Reformare
Ne-am conectat cu alte simţuri,
Rupându-ne treptat de adevăr,
Dansăm lasciv pe alte ritmuri,
Mergând spre ţintă în răspăr.
Purtăm pe umeri lungi sicrie,
Cu nefilimi de prin geneză,
Călugări lângă noi încep să scrie,
Ecleziaste fără diateză.
Icoane vechi plâng în biserici,
Iar preoţi cântă fără de habar,
I-o luptă mare între clerici,
Asemenea păcatului originar.
Se strâmbă crucile de pe morminte,
La fel şi cele de la gâtul lor,
Scripturile rămân fără cuvinte,
Din ceruri trâmbiţe se-aud în cor.
Pământu’ încet se împământeşte,
Şi pomul vieţii prinde ram,
Din duhuri şi lumini celeste,
Se plămădeşte iar un nou Adam.
Category: Love poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 24 сентября 2023
Added in favorites: 1
Views: 586
Poems in the same category
Pe culme!
Urc pe deal în sus pe o cărare,
S-o-ntâlnesc pe mândra-n vale,
Știu că a plecat s-adune mure,
Tocmai dincolo de culme
După deal sunt poienițe,
Cu-n covor de flori pestrițe,
Un mănunchi am să culeg,
Poate cu-n sărut m-aleg
Știu de valea cea cu flori,
Unde-am fost, de multe ori,
De aici vreascuri strângeam,
Pentru foc și ne-n-călzeam
Asta se-ntâmpla-n copilărie,
Valea fremătând de gălăgie,
Acum liniștea te înconjoară,
Tulburată des de croncănit de cioară
Când pe culme sus am ajuns,
Trupul de săgeți a fost atins,
Venite din îndepărtata vale,
De la ei și-a lor îmbrățișare
Pasul n-a mai mers înainte,
Gândul a zburat din minte,
În văzduh spre căutare,
În trecut și spre uitare
Cât de ușor rătăcim drumul,
Și nu mai iubim cu-adevărat,
Iar dragostea s-a dus ca fumul,
Omul trăind cu ură și-n păcat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Prințesa -ROMÂNIA -
Steagul nostru flutură în vânt ,
El reprezintă o țară ,o nație ,un pământ .
Imnul țării ,e vocea care strigă
Că românul de azi ,e dacul de mai ieri ,
Care a bătut dușmanul venit de nicăieri .
Azi țara mea bogată rămâne fără zestre ,
Dar e frumoasă ,ca fata din poveste ,
Pe fetele frumoase ,le pețesc prinți și împărați !...
Părinți ai țării mele nu dați PRINȚESA
Unor lacomii...unor pirați...
Imbecil
Cu fata brazdata de clipa ce vine
Parcurg efemer timpul strivind sentimente
Agatat disonant de vise meschine
Ascult tot ce spui fara s-aud, realmente...
Privesc imbecil pavajul crapat
Cautand in nervuri raspunsurile clare
Ma vad alergand, din mine scapat
Inabusit de intrebari seci, absolut hilare
Ma-ntorc inainte si pasesc inapoi
Modeland poteci din ruine straine
Mai port cateodata in suflet strigoi
Si eu nu mai stiu aproape nimic despre mine...
Pasărea
Pe cerul înnourat,tulbure și întunecat,
zboară o biată pasăre cu aripa frântă.
S-ar opri și ar bea apă,că sufletu-i însetat,
Însă nu se oprește că inima a bucurie nu-i cântă.
A fost prin șapte sate pentru o fărmitură de pâine,
Ca să hrănească puțin sufletele celor zece pui ai săi.
Dar dintr-un tufiș a ieșit un dușman de câine,
Si a distrus aripa păsării cu dinții cei hapsâni și răi.
Aripa distrusă de un fir de os îi atârnă,
Iar sângele negru se scurge pe florile uscate.
Nu vrea ca copiii fără mamă să rămână,
Si își privește aripa cu o mare vanitate.
Îi distusă aripa sau sufletul îi distrus?
Nici asta nu mai știe,biata mamă.
Ahhh !!! De i-ar fi cuibul puțin mai sus,
N-ar mai face ea din asta o dramă.
