Agonie

În ciuda ta, zâmbesc în continuare,

Cu inima deschisă, fără să-mi pară rău.

Ai vrut să mă vezi căzând în genunchi,

Dar am renăscut din cenușa trecutului meu.

În ciuda ta, am găsit propria mea cale,

Prin umbre și lumini, am învățat să strălucesc.

Nu te voi lăsa să-mi stingi pasiunea,

În ciuda ta, voi continua să cresc.

În ciuda ta, acum spun cu mândrie,

Că am devenit mai puternic și liber.

Nu ai reușit să mă dobori, dragul meu amor.

În ciuda ta, eu strălucesc, asemeni unei stele pe cer.

Vreau să dau timpul înapoi

Înapoi atunci cand mai exista o șansa,

O speranta ca se mai poate întampla ceva.

Vreau să dau timpul înapoi

Atunci cand bătăile inimi mele

Pulsau sângele plin de speranță

Prin venele sănătoase și pure.

Vreau să dau timpul înapoi

Atunci când trupul era sănătos

Fără nici o zgârietură.

Vreau să dau timpul înapoi atunci cand

Sufletul era curat și nu știa

Ce înseamna dorul sau durerea provocata de el.

Să dau timpul înapoi atunci când

Nu știam ce-i suferința,

Nu știam ce-i durerea,

Când totul era o joacă

Și neliniștea nu exista.

Înapoi atunci când nu știam

Ce înseamnă să iubești pe cineva,

Când nu știam cum se simte 

când ai inima însângerată

Peste tot rănită de cuțite, lame, drame

Și iubire falsă, doar pe interes.

Aș fi vrut să dau timpul înapoi

Și să petrec timp din nou cu tine

Deși ce imi doresc de fapt

Este liniștea dinaintea ta

Și înainte a orice are legarură cu tine.

Pășesc noaptea pe cărări ascunse între stele,

Ziua rătăcesc pe drumurile ascunse la vedere,

Gândurile-mi sunt negre, bolnave pline de durere,

Va veni și ziua-n care o să-mi iau la revedere....

Voi pleca și nimeni n-o să știe,

În spate cărarea îmi va fi pustie,

În față sfârșitul inevitabil,

Să mă-ntorc puțin probabil........

Nu mai suport, 

Nu mai rezist,

Deja sunt mort, 

Doar că încă exist.......

Poate-n altă viață o să fiu mai optimist,

Poate-n altă viață o s-am tot ce mi-am dorit,

Poate-n astă viață mi-e interzis să fiu fericit,

Vreau să mor chiar dacă cu durerea m-am obișnuit.....

O singura intamplare

E de ajuns să mă omoare.

Tu când ai acționat

Oare ai gândit defapt?

 Te-ai gândit ca îmi faci rău 

Și inima mi-o străpungi? 

A meritat oare ea

Tot ce voiam eu deja?

A meritat furtuna de amintiri

Și visuri zdrobite?

Spune-mi, a meritat ea toate astea?

De ce ai ales-o pe ea 

Și nu pe mine?

Ce are ea in plus fata de mine?

Când minutele se scurg pe ceas

Ești motivul la care ma gandesc iar

Zilele nu mai sunt senine

Iar stelele parcă

Au început sa nu mai strălucească

De când nu mai esti aici

Cu mine.

Prezentul mi-e trecut,

Nu mă pot gândi la viitor,

Stau și ascult un cântec mut,

Stau și aștept să mor....

Am să mor de dorul ce ți-l port

Asta-mi este ultima dorință,

Nu pot să trăiesc cu-n suflet mort

Ce-a trecut de mult în neființă....

Am să mor de dragul tău,

Am să mor singur în tăcere,

Nu mai pot să fiu al tău,

Sunt sătul de această durere....

Prefer o eternitate-n iad

Decât o viață fără tine,

Poate dacă-n flăcări o să ard

Îmi voi lua gândul de la tine.....

Tu, cel ce mi-ai stârnit iubirea-n piept,

Ce-ai ars ca un foc ce părea înțelept,

Mi-ai promis cerul, stelele, raiul divin,

Dar tot ce-ai dorit a fost trupul străin.

M-ai făcut să cred în povești nemuritoare,

Că noi suntem altfel, că dragostea doare,

Dar nu-i așa, nu dragostea rănește,

Ci omul ce minte, ce doar te folosește.

Cuvintele tale erau mângâieri,

Dar mâinile tale căutau doar plăceri.

Privirea-ți părea adâncă, curată,

Dar ochii tăi mă priveau ca pe-o pradă furată.

Eu te iubeam, cu tot ce eram,

Și-n brațele tale credeam că rămân.

Dar tu ai plecat, cu inima mea zdrobită,

Lăsând în urma ta o iubire rănită.

Acum mă întreb, ce-ai simțit, de fapt?

A fost ceva real, sau doar un păcat?

Eu ți-am dat suflet, tu mi-ai luat doar trup,

Și-ai plecat râzând, lăsându-mă sub lup.

