Stinge lumina,Doamne
Stinge lumina,am obosit de atâta îngrijorare pentru omul iubit,
Stinge lumina,suferința adâncă m-a rănit,
Stinge lumina,dezamăgirile mă dor,
Stinge lumina,sensul vieții nu l-am găsit,
Stinge lumina,mi-e frig de tristețe,
Stinge lumina,durerea mea e vie,
Stinge,Doamne,lumina,
Și lasă-mă să dorm în veșnicie..
Poems in the same category
transfigurare 1/1
privind apusul
prin prisma rațiunii:
neprietenoase sunt păsările;
ofilite-s florile;
oamenii,
din ce în ce mai distanțați,
nu se mai recunosc....
și
umbra poetului
trecând agale
printre stele...
Toamna...
Plouă mărunt pe pămînt,
Frunzele aurii de pe crengi se desprind.
Afara se-aude un vuiet de vînt,
Trist, pe fereastră privesc, copleșit de un gînd...
Soarele nu mai lucește acum,
Iarba verde se transformă în scrum.
Norii negri se adună pe cer,
Natura e nudă, animalele pier.
Copilașii nu mai aleargă pe drum,
Aerul pur se îmbibă cu fum.
Totul e mort, adormit, amorțit,
De veșmintele sale pămîntul s-a despărțit...
1 Decembrie
ca să-ți iubești patria
trebuie mai întâi să ai o patrie
nu e de ajuns să te-njuri în aceeași limbă
cu alte milioane de oameni
într-un anumit loc
o poți face la fel de bine oriunde
în toate limbile Pământului
nu-i de ajuns să trăieși într-un loc binecuvântat de Dumnezeu
Grădina Maicii Domnului
de exemplu
Pământul e plin de asemenea locuri
nu e de ajuns să mori pentru ogorul din spatele casei
amăgindu-te că de acolo
din fundul curții
începe patria
cât vezi cu ochii e doar pământ
oameni care vorbesc în toate limbile
ca în Babilon
po***cenzure***ții
nu e de ajuns să crezi că aparții unui neam
fiindcă te-mbraci într-un anumit fel
că te-nfrupți cu sarmale și slănină de porc
sau că mergi în fiecare duminică la biserică
nici vorbă
trebuie mai întâi să fii demn
smerit
să-ți aparții deopotrivă ție și celorlalți
de ce m-aș bucura azi
în acest început polar de decembrie
să-mi cinstesc „eroii”
niște nefericiți sacrificați pe câmpurile de luptă
când împotriva nemților
când împotriva rușilor
înrușinați din ambele părți
și neîngropați în morminte
morți ca proștii
halal eroi
să-mi cinstesc urmașii
îndușmăniți într-atât între ei
încât a fost nevoie de un rege neamț
mason
dintr-o rasă de criminali și idioți stacojii
cum spunea Nice
Habsburgii și Hohenzollernii
apoi de un cismar
și din nou de un neamț
descălecat din fostele Wafen SS
care ne vorbește despre democarație
mai bine nu
prefer să rămân un om fără patrie
fără tembelii și vânzătorii de neam
# rezist
în aceiași fundătură urât mirositoare
a istoriei
încă o sută de ani....
Pentru ce ?
De ce nu te vezi pe tine?
Cea de azi ,nu cea de ieri,
Sau alaltăieri,nu cea de maine,
Sau de poimâine..
De ce te minti mereu?
Si cu vorbe dulci te amagesti?
De ce mereu te necăjești,
Iar cu vorbe dulci te aburesti?
sincopa
un zefir îmi străpunge inima ca din cer să cada o văpaie prin prisma sângelui în a mea odaie să mi apuce gatul și să mi ducă nirvana înapoi în mormântul mistic acoperit de noroi să mi culce capul serafic în toiu nopții apusului meu ce i ard colții
obnubilare
frisoane îmi iau respirația îmi cântă simfoniile spațiului eteric
îmi gâdilă vertijul tensiunea constricția
hiperventilez în ochii umbrelor și adulmec zările orfeice
ermetic ochii mei se adună în culori dileme
paranormale punct și am ajuns unde am bătut am ajuns unde n am avut am ajuns și nu mai aud
transfigurare 1/1
privind apusul
prin prisma rațiunii:
neprietenoase sunt păsările;
ofilite-s florile;
oamenii,
din ce în ce mai distanțați,
nu se mai recunosc....
și
umbra poetului
trecând agale
printre stele...
Toamna...
Plouă mărunt pe pămînt,
Frunzele aurii de pe crengi se desprind.
Afara se-aude un vuiet de vînt,
Trist, pe fereastră privesc, copleșit de un gînd...
Soarele nu mai lucește acum,
Iarba verde se transformă în scrum.
Norii negri se adună pe cer,
Natura e nudă, animalele pier.
Copilașii nu mai aleargă pe drum,
Aerul pur se îmbibă cu fum.
Totul e mort, adormit, amorțit,
De veșmintele sale pămîntul s-a despărțit...
