăneci - după operațiile estetice
A fost un zece adevărat,
O stea-n amurg de noapte,
Dar după ce s-a operat,
Arată de un opt spre șapte.
Unora ce îl critică pe Hagi
Toată lumea-l dojenește,
Și-l critică pe jupân,
Că româna o stâlcește,
Dar uită că-i aromân.
Unei femei de moravuri ușoare
Viitura îi spune în sat,
E un nume cam ciudat,
Lumea așa o botezase,
C-a distrus vreo patru case.
Unui amic
Amicul meu e foarte rău,
Și are o față atât de dură,
Că latră câinii în jurul său,
Numai cu juma' de gură.
Femeiești
Nevasta-mea e atâta de bizară,
Că a creat invidie între ele,
La psiholog e-n fiecare seară,
Doar cu problemele mele.
Unui lunatic
Vede fluturi peste tot,
Coloraţi în fel şi fel,
Eu nu-i văd, şi-atunci socot,
Că zboară în cap la el.
Soției infidelă
Soţie curvă…se mai poate,
Sintagma nu-i bătută-n cuie,
Dar numai ţie dintre toate,
Amanţii ţi-au făcut statuie.
Zicală sau beție
Bând cu amândouă brațe,
Unul dintre-ai mei vecini,
A plecat să dea la rațe,
Deși avea numai găini.
Zicală sau hoție
Când din pepeni ei l-au scos,
S-a crezut că e nervos,
Însă s-a clarificat,
El era chiar la furat.
Defect profesional
Îngâmfat e…Mi s-a spus,
Însă bine eu îl știu,
El priveste numa în sus,
Fiindcă e macaragiu.
Unui sudor – întors a doua zi la serviciu
Cu ochi roșii a venit,
Și ne-a spus că-i de la flamă,
Însă am aflat subit,
Că dormise aseară-n cramă.
Iubita mea...
Iubita mea a mai trecut un an,
Și am făcut în zori o nebunie,
Ți-am cumpărat ce n-are un profan,
Ți-am cumpărat eterna veșnicie.
Apoi hotarul lumii l-am trecut,
Și-am hoinărit la ei prin piețe,
Ți-am cumpărat puțin din sfântul lut,
Ce îți oferă veșnic tinerețe.
Iubita mea de-acum nemuritoare,
Iubita mea, ce pururi tânără vei fi,
Eu pentru toate am făcut prinsoare,
Și pentru toate, cu viața voi plăti.
Iubita mea ce neînsemnată-i plata,
Doar un declic al inimii bătăi,
Te rog înfige-mi tu în inimă săgeata,
Să mor încet, privind în ochii tăi.
M-am ridicat...
M-am ridicat mereu din ruguri și noroaie,
Și nimburi de lumină pe cap mi-am așezat,
Am fost și ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-n valurile morții de mic m-am botezat.
Din scrumul meu amicii își umplu zilnic pipa,
Și-mi ciugulesc ficatul fiind înlănțuit,
Deși le-am redat zborul, grijindu-le aripa,
Ca Domnul sus pe cruce la fel am fost hulit.
Mă-nțeapă spini în palmă când ofer mângâiere,
Mă-njunghie în spate același vechi cuțit,
Setos îmi este trupul și-mi dau să beau doar fiere,
Și plâng că pentru dânșii mulți ani am risipit.
Mi-e carnea împrăștiată de vânturi și de ape,
Și tinerețea frântă de-atâtea lungi războaie,
Dar voi fi ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-am să mă-nalț aidoma din ruguri și noroaie.
Schimbare
Au apărut lanțuri și-n occident,
Gardul e mai înalt decât casa,
Ochiul e mult mai atent,
Pe trupuri mai strâmtă-i cămașa.
Au apărut iar vremuri ciudate,
Vorbim din priviri nu din gură,
Şi asta numim reţinuţi, libertate,
Iar casa ni-i un fel de celulă.
Plaga se-ntinde încet peste lume,
De pază soldații ne stau pe la porți,
Avem buletine cu nume postume,
Și om devenim după ce suntem morți.
Aplauze, aplauze, trăiască știința,
Dați foc la biserici și la icoane,
În cip-uri păstrați toată credința,
Și-n inima goală înfigeți piroane.
Aș da o lege…
Aș da o lege nefirească,
Ca toți să scriem poezie,
Şi om cu om să se iubească,
Să nu existe tragedie.
Aș da o lege mai profundă,
În fiecare zi o carte să citim,
Și-apoi în fiece secundă,
Copiilor s-o povestim.
Aș pune bir cuvintelor murdare,
Aş coase gura celor mai zevzeci,
Le-aș pune-n mână abecedare,
Și i-aș închide în biblioteci.
Aş da și-o lege mai nepotrivită,
Să facem cu savanții terapie,
Ca prin formule, lumii să transmită,
Că universul s-a născut din poezie.
Și l-aș ruga smerit pe Creator,
Chiar dacă pare nefiresc, bizar,
Să nu mă lase, trist să mor,
Ci-ntre coperți, deodată să dispar.
Ziduri
Am înălțat iar ziduri între noi,
Și am dat foc la pieţe și la parcuri,
Închiși stăm ca-ntr-un mușuroi,
Şi plângem peste catafalcuri.
Pizmaș proscris-am și pe neamuri,
Zâmbind i-am hăcuit în sânge,
Odraslele ni le purtăm în hamuri,
Și-i învățăm a râde ori a plânge.
