Lacrimă amară

zilnic dăm la o parte fapte de viață consumate

cel mai adesea prozaice

de la preparatul cafelei la nu știu ce întâlnire de afaceri

sau dragoste

într-o logică ancenstrală a supraviețuirii

înghițim totul

.

apoi aruncăm resturile

(întotdeauna rămân resturi și vase murdare!)

la coșul de gunoi al memoriei

.

douăzeci și patru de ore pe zi

.

dimineața o mașină a Salubrității ridică gunoaiele zilei

din containerele gândului

aranjate după un cod subliminal al culorilor

galbenul

de exemplu

sugerează locul în care trebuie să arunci gunoiul menajer al ideilor

verdele

pe cel al speranțelor în putrefacție

albastru

indică locul eșecurilor

iar roșul

(cel mai vizibil!)

pe cel al amintirilor

.

ptiu!

se strâmbă sufletul

dând ocol inimii

.

ce urâte mirosuri răzbat dinspre sinistrele crematorii ale mințiii…

Spune-mi tu străine cu ce îs sunt pași 

Mai apăsați și mai importanți ca altora 

De ce ești tu special pasagerul?

Nu știi oare ca totul e trecător...

De te uiți în jur vei vedea că ești 

Un praf în aceasta dezordine colosală 

Tot ce ai aparține pământului 

Iar el în sine este al cosmosului.

Nu vezi tu oare ,chiar dacă te doare 

Că ești un suvenir în grija vântului

Ce va veni și te va șterge 

Și te va dărui pământului. 

Botez

Am fost la o întrunire de atei,

Şi m-am simțit ușor stresat,

Că într-un poloboc de tei,

Doar vinul era... botezat!

Profesorii azi - nu mai predau corect la școală

și forțează elevii să facă meditații

Uitând de etică și onoare,

Voi ați adus hoția în scoală,

Vă dau un patru la purtare,

Şi meditații gratis la morală.

Lumea azi

Totul s-a schimbat din rădăcină,

Iar prostul are acuma bodyguard,

Și nu mai dă cu oiștea în gard,

Ci cu Ferrari-ul în piscină.

Guvernului

Carul țării s-a oprit,

Rămânând iar în impas,

Căci armăsarii au murit,

Şi-acum trag, boi de pripas.

Dispută

Ca în orice căsnicie,

Există și bătălie...

În lupta dintre eu și ea,

Câștigă soacră-mea.

Practică

Venii stresat de undeva,

Iar a mea soață exersa,

Şi rău mai chinuia pianul,

C-a trebuit să-mi mut timpanul.

Defect profesional

Un miner intră în baie,

Să se spele pe țesuturi,

Dar văzând că e bălaie,

A-nceput s-o ia la șuturi.

Lui Dan Spătaru

Tot a sperat sărmanul Dan,

Ca drumurile să ni se-ntâlnească,

Eu, am ajuns pe un maidan,

Iar el s-a rătăcit cu o Fetească.

Amicului – îmi zice vulturul

Stai pe pace dragă amice,

Căci toţi încearcă să mă muşte,

Dar un proverb latin vă zice,

Vulturul nu prinde muşte.

Ceartă

Ieri în toiul unei conversații,

O gafă mare am făcut,

Că i-am adus aminte soaței,

Anul în care s-a născut.

Ședință de spiritism

Un spirit vechi am invocat,

Să aflu de ce sunt tulburat,

Și, m-am trezit cu soacră-mea,

Deși trăia...!

Unor fete

Când le vezi, privind din curte,

Îți vine aprig să le împungi,

Cu cât fustițele-s mai scurte,

Cu atât privirile-s mai lungi.

Unui poet nepublicat

În fața focului din sobă,

Simțind că viața-i în picaj,

Din volum citea o odă,

Că doar așa să aibă și tiraj.

Evaziune fiscală

La toate nunțile-i ca floarea,

Şi cântă ca privighetoarea,

Dar veni cei de la fisc,

Şi-i de-te una peste plisc.

