UN ECOU RĂTACIT
Cândva,de mult, am întâlnit
într-un pustiu nedefinit
un ecou prăbușit
din neantul cerului…
Era orb, neputincios,
surd și cu puteri târâte
scrijelea pe un petic de nisip
cuvinte din strigăte nedeslușite:
Salvați oamenii,
salvați și glasurile
ce prin pustiu le-am rătăcit!
De atunci printre dune de gând
caut cuvinte în nisipuri zăcând…
Category: Diverse poems
All author's poems: Silvia Mihalachi
Date of posting: 19 июня
Added in favorites: 1
Views: 383
Poems in the same category
Frământări
Rugăciunile înălţate spre cer,
Le-am aflat îngropate-n pământ,
Sunt omul de paie, stingher,
Clădit din lut şi cuvânt.
Asist la naşteri suspecte,
Şi intru-n travaliu pentr-o idee,
Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,
Pierdute într-un spital, pe-o alee.
În mâini şi picioare port cuie bătute,
Dar nu îmi găsesc încă cruce,
Înaltul prelat cu idei preconcepute,
Anateme şi prescuri îmi aduce.
S-a lepădat şi universul de mine,
Foiala îmi intră ca o boală în trup,
Încep să cânt câteva imnuri creştine,
Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.
Mii de sihaştri se roagă în cor,
Chilii şi bordeie s-au luminat,
Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,
Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?
Am băut în vis cu Nichita
Am băut în vis cu Nichita,
Pe-o frunză în codri pustii,
Și mi-a povestit cum ispita,
L-a stors de cele "11 elegii".
Am băut în vis cu Nichita,
Și începu să mă-nedemne,
Cum să-mi alint iubita,
Cu " Noduri și semne".
Am băut cu Nichita în vis,
Și mi-a spus că-s nătâng,
Să nu mai stau în mine închis,
Pentru că " Oasele plâng".
Am băut în vis cu Nichita rebelul,
Amândoi pregătindu-ne flintele,
Însă el întrerupse duelul,
Rostind... " Necuvintele".
Am băut în vis cu Nichita,
Şi ne era trează beția,
Am băut mult cu Nichita,
Până m-a îmbătat poezia.
Psalmi - LXVIII - Slava în lucrurile mărunte
Tu, Doamne, nu Te-ai coborât în palat,
ci într-o iesle.
N-ai ales tron de aur,
ci lemn de brad și paie aspre.
Atunci am învățat că slava Ta
se ascunde în smerenie.
Am văzut lumină
în mâna care ridică un fir de praf,
nu doar în soarele ce stăpânește cerul.
Am găsit har
într-o cană de apă dată cu iubire,
nu doar în jertfe strigate de pe munți.
Sunt zile când nu pot face minuni,
dar pot zâmbi cu iertare.
Sunt clipe în care nu pot răsturna munții,
dar pot tăcea ca Tine,
în fața celor ce nu mă înțeleg.
Doamne,
învață-mă să Te văd în lucrurile simple,
să nu caut slava Ta în tunete,
ci în foșnetul inimii curate —
și fă-mă vrednic să port cerul
în gesturile firave.
Jocuri...periculoase!
Vorbesc cu un amic plecat afară
Și îl întreb cum e printre străini,
Cu glasul trist și plin de apăsare
Îmi zice, e greu să lucri la stăpâni.
Mirat de ce aud de la al meu prieten
Cu îndrăzneală o vorbă mai rostesc,
Și-i spun, de ce nu te întorci în țară?
Zâmbind îmi zice, e mult să povestesc.
Dar dacă totuși vrei să afli adevărul
Și că suntem tovarăși de mici copii,
Ție-ți voi spune că muncesc din greu
Să strâng cât pot să scap de datorii.
Mă uit la el și nu-mi vine a crede
Cum a ajuns să lucre pentru bani,
Când știu c-avea conturi în bancă
Să poți trăi făr'nicio grijă sute de ani.
Apoi a început să-mi povestească
Cum a pierdut la jocuri tot ce-a avut,
Și că soția s-a măritat cu un prieten
Pe care-n tinerețea ei l-a cunoscut.
Cu mult amar și cu regret în suflet
Mi-a spus că a greșit și că plătește,
Dar cel mai greu este de acceptat
Să vezi cum cel iubit, te părăsește.
Ne-am despărțit cu-n-brățișări
Și cu urări de sănătate și noroc,
El, grăbindu-se să prindă avionul
Eu, îngândurat...intrând în bloc!
Ceai
(Doi oameni stau la masa cu pahare pregatite)
Om!: Tu de ce nu iti pui ceai? Nu vrei?
