Solzi

Să nu te temi când treci prin astă viață

Fără să înțelegi de ce te-ai fi născut,

Căci ți-ai pierdut carnetul tău de sarcini

În era când erai un simplu lut.

Când toți îți țipă „nu mai ești al nostru”

Pe drumul care duce nicăieri

Să nu te pierzi nicicând în necredință,

Căci libertatea ți-o trăiești în cer.

Acolo lângă stelele surate

Unde te-așteaptă vechii tăi strămoși

Când treci prin ceea ce îi spunem moarte

În Univers e casa sufletului tău.

În fiecare zi

De un infinit de ori

Și copacii mor

Așteptând în rând ca la tăiere

 În a omului onor

 Sacrificați pentru o clipă de plăcere.

Ne mișcăm, trezim, visăm

Fără ca-n viață să discernem

Un  cărbune de  diamant

Un diamant ce-i tot cărbune.

Nu conștiința,  inteligenţa

E ceea ce

Ne face umani, geniali sau raţionali.

Deşi trecură

Eoni întregi

N-am învăţat

Cum să trăim în armonie

În agonie

Sau entropie

Cu mişcarea pendulară

A timpului neînăscut.

Orice făptură, oricât de mică

 Inteligentă de-ar fi,

Ca și norii distrugători

A căror spaime seducătoare

Creează viață din eter.

Trăiește în sine prin ea însăși

Precum  o umbră neluminată

Ca o rază întunecată.

Din spaime abrupte înălțate

O pădure milenară

Ar fi arsă, reclădită

Sub chip de om reconstruită.

Suntem o umbră

(Da, doar o umbra, nu te mira, chiar daca îți închizi ochii, O, tu cititorule,  umbra,  aceeași umbră, tot te  va urmări).

În căutarea dimineții.

Noaptea găsim ce e tristeţea

Fericirea de a jeli, bucuria de a sluji

Şi totuşi pentru a noastră mântuire

Strivim și  baza rădăcina

Rugându-ne ca și tulpina

Să stea dreaptă înălțată

Strigând zadarnic un crez impur.

Un sunet alb de a viețui

Neputința de a muri.

Suntem trăitori  doar cu gândul,

Pe vecie trădători,

Vom fi.

Suntem aici, ai voștri stăpâni

Vai de noi căci prin

Tăiere

Ce distrugem ne înconjoară

Ca-ntr-o plasă a minciunii

A durerii, slăbiciunii

Și a bolii de a fi

Un om prea mic pentru a întelege

Căci prin viaţa ce-o curmăm

Noi la moarte ne condamnăm.

Trăim şi nu ne uităm

La umbra ce-o călcăm.

Enigma ca printre vise, 

Călătorește larg, 

Mistere ce au fost împinse,

La un capăt de mic crai.

Un mister prin coardele vocale,

Se-ascunde și acolo,

Își va ascunde părțile sale,

Ca și cum în colo-colo-n.

Autor: Nicoleta Postovan 

Frunze fără culoare și sens,

N-au scăriță dar au loc de treaptă,

Pentru toată viața pe perete este o pată,

Au culoarea alb ce-i cam intens,

Ele cad și nu le-ajut,

Căci toamna așa a vrut.

    Autor: Nicoleta Postovan 

Marchez epocal,
Servind din pocal,
În timp ce, în fundal,
Se aude muzical,
Cum se apropie maniacal
Din infernalul abisal
Un așa-zis feudal.

Cu o privire agonală,
Se prezintă punctual,
Dar cunosc, la nivel mental,
Că m-ar sfâșia ca un sacal
Pentru neprețuitul monocristal.

Printr-un act teatral,
Se naște un moment conflictual,
În timp ce instinctual,
Lovesc intelectual,
Și răsar triumfal,
Trimițându-l procesional
Înapoi, în infernalul abisal.

Marchez epocal,
Servind din pocal,
Cu dispreț, privesc superficial
Pe raftul piedestal,
În miezul monocristal,
Savoir, penser, rever. Tout est là,
Răsună din pereții de metal,
Dar e alt cântec funerar,
Lipsit de moral.

Zbura pasarea maiastra,

Purta pe aripi doar lumină.

S-o aduca la fereastra

Noii vieți fără de vină.

Și toți o-ntâmpinau cu dor

Si-o așteptau pe prispa,

Fântâni cu apă și cu flori

Ca sa mai stea si ea o clipa

În râuri apă cristalină,

Poieni de fragi și mure,

Un cioban pe o colină,

Aer proaspat de padure.

Dar a fost ce-a fost sa fie

Și brusc totul s-a schimbat,

Nu mai e vis si feerie

Ceru-i albastru-intunecat.

