Stinge lumina,Doamne

Sunt clipe când crezi că viața ta nu are nicio valoare,

dacă ai scoate-o la vânzare pe internet

sau la o casă de licitații,

n-ar licita nimeni.

- Eu aș zice să încerci, mai degrabă, la pocher

sau la ruletă, își dă cu părerea un mucalit,

care asistase absent la monologul meu  de pe margini,

dar nici acolo nu-i sigur!

Crupierul cu jachetă neagră din piele dă vânt roții ruletei ,

apoi lansează bila de fildeș în sensul invers rotirii acesteia,

mai toți pariaseră cu dolari și lire sterline pe 36, roșu,

doar eu pariasem, cu viața,

fiindcă nu mai aveam altceva, pe 13, negru.

Simt timpul în spate ca pe o placă  uriașă de plumb

în timp ce roata se-nvârte-ntr-un descrescendo cleios,

aud huruitul sacadat și continuu al rulmenților

dinăuntru ruletei,

fosnetul cartilor de blackjack,

zgomotul bilei care se invarte 

și care se-oprește deodată pe zero,

fâșâitul lopățelei crupierului, trăgând înspre dânsul

toate jetoanele,

mormanele de bani,

viața mea convertită într-o bucată albastră de plastic.

- Următorul joc are miză o viață de om! anunță crupierul,

împingând jetonul meu înainte.

- Pas!  refuzară jucătorii de la masă în cor!

- Foarte bine, merg eu! spuse o roșcată în vârstă

 care se așease alături de mine. Plus tot ce-au pierdut proștii ăștia!

într-o lume tăcută a obiectelor

a cuvintelor

a florilor

Maria

întruchipează excepția

ieșirea lucrului din abstract

din imobilismul acela dramatic al formei

denumită lebădă uneori

după aspectul aerodinamic al corpului

și aripi

Maria este o formă mișcătoare pe roți

la fel de însuflețită ca o femeie

oamenii de știință au descoperit forme de viață

în piatră

Eeistein în cuantica gândului

Maria mea are suflet

trebuie doar să învârt cheia în contact

să apăs pe accelerație

scenariul acesta l-am mai citit undeva

cu milenii în urmă

cineva își imaginase Cosmosul

ca pe o formă abstractă de relief

mai accesibilă decât cerul

de unde zeii coborau aproape sfioși printre noi

deghizați ca niște actori de mâna a doua

în lucruri…

mă înstrăinez tot mai mult de propiu-mi suflet

rătăcind cu gândul pe autostrada visului

fără taxe de drum

restricții de viteză

pene de cauciuc

trecând peste inimă

în locul acela miraculos dintre spațiu și timp

în care este atâta liniște

încât îți auzi sângele urcând într-un crescendo dramatic

ca într-o simfonie de Brahms

gâfâind prin serpentinele minții

nimic nu se compară cu zborul fără aripi

ești mereu cu un pas înaintea luminii

surclasezi timpul

gravitația

devii  pentr-o clipă sau pentru o noapte

Dumnezeu

o palidă compensație oferită de  Marele Creator

(un fel de meșter Monole!)

 omului…

Decizii si directii, momente si proiectii...

credinta, introspectii, ramane doar samanata de credinta...,

sau uitare, alegerea i schimbare sau poate doar o alta nepasare

si nu stii ce e n sensul nevazut, ascuns in eu l tau cel absolut 

divin ? profan? nu mai conteaza, sunt rime simple pline de emfaza,

sau tipat simplu, doar de om ranit, cuvintele l nu s de ajuns,

credinta, visul doar au suferit, speranta? doar un mit ranit,

pictat pe ziduri de palat si apreciat doar de profani,

dispusi sa dea un sac de bani in neant...nebanuiti c ar crede in ceva.

...sau chiar de ar spera ceva, se- asterne dogma , non concept...

dar acceptat de toti, sperat, in noapte, final?
prozaic
o ciorba de legume ce in centru, doar se descompune...
sa fim seriosi, nu i epicentru de emotii,

ce i drept un pic tardiv,,,descompunere fara motiv . ciorba nu crede n ea\
doar eu credeam
ca ea zambea
si ma gandesc la ea, si sper in ea, si cred in ea,,, si....

adevărul-ca o pradă,

îl mirosim din toate

direcțiile.

cine se va înfrupta primul?

ochii hidrei

strălucesc

în noapte.....