Om2: O ba da, eu vreau. Dar nu pot
Om1: Dar de ce nu poti?
Om2: Nu stiu.
Om1: Adica? Pur si simplu ia ceainicul si toarne-ti ceai in cana.
Om2: NU POT!
Om1: Vrei sa iti pun eu? Te ajut daca vrei!
Om2: Nu se poate. Trebuie eu sa fiu cel care toarna in paharul meu.
Om1: Atunci...???
Om2: Atunci.... Nu stiu. nu pot
Om1: Incearca.
Om2: DAR NU INTELEGI CA - (ofteaza) Bine
(Om2 incearca sa isi toarne ceai din sticla dar pentru el este un efort asa de mare incat abea reuseste sa toare un strop)
Om1: Mi-ar placea foarte mult sa gust ceaiul.
Om2: Vrei?
Om1: Te rog!
(Om2 apuca ceainicul si toarna ceaiul in paharul lui Om1 si umple tot paharul)
Om1:Mersi! (apuca paharul si incepe sa bea ceaiul)
Om1: VAI! frige! Nu puteai sa mai astepti?
Om2: Scuze!
Frământări
Rugăciunile înălţate spre cer,
Le-am aflat îngropate-n pământ,
Sunt omul de paie, stingher,
Clădit din lut şi cuvânt.
Asist la naşteri suspecte,
Şi intru-n travaliu pentr-o idee,
Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,
Pierdute într-un spital, pe-o alee.
În mâini şi picioare port cuie bătute,
Dar nu îmi găsesc încă cruce,
Înaltul prelat cu idei preconcepute,
Anateme şi prescuri îmi aduce.
S-a lepădat şi universul de mine,
Foiala îmi intră ca o boală în trup,
Încep să cânt câteva imnuri creştine,
Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.
Mii de sihaştri se roagă în cor,
Chilii şi bordeie s-au luminat,
Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,
Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?
Am băut în vis cu Nichita
Am băut în vis cu Nichita,
Pe-o frunză în codri pustii,
Și mi-a povestit cum ispita,
L-a stors de cele "11 elegii".
Am băut în vis cu Nichita,
Și începu să mă-nedemne,
Cum să-mi alint iubita,
Cu " Noduri și semne".
Am băut cu Nichita în vis,
Și mi-a spus că-s nătâng,
Să nu mai stau în mine închis,
Pentru că " Oasele plâng".
Am băut în vis cu Nichita rebelul,
Amândoi pregătindu-ne flintele,
Însă el întrerupse duelul,
Rostind... " Necuvintele".
Am băut în vis cu Nichita,
Şi ne era trează beția,
Am băut mult cu Nichita,
Până m-a îmbătat poezia.
Psalmi - LXVIII - Slava în lucrurile mărunte
Tu, Doamne, nu Te-ai coborât în palat,
ci într-o iesle.
N-ai ales tron de aur,
ci lemn de brad și paie aspre.
Atunci am învățat că slava Ta
se ascunde în smerenie.
Am văzut lumină
în mâna care ridică un fir de praf,
nu doar în soarele ce stăpânește cerul.
Am găsit har
într-o cană de apă dată cu iubire,
nu doar în jertfe strigate de pe munți.
Sunt zile când nu pot face minuni,
dar pot zâmbi cu iertare.
Sunt clipe în care nu pot răsturna munții,
dar pot tăcea ca Tine,
în fața celor ce nu mă înțeleg.
Doamne,
învață-mă să Te văd în lucrurile simple,
să nu caut slava Ta în tunete,
ci în foșnetul inimii curate —
și fă-mă vrednic să port cerul
în gesturile firave.
Jocuri...periculoase!
Vorbesc cu un amic plecat afară
Și îl întreb cum e printre străini,
Cu glasul trist și plin de apăsare
Îmi zice, e greu să lucri la stăpâni.
Mirat de ce aud de la al meu prieten
Cu îndrăzneală o vorbă mai rostesc,
Și-i spun, de ce nu te întorci în țară?
Zâmbind îmi zice, e mult să povestesc.
Dar dacă totuși vrei să afli adevărul
Și că suntem tovarăși de mici copii,
Ție-ți voi spune că muncesc din greu
Să strâng cât pot să scap de datorii.
Mă uit la el și nu-mi vine a crede
Cum a ajuns să lucre pentru bani,
Când știu c-avea conturi în bancă
Să poți trăi făr'nicio grijă sute de ani.
Apoi a început să-mi povestească
Cum a pierdut la jocuri tot ce-a avut,
Și că soția s-a măritat cu un prieten
Pe care-n tinerețea ei l-a cunoscut.
