Viața, o mare învolburată

În timpul vieții ce-o trăiesc,

Pe care încerc s-o construiesc,

Mă tot întreb, Cine sunt eu?

Și oare ce vrea Dumnezeu?

Nimeni din această lume

Nu poate să însume,

Dând răspunsuri evidente

Întrebărilor ce le voi pune.

"Câți de Eu pot fi oare?"

"Și câți îi pot pune-n valoare?

Că de-ar fi să știu acest fapt

Aș fi foarte consacrat.

Cunoașterea de sine

Nimeni n-o poate susține.

Căci ea nu este mărginită,

Ci este una infinită.

In asta viata ce-o traiesti

Nu-i usor sa te gasesti,

Sa realizezi cu-adevarat

Cu ce scop ai fost creat.

Lumea asta-i imperfectă

Nimeni nu te mai respectă.

Ea te calcă în picioare

Neștiind a ta valoare.

Toți te nedreptățesc

Cu invidie te-ncolțesc,

Încercând să te doboare

Batjocorind a ta onoare.

Dar având înc-o fărâmă

De speranță ce nu moare,

Începi să crezi că poți schimba

Puțin, puțin din lumea ta.

Sunt singur cu mine, sunt singur mereu

Deja m-am obișnuit cu absența din jurul meu.

Cred că așa mi-e cel mai bine,

Să port liniștea continuă cu mine.

Sunt singur cu mine, sunt singur mereu

Sunt muzeul viselor mele repetate,

Aflate într-o carte cu mare însemnătate,

Sunt creația propriilor gânduri.

În noaptea fără stele, sufletul suspină,

Pe un drum în care umbrele-mi vorbesc.

Și mă condamnă la tristețe.

În labirint de amintiri, sufletul mi s-a pierdut,

In ploaie de regrete, sufletul s-a descompus.

N-a rămas decăt ecoul durerii.

Acum privesc printre amintiri pierdute,

Iar zambetul, flacără a fericirii,

S-a stins în abis ca o stea căzătoare.

Ce rost are-n astă lume?

Să îți faci propriul tău munte

Tot ce-ai strâns de-alungul vieții

Au fost doar, nenumărate lecții.

Ce rost are-n astă lume?

Să trăiești un timp finit

Când cel care te așteaptă

Este unul infinit.

Ce rost are-n astă lume?

Să te bucuri de-a ta viață

Când din ea tot ce rămâne

E un nume și-un prenume.

În suflet trec repezi ceasuri

Arse de focuri dese.

Pline de-ntelesuri, 

Dar tot neintelese.

Pasărea cândva divină,

De flăcări mistuită,

Zace goală si suspina.

Nu s-ar lăsa chinuită,

Dar aripile ofilite

Vântul nu i le atinge,

Iar speranța, pe sfârșite,

Flacăra n-o poate stinge. 

Pierit-a și codrul verde,

Fărâme gri prin aer zboară.

Prin ele nu se-ntrevede

Sa apară vreo fecioară,

Ce s-aducă un strop de apă

Aripile ca să-i stingă.

Să pot coborî a mea pleoapă,

Sufletul să mi-l atingă

Și să curgă.. Lacrimi gri,

Cenușă a trăirilor ce or fi.

Se-ascunde libertatea-n mine,
Izvor barbar de nebunie,
Expus în viață ca să mor
Sunt prea lucid sau visător?

Când stelele se scutură de noapte,
Și luna plânge pe un colț de munte,
Îmi car cu-o resemnare mută
Sicriul putrezit printre morminte.

Un suflet prins într-o eternă formă
Ce naște ucigându-se aceeași formă,
Sunt solidar cu propria fantomă
Din ziua-n care am renunțat la om.

    Nu mă voi opri, voi merge mai departe,
    Nimic și nimeni nu mă va înfrânge,
    Mă voi desăvârși în versuri scrise-n carte,
    Cu multă trudă, sudoare și sânge...
    
    Și chiar de-oi fi îngenuncheat o clipă,
    Eu tot m-oi ridica semeț spre soare,
    Spre cerul curățit de-a norilor risipă,
    Voi fi condorul care vrea să zboare...
    