" De îndată ce se îndrăgostesc, oamenii devin mincinoși"

(Harlan Ellison)

     Cu toții iubim. O dată în viață... la sigur. Vom  avea multe povești de dragoste în cartea vieții noastre... în spatele nostru. Istorii pline de iubire, pasiune, nebunie...unele mai lungi... altele mai scurte. Dar toate cu fluturi în stomac și venin în sânge... atât de dulce. Si sunt dintre cele mai frumoase și enigmatice momente din viața fiecăruia.

     La un moment dat, fiind el într-o zi de vară-iarnă, toamnă-primăvară... într-una din zilele unui februarie, iulie sau a unui octombrie... vei întâlni un suflet care pur și simplu va reuși să te facă să înțelegi că fără el viața îți e pierdută... transformându-te într-un hoinar pe străzi necunoscute.

     Si, atenția fiindu-ți focusată asupra chipului angelic ce te-a vrăjit pe loc, nici nu vei observa ca de fapt în direcția ta se îndreaptă săgeata lui Cupidon. Se va apropia de tine, și... a avut loc impactul. Te-ai îndrăgostit. Si ce e de făcut? Vreai să rîzi dar totodată să plângi...

     Cert e că indiferent de ce vei face de acum încolo, înțelegi că ai nevoie de ea- de persoana ce doar cu o singură atingere îți poate încălzi sufletul... îi poate da foc... îl poate face să ardă.

     Vei obișnui să îți pui măști doar pentru a impresiona "viitorul "partener(ul)....dpar pentru a-l cuceri și pentru a-l păstra lângă tine... pentru că fără el... fără acel suflet, al tău... ar putea îngheța...câte un pic în întunericul nopților reci.

  Stiindu-ți de fapt defectele, vei prefera să mimezi doar pentru a atrage privirea și de a cuceri REGELE/REGINA  frumosului. Îți vei impune anumite reguli, valori care nu vor fi specific tipului tău.

     Si vei fi cu adevărat fericiți când stăpânul sufletului tău îți va deschide porțile sufletului său... când te va îndrăgi.... Si nu vei ști că, de fapt... ai fost îndrăgit pentru masca pe care o porți.

     Vei fi prins în plasa iubirii. În inimă, îți va arde scânteia, iar sângele va transporta prin tot corpul, veninul dulce ce îți va otrăvi fiecare părticică... până și ochii vor sclipi, iar numele odată rostindu-l,  involuntar îți va desena zâmbete pe buze.
      Vei fi  fericit... până la un moment. Chiar de cel/cea de lângă tine e acea persoană care te poate face să uiți de probleme.... și să îți facă sufletul să zboare,îți vei da seama de greșeala comisă la început. Si vei realiza că, de fapt, la baza poveștii tale de iubire nu stau decât niște iluzii frumoase... create de tine.
     Vei realiza că e una din cele mai mari prostii pe care le-ai făcut vreodată. Vei dori să îți deschizi sufletul, dar... te oprești. Si vei continua să minți pe cel/cea pe care o iubești ca să nu te trădezi.
      Dar, la un moment dat, masca pe care o purtăm, nu va mai fi atât de atrăgătoare ca la început. Se va uza, iar pe timp ce trece, de pe fața noastră va cădea câte o bucățică din mască, dezgolindu-ne astfel încetul cu încetul chipul nostru. Nu vom mai fi atât de iubitori și grijulii ca la început. Îți vei da seama că nimic nu rămâne veșnic. Totul e într-o continuă schimbare. Si te vei întreba: Să fii iubit pentru ceea ce ești sau pentru masca pe care ai purtat-o până acum?
     Si abia atunci, când vei singur în nopțile târzii ( de ce îți era cel mai mult frică), vei realiza că persoana pe care ai plăcut-o te poate îndrăgi anume pentru defectele pe care le ai. Si te poate iubi orbește pentru ceea ce ești: pentru felul în care te porți, de felul cum cânți la chitară, pentru felul cum obișnuiești să o privești, și de felul cum te-ai obișnuit să iubești un suflet.... să-l iubești cu adevărat... să-l iubești cum doar tu știi.