Dar știi ce? Nu-ți voi mai plânge trădarea,

Voi lăsa timpul să-mi vindece zarea,

Căci dragostea mea a fost adevărată,

Iar tu doar un actor, cu o mască stricată.

Azi nu te mai vreau, nici nu te mai chem,

Mi-ai arătat ce-nseamnă un suflet de lemn.

Și poate cândva, vei înțelege târziu,

Că ai pierdut o iubire ce n-ai să mai știi.

As vrea sa nu te mai astept

Oricum eu te păstrez in suflet

Te pomenesc ades in gânduri

Că doar tu stii ale mele slăbiciuni

Un timp ai fost autor in viața mea

Din senin ai încetat să mai scrii în ea

Poate-ai rămas fara cerneală in stilou

Si-asa am rămas eu de vin... cu dor

Când îmi e dor de tine tare

Gândul la tine mi-e fără scăpare 

Vreau să revii, să fii dulce din nou

... și mă îmbăt cu al tău ecou...

Nu știu ce azi am devenit

Oare vreodată m-ai simțit?

Sufletul mi-a rămas atât de rece

Și totuși ar mai vrea sa-ncerce 

Gândul mi-a rămas la tine 

Săracul...tot speră ca va fi bine...

Și tot mi te creionez...

Scrie-mi și tu!...să pot să mă opresc.

Atât de tare te doresc

Chiar de-i în van, tot mă gândesc... 

Că te întorci o clipă-n viața mea

Să ștergi din mine tot ce-a lăsat durerea

Tu ai plecat sa îți găsești fericirea 

Eu am rămas aici în neputință 

O ultima îmbrățisare îmi doream

Dar ai plecat cu-atata ușurința 

Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci

Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine

Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti

Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.

Azi pe cioburi de amintiri pășesc 

Și doar pe mine mă mai doare 

Ca nici măcar nu mai vorbim

Și acel "noi" astăzi doar moare.

Si ai plecat, ești liniștit...eu nu

Încă te mai aștept în suflet cu ploi

As pleca și eu... dar vezi tu

Încă mai doare sfârșitul dintre noi

Eram frumoasă și-ţi plăceam

Părea să-ți fiu ceva aparte,

Sufletu-mi râdea când te-auzea

Și își dorea să-l ţii n brate.

În părul meu plângea o Lună

Eu, dinadins mereu zâmbeam

Când te vedeam ochi-mi erau furtună

Eram "nebună" și-ți plăcea.

Cu dorul meu am spart tipare

Gândirea mea cumva te-a depășit..

Dar știi.. când dorul îmi era prea 'mare

Mereu cu al tău vin I-am potolit.

Mi-e dor de mine indiscutabil

Sufletul mi-i trist ...nefericit,

Că orice gest mi I-ai făcut condamnabil

De ce???..că doar m-ai plắcut și eu am iubit?

Am suportat mulți km de tăcere

Și "adevăruri" spuse printre rânduri,

Mi te-amintesc adesea cu durere

Când dorurile toate se deshumă.

Buzele incă imi ard ca focul

Cu-n vin ar vrea să le săruti,

Încă ii simt mirosul, ii simt gustul

De luni întregi însă..tu mi-l refuzi!..

Aștept să ne mai treacă vremea,

Gândul ca vinul sắ ți se limpezească...

De te-ai grăbi un pic că trece vara!

Vreau fericirea să mă mai găsească.

N-am somn...mereu îmi zic răbdare

Am insomnii..stres și multă oboseală,

Nici muzica nu mai ajută..e bezna-n a mea

minte

Dar nu renunt...vreau să mai fiu ca înainte.

Azi timpu-mi trece atât de greu

Sunt mai mereu ingândurată și stingheră,

Să-ți spun de ce am teama eu?

Că-mi vei rămâne o veșnică durere..

Chiar de lipsești, te simt aproape

Ca pe un înger coborât din nori

Și chiar de mi te ții departe,

Cumva în mine, încă stârnești fiori.

Ești al meu înger dintre astre

C-o primăvară caldă în privire

Ce stârnești amintiri frumoase

Și noaptea vise în neștire.

Te voi păstra o viață-ntreagă

O să te port mereu cu mine

Și chiar de realitatea e beteagă

Aici în poezie..."totul va fi bine!"

De-ai ști ce dor imi este sa te văd

Sa te-aud, sa te mai simt, sa fim...

Tot mi-am turnat sperante-n pahar

Ca poate-o sa te-ntorci în timp..

🍷

De-ai ști cat mi-am dorit privirea ta

Sa-ti mai aud glasul dulce şi blând

..cât mi-am dorit sa îți rămân aproape

Din când în când să te mai văd zâmbind.

🍷

Dar tu îmi ești de-un an tot mai departe

Și doru-mi rătăcește-n zări, în ceruri risipit

Tot cauta-n neștire sa îti fie aproape

Îmbrățișări să-i dai ..sa fie împlinit.

🍷2024-09-27