Eu te iert...și tu mă iartă

Blocată -n timpi de așteptare,

Buza gării rău famate 

Împrăștie în jur duhoare,

Împânzind drumuri ferate.

Pasaju-i stropit cu mocirlă 

Colcăie de pași grăbiți;

Un glas ,sinistru, urlă,

Scrâșnind din dinți.

Sosea trenul , scârțâind,

Pufăie din a lui rugină,

Văităndu-se în gând 

De a lui veșnica rutină..

Prăfuit până -n coate,

Mutilat de la uzură,

Lipsit de-o salubritate,

Putea până și -n gură.

Puhoi de oameni zdrențuiți 

Sălășluiau pe culoare,

Înfometați și obosiți,

Dormitau pe niscaiva ziare..

Trenul porni din nou agale 

Spre o destinație oarecare,

Tremurând din balamale,

Tânjea în sine o schimbare..

Ghemotoc, pufos ca neaua,

Zgâlțâia de zor perdeaua 

Și lätra voios din fire,

Țopăind de fericire  .

După coada lui se -nvärte 

N-ar sta locului cuminte, 

Stă la pândă un răgaz 

Cățelușul plin de haz.

Un căpșor ca și de pluș 

Peste măsură de ghiduș;

Mărăia cu zel de joacă 

Și pantoful mi -l atacă 

De șireturi mă dezleagă, 

Cu ciorapu-n dinți aleargă, 

Să nu -l prind din urmă, 

Se pitulă sub plapumă. 

Se rostogoli sub pat,în grabă, 

Ciufulind blănița-i albă;

Mă privi sfios,scăncind, 

Căscase dulce,adormind ..

Hai, ploaie,nu mai zăbovi,

Suntem sleiți de la căldură,

De secetă ne -ai izbăvi,

De -ai picura pe ramură..

Mocnești de ceva vreme 

Pitulată printre nori,

Chiar de bolta geme,

Tu ții morțiș să ne ignori..

Te mai simțim în treacăt,

La voia întâmplării 

Și pui dorinței lacăt  

Suflată pe șira spinării..

Arși de toridul soare,

Ce ne scoate din minți,

Privim cu -nfrigurare 

Spre zările fierbinți.

Ne rugăm de a ta furtună,

Să ne spele de păcate;

De-ar fi să fulgere, să tună,

Udă-ne frunzele uscate...

Ne sufocăm de nădușeală,

Dă-ti năframa la o parte,

Potolește -n zăpușeală,

Să putem dormi la noapte..

Încep să -mbatränesc;

Îmi șopti oglinda,

Râdea în mine nefiresc,

Privirea mi-o scălda..

Riduri gri și spălăcite 

Îmi pișcau obrazul;

Nopțile -mi sunt bântuite,

Căci mă năpădi talazul..

Șuvițe albe curg,

Ce răsar la întâmplare 

Pe chipu -mi în amurg 

Fără strop de soare..

Umbra anilor apuși 

Mă brăzdau pe piele,

Iar urmele de pași 

Socot zilele mele..

Mai e ceva de lămurit 

Înainte de popas;

Un vis de îndeplinit;

Apoi spun;Bun rămas..

Ding -dang,bun rămas;

Ticăia domol un ceas.

Timpul iute fuge,

Pe pereți se scurge..

Prin ecoul încăperii

Colinda impasul vremii,

Scârțâia sub dușumea 

Și prin uși gemea..

Perdeaua -nvolburată ,

De gura vântului suflată,

De ziduri se smulgea,

Zborul clipelor frângea..

Din șemineul stins

Apusul s -a prelins 

Și vocile odăii 

S-au supus tăcerii.

Ferice de omul simplu,

Ce nu aleargă după vise,

Satisfăcut de trai modest;

Veritabil,un exemplu.

Iar pentru cele nepermise,

Nu -ar face vreun gest.

Clipa o trăiește din plin,

Străin de goluri ori frustrări,

De temeri ori eșecuri.

Împăcat cu al său destin,

Nu se plânge de urmări,

Nu se împiedică de fleacuri..

Spirit liber,chiar naiv,

Nu duce lipsă de nimic,

Căci se simte împlinit.

Nu caută vreun motiv,

Să -l deprime ceva psihic,;

Este mereu mulțumit.

Chiar de-i absolut banal,

Este putred de bogat,

Neatins de metehnele firii;

Trăiește intens, natural 

În al său umil regat 

Sub adăpostul fericirii..