Acum zboară biata pasăre,tristă și îndurerată,
Nu o doare aripa,ci sufletul îi se destramă.
Nu,nu va lăsa inima copiilor înfometată,
Chiar dacă vuietul morții o cuprinde și-o cheamă.
E încătușată dragostea-n piept și n-are cum să explodeze,
Copiii o așteaptă acasă străini,singuratici și înfrigurați.
Îi sunt flămânzi și nu,nu are cum să cedeze.
Offf!!! De i-ar ști hrăniți și săturați.
La doi metri de cuib se auzi o împușcătură,
Bufff!!! Si pasărea nu-i...
Puiii speriați au luat-o la alergătură,
Căutând acei doi ochi blânzi,căprui.
Pasărea strigă cu o voce stăină și stinsă:
- Veniți,puii mamei,mâncați și fiți sătui !
Copiii urlau cu inima arsă și plânsă :
-Cui ne lași,mamă???! Cui?
Insula iubirii
Minciună e lumea întreagă, iubito,
Cinci continente de ură și amăgiri,
Tu vino cu mine pe insula iubirii,
Creștinii știu că adevărul acolo e!
Milenii pline de sânge și crime,
Comune primitive și antichitate,
Unii întreabă cine-i Dumnezeu,
Iar dacă există, de ce tace,
Ori când vorbește, nu-i auzit deloc..
Morminte,cadavre are istoria toată,
Violentă e creatia asta blestemată,
Religii,politici dar și războaie
Om primitiv, modernitate,
Gasim aici tot ce vrei ,
Dar murind rând pe rând,
În praf se prefac și se macină toate,
Fie de vrei sau nu vrei!
Tu vino iubito vino cu mine,
Hristos stie ce spune
Când ne strigă pe nume,
Pe mine pe tine și lumea întreagă,
Există insula iubirii,există dreptate
Creștinii sunt singurii care știu unde e!
(13 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Pentru mâine
Iubito mâine pleci in locurile care-mi plac și mie,
Salută batrânii munți din partea mea
Și nu lipsi prea mult de lângă mine
Mă voi topi fără iubirea ta!
Aștept și ziua când ușa vei închide
Balaurii să fugă toți,
Și frica de iubire să dispară,
Să-nveți iar să iubești,
Ca-ntinerețea ta!
Îti trebuie puțin curaj,
Ți-l voi trimite..
E timpul tău acum să strălucesti,
Începe chiar cu mine
Și tot cu mine te rog sfârșește,
Începe chiar să mă iubești!
Nu ne ajung doar vorbele frumoase
Ne trebuiesc și fapte îmbrățișări,săruturi
Întreabă munții și ascultă bine
Ce-ti vor șopti despre iubire despre mine,
Și fă așa cum crezi că este bine!
(8 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Pe culme!
Urc pe deal în sus pe o cărare,
S-o-ntâlnesc pe mândra-n vale,
Știu că a plecat s-adune mure,
Tocmai dincolo de culme
După deal sunt poienițe,
Cu-n covor de flori pestrițe,
Un mănunchi am să culeg,
Poate cu-n sărut m-aleg
Știu de valea cea cu flori,
Unde-am fost, de multe ori,
De aici vreascuri strângeam,
Pentru foc și ne-n-călzeam
Asta se-ntâmpla-n copilărie,
Valea fremătând de gălăgie,
Acum liniștea te înconjoară,
Tulburată des de croncănit de cioară
Când pe culme sus am ajuns,
Trupul de săgeți a fost atins,
Venite din îndepărtata vale,
De la ei și-a lor îmbrățișare
Pasul n-a mai mers înainte,
Gândul a zburat din minte,
În văzduh spre căutare,
În trecut și spre uitare
Cât de ușor rătăcim drumul,
Și nu mai iubim cu-adevărat,
Iar dragostea s-a dus ca fumul,
Omul trăind cu ură și-n păcat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Prințesa -ROMÂNIA -
Steagul nostru flutură în vânt ,
El reprezintă o țară ,o nație ,un pământ .
Imnul țării ,e vocea care strigă
Că românul de azi ,e dacul de mai ieri ,
Care a bătut dușmanul venit de nicăieri .