Evaziune fiscală - 2

La toate nunțile-i ca floarea,

Şi cântă ca privighetoarea,

Dar neplătind pe melodie,

Fiscul o închise în colivie.

Ningea cu fluturi violet
Dintr-un sipet cu ametiste
Și-n stoluri, note triolet
Țâșneau din clape fanteziste.

Ningea cu fluturi violet
Și mâna-mi tremurând întinsă,
Se-aventura la șevalet,
Să-ți zugrăvească fața ninsă.

Ningea cu fluturi violet
Nămeți pe degetul meu mare,
Ce pe chitară-n flajolet,
Șoptea numele tău de floare.

Ningea cu fluturi violet
Omăt de iriși în grădină
Și unui suflet incomplet,
Tu-i erai singura lumină.

Ningea cu fluturi violet
Peste liliachii ruine
Și-n orice gând al meu secret,
Ningea potop. Ningea cu tine.

Presar vorbe fierbinți
Pe soluri nefertile,
Dar cultiv numai neliniști,
Hrănindu-mi tulburările.

Da‘ visătorii nu mor niciodată
Chiar dacă nu miroase a speranță,
În timp ce îngerii catehizează
Vorbe vajnice într-o limbă codată.

Ancolez piese de rebut stricate
Formând visuri și speranțe
În timp ce creez în neștire
O faună de redută fără ieșire.

Dar eu sunt zeul meu
Provenit din inima de elizeu
Dependent de Dumnezeu
Mă îndrept direct spre apogeu.

Duc povara sufletului

Într-o mare fără apă,

Adâncă, seacă

În definitiv: fără apă.

Apasă pe trupul sec

Și cere să fie în cerc,

Puțină apă..

Povara ce-mi inundă sufletul, 

Coboară în mare și aduce, 

Prin ale ei suferințe gri,

O cascadă ce inundă,

Golul cu multă apă

Dus acolo printr-o șoaptă

AM FOST... VOI FI
Am fost anonimul
vieții supus,
călător printre zile
cu - amurguri violet…
Căutător de zorii cu rouă
să-i țin în suflet
până la apus…

Sunt visul încolăcit
pe șiraguri de speranțe
Un nomad obosit
pe-o dună de neputințe
Sau, himeră pe taftaua nopții
fără de sfârșit …

Și voi mai fi ,
anonimul dăinuit
sub crucea lemnului
de eternitate șlefuit.…
Am fost… Sunt…Voi fi…

MAMĂ! !Numele tău e viață.

MAMĂ! Numele tău e iubire.

Mereu te strig, mereu mă chemi…

Ești anotimpurile toate cu începutul in primăvara primului ghiocel. Lumina din razele de soare o culegi pentru mine ca să-mi dai căldura verii , păstrând culoarea cerului senin în ochii tăi, uneori din ei câte un nor lăcrimează… Mamă, ești toamna fără de rugină, ești un poem în care frunzele, una câte una căzătoare, sunt zile din anii tăi. Mamă, te strig pe albul sufletului curat, te privesc cum vii, cum pleci prin ninsoarea anotimpului ,lăsându-mi aceeași scrisoare cu un singur și unic conținut: ,, COPILUL MEU, MAMA TE IUBEȘTE,,. Mamă, acum, te-aștept pe treptele scării care te-au urcat către cer, în suflet păstrând cele patru anotimpuri ale tale : NAȘTEREA, IUBIREA, IERTAREA și BUNĂTATEA :

MAMĂ,

numele tău toți îl purtăm

cu rugăciune spre tine ne îndreptăm

să primim, să mai simțim

a ta îmbrățișare.

Mamă,

tu pentru noi ești sărbătoare

nimic nu ceri ,știi doar

să dăruiești,

din bunătatea ta, casa vieții ne-o zidești.

MAMĂ!

Azi, cea mai frumoasă floare-ți dăruiesc,
o stea acolo sus în UNIVERS.