Am dat tot ce eram, până la os,

Frumusețe sculptată, suflet frumos,

Cuvinte dulci, picturi, cântece line,

M-am dat pe mine... și tot n-a fost bine.

Cu ochii tăi de copil rătăcit,

Căutai iubire, dar n-ai știut să fii iubit.

Pe câmpul durerii, alergai fără scop,

Oricât te țineam, tot simțeai un gol.

Eu știu, am răni, dar nu trădez,

Pe un singur drum merg, nu mă pierd în păduri de zăpez’.

Dar tu? Răspândeai iubirea în bucăți,

Nu din lipsă de drag, ci din frică de-a te arăta întreg, vreodată, în fața altei vieți.

Sunt mai mult decât forme, sunt mai mult decât artă,

Sunt o femeie ce-și dăruiește inima toată.

Dar tu? Nu ai oglindă, nu știi ce cauți,

Îți umpli golul cu iluzii... cu ochi căprui și pași falși.

Acum mă ridic, din cioburi ce dor,

Nu-s mai puțin valoroasă, doar pentru că tu nu vezi flori.

Tu rămâi cu umbra ce nu te va sătura,

Eu rămân cu mine – femeia ce știe să stea.

The world is closing in on me,

A hope or two, they form a spree.

Cut into every piece of myself,

Poems on every single shelf.

And the words under my skin burn all too well,

For that is what love does to a man.

It leaves him scarred of beauty,

It leaves him halved, devoid of duty.

And when the spark lights all that's spoken,

All the curses left unspoken,

All the norms that were once broken,

All the promises, forever unbroken,

All the marks counted as open,

All of them serve as a token,

For a flame that casts the blemish

For the bond from soul to perish.

A weld not only made for two,

But drawn by the man once new.

Written all in mighty time's stead,

It crushes time itself instead.

A boy now, with shelves so empty

He draws his breath, ashes, plenty.

Burnt. Turnt. It's all as if it weren't.

It's all as if he wasn't. Really, it's reccurent.

Termin de scris scrisoarea,

Finisând textul meu cu două puncte,

Unul după altul.

pun în plic,scrisoarea.

Lipesc plicul,punând o floricică mică,deasupra lui.

Și plec la locul unde se transmit scrisorile.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia este scrisă pe 09.10.2024

Ma desprind temătoare de el

Visele se destramă din nou

Pașii se-ndeparteaza ușor 

Vocea nu-i decât un ecou.

Uneori pare-atât de real

Uneori nu-i decât fantezie 

Ochii îl vad ideal

O speranță în suflet învie. 

Ma învârte ca-ntrun carusel 

Printre mii de vise spulberate 

Zbor sus,ajungând pana la cer

Ma prăbușesc în realitate.

Fără s-apuc sa știu ce am pierdut 

N-am timp sa lupt ca să păstrez 

Pana și umbra rece a dispărut, 

Dezamăgirea aievea era.

Știu ca poate ai pierdut biletul nostru de plecare,

Și calatoria despre care am visat poate crezi ca e fara șansă,

Dar eu n am uitat,și te astept acasă...

Știu ca mai este o zi pana expira si totul v a ramane in spate,

M-astept sa apari pe neasteptate,

Să ma iei in brate cu dor,

Cat mai sunt doua ceasuri ce mor...

Știu ca o sa fii aici la timp ca sa nu ratezi șansa la iubire,

Cand ai plecat am pastrat,un bilet ca amintire,

Pentru ultima speranta a noastra care,aproape trece si ea,

Și mă uit in gol,ignorand ca doare...

Am impachetat aproape tot ca sa plecam,

Și te astept in ușă,

Mai am un bec de închis si sa uiți c am fost,

Cineva care te a iubit si asteptat fara rost..

Te invit la povestea vietii noastre,doar dus,

N-am plecat,astept semnul de sus!

Daca nu vii,să pastrezi biletul amintire

Dar să uiți ca te am iubit,

În aceasta calatoire,să știi,

Doar tu m-ai iubit pe mine...

El curge haotic, prin vaduri străine,

crezând că se spală de vechi, de trecut,

dar orice râu poartă, sub unde divine,

ecoul izvorului ce l-a născut.

Și poate că-n brațele nopții se pierde,

și poate că plouă ca să se ascundă,

dar apa ce tace în valuri, în perdea,

îmi poartă reflexul, în unda profundă.

Oricât de departe s-ar duce, n-ai teamă,

căci râurile toate ajung înapoi.

Când crede că-i liber și fără de rană,

își vede trecutul oglindă în ploi.