Azi țara mea bogată rămâne fără zestre ,
Dar e frumoasă ,ca fata din poveste ,
Pe fetele frumoase ,le pețesc prinți și împărați !...
Părinți ai țării mele nu dați PRINȚESA
Unor lacomii...unor pirați...
Imbecil
Cu fata brazdata de clipa ce vine
Parcurg efemer timpul strivind sentimente
Agatat disonant de vise meschine
Ascult tot ce spui fara s-aud, realmente...
Privesc imbecil pavajul crapat
Cautand in nervuri raspunsurile clare
Ma vad alergand, din mine scapat
Inabusit de intrebari seci, absolut hilare
Ma-ntorc inainte si pasesc inapoi
Modeland poteci din ruine straine
Mai port cateodata in suflet strigoi
Si eu nu mai stiu aproape nimic despre mine...
Pasărea
Pe cerul înnourat,tulbure și întunecat,
zboară o biată pasăre cu aripa frântă.
S-ar opri și ar bea apă,că sufletu-i însetat,
Însă nu se oprește că inima a bucurie nu-i cântă.
A fost prin șapte sate pentru o fărmitură de pâine,
Ca să hrănească puțin sufletele celor zece pui ai săi.
Dar dintr-un tufiș a ieșit un dușman de câine,
Si a distrus aripa păsării cu dinții cei hapsâni și răi.
Aripa distrusă de un fir de os îi atârnă,
Iar sângele negru se scurge pe florile uscate.
Nu vrea ca copiii fără mamă să rămână,
Si își privește aripa cu o mare vanitate.
Îi distusă aripa sau sufletul îi distrus?
Nici asta nu mai știe,biata mamă.
Ahhh !!! De i-ar fi cuibul puțin mai sus,
N-ar mai face ea din asta o dramă.
Acum zboară biata pasăre,tristă și îndurerată,
Nu o doare aripa,ci sufletul îi se destramă.
Nu,nu va lăsa inima copiilor înfometată,
Chiar dacă vuietul morții o cuprinde și-o cheamă.
E încătușată dragostea-n piept și n-are cum să explodeze,
Copiii o așteaptă acasă străini,singuratici și înfrigurați.
Îi sunt flămânzi și nu,nu are cum să cedeze.
Offf!!! De i-ar ști hrăniți și săturați.
La doi metri de cuib se auzi o împușcătură,
Bufff!!! Si pasărea nu-i...
Puiii speriați au luat-o la alergătură,
Căutând acei doi ochi blânzi,căprui.
Pasărea strigă cu o voce stăină și stinsă:
- Veniți,puii mamei,mâncați și fiți sătui !
Copiii urlau cu inima arsă și plânsă :
-Cui ne lași,mamă???! Cui?
Insula iubirii
Minciună e lumea întreagă, iubito,
Cinci continente de ură și amăgiri,
Tu vino cu mine pe insula iubirii,
Creștinii știu că adevărul acolo e!
Milenii pline de sânge și crime,
Comune primitive și antichitate,
Unii întreabă cine-i Dumnezeu,
Iar dacă există, de ce tace,
Ori când vorbește, nu-i auzit deloc..
Morminte,cadavre are istoria toată,
Violentă e creatia asta blestemată,
Religii,politici dar și războaie
Om primitiv, modernitate,
Gasim aici tot ce vrei ,
Dar murind rând pe rând,
În praf se prefac și se macină toate,
Fie de vrei sau nu vrei!
Tu vino iubito vino cu mine,
Hristos stie ce spune
Când ne strigă pe nume,
Pe mine pe tine și lumea întreagă,
Există insula iubirii,există dreptate
Creștinii sunt singurii care știu unde e!
(13 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Pentru mâine
Iubito mâine pleci in locurile care-mi plac și mie,
Salută batrânii munți din partea mea
Și nu lipsi prea mult de lângă mine
Mă voi topi fără iubirea ta!
Aștept și ziua când ușa vei închide
Balaurii să fugă toți,
Și frica de iubire să dispară,
Să-nveți iar să iubești,
Ca-ntinerețea ta!
Îti trebuie puțin curaj,
Ți-l voi trimite..