Pe nimeni nu aștept
Nu vreau nimic
Deși la mine
Ușa sufletului e deschisă
Solitar și răvășit
Salut, dar …
Nu aud nici u  răspuns
Și mâna îmbrățișării
Mi-a rămas întinsă.
Dau pasul mai grăbit
Sau mai domol
În ritmul vieții
Și a eului ascuns
Reazem de mesteacăn
Umărul ușor, ușor….
Îi simt seva neatinsă
În alba lui scoarță.
Copacul un statornic
Eu, trecător spovedit.

Când soarele înconjoară pământul
Îmi este sufletul răvășit de vânt
Te strig, te  caut  de mult și nu te - ajung
Iar tu,  din tine m-alungi c-un singur  cuvânt.
Hai vino !Doar noi cu noi să ne plimbăm
Printre coloane de lumină și mister
Mă găsești pe drumul cu cioburi și  trădări
Lâng-o albă caleașcă   părăsită
Și  murgul obosit să fie prizonier,
Din  potcoave  scăpărănd lumină
Își scutură liber coama  eșarfă
Pe umărul meu când privesc amurgul.
Deși tu mă desprinzi , din tine mă desprinzi
Strigându-te îmbrățișez dorințe
Picurate-n suflet prin umbra vremii
Din  cerul cu nori și multe  stele stinse.
Soarele  iar înconjoară pământul
Doar noi ,pentru noi, fredonăm cuvântul:
Adio!

Te simt pe geană
Fulg  alb, vălurat  și efemer
Aș vrea să te țin in palmă
Dar te-aș topi de drag ce-mi ești.
Așează-te ușor
Pe  a mea iarnă
Iar eu să te privesc ca în povești
Ca pe o stea din cerul
Unde,îmbătrânit de timp
În alba-mi haină,
Mă voi călători spre el.
Fulgul mi - s-a așezat în palmă
Într-un suprem sacrificiu
Din o clipă de alb  efemer.

Azi e joi, orele optsprezece și sala de concerte a filarmonicii este plină de spectatori, tăcerea lor așteaptă sunetul viorii. Pe scenă instrumente și instrumentiști așezați in semicerc păreau petrificați in postura de statuie. În mijlocul instrumentiștilor pe un scaun zace o cutie catifelată și în ea se poate vedea o vioară cu arcușul lipit de ea, coardele îi sunt desfăcute , alături îi stă un camerton.

De undeva bătrânul pianist vine lângă vioară, i se înclină , apoi privește tăcut penumbrele din sală ,în timp ce cortina coboară în bernă. Pianistul pe clape albe și negre intonează ,, Sonata Lunii,, de Beethoven.

Spectatorii în liniștea in care au venit, înclinându-se spre scenă, părăsesc sala de concerte și sunetul muzicii din clapele pianului îi însoțesc plecând prin noapte ...Și eu pătrund în lungul drum al bulevardului lăsând picăturile de ploaie să mă aline.

La capăt de drum, în mijlocul unui scuar este un stâlp de felinar stradal. Pe el un afiș e gata să se dezlipească de ploaia ce-l umezește. Cuvintele sunt șiroiau ca niște note muzicale ce cad din portativul cu linii paralele precum strunele de vioară. Deslușesc cu greu cele scrise: Renumitul violonist xxx a decedat pe un pat de spital în orașul xxx, din dor de sunet de vioară…

E dimineață. Mă grăbesc spre locul de muncă. Pe zidul unei clădiri văd lipit un afiș mare, ceea ce nu mai văzusem și altă dată. Curios, mă apropii și citesc: ,,Conducerea filarmonicii anunță vacant postul de Prim - violonist care poate fi ocupat fără concurs, numai să corespundă condițiilor de a fi UN VIOLONIST CE-ȘI IUBEȘTE VIOARA ȘI SUNETUL EI… Un trecător citește și el, UN VIOLONIST CE-ȘI IUBEȘTE VIOARA ȘI SUNETUL EI…
Gândul m-a dus în sala de concerte și am rămas auditorul ce nu o părăsește…