Cu mult amar și cu regret în suflet
Mi-a spus că a greșit și că plătește,
Dar cel mai greu este de acceptat
Să vezi cum cel iubit, te părăsește.
Ne-am despărțit cu-n-brățișări
Și cu urări de sănătate și noroc,
El, grăbindu-se să prindă avionul
Eu, îngândurat...intrând în bloc!
Ceai
(Doi oameni stau la masa cu pahare pregatite)
Om!: Tu de ce nu iti pui ceai? Nu vrei?
Om2: O ba da, eu vreau. Dar nu pot
Om1: Dar de ce nu poti?
Om2: Nu stiu.
Om1: Adica? Pur si simplu ia ceainicul si toarne-ti ceai in cana.
Om2: NU POT!
Om1: Vrei sa iti pun eu? Te ajut daca vrei!
Om2: Nu se poate. Trebuie eu sa fiu cel care toarna in paharul meu.
Om1: Atunci...???
Om2: Atunci.... Nu stiu. nu pot
Om1: Incearca.
Om2: DAR NU INTELEGI CA - (ofteaza) Bine
(Om2 incearca sa isi toarne ceai din sticla dar pentru el este un efort asa de mare incat abea reuseste sa toare un strop)
Om1: Mi-ar placea foarte mult sa gust ceaiul.
Om2: Vrei?
Om1: Te rog!
(Om2 apuca ceainicul si toarna ceaiul in paharul lui Om1 si umple tot paharul)
Om1:Mersi! (apuca paharul si incepe sa bea ceaiul)
Om1: VAI! frige! Nu puteai sa mai astepti?
Om2: Scuze!
Other poems by the author
Ferestrele primăverii
Anotimpul din calendar
Deschide luminii fereastra
Crengile unui copac solitar
Mă ating cu mugurii treziți
De-o pasăre cu triluri timide
Multe ferestre, multe priviri,
Soarele pe toate le cuprinde.
…………………………………………………
Un ghiocel, îmbrăcat elegant
Doar de viorele însoțit
Zâmbește ștrengar unui brebenel
Ce-i prin iarba crudă rătăcit
Alungând un fulg pribeag,
Rece , apos și arogant
Vai! Toate petalele i-a stropit…
Oare primăvara să fi venit
Sau iarna încă nu m-a părăsit?
………………………………………………….
Un bondar cam hărțăgos
Recomandându-se albină
Se uită pieziș, invidios
La un melc ce caută leac
Pentru spate, pentru față
Gârbovit și supărat
Iarna căsuța iar i-a stricat.
Complicată e natura
Cu-al ei farmec, primăvara
Face ordine în paradis.
……………………………………………………
Mai la vale pe cărare
Iarba-n verde s-a machiat,
Degrabă o paște murgul
Bucuros, azi nu-i înhămat
Scuturându-și coama deasă
Lasă-n urmă un nechezat
Din tufiș un iepuraș
Cu-o ureche cam beteagă
Are o mare supărare
Murgul , alergând l-a speriat.
…………………………………………..
Un copil cu a lui vârstă
O urzică a mângâiat
Și se-ntreabă supărat
De ce oare l-a înțepat.
Pe cercel tu m-ai călcat,
I-ar fi răspuns urzicuța
Bosumflat copilașul a plecat
La mama, să-i sărute mânuța.
……………………………………………….
Iar pădurea semn îmi face …
Vino, vino să mă vezi
Să auzi cum cântă cucul
Speriat de glas de cerbi
Când ecoul se lipește
De stejari, de fagi bătrâni
Iarba veselă mă privește
Mulțumită cu-al ei destin.
Sigur primăvara o primește
Fir cu fir face-un festin.
…………………………………………….
Rezemată de un timp
Timpul meu de mult tocit
Lăsând fereastra larg deschisă
Soarele în mine s-a cuibărit…
A venit ! primăvara a venit.
Dincolo de zid
Prin zid, liane și noroi într-o strângere tare
Strivind piatră din piatră, greu, am reușit
Să-mi înalț privirea iarăși către soare
Coloană din nori, în nori am ridicat spre infinit.
Atâtea ferecate porți și-o singură strigare
Pe fruntea mea mulți spini ce stau încolăciți
Veniți voi vulturi descătușați zăvoare
Cu aripă lângă aripă doar voi să mă răpiți.
Aici e zid, dincolo cerul și macii în ogor
Gheață am sub picioare, pământ împietrit
Și speranța că va veni vulturii în zbor
Să mă ducă pe aripa lori într-un nor rătăcit.