E timpul tău acum să strălucesti,
Începe chiar cu mine
Și tot cu mine te rog sfârșește,
Începe chiar să mă iubești!
Nu ne ajung doar vorbele frumoase
Ne trebuiesc și fapte îmbrățișări,săruturi
Întreabă munții și ascultă bine
Ce-ti vor șopti despre iubire despre mine,
Și fă așa cum crezi că este bine!
(8 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Other poems by the author
Deznădejde
Se stinge focul vechi din vatra lumii,
Și-n scrum rămâne umbra unui vis,
Pe umeri ne apasă greu străbunii,
Iar moartea ne trimite jalbe-n scris.
Sub pașii lenți se frâng făpturi uitate,
Ecoul lor se pierde-n nesfârșit,
Iar cerul, obosit de nedreptate,
Își varsă stelele pe un pământ rănit.
S-a 'ncimentat tăcerea printre ziduri,
Și nici un glas n-ajunge până-n cer,
Iar moartea s-a 'ncrețit de riduri,
Și tristă-și bate coasa-ntr-un ungher.
Pe străzi, tăcerea curge ca o boală,
Din ochi străini cad lacrimi și oftat,
Toți câinii latră noaptea pe afară,
Căci duhul morții se plimbă ne-ncetat.
Pământul geme sub atâtea cruci,
Iar cerul tace-n semn de neputință,
La porți de case se zăresc năluci,
Ce-mpart scripturi și cer credință.
În piepturi, inimi bat fără de vlagă,
Și de pe umeri îngerii-au fugit,
Căință așteaptă o lume întreagă,
Și-un nou Iisus să fie răstignit.
Voi fi…
Voi fi iarăși o pasăre-n noapte,
Iar luna am s-o înfulec cu lapte,
În cioc voi duce snopuri de stele,
Cu întunericul ascuns sub piele.
Voi reciti plângând un raft de cărți,
Din gânduri îmi voi face hărți,
Din când în când la subsuori,
Mi s-or ivi firesc ai zilei zori,
Voi mesteca în ziua cea lălâie,
Și voi servi-o rece cu lămâie,
Iar mintea am s-o mân la trap,
Lungit pe jos cu soarele sub cap.
Și mă voi ridica din pulberea uitării,
Precum se naște-n valuri spuma mării,
Cu brațele îmbrățișând stavilopozi,
Voi răspândi în lume mii de plozi.
Voi fi un vânt ce adie în amurg,
Prin mii de gânduri am să curg,
În pânza nopții am să mă-nfășor,
Și-ți voi fi somnul cel usor...
Voi ridica pe umeri norii grei,
Și am să-ți fac din toți cercei,
Voi prinde stelele frumoase,
Și-am să le fac lungi șaluri de mătase.
Și voi privi cu ochi de humă,
Cum noaptea cade ca o brumă,
Iar tu, ca cea dintâi plăpândă stea,
Vei străluci-n privirea mea...
Sărutul tău...
Sărută-mi mâna tremurând spre tine,
Să simt că-n palma ta mi-e rostul scris,
Că drumurile-ți toate duc spre mine,
Și-n ochii tăi iubirea s-a deschis.
Sărutul tău să-mi spele-n mângâiere,
Povara nopților fără răspuns,
Să-mi fie alinare și putere,
Un început din dorul nepătruns.
Sărută-mi sufletul de ceară,
Să mi-l topești, să curgă foc divin,
Și-apoi să strălucească iară,
Ca un luceafăr în ochiul tău senin.
Sărută-mi pleoapa arsă de suspine,
Să-mi scuturi visul prins în nerostire,
Să-mi spui că-n clipa asta, doar cu tine,
Durerea îmi va fi o simplă amintire.
Sărută-mi tâmpla, vremea să-și oprească,
Și-n umbra vârstei, tot focul să rămână,
Să-mi fie inima din nou cerească,
Și nu o pasăre cu aripa-n țărână.
Dacă soarta m-ar lăsa...