Instinctele din noi le-am suprimat,
Și ne-am robotizat până-n genom,
Gândim global dar mergem separat,
Și nu mai arătăm a om.
Pe răzvrătiți i-am internat pe la ospicii,
Ne judecăm, deși, avem verdictul pus,
Guvernul ne împarte gratis vicii,
Iar noi strigăm că nu sunt îndeajuns.
Al nostru nume e acum un număr,
Deși nu stăm închiși prin pușcării,
Şi ridicăm neștiutori și umili din umăr,
Când năzuim un viitor pentru copii.
Epigrame XXXV
Lui Simona Halep - găsită dopată
A servit ași cu duiumul,
Şi a fost mereu precisă,
Dar i s-a oprit brusc drumul,
C-a servit o interzisă.
Lui Simona Halep – exclusă din tenis
A încercat un lob în cross,
Peste zona de testare,
Însă i-a ieșit pe dos,
Și-a primit o expulzare.
Lui Ion Țiriac
Cum Samson își purta puterea-n păr,
Şi nimeni nu-i stătea în față,
La Țiriac, e diferit, într-adevăr...
Că el și-o poartă în mustață.
Lui Nadia Comăneci - după operațiile estetice
A fost un zece adevărat,
O stea-n amurg de noapte,
Dar după ce s-a operat,
Arată de un opt spre șapte.
Unora ce îl critică pe Hagi
Toată lumea-l dojenește,
Și-l critică pe jupân,
Că româna o stâlcește,
Dar uită că-i aromân.
Unei femei de moravuri ușoare
Viitura îi spune în sat,
E un nume cam ciudat,
Lumea așa o botezase,
C-a distrus vreo patru case.
Unui amic
Amicul meu e foarte rău,
Și are o față atât de dură,
Că latră câinii în jurul său,
Numai cu juma' de gură.
Femeiești
Nevasta-mea e atâta de bizară,
Că a creat invidie între ele,
La psiholog e-n fiecare seară,
Doar cu problemele mele.
Unui lunatic
Vede fluturi peste tot,
Coloraţi în fel şi fel,
Eu nu-i văd, şi-atunci socot,
Că zboară în cap la el.
Soției infidelă
Soţie curvă…se mai poate,
Sintagma nu-i bătută-n cuie,
Dar numai ţie dintre toate,
Amanţii ţi-au făcut statuie.
Zicală sau beție
Bând cu amândouă brațe,
Unul dintre-ai mei vecini,
A plecat să dea la rațe,
Deși avea numai găini.
Zicală sau hoție
Când din pepeni ei l-au scos,
S-a crezut că e nervos,
Însă s-a clarificat,
El era chiar la furat.
Defect profesional
Îngâmfat e…Mi s-a spus,
Însă bine eu îl știu,
El priveste numa în sus,
Fiindcă e macaragiu.
Unui sudor – întors a doua zi la serviciu
Cu ochi roșii a venit,
Și ne-a spus că-i de la flamă,
Însă am aflat subit,
Că dormise aseară-n cramă.
Iubita mea...
Iubita mea a mai trecut un an,
Și am făcut în zori o nebunie,
Ți-am cumpărat ce n-are un profan,
Ți-am cumpărat eterna veșnicie.
Apoi hotarul lumii l-am trecut,
Și-am hoinărit la ei prin piețe,
Ți-am cumpărat puțin din sfântul lut,
Ce îți oferă veșnic tinerețe.
Iubita mea de-acum nemuritoare,
Iubita mea, ce pururi tânără vei fi,
Eu pentru toate am făcut prinsoare,
Și pentru toate, cu viața voi plăti.
Iubita mea ce neînsemnată-i plata,
Doar un declic al inimii bătăi,
Te rog înfige-mi tu în inimă săgeata,
Să mor încet, privind în ochii tăi.
M-am ridicat...
M-am ridicat mereu din ruguri și noroaie,
Și nimburi de lumină pe cap mi-am așezat,
Am fost și ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-n valurile morții de mic m-am botezat.
Din scrumul meu amicii își umplu zilnic pipa,
Și-mi ciugulesc ficatul fiind înlănțuit,
Deși le-am redat zborul, grijindu-le aripa,
Ca Domnul sus pe cruce la fel am fost hulit.
Mă-nțeapă spini în palmă când ofer mângâiere,
Mă-njunghie în spate același vechi cuțit,
Setos îmi este trupul și-mi dau să beau doar fiere,
Și plâng că pentru dânșii mulți ani am risipit.
Mi-e carnea împrăștiată de vânturi și de ape,
Și tinerețea frântă de-atâtea lungi războaie,
Dar voi fi ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-am să mă-nalț aidoma din ruguri și noroaie.
Schimbare
Au apărut lanțuri și-n occident,
Gardul e mai înalt decât casa,
Ochiul e mult mai atent,
Pe trupuri mai strâmtă-i cămașa.
Au apărut iar vremuri ciudate,
Vorbim din priviri nu din gură,
Şi asta numim reţinuţi, libertate,
Iar casa ni-i un fel de celulă.
Plaga se-ntinde încet peste lume,
De pază soldații ne stau pe la porți,
Avem buletine cu nume postume,
Și om devenim după ce suntem morți.
Aplauze, aplauze, trăiască știința,
Dați foc la biserici și la icoane,
În cip-uri păstrați toată credința,
Și-n inima goală înfigeți piroane.