1 Decembrie
ca să-ți iubești patria
trebuie mai întâi să ai o patrie
nu e de ajuns să te-njuri în aceeași limbă
cu alte milioane de oameni
într-un anumit loc
o poți face la fel de bine oriunde
în toate limbile Pământului
nu-i de ajuns să trăieși într-un loc binecuvântat de Dumnezeu
Grădina Maicii Domnului
de exemplu
Pământul e plin de asemenea locuri
nu e de ajuns să mori pentru ogorul din spatele casei
amăgindu-te că de acolo
din fundul curții
începe patria
cât vezi cu ochii e doar pământ
oameni care vorbesc în toate limbile
ca în Babilon
po***cenzure***ții
nu e de ajuns să crezi că aparții unui neam
fiindcă te-mbraci într-un anumit fel
că te-nfrupți cu sarmale și slănină de porc
sau că mergi în fiecare duminică la biserică
nici vorbă
trebuie mai întâi să fii demn
smerit
să-ți aparții deopotrivă ție și celorlalți
de ce m-aș bucura azi
în acest început polar de decembrie
să-mi cinstesc „eroii”
niște nefericiți sacrificați pe câmpurile de luptă
când împotriva nemților
când împotriva rușilor
înrușinați din ambele părți
și neîngropați în morminte
morți ca proștii
halal eroi
să-mi cinstesc urmașii
îndușmăniți într-atât între ei
încât a fost nevoie de un rege neamț
mason
dintr-o rasă de criminali și idioți stacojii
cum spunea Nice
Habsburgii și Hohenzollernii
apoi de un cismar
și din nou de un neamț
descălecat din fostele Wafen SS
care ne vorbește despre democarație
mai bine nu
prefer să rămân un om fără patrie
fără tembelii și vânzătorii de neam
# rezist
în aceiași fundătură urât mirositoare
a istoriei
încă o sută de ani....
Pentru ce ?
De ce nu te vezi pe tine?
Cea de azi ,nu cea de ieri,
Sau alaltăieri,nu cea de maine,
Sau de poimâine..
De ce te minti mereu?
Si cu vorbe dulci te amagesti?
De ce mereu te necăjești,
Iar cu vorbe dulci te aburesti?
sincopa
un zefir îmi străpunge inima ca din cer să cada o văpaie prin prisma sângelui în a mea odaie să mi apuce gatul și să mi ducă nirvana înapoi în mormântul mistic acoperit de noroi să mi culce capul serafic în toiu nopții apusului meu ce i ard colții
obnubilare
frisoane îmi iau respirația îmi cântă simfoniile spațiului eteric
îmi gâdilă vertijul tensiunea constricția
hiperventilez în ochii umbrelor și adulmec zările orfeice
ermetic ochii mei se adună în culori dileme
paranormale punct și am ajuns unde am bătut am ajuns unde n am avut am ajuns și nu mai aud
Other poems by the author
Demon și inger
Și dacă ai fi demon,tu crezi că-mi pasa mie?
Privirea ta de înger eu o visez în noapte,
Și de ți-e aripa neagra,purpurie,
Mă bântuie ale tale albe șoapte...
Steaua pierduta
M-am stins și nu mai am vreo așteptare,
Și parcă tu acum străluci mai tare..
Mă învârteam in jurul stelei tale și încercăm s-o-ating..
Târziu e-acum,atâta timp trecut-a...
In inima-mi tristețile doar ning,
Acum,când steaua ta parca rasare
Mai vie,mai frumoasa,uimitoare...
Cavalerul
In soare armura-i straluce,
Din fata-i dușmanii toți pier,
Un colos,cu lancea in aer,
Pare frumosul,viteazul cavaler.
Dar inima lui nu-i de fier,
In ea sălășluiește prințesa
Ce plânge în tristul castel.
O clipă doar gândul îi fuge
La frumoasa ce-l așteaptă pe el,
Și lancea ii cade,cu zgomot,,
Și inima lui de otel
Strapunsa-i de-o lance străină..
O lacrima-i cade pe fata,
Bravului,frumosului cavaler,
În ultima clipa din viața,
Nu simte durerea,doar iubirea ce arde in el..
Povestea aceasta e tristă,
Dar tu,de iubirea o ai,
Pastreaz-o,căci nu mai exista,
În inima un așa rai..
Pisica neagra
O pisică neagra mi-a trecut prin fața.
Primul gând,intunecat ca și ea.
Apoi mi-am spus:
Cea mai frumoasa rochie a mea e neagra.
Și genele,și oja.
Până la urmă,si întunericul poate fascina.
Trebuie dor să-i adaugi un accesoriu strălucitor.
Steluțele din ochii mei asortate la genele negre,
Un inel auriu pe deget,cercei aurii in urechi.
N-o să-mi mai fie teama de pisica neagra,
Pentru că eu am puterea,prin gând,
Să-i pun ghetuțe aurii.
Când întâlnesti un om frumos
Când întâlnesti un om frumos,
Tresari,si-ti bate inima mai tare,
Cuvintele-i te învelesc
Precum o mantie țesută
Din feerice,aurii raze de soare..