    Și am să strălucesc prin răni, lumină pură,
    Și roditor, în lacrimi, am să sufăr în tăcere,
    Deasupra celor care-n suflet poartă ură,
    Voi triumfa ca luna înălțată peste stele...
    
    Căci drumul meu va fi torent de neoprit,
    Ștergând orice obstacol așezat în cale,
    Căci știu că nu degeaba voi fi suferit,
    Dând sens cuvintelor ca roua pe petale…

Pe salteaua ce dormeam

Adesea ma gândeam

De ce viata e așa

Așa rece și rea. 

Trecutul copleșitor ma apuca și 

Brațele destinului ma înconjoară, 

Și ma trage înspre ea

Sa simt din nou căldura vieții

Sa simt din nou ceva. 

Din umbre sumbre, ce adâncesc

Tristeți și supărări, de care nu pot sa evadez

Sa fiu liber din nou.

Gândul îmi fuge jucăuș la mii și mii

de lucrui, dar nici un lucru nu va putea

aduce-n suflet gândul cu care 

Cu drag revăd momente tandre,

ale trecutului destin și

Ma gândesc cu groaza 

La zile ce-au fost, 

Cele care s-au pierdut, 

Și cele ce v-or fii. 

Mai bine mor tânăr și trist 

Într-o seară de aprilie 

Decât sa simt cum zilele 

Se duc fără efort, într-un ciclu 

Infinit al cărei mecanism 

Nu se încheie niciodată 

Nici dacă aș fi mort. 

Dar mai bine mort de-aș fii, 

Decât bătrân și trist 

Într-o lume rece unde 

Te simți bătrân și mic. 

    O, Horus, tu te-nalţi pe bolta cristalină,
    Egiptul îl păzeşti cu-aripa ta divină,
    Eşti Primul Şoim ce zboară către slăviţii zei, 
    Din Apa Vieţii, etern, chemat eşti ca să bei!
    
    O, Imhotep, Om printre zei şi arhitect regal,
    Tu-n lume-ai fost şi-ai stat fără egal,
    Din viziunea ta de simplu muritor,
    Te-ai ridicat spre cer ca zeu făuritor!
    
    O, Isis, viaţă veşnică ne dai,
    Să-ţi închinăm în temple cu alai,
    Toţi preoţii magia să-ţi slăvească,
    Blândeţea către fii tăi să nu-ţi lipsească!

    O, Ma'at, adevărat şi-n ordine grăieşti,
    Întregul cosmos, tu, zeiţă-l îngrijeşti,
    În umbra ta minciuna se topeşte,
    Dreptatea sfântă-n ochi de zei luceşte!

Ce-ți poate dărui un vers de poezie?
Te face a vedea mai multe decât vezi
Sau te face-a crede altfel decât crezi
Când al țării suflet e-atins de nerozie?
...
Ce mai e poezia, ce-nsemnătate are
Pe fruntea unei țări aflată în cădere,
Mai mult decât o piatră lipsită de valoare
Ori suflul unui vânt rămas fără putere?
...
De scrieți poezie, cui mai folosește
Când țara azi e plină de analfabeți?
Lăsați deoparte versul, cine vă citește?
Trăiți pe altă lume dorind a fi poeți!
...
Ce mai e poezia? Pierdere de vreme
Când țara-i de teluric ancorată strâns
Cine mai dă bani pe-o carte cu poeme
În țara ce-a ajuns demnă doar de plâns?
...
Deși românul cică s-ar naște-a fi poet,
Altă paradigmă a prins astăzi viață,
Cu cât de mult la școală se duce și învață
Cu-atât românul este mai analfabet!
...
Așa că de poezie dați-vă-ntr-o parte
S-o mai citiți astăzi, nu mai are rost,
Când analfabeții au astăzi doctorate,
Garantat poetul rămâne cel mai prost!
 
 
 
Toate reacţiile:
6Sorina Hăloiu, Ilie Stănculescu şi alţi 4