Drumul vieții

De tine aproape 

Și nu mă atingi..

Atât de departe 

Într-una mă strigi..

Spre tine alerg,

Te topești in zare

Din rămășițe culeg 

Trupul tău din soare.

Ploaia mă cerne,

Tremur de frig.

Tristețea se așterne,

Fără tine mă sting...

Te rog, să m- atingi,

Rupe tăcerea;

Iubirea s- o cuprinzi,

Înlănțuind durerea..

Zbor prin vise ciudate,

Ce se perindă toate 

Haotic, fără sens,

Tacite în consens.

Mă pierd în gândurile mele 

Sub cerul pustiu de stele;

Norii sumbri mă -nconjoarä 

A lor povară mă doboară.

Un fascicul se strecoară,

Mimând umbra solară;

Iscä o rază de speranță,

Ce freamătă de la distanță.

Întind brațele -mi firave,

Pășesc pe urmele jilave.

Mă izbește -n treacăt 

Al sufletului geamăt,

Ce scoate fulgere din mine

Pt ce-am lăsat în ruine..

Răbufni din neant o ploaie,

Curgând sudori șiroaie 

Pe trupu-mi vlăguit și gol,

Spălându-mä de nămol;

Zorii mijiră, mă trezesc;

Venise ceasul să zâmbesc...

Trec anii în galop

Pe cărări bătătorite,

N-ar zăbovi un strop,

Doar lasă urme prăfuite

Impregnate de -amintiri,

Care dor și răscolesc 

Din intensele trăiri,

Ce din suflet izbucnesc.

Pe tărâmul fără nume 

Ne cheamă din trecut,

Să dedicăm o lume 

Timpului de noi, pierdut.,

In zadar, fără vreun rost 

Intr -o clipă de tumult 

Rămăși fără adăpost...

De -am recupera cumva,

De -am putea vreodată 

Pe acel ceva ori cineva 

Prin lacrima vărsată.,

În taină, nopții la rând..

O șansă de -am primi în dar,

Să nu fie doar un gând,

Înecat într-un pahar,

Ci un vis purtat de noi,

Menit să fie călăuză,

Când privim iar înapoi 

Cu regretul iar pe buză..

O carte prăfuită,

În colț de etajeră 

De -o vreme cuibărită 

Șușotea din operă..

O rază de lumină 

Alunecă pe -o filă 

Și o privire senină 

Citi creația umilă.

Pulberea fu risipită 

Șlefuită cu migală,

Renăștea răsfoită,

Degajând sfială..

Cuprindea o lume 

Tainică, divină;

O stea fără nume

De glorie străină..

Respiră -n cuvinte,

Din metafore curgea,

Trezea simțăminte ,

Fiorii culegea...

Pogorâ din Cer

De regrete copleșit,

Călăuzit de înger 

Un convoi mâhnit..

Fusese izgonit 

De Judecata Sfântă,

Ce l bănui nepotrivit 

Pt ținută influentă..

Mâniat din insolență 

Creatorul venerat,

Abuzat în toleranță,

Din abis a fulgerat..

Se-ntristă în adâncime 

De ignoranța lumii,

De lipsa ei de mărinimie,

De dușmănia firii..

Hoinărise prin mulțime 

Cu speranța încă vie;

Să distingă -n omenire 

Un prilej de bucurie..

La căpătâiul tău,bărbate 

Ore n șir nenumărate 

Vegheam nopți și zile,

Rătăcindu mi mințile  

Te zvărcoleai în așternut, 

Răzbit de cancerul temut,

Istovit de a i ține piept, 

Domnul meu,cel bun și drept. 

Te căzneai din răsputeri, 

Să nu mi divulgi căt suferi,

Ștergeai lacrima în taină 

Și o pitulai sub haină  .

Zâmbeai din colțul gurii,

Sfidănd chinul tumorii. 

Eu îți plângeam de milă,

Rugăciuni rosteam, umilă. 

Și te ai stins pe inserat;

Urlă marea,clopotele bat.. 

Eu mă târăsc prin amintiri 

Pustie n simțuri și trăiri  .

Ce rost am eu,fără tine, 

Să te urmez ar fi mai bine?..

Sa fim împreună din nou,

Mă bântuie al tău ecou;

Mă ntind in patul răvășit 

Să mi aștept al meu sfârșit  ..