Dacă soarta m-ar lăsa,
Să te fac cu mâna mea,
Aş lua un boț de humă,
Și o inimă de mumă,
Aş lua un glas de înger,
Şi o ramură de sânger,
Și un pic de praf de stele,
Să fii maica mamei mele,
Aş lua boabe de rouă,
Pentru buzele amândouă,
Și lumini din univers,
Pentru al tău surâs imens,
Aş lua flori din năframă,
Să te fac frumoasă mamă
Şi culori din curcubeu,
Pentru copilașul meu,
Aş lua din cer iertare,
Să-ți pun fire iubitoare,
Și aș plânge peste tine,
Să fii lacrimă din mine,
Aş lua farmec de zână,
Și te-aș face cea mai bună,
Și oriunde vei umbla,
Să fiu respirația ta,
Şi te-aș răstigni pe-o cruce,
Să mă ierți când mă voi duce,
Să mă învii apoi cândva,
Și să stau de-a dreapta ta.
Noi, ăștia...
Noi, ăștia care suntem falși poeți,
Nepublicați și fără pic de faimă,
Vom scrie versuri pe pereți,
Și-apoi, i-om vărui, de teamă.
Vom scrijeli nisipul fin al mării,
Cu-n sentiment adânc ori prea banal,
Și, în apus, îl vom lăsa uitării,
Să-l șteargă vântul ori vreun val.
Vom murmura poeme fără carte,
Întrebători spre inima ce cântă,
Cu mâinile amputate vom împarte,
Bucăți dintr-o iubire frântă.
Vom dibui, în suflet, trist sonet,
Și îl vom plânge sub un clar de lună,
Apoi, va fi citit, de-un critic desuet,
Ce îl va vinde lumii pe sub mână.
În taină...
În taină se ascund femei,
Pe sub mireasma florilor de tei,
Acum că bine eu te știu,
M-aș îngropa în carnea ta de viu,
Și m-aș ascunde sub pietrele din drum,
Duios să calci cu dulcele-ți parfum,
Subit să mă prefaci în scrum,
Să-ți mângâi glezna și să-ți spun,
Amorul meu de om nebun.
În timp ce tu valsezi prin casă,
Îmbătrânește rochia de mireasă,
Iar eu prin geam privesc holtei,
Și-atât de frig e-n ochii mei...
În taină se ascund femei,
Pe sub mireasma florilor de tei,
Fântâni de lacrimi am sub pleoape,
Și numai luna vine să se-adape.
Deznădejde
Se stinge focul vechi din vatra lumii,
Și-n scrum rămâne umbra unui vis,
Pe umeri ne apasă greu străbunii,
Iar moartea ne trimite jalbe-n scris.
Sub pașii lenți se frâng făpturi uitate,
Ecoul lor se pierde-n nesfârșit,
Iar cerul, obosit de nedreptate,
Își varsă stelele pe un pământ rănit.
S-a 'ncimentat tăcerea printre ziduri,
Și nici un glas n-ajunge până-n cer,
Iar moartea s-a 'ncrețit de riduri,
Și tristă-și bate coasa-ntr-un ungher.
Pe străzi, tăcerea curge ca o boală,
Din ochi străini cad lacrimi și oftat,
Toți câinii latră noaptea pe afară,
Căci duhul morții se plimbă ne-ncetat.
Pământul geme sub atâtea cruci,
Iar cerul tace-n semn de neputință,
La porți de case se zăresc năluci,
Ce-mpart scripturi și cer credință.
În piepturi, inimi bat fără de vlagă,
Și de pe umeri îngerii-au fugit,
Căință așteaptă o lume întreagă,
Și-un nou Iisus să fie răstignit.
Voi fi…
Voi fi iarăși o pasăre-n noapte,
Iar luna am s-o înfulec cu lapte,
În cioc voi duce snopuri de stele,
Cu întunericul ascuns sub piele.
Voi reciti plângând un raft de cărți,
Din gânduri îmi voi face hărți,
Din când în când la subsuori,
Mi s-or ivi firesc ai zilei zori,
Voi mesteca în ziua cea lălâie,
Și voi servi-o rece cu lămâie,
Iar mintea am s-o mân la trap,
Lungit pe jos cu soarele sub cap.
