Автор Keller Gabriela

Viaţa de albină-i grea,

Nu o ştie nimenea.

Treizeci de zile trăieşte,

Ea aleargă şi munceşte.

Zi de zi din stup ea zboară,

Ca să facă miere, ceară.

Ea zboară din floare-n floare,

Cu polen pe aripioare.

Albinele –s călătoare,

Zumzăie din floare în floare.

Florile polenizează,

Şi la stupi se întorc în grabă.

Polenu îndată adunat,

La stupină îi tot cărat.

Acolo-i pus cu migală,

Ca să-l facă miere, ceară.

Altele stau în stupină,

Şi au grijă de regină.

Stau acolo fac curat,

Şi mierea-n faguri o împart.

Căci acolo în stupină,

Numai zumzet de albină.

Toate au sectorul lor,

Îngrijesc, muncesc cu spor.

Est e-o vorbă din popor,

Munceşte nu sta trântor,

E zicala, bat-o vina,

Să fii harnic ca albina. 

Iubita mea,

Ești lacrima din mare

Purtată de furtună în adâncuri

Ești bobul de nisip, zâmbind în soare

Și visul meu de dor

          adus de vânturi.

Iubita mea,

Ești vara cea fierbinte,

Și briza ce-mi alină sărutul sângeros

Esti cea nemuritoare,

Și totuși cea învinsă

De valurile mării, de-adâncul răcoros.

Iubita mea,

Ești noaptea cea mai lungă

Și timpul ce-mi măsoară durerea în extaz,

Ești pasărea ce poarte pe aripi disperarea

Și lacrima din mare

         lovită de-un catarg.

Viorica E.

     - Bunule domn, îmi zise piţigăiat, fie-vă milă de un suflet amărât şi daţi-mi şi mie ceva!

     Mă uit în ochii lui cu o strângere de inimă.

     -  Ce să-ţi dau, omule?

     -  Ce vă lasă inima, bunule domn!

     -  Dacă vrei bani, îi răspund, n-am. Eu plătesc cu cardul!

     -  Poate aveţi ceva mărunţiş, domnule ! Cât de cât !

     Mă caut prin buzunare disperat, dar nu găsesc niciun şfanţ.

     -  Poate vrei altceva?

     -  Orice, domnule! Cât de cât!

     - Uite, îi zic, ia pâinea asta şi du-te cu Dumnezeu!

     - Dumnezeu să-ţi dea sănătate, bunule domn, dar dă-mi şi ceva cu care s-o mănânc! Cât de cât!

     Deschid prortbagajul unde am pus cumpărăturile de la supermarket şi extrag un baton de salam.

     - Sper că nu-l vrei tot?

     - Nu, domnule, se bucură el, daţi-mi şi mie cât de cât!

     Îi tai un sfert de baton şi încerc să închid portbagajul, dar ochii omului mă opresc.

     - Vrei şi câteva mere?

     -  Da, domnule! Cât de cât!

     - Mai am nişte pastramă, nişte ouă, lapte, cafea, zahăr, roşii, banane, dacă pofteşti!

     Omul îşi lasă privirea în jos.

     - Aş pofti, domnule! Cât de cât!

     Îi dau toate sacoşele, urc în maşină şi mă întorc acasă vorbind singur. Soţia îmi deschide uşa zâmbind.

     - Nu credeam să te văd vreodată făcînd cumpărăturile în locul meu! Te-ai descurcat?

     Ridic din umeri destul de încurcat.

     - Ştiu şi eu, iubito! Cât de cât!

De ce mă chemi 

De ce mă strigi 

De sus unde tu nu mai ești 

Tu nu știi că nu mai exiști 

Mai distrus mai făcut praf 

Ți-am oferit iubirea mea 

Ți-am alinat gândurile 

Ți-am creat vise și speranțe 

Dar nu, tu doar m-ai mințit 

Acum mă ridic și văd 

Mormântul înghețat de lacrimile 

Ce de mult au curs. 

Mă întorc la o viață normală

Unde visul acum e un film alb-negru

Unde miracolele sunt niște idei fanteziste 

Unde "să fii fericit" e o înjurătură 

Mă ocolește viața cum m-au ocolit toți 

Mă simt rupt de speranțe 

Pământul e așa de aproape 

Mă îmbrățișează până mă înghite 

Sicriul meu cel frumos 

E plin de viermi și de margini putrezite 

Așa cum e și sufletul

Dar acum ce să mai fac?

Să fii distrus e atât de ușor 

De moarte să fii alungat 

De suflet părăsit 

Și de lume mințit.

Acum îmi spun ultimul cuvânt 

Până când ochii mi se opresc

Iar inima îmi râde 

De parcă totul a fost un spectacol.

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

As borboletas

Borboletas brancas e vermelhas,

E variegado, lindo,

Eu os pego na rede,

Quando minha mãe me deixa.

Eu os pego em vôo,

Mas eu não os mato;

Mas eu olho para eles,

Que eles são minúsculos,

E lindo, e eu gosto deles,

Mas eu não faço isso

Nenhum dano, de jeito nenhum.

E se eu jogar

Com alguns, eu sei

É bom tê-lo

E todos, da rede,

Eu os ajudo

E voar

De acordo com a vontade deles.

O ciocolată pentru noi, 

O ciocolată pentru doi,

Suntem prieteni buni, 

Se pare mai comuni. 

Autor: Nicoleta postovan