All the poems
Destinul caută speranțe
În lung se-ntind oceane fermecate
Corăbii au pornit către destin
Pe hartă au speranțe desenate
Urmează calea viselor plutind
Furtunile gonesc întunecate
În valuri piere urma de senin
Lovesc rostogolind cu realitate
Se năruie puțin câte puțin
Vâslind către hotarele uscate
Incert se rătăcesc în clandestin
Pe insule sfârșind dezintegrate
În haosul prezentului străin
Dorințele sfârșesc îngenuncheate
Cerând să intervină mâini divin
Rațiunile cedează afectate
Absența strălucește cabotin
Ființe se târăsc deteriorate
Misiunea de a fi pare un chin
Stingându-se pierduți de realitate
Un strop de ajutor ar fi vaccin
Prin valuri mai rămâne cine poate
Doar cei cu demnitate și senin
Împinși de echipaje implicate
Se luptă cu furtunile ce vin
Norocul e puțin când se împarte
E greu să nimerești paharul plin
Nici timpul nu suportă amânate
Speranța definește un destin
Videoclip
Am văzut un videoclip,
Numit „La revedere”,
Și mă cuprinde o mare surprindere,
Iar acum, înăuntru țip.
Cu 33 de mii de vizualizări,
Și vreo două mii de comentări,
E clar că-i nevoie de ajutor,
Dar asta n-a apărut,
Așa cum ea a cerut,
Și așa s-e ajunge, în de sine omor.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
https://www.youtube.com/watch?v=LFHc4WRRBpc&rco=1
faceti ce puteti, comentati frumos, trimiteti la altii care credeti că suportă să vadă videoclipul.
Vă avertizez: videoclip care poate afecta. vizionati doar daca sunteti sigur ca puteti.

Ezitări
Cuvintele se sparg ca porţelanul,
Pe pragul dintre lacrimă și vină,
Și-n ochii tăi se frânge tot elanul,
Prin care noaptea curge spre lumină.
Ne ştim prea bine carnea dinăuntru,
Și totuşi, ne atingem ca străini,
Ca două păsări rătăcite-n crânguri,
Ce-și caută un cuib în tufele cu spini.
Să nu-mi promiţi nimic, rămâi aproape,
Cum stă iubirea-n flacăra de dor,
Amorul să ne cadă nefiresc pe pleoape,
Și inimii, întruna, să-i cerem ajutor.
Te-ating încet ca pe o frunză de lumină,
Și simt cum primăvara-ți curge-n sânge,
Iar toamna mea aproape se termină,
Căci ochii-ncep cu fulgi de nea a plânge.
Cu tine vreau să mor dar încă tremuri,
Iar pielea de pe tine s-a albit,
Hai vino să te țin în brațe ca pe vremuri,
Să ne-amintim ce mult ne-am mai iubit.

Bio
Iubito, tu eşti bio,
Tu chiar eşti, nu te faci,
Ai ochi ca două mure
Şi-n loc de buze fragi.
Obrajii tăi cei roşii,
Sunt fără doar şi poate,
Ca două coşuleţe
Cu mere bine coapte.
Şi umeri-ţi cu pieptul
Şi gâtu'-mpodobit,
Arată ca salcâmul
Ce tocmai a-nflorit.
Un nufăr alb şi gingaş
Este al tău mijloc,
Ai glezne delicate
Ca florile de soc.
Iubito, tu eşti bio,
Chiar eşti, nu te prefaci,
Iar eu iubesc natura,
Deci te iubesc şi-mi placi!

VOUĂ
Vouă, celor care, zborul mi l-ați frânt de-atâtea ori,
Cum să vă mai port respectul, fiindcă m-ați umbrit cu nori,
Și chiar privat de soare fiind, eu tot m-am ridicat de jos,
Și am crescut și-am să cresc iară, către înaltul luminos...
Voi, cei cu frunți înguste și priviri pierdute-n gol,
Cei cu inimi zdrențuite, zăvorâte în nămol,
Cei tăioși și fără milă, fără suflete în voi,
Voi sunteți pentru mine, străini, naivi și goi...
Căci prin nemijlocirea voastră, durerea nu mi-a fost străină,
Și numai pentru voi, din răni adânci, eu am cules lumină,
Și-am ridicat din întuneric și din morminte reci,
Cristale potrivite, precum sunt așezate, cuvintele-poteci...

PRIETENE
Prietene, m-ai întrebat ce-am mai făcut, ce fac,
Iar eu am zăbovit și m-am oprit preț de-o secundă,
Și ți-am zâmbit pe sub mustăți, cu tâlc, și-acuma tac,
Lăsând tăcerea asta grea, să ne învăluie fecundă...
Așa că hai mai bine, cerul plin de stele, să-l privim,
Într-o deplină și măiastră-nfrigurare,
Doar tu și eu, în colțul ochilor, o lacrimă, strivim,
În ciuda trecerii de timp și-a inimii chemare...
Căci chiar dacă noi doi, ne-am auzit atât de rar,
Și ne-am văzut pierduți printre cuvinte,
Eu știu că suntem două fețe pe același zar,
Ce se învârte în același sens, și numai înainte...