Puntea dintre inimile noastre nu poate fi distrusa de nimic 

Căci între noi e ceva mai presus de iubire,

Curgi prin sângele meu,

Îmi cunoști gândurile nerostite și îmi simți sentimentele..

Oamenii nu cred in telepatie,

Așadar,n-ar înțelege simbioza dintre noi.

Chipul tău sunt sufletul și mintea ta,

Mai presus de iubire e îmbrățișarea spiritelor.

Nu mă vor crede,tu știi..

Dar e real,e magnific.

Nu mă vor crede,nici eu n-am crezut,

Dar e real,mai real decât tot ce ochii mei pot privi..

Pe barca fragilă a vieții plutim

Si-atatea valuri ne lovesc,

În depărtare ne-asteapta țărmul finalului,

Privim spre soare,ignorandu-l,

Ființe ce clipa trăiesc..

Dar țărmul se-apropie,implacabil,nemilos,

Odată,tristețea va pune stăpânire peste noi,

Căci drumul bărcuței are un sfârșit,

Odată,veni-va durerosul asfințit,

Transformandu-ne in amintire..

O lacrimă cade,căci ultima filă din cartea vieții,

Cuprinde apusul,nu raza dimineții..

Ce tristă poveste e viața,

Cu furtuni și grele,reci ploi,

Si-apoi,la final,cu teribila încercare a vieții,

Odată bărcuța va acosta solitară

Pe țărmul veșniciei,ca un tren în ultimă gara...

Lumina ochilor mei,ca un răsărit de soare,

Sufletul meu,ca o câmpie cu maci..

Iubesc atât de mult clipa de-acum,

Transformata in trecut ,ca un ghimpe ma-npunge in suflet,și doare..

O lacrimă cade când gândul atinge imaginea apusului trist,

Un zambet apare când mă trezesc și spun ,,E încă acum".

Te iubesc,viața,atât de puternic încât bătăile inimii mele ucid plânsul clopotelor ce-anunta finaluri de drum...

Se spune că fără lumină nu am putea trăi,

Avem nevoie de o stea,

Sincer,prefer întunericul

Decât să nu am lumina ta.

Îți iubesc inima,,surâsul,glasul,

Ochii mei strălucesc odată cu ai tai,

Inima mea plânge când a ta e tristă,

As putea să străbat multe căi,

Dar singura care mă ajută să trăiesc

E calea pe care mergi tu..

Atâția oameni as putea sa iubesc,

Dar doar pe tine suprem..

In fiecare gând te chem,

Amintirile cu tine sunt sfinte,

Ți-aș dărui cele mai frumoase cuvinte,

Dar mai presus de toate,nemurirea...

Mă ucide gândul că te vei stinge cândva,

Mă cert cu Dumnezeu,

Inima mea e un clopot ce bate trist

Știind că odată tu nu vei mai exista...

O pisică neagra mi-a trecut prin fața.

Primul gând,intunecat ca și ea.

Apoi mi-am spus:

Cea mai frumoasa rochie a mea e neagra.

Și genele,și oja.

Până la urmă,si întunericul poate fascina.

Trebuie dor să-i adaugi un accesoriu strălucitor.

Steluțele din ochii mei asortate la genele negre,

Un inel auriu pe deget,cercei aurii in urechi.

N-o să-mi mai fie teama de pisica neagra,

Pentru că eu am puterea,prin gând,

Să-i pun ghetuțe aurii.

Știu,pentru oameni nu însemna ceva,

Dar eu mă iubesc,

Mă iubesc pentru culorile gândurilor mele,

Pentru melodia sufletului,

Pentru ochii mei ca două stele,

Pentru frumusețea cu care văd marea,și omul,

Pentru ceea ce mă fac cuvintele mele,

Pentru viața ce pulseaza in mine..

Atât de imperfecta,și totuși,frumoasa,

Poate nu la chip,poate nu la trup,

Ce la imaginea aceea ce tine de inimă.

(Monica)