Mă simt aruncat şi suspendat în lume,

Incapabil de a mă adapta în vreun mod,

Sunt consumat şi distrus de propriul nume,

Iar deficienţe şi exaltări, sadic mă rod.

Sunt chinuit în aceiaşi lăuntrică dramă,

Orice mişcare îmi pare tot mai banală,

Mintea îmi este cuprinsă de-o teamă,

Ce crispează a mea faţă de ceară.

Sunt torturat de lumi părăsite,

Abandonat într-o singurătate glacială,

Aici nu am sentimente triste ori fericite,

Ci doar un slab reflex de lumină crepusculară.

Toate splendorile lumii aici dispar deodată,

Viaţa îmi este precum soarta unui cimitir,

Trăiesc singurătatea cosmică, desfăşurată,

În clipe haotice ce în nebunie transpir.

Scriu pentru cei ce vor veni după mine,

Că n-am în ce să cred pe acest pământ,

Iar unica scăpare este uitarea, ştiu bine …

Dar ce să uit, când în minte totu-i mormânt?

Nu vreau să mai ştiu nimic de lumea aceasta,

Lacrimile mele să vă înece pe toţi într-o clipă,

Focul meu interior, incendii să vă stârnească,

Să văd peste voi un haos şi-o aprigă frică.

Who are you from the other side?
Why are you looking at the same thing as me?
What are you if I'm not sure if that's me?

I see you my whole life, an entity different and at the same time as like the other entities.
Just a demon who nobody knows what is having in mind, whose mind can go to the invisible universe to just read a poem
You could be...the person who read this, you can't see inside me...me neither
But why I'm so sure...
Why I see only you in my mirror

Now I wonder...
What you see into that chaotic reflection ?
Just you or a person who you don't know who exists...?

"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""

Am credinţa că omul trăieşte un chin,
a dispărut un cuvânt, puţin câte puţin,
îl port în iubire, dar ştiu c-a dispărut,
din lume, balada cuvântului pierdut.

Frunzăreşte nemurirea prin albumul amintirilor,
se-ntretaie penumbrele în gândul tăcut al zorilor,
aşteaptă acolo grăirea un sâmbure al pământului,
să se nască din vorbă în vorbă balada cuvântului.

Renăscuţi de mii şi mii de ori în aceeaşi matrice,
căutăm firul lipsă din părul frumoasei Berenice,
fluturăm îndoielile într-un puzzle viu al vântului
şi ne trecem fără a fredona balada cuvântului.

Încâlcim vieţile sub impulsul chemărilor trădate,
seminţia orgoliului se strecoară din minţi casate,
dar nu vom rosti vreodată ultima vorbă a gândului,
bieţi truditori, mereu neştiuţi de balada cuvântului.

Din spuma haosului mai renasc ursitoare străbune
cu priviri rătăcite şi cânturi răscolind surde strune,
fuioare de vorbe presărate din umbra veşmântului
curg rătăcite spre versul scris în balada cuvântului.

Tot mai cred că lumea trăieşte un vis,
în vorba pierdută-i destinul prescris,
când ziua se stinge şi nopţile dor,
cuvântul ce-i lipsă e viaţă şi dor.

    N-ai teamă să zbori 
    Cu-o aripă în zori,
    Pe-un nor alb şi lent 
    Cântec strident...
    
    N-ai frică să urci 
    În umbră de cruci,
    Să vezi lumea toată 
    Ca pe o roată...
    
    N-ai teamă să cazi 
    Cuvinte să arzi,
    În cărţile mii 
    Cu pagini zglobii...
    
    N-ai frică să mergi 
    Printre pribegi,
    Să cauţi mereu 
    Drumul cel greu...
    
    N-ai teamă să-ncerci 
    Gustul de terci,
    Vinul sec şi amar 
    De peste hotar...
    
    N-ai frică să revii 
    Dintre morţi între cei vii,
    Pe toate să le vorbeşti 
    Fie veşnice, fie lumeşti...
    
    N-ai teamă vei fi auzit 
    De-acum aurit,
    Cuvântul să-ţi fie 
    Grăit dintr-o mie...

eu nu sunt credincioasa

m am impotrivit

am devenit o pacatoasa

nu am crezut in karma sau vreun dumnezeu

cerul se simte mai greu ca de obicei

cu rozariul in mana imi numar suspinele

stau ingenunchiata

de dragoste si moarte nu scapa nimeni.