DRUMUL SOARELUI
Zburam pe drumul drept ce duce către soare,
În trup eliberat de-a minții crâncenă strânsoare,
Cine sunt eu să-ntreb a câta mia oară,
Mai trebuie să-ndur a sufletului meu povară?
În zori de zi, am plâns cu lacrimile-amare,
Simțindu-mă prea plin de frumusețea lumii,
Nu sunt decât un val pe țărmul zdrențuit de mare,
Un nor ce se trecu ușor pe tâmpla sură-a lunii...
Iar mai apoi, în pragul serilor de iarnă, la amurg,
Mă prăbușesc în mine, tihnă și în pace,
Să simt acut, final, cum ore-ntregi se scurg,
În ticăit nebun de orolog care nu tace...
Așa că dragul meu prieten, acuma-ți scriu,
Un ultim gând, o ultimă scrisoare,
Cu mâna tremurândă pe tocul încă viu,
Am să te-aștept, pe drumul lin spre soare...

PASTORALĂ
O, tu cascadă tumultuoasă,
Cu voalul alb, ca de mireasă,
Îmi susuri în urechea mea,
Un foșnet viu de catifea...
O, iată, zeci de păsări călătoare,
Se trec în zbor, pe-a cerului izvoare,
Din scânteierea boabelor de rouă,
Se-nalță, mândră, această lună nouă...
Vin ciute de s-adapă-n miez de noapte,
Înalt, amurgul freamătă într-a lor șoapte,
De frunze descărnați, copacii-s în delir,
Și în zadar-și agită brațele pe-a cerului potir...
În labirintul ăsta cu pereți fierbinți,
Aceste ametiste stau cuminți,
Ascunse în adâncul mării de cleștar,
Eu, veșnic le ridic către lumină, iar...
Rămâi, o, munte, tu te-nalță dincolo de nori,
Acolo unde numai luna moare-n zori,
Să stau în umbra ta o clipă, o eternitate,
Să fiu izvorul tău, iar tu, un vers din carte...

TU, DOAR...
Tu ești destul. Îmi ajungi.
Din prea-plinul umbrei tale,
Mă îmbăt iar și iar,
Amețit de lumile tale.
Tu crești peste mine,
Ca o frunză albastră.
Ca o mătase foșnind,
Acoperind bătăile inimii mele.
Mă acoperi. Mă ascunzi.
Mă pierzi, ca să mă regăsesc iar,
Îmbogățind spice de lumină,
În holda cuvintelor mele.
Cad. Sau zbor. Sau mor.
Trăiesc, respirând ființa ta castă.
Un lut plămădit,
Unduind marmură albă.

A CATA TOAMNA?
Se trec în valuri corbii croncănind cu toții,
Pe cer îngreunat, sub semnul gri al morții,
Un tren își cântă melancolic singurătatea într-o gară,
A câta toamnă-i, Doamne, iară?
În astă tristă, sumbră și mică adunare,
Cu mâinile-nfundate adânc în buzunare,
Ne-am regăsit peronul, înfrigurați la o țigară,
A câta toamnă-i, Doamne, iară?
Copaci s-au descărnat de frunze într-o jale,
Așternându-ni-le cu protest în cale,
De ne-ntrebăm, în neputința zloatei de afară,
A câta toamnă-i, Doamne, iară?
Iar ploaia asta crudă, măruntă, umedă și rece,
Ce îmi pătrunde-n suflet și care nu mai trece,
S-a prefăcut în lacrimi a nu știu câta oară,
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

CUVINTE...
Ce dacă-n ceasul umbrelor pictate în tăceri,
M-am destăinuit târziu și l-am pierdut pe "ieri",
M-am așternut cinstit, în pagini, fără teamă,
Să mă destram cuvinte, precum o mare calmă...
Așa că pentr-o clipă m-am străduit să iau aminte,
M-am răsucit tăcut, în sute de cuvinte,
Și-am tors din mine-un dor, o lacrimă, o stare,
N-a fost nimic grăbit, nimic supus sub soare...
Căci m-am pierdut și regăsit de-atâtea ori,
Eu, prin cuvinte am ars și înălțat la nori,
Și-am coborât în mine, în propria-mi genune,
Să luminez cuvinte, pe-a frunții leziune...
Cuvinte fluide care nasc, trăiesc și apoi mor,
Cuvinte, care ard alte cuvinte în calea lor,
Cuvinte, care mă ridică sau care mă coboară,
La început îs grele și-apoi, ușoare, zboară...

Eclipsă
În lipsa ta e plin de semne reci,
Ca-ntr-o scrisoare arsă pe jumate',
Cuvintele se-aprind în colțuri vechi
Și mor în înțelesul lor, nevinovate.
Se sting pe rând, ca umbrele sub ploi
Fragmente din tot ce n-am spus vreodată,
Și caut printre rânduri chipul tău,
Să te mai văd de aproape încă odată.
Rămân doar părți de fraze nerostite,
Un "te..." pierdut și "...dor" fără cuvinte,
O virgulă ce așteaptă să continue,
Și-un punct ce nu a terminat o propoziție.
Și nu-i distanța care mă-nspăimântă ,
Mi-e teamă doar de ce nu pot să-ți spun,
Că dorul meu imens în lumea lui,
Ar vrea să știe că nu e nebun.

Enjoy Romanian Poems, Poems in Russian, Short Poems, Easy-to-Remember Poems, Poems for the Soul, Contemporary Authors, Beginner Authors. Write poetry, Compose lyrics, Create prose, Surprise friends, Develop as a writer, Online poetry