Oamenii au luat lumina

Vroiau atunci sa aiba tot

Și pe pasarea umilă

Au zidito intr-un bloc

Si nici om fara de vină

Nici fiinta mai divina

De-atunci nu s-a mai văzut

Si s-a stins si-acea lumină …

daca ai stii cat imi lipsesti

poate te ai intoarce

dar nu visez la povesti

insa asta speranta imi stoarce.

daca ai stii cat te iubesc

rani ascund , seara privesc

n ai avut de gand

si m ai lasat plangand.

daca ai stii tot ce gandesc

ai crede in finalurile din povesti

zile, nopti eu socotesc

de cate ori tu ma ranesti.

daca ai stii de ce am plecat

sigur nici tu n ai mai fi stat

problemele m au presat

si tu singura m ai lasat.

daca ai stii ca te astept

visez cum ma strangi la piept

merg pe acelasi drum drept

nu am nici un regret.

daca ai stii ca te visez

totul analizez

stiind ce a fost intre noi

de aia nu dau inapoi.

daca ai stii cat incerc sa te uit

imi amintesc ce impreuna am construit

de absenta ta nu m ai instruit

de aceea inima mi s a pietruit.

daca ai stii ca nu te urasc

lacrimi izvorasc

cand amintirile ma tarasc

in trecutul nostru amoros.

daca ai stii cate intrebari

mi se pun despre noi

fel de fel de schimbari

au aparut apoi.

daca ai stii tot ce simt

ti ai fi dat seama cat eu la tine tin

dar stiu ca nu ti mai apartin

si va trebui sa termin.

Mi-am ridicat încet a mi-a privire

Și mi-am gasit puterea să zâmbesc

M-am înecat în lacrimi dar ti-am purtat iubire

Și brusc mi-ai spus direct să mă opresc.

Chiar de e zbucium între noi

Și pare ca n-a fost nimic.

M-am regasit de mii de ori.

Și risc de nu mai pierd nimic.

Eu n-am putut să mă desprind de tine.

Chiar de era atata de firesc

Plecând am rupt tot ceam  iubit în tine.

Acum sunt fericită,multumesc.

Tată, ce lume este aceea in care
Sarpele isi otraveste iepurele mort?
Tată, ce lume este aceea in care
O litera schimba cursul prieteniilor?
Tată, ce lume este aceea in care
Prietenii ce "exista" pana la moarte... te duc la moarte
Tată, ce lume este aceea in care
rationalitatea .. este pierduta de instinctualitate..?

-Este o lume a omului
care crede ca este superior animalului
sperand ca se poate opune naturii
iar prin prisma ratiunii
sa schimbe cursul vietii sale
asta crede el
se zbate pentru astfel de drepturi
dar de fapt este un sclav
al propriei minti
spalat in sucul hormonal
inbibat in impulsul neuronal
si incatusat de actul sexual
trezit dimineata de sunetul vietii
ce, prin lipsa de motive, da voce unei treziri
in agonie si sictir
pentru ca este o noua zii,
in care speri si transpiri, zaci si conspiri
incercand sa te opui... impulsului electric

-Dar ce lume minunata
De zei uitata
nespalata si urata
noroc ca putem folosii forta bruta
din ce am inteles e o lume in care
gura imprastie ura
mana tine cutitul
picioarele dau lovitura
iar maimuta se da de a dura

Poți să spui că mi-a fost dor în partea stângă 

Că-mi apăreai ca un nebun pe stradă

Mă simțeam bipolară fară tine 

Al meu psihopat , cu ochi plini de ceață 

Psihiatrie suflet pentru mine 

Unde scriam cu linii pe pereți 

Și mă rugam sa te-ntâlnessc pe tine 

Iar după ce am făcut am înțeles 

Calvar din coșmarul ,sufletului meu 

Cu răni , pustii , și venele tăiate 

Nu știam că ochii tăi omor 

Omoruri , la-nceput de noapte 

Demon adânc,profund , și slujitor 

Cu chip de om , și corpul tău de piatra 

Cu capul gol , și inima-n ceață 

Dragostea ta, otr

ava pentru mine

Înca sper să te întorci,

Să ne găsim din nou ușor,

Să ne facem c-a început,

Totul de la început.

Și aștept să vii uitând că poate..

Orice om vrea să separe

Drumuri ce n-au altă cale,

Decât cea care-i cu soare.

Soare ce răsare-n zare,

Când privim ochii cei care...

Strălucesc și își vorbesc,

Spunându-și: "Încă te iubesc."

Whisky fin, din butoi vechi,

Licoare nobilă, fără perechi.

Un strop pe buze, foc în piept,

Taină ascunsă într-un concept.

Culoarea-i aur, miros de fum,

Parfumul cald te duce-n drum.

Pe mal de râu sau lângă foc,

E whisky-ul cel mai bun joc.

Din Scoția rece, povestea vine,

Istorie-n sticlă, ce-l ține bine.

Și fiecare strop ce curge lin,

E-un cântec vechi, sublim, divin.