Și mă voi ridica din pulberea uitării,
Precum se naște-n valuri spuma mării,
Cu brațele îmbrățișând stavilopozi,
Voi răspândi în lume mii de plozi.
Voi fi un vânt ce adie în amurg,
Prin mii de gânduri am să curg,
În pânza nopții am să mă-nfășor,
Și-ți voi fi somnul cel usor...
Voi ridica pe umeri norii grei,
Și am să-ți fac din toți cercei,
Voi prinde stelele frumoase,
Și-am să le fac lungi șaluri de mătase.
Și voi privi cu ochi de humă,
Cum noaptea cade ca o brumă,
Iar tu, ca cea dintâi plăpândă stea,
Vei străluci-n privirea mea...
Sărutul tău...
Sărută-mi mâna tremurând spre tine,
Să simt că-n palma ta mi-e rostul scris,
Că drumurile-ți toate duc spre mine,
Și-n ochii tăi iubirea s-a deschis.
Sărutul tău să-mi spele-n mângâiere,
Povara nopților fără răspuns,
Să-mi fie alinare și putere,
Un început din dorul nepătruns.
Sărută-mi sufletul de ceară,
Să mi-l topești, să curgă foc divin,
Și-apoi să strălucească iară,
Ca un luceafăr în ochiul tău senin.
Sărută-mi pleoapa arsă de suspine,
Să-mi scuturi visul prins în nerostire,
Să-mi spui că-n clipa asta, doar cu tine,
Durerea îmi va fi o simplă amintire.
Sărută-mi tâmpla, vremea să-și oprească,
Și-n umbra vârstei, tot focul să rămână,
Să-mi fie inima din nou cerească,
Și nu o pasăre cu aripa-n țărână.
Dacă soarta m-ar lăsa...
Dacă soarta m-ar lăsa,
Să te fac cu mâna mea,
Aş lua un boț de humă,
Și o inimă de mumă,
Aş lua un glas de înger,
Şi o ramură de sânger,
Și un pic de praf de stele,
Să fii maica mamei mele,
Aş lua boabe de rouă,
Pentru buzele amândouă,
Și lumini din univers,
Pentru al tău surâs imens,
Aş lua flori din năframă,
Să te fac frumoasă mamă
Şi culori din curcubeu,
Pentru copilașul meu,
Aş lua din cer iertare,
Să-ți pun fire iubitoare,
Și aș plânge peste tine,
Să fii lacrimă din mine,
Aş lua farmec de zână,
Și te-aș face cea mai bună,
Și oriunde vei umbla,
Să fiu respirația ta,
Şi te-aș răstigni pe-o cruce,
Să mă ierți când mă voi duce,
Să mă învii apoi cândva,
Și să stau de-a dreapta ta.
Noi, ăștia...
Noi, ăștia care suntem falși poeți,
Nepublicați și fără pic de faimă,
Vom scrie versuri pe pereți,
Și-apoi, i-om vărui, de teamă.
Vom scrijeli nisipul fin al mării,
Cu-n sentiment adânc ori prea banal,
Și, în apus, îl vom lăsa uitării,
Să-l șteargă vântul ori vreun val.
Vom murmura poeme fără carte,
Întrebători spre inima ce cântă,
Cu mâinile amputate vom împarte,
Bucăți dintr-o iubire frântă.
Vom dibui, în suflet, trist sonet,
Și îl vom plânge sub un clar de lună,
Apoi, va fi citit, de-un critic desuet,
Ce îl va vinde lumii pe sub mână.
În taină...
În taină se ascund femei,
Pe sub mireasma florilor de tei,
Acum că bine eu te știu,
M-aș îngropa în carnea ta de viu,
Și m-aș ascunde sub pietrele din drum,
Duios să calci cu dulcele-ți parfum,
Subit să mă prefaci în scrum,
Să-ți mângâi glezna și să-ți spun,
Amorul meu de om nebun.
În timp ce tu valsezi prin casă,
Îmbătrânește rochia de mireasă,
Iar eu prin geam privesc holtei,
Și-atât de frig e-n ochii mei...
În taină se ascund femei,
Pe sub mireasma florilor de tei,
Fântâni de lacrimi am sub pleoape,
Și numai luna vine să se-adape.