DE CE
MEREU ÎNTREBARI TRĂITE, RĂMASE FĂRĂ DE RĂSPUN..?
DE ce să fie război și oamenii din tranșee posibil să fie omorâți, posibil să omoare, au un singur țel să mai primească arme, noi arme și mult mai performante?..
Mai bine ar răsădi lanuri de crini albi și arbori de măslin la hotare l
De ce trebuie să fie boli și să ne facem semnul crucii că mai găsim medicamente-n farmacii și mai sunt medici printre paturile din spitale…?.
Mai bine s-adunăm roua dimineții într-un potir și soarele pe cerul senin să ne dea vigoare..
DE CE să cadă grindină ca să poți face în pumn , un bulgăre de zăpadă în plină primăvară, când florile pe crengi de măr deja au zâmbit cu rod în toamnă..
Mai bine în toamnă ,să culegem un măr din propria livadă și zăpezile să ne albească intr-un anume anotimp...
DE CE așa ușor se moare, când viteza vieții este o povară, povară grea…
Mai bine ascultă o baladă cântată de vioară și timpul să se grăbească încet.
DE CE atât de multe întrebări când trandafirul nu mai poate fi privit din prea multa buruiană.
Mai bine dăm dimensiune dimineților și fapte bune zilei îi dăruim ca să ne călăuzească până-n purpuriul ei apus..
De ce voi oameni, lăsați viorile să fie sfărmate de patul puștilor, de frica mitralierelor când concertul lor era doar o frumoasă Rapsodie…
Mai bine haideți să ridicăm ruga către propriile puteri si din deziderate împliniri să ne facem, iar din florile iubirii să clădim de jos până la capitel propriul pilastru….Poate așa nu vor mai rămâne întrebări fără răspuns..
Dar, prea multe minciuni ne sunt spuse și prea mult adevăr ne este ascuns si de aceea rămân întrebări fără răspuns..
DRAG CUVÂNT….
Dacă, să vii ai vrut
Și n-ai putut
Am să te iert…
Dacă, de viață țintuit
Totuși ai venit
Nu am să uit …
Dar ai tăcut și ai plecat
Și te-am strigat
Și am strigat…
De ce-ai plecat
În locul meu?
Eu m-am rugat
La Dumnezeu
Să rămâi TU
Și să plec eu
Dar el pe tine te-a chemat
…………………………………………………..
Te strig și nu te-aud
Te plâng și nu te uit
Frate! Drag cuvânt…
Frate! Trist mormânt.
Lacrimă amară
Din sete de viață
Lacrimă amară am băut
La cișmeaua despărțirilor
De pe un peron de gară.
Trenul n-a plecat
Sau nu a mai venit,
Doar șine încrucișate,
Bilete aruncate
Din gânduri ce n-au zămislit.
Îmi este sete!
De viață îmi este sete
Și lacrima este amară.
Ce ne-am face
Ce ne-am face
fără instinctul
de a ne opri….
Am fi infiniți
și cu noi durerea.
Ce ne-am face
fără dorința
de a uita…
Am fi răstigniți
și cu noi tăcerea.
Ce ne-am face
fără lacrima
din plâns…
Am fi secați
și cu noi iubirea.
Ferestrele primăverii
Anotimpul din calendar
Deschide luminii fereastra
Crengile unui copac solitar
Mă ating cu mugurii treziți
De-o pasăre cu triluri timide
Multe ferestre, multe priviri,
Soarele pe toate le cuprinde.
…………………………………………………
Un ghiocel, îmbrăcat elegant
Doar de viorele însoțit
Zâmbește ștrengar unui brebenel
Ce-i prin iarba crudă rătăcit
Alungând un fulg pribeag,
Rece , apos și arogant
Vai! Toate petalele i-a stropit…
Oare primăvara să fi venit
Sau iarna încă nu m-a părăsit?
………………………………………………….
Un bondar cam hărțăgos
Recomandându-se albină
Se uită pieziș, invidios
La un melc ce caută leac
Pentru spate, pentru față
Gârbovit și supărat
Iarna căsuța iar i-a stricat.
Complicată e natura
Cu-al ei farmec, primăvara
Face ordine în paradis.
……………………………………………………
Mai la vale pe cărare
Iarba-n verde s-a machiat,
Degrabă o paște murgul
Bucuros, azi nu-i înhămat
Scuturându-și coama deasă
Lasă-n urmă un nechezat
Din tufiș un iepuraș
Cu-o ureche cam beteagă
Are o mare supărare
Murgul , alergând l-a speriat.
…………………………………………..
Un copil cu a lui vârstă
O urzică a mângâiat
Și se-ntreabă supărat
De ce oare l-a înțepat.