Când întâlnesti un om frumos,
Senin,pe chip un zâmbet îti rasare,
Cuvântul lui atât de cald
E un culcuș in care te simți
Ferit de-a lumii nepăsare..
Un lucru uita,doar,să-ți spună el.
Că inima-i,prin felul cum te vede,
E,însasi ea,mirifica,strălucitoare..
Că gândul lui nu e născut de-al tau
Ci de-al lui suflet minunat și mare..
Când întâlnesti un om frumos
Ești fascinat,ca de-o alba ninsoare,
Ca de-un albastru val de mare,
Ca de un magic rasarit de soare..
Când întâlnesti un om frumos,
Inima-ti se-nclina,și în adâncul ei
Păstrează pentru el un loc,
Astfel,el ramânând in neuitare...
Puntea
Puntea dintre inimile noastre nu poate fi distrusa de nimic
Căci între noi e ceva mai presus de iubire,
Curgi prin sângele meu,
Îmi cunoști gândurile nerostite și îmi simți sentimentele..
Oamenii nu cred in telepatie,
Așadar,n-ar înțelege simbioza dintre noi.
Chipul tău sunt sufletul și mintea ta,
Mai presus de iubire e îmbrățișarea spiritelor.
Nu mă vor crede,tu știi..
Dar e real,e magnific.
Nu mă vor crede,nici eu n-am crezut,
Dar e real,mai real decât tot ce ochii mei pot privi..
Demon și inger
Și dacă ai fi demon,tu crezi că-mi pasa mie?
Privirea ta de înger eu o visez în noapte,
Și de ți-e aripa neagra,purpurie,
Mă bântuie ale tale albe șoapte...
Steaua pierduta
M-am stins și nu mai am vreo așteptare,
Și parcă tu acum străluci mai tare..
Mă învârteam in jurul stelei tale și încercăm s-o-ating..
Târziu e-acum,atâta timp trecut-a...
In inima-mi tristețile doar ning,
Acum,când steaua ta parca rasare
Mai vie,mai frumoasa,uimitoare...
Cavalerul
In soare armura-i straluce,
Din fata-i dușmanii toți pier,
Un colos,cu lancea in aer,
Pare frumosul,viteazul cavaler.
Dar inima lui nu-i de fier,
In ea sălășluiește prințesa
Ce plânge în tristul castel.
O clipă doar gândul îi fuge
La frumoasa ce-l așteaptă pe el,
Și lancea ii cade,cu zgomot,,
Și inima lui de otel
Strapunsa-i de-o lance străină..
O lacrima-i cade pe fata,
Bravului,frumosului cavaler,
În ultima clipa din viața,
Nu simte durerea,doar iubirea ce arde in el..
Povestea aceasta e tristă,
Dar tu,de iubirea o ai,
Pastreaz-o,căci nu mai exista,
În inima un așa rai..
Pisica neagra
O pisică neagra mi-a trecut prin fața.
Primul gând,intunecat ca și ea.
Apoi mi-am spus:
Cea mai frumoasa rochie a mea e neagra.
Și genele,și oja.
Până la urmă,si întunericul poate fascina.
Trebuie dor să-i adaugi un accesoriu strălucitor.
Steluțele din ochii mei asortate la genele negre,
Un inel auriu pe deget,cercei aurii in urechi.
N-o să-mi mai fie teama de pisica neagra,
Pentru că eu am puterea,prin gând,
Să-i pun ghetuțe aurii.
Când întâlnesti un om frumos
Când întâlnesti un om frumos,
Tresari,si-ti bate inima mai tare,
Cuvintele-i te învelesc
Precum o mantie țesută
Din feerice,aurii raze de soare..
Când întâlnesti un om frumos,
Senin,pe chip un zâmbet îti rasare,
Cuvântul lui atât de cald
E un culcuș in care te simți
Ferit de-a lumii nepăsare..
Un lucru uita,doar,să-ți spună el.
Că inima-i,prin felul cum te vede,
E,însasi ea,mirifica,strălucitoare..
Că gândul lui nu e născut de-al tau
Ci de-al lui suflet minunat și mare..
Când întâlnesti un om frumos
Ești fascinat,ca de-o alba ninsoare,
Ca de-un albastru val de mare,
Ca de un magic rasarit de soare..
Când întâlnesti un om frumos,
Inima-ti se-nclina,și în adâncul ei
Păstrează pentru el un loc,
Astfel,el ramânând in neuitare...
Puntea
Puntea dintre inimile noastre nu poate fi distrusa de nimic
Căci între noi e ceva mai presus de iubire,
Curgi prin sângele meu,
Îmi cunoști gândurile nerostite și îmi simți sentimentele..
Oamenii nu cred in telepatie,
Așadar,n-ar înțelege simbioza dintre noi.
Chipul tău sunt sufletul și mintea ta,
Mai presus de iubire e îmbrățișarea spiritelor.
Nu mă vor crede,tu știi..
Dar e real,e magnific.
Nu mă vor crede,nici eu n-am crezut,
Dar e real,mai real decât tot ce ochii mei pot privi..