Pe cercel tu m-ai călcat,
I-ar fi răspuns urzicuța
Bosumflat copilașul a plecat
La mama, să-i sărute mânuța.
……………………………………………….
Iar pădurea semn îmi face …
Vino, vino să mă vezi
Să auzi cum cântă cucul
Speriat de glas de cerbi
Când ecoul se lipește
De stejari, de fagi bătrâni
Iarba veselă mă privește
Mulțumită cu-al ei destin.
Sigur primăvara o primește
Fir cu fir face-un festin.
…………………………………………….
Rezemată de un timp
Timpul meu de mult tocit
Lăsând fereastra larg deschisă
Soarele în mine s-a cuibărit…
A venit ! primăvara a venit.
Dincolo de zid
Prin zid, liane și noroi într-o strângere tare
Strivind piatră din piatră, greu, am reușit
Să-mi înalț privirea iarăși către soare
Coloană din nori, în nori am ridicat spre infinit.
Atâtea ferecate porți și-o singură strigare
Pe fruntea mea mulți spini ce stau încolăciți
Veniți voi vulturi descătușați zăvoare
Cu aripă lângă aripă doar voi să mă răpiți.
Aici e zid, dincolo cerul și macii în ogor
Gheață am sub picioare, pământ împietrit
Și speranța că va veni vulturii în zbor
Să mă ducă pe aripa lori într-un nor rătăcit.
DE CE
MEREU ÎNTREBARI TRĂITE, RĂMASE FĂRĂ DE RĂSPUN..?
DE ce să fie război și oamenii din tranșee posibil să fie omorâți, posibil să omoare, au un singur țel să mai primească arme, noi arme și mult mai performante?..
Mai bine ar răsădi lanuri de crini albi și arbori de măslin la hotare l
De ce trebuie să fie boli și să ne facem semnul crucii că mai găsim medicamente-n farmacii și mai sunt medici printre paturile din spitale…?.
Mai bine s-adunăm roua dimineții într-un potir și soarele pe cerul senin să ne dea vigoare..
DE CE să cadă grindină ca să poți face în pumn , un bulgăre de zăpadă în plină primăvară, când florile pe crengi de măr deja au zâmbit cu rod în toamnă..
Mai bine în toamnă ,să culegem un măr din propria livadă și zăpezile să ne albească intr-un anume anotimp...
DE CE așa ușor se moare, când viteza vieții este o povară, povară grea…
Mai bine ascultă o baladă cântată de vioară și timpul să se grăbească încet.
DE CE atât de multe întrebări când trandafirul nu mai poate fi privit din prea multa buruiană.
Mai bine dăm dimensiune dimineților și fapte bune zilei îi dăruim ca să ne călăuzească până-n purpuriul ei apus..
De ce voi oameni, lăsați viorile să fie sfărmate de patul puștilor, de frica mitralierelor când concertul lor era doar o frumoasă Rapsodie…
Mai bine haideți să ridicăm ruga către propriile puteri si din deziderate împliniri să ne facem, iar din florile iubirii să clădim de jos până la capitel propriul pilastru….Poate așa nu vor mai rămâne întrebări fără răspuns..
Dar, prea multe minciuni ne sunt spuse și prea mult adevăr ne este ascuns si de aceea rămân întrebări fără răspuns..
DRAG CUVÂNT….
Dacă, să vii ai vrut
Și n-ai putut
Am să te iert…
Dacă, de viață țintuit
Totuși ai venit
Nu am să uit …
Dar ai tăcut și ai plecat
Și te-am strigat
Și am strigat…
De ce-ai plecat
În locul meu?
Eu m-am rugat
La Dumnezeu
Să rămâi TU
Și să plec eu
Dar el pe tine te-a chemat
…………………………………………………..
Te strig și nu te-aud
Te plâng și nu te uit
Frate! Drag cuvânt…
Frate! Trist mormânt.
Lacrimă amară
Din sete de viață
Lacrimă amară am băut
La cișmeaua despărțirilor
De pe un peron de gară.
Trenul n-a plecat
Sau nu a mai venit,
Doar șine încrucișate,
Bilete aruncate
Din gânduri ce n-au zămislit.
Îmi este sete!
De viață îmi este sete
Și lacrima este amară.
Ce ne-am face
Ce ne-am face
fără instinctul
de a ne opri….
Am fi infiniți
și cu noi durerea.
Ce ne-am face
fără dorința
de a uita…
Am fi răstigniți
și cu noi tăcerea.
Ce ne-am face
fără lacrima
din plâns…
Am fi secați
și cu noi iubirea.