Solzi
"Exista atâtea lucruri frumoase pe care/trebuie sa le ocolim.locul meu/pe Pământ rămâne un armistitiu/dezastruos:suflarea din mijlocul unui tratat de fizica /elefantul pe umerii unui pui de broasca țestoasă pe umerii mei/accidentul care poate fi o forma/intr-un inel de gheata/am 6 ani și Raluca ma întreabă daca/știu sa impotrivez/îmi vede toate defectele ,stie/ca o sa moara curand/firele albastre care stau deasupra creierului/nu sunt asa străine de tine/prin pieptanul din solzi de peste /se uita la mine nu/bănuiește ca acasă eu sunt/un animal care poarta hamuri.Trec prin casa de lângă lac/unde am stat amândouă si/nu-mi imaginez cum arata oamenii/dacă trăiesc sub pământ,/dacă pot sa răstoarne cu mersul lor lotului Messier/dacă inimile lor zornăie ca monedele/de tinichea sau subt/simpla materie desfășurată pe benzile fumurii/Sfâșierea înconjurată de un santulet/cu apa trandafirie/am fost acolo,am deschis geamurile/ca după o procesiune lunga cu praf/și pulbere ,celelalte surori ale noastre subnutrite/cu parul strălucind de curățenie si/degete lungi de dactilografa nordica/m-au dus pe scări,mi-am amintit tot/amfore de ghips,soarele artificial deasupra/obiectelor vii nerevedincate:aici sunt eu.Instalstia sub un clopot de sticla/cruzimea psihologilor care spun:"Oamenii mai buni decât tine te pot/vindeca fără urme de violenta./Când nu mai pot indura ,/ma chinui sa păstrez imaginea ei,/supraviețuirea e mai suportabila dimineata/scanez codul de bara,al cărnii, orice eroare,/o pun pe seama unui mecanism /căruia nu ii datorez nimic din firimiturile jilava &binecuvântate, /din căldură umana."
Category: Philosophical poem
All author's poems: ANONIM
Date of posting: 17 ноября 2024
Added in favorites: 1
Views: 212
Poems in the same category
Încredere
Oh suflet drag,
Când încredere o să ai în mine ?
Fară griji,
Sau vorbe de suspin
Să mi te adresezi ...
Viață de hoinar caut
Liber să fiu
Aripile să mi le întind
În pace să fiu.
Nu ști cât mă rănesc
Ale tale vorbe
Frici ... sau neîncrederi,
Cât mă strâng în cușcă,
Într-o temniță întunecată
Prăfuită și rece
Fară suflu mă lași
Mă doare să respir
Să mi simt inima în piept
Cum mă sfășie
Zi după zi,
Ani după ani ....
Mă doare să stiu
Că iar mă trezesc
Și inima mi bate
În aceeași neîncredere
Cu care mereu mă privești.
Corp
Condu-mi în tihna mântuirea
Căci mă numeam nemuritor
Nu înțelegeam ce e sfințirea
Nici gândul cel chinuitor.
Condu-mi și sufletul cel rece
Ce n-a putut să mai iubească
Nici om, nici gând, nici o fereastră.
Condu-mi și mâinile croite
Ce au odihnă doar pe piept
Căci mă simțeam fierbinte-n iarnă
Cu grijă, fără de dezmăț.
Umbrește-mi trupul gol și sumbru
Ce ține-n el amarul surd
Nu-i epopee cum nici gândul
Amarnic se lovește-n rug.
Deschide-mi ochii ce visează
Cuvântătoarele povești
Și soarele ce tranzitează
O lume mare de curenți.
Aruncă-mă în apa moartă
Căci eu știu sigur că plutesc
N-ar scufunda oceanul mare
Pentru un corp fără dureri.
LASĂ PIATRA JOS!
Mă plimb prin ploaia de nori scuturată
Mă plimb când ceața ascunde mistere
Învăț să calc ascuțitele pietre
Simt cum tăcerea lor mă așteaptă
Să lovească fără judecată.
Mă rătăcesc, cărările-s aride
Nu vreau să calc pe verdele din iarbă
Deși privirea-n viitor mi-i oarbă
Iar hrana-i doar boabe de-aguride,
Când zilele sunt tot mai toride.
O umbră în suflet îmi lasă stigmat
Păcatul iubirii mă cheamă mereu
Aleg piatra neputinței din pereu
S-o arunc în mine ca-ntr-un vinovat…
Un glas divin din ceruri mi-a strigat,
Lasă piatra jos!...A iubi nu-i un păcat.
Mreaja nopții gând
Auzind cum bufnița cheamă noaptea
Vorbind în spaima necredinciosului,
Se mai scurge de pe cer o stea,
În răsăriturile necurate ale întunericului.
Drumurile mele, se scaldă ușor,
Risipindu-se precum spuma mării…
Nu mai am nici-un singur dor,
Doar o amplă dorință, dată uitării…
Nemărginitul infinit îl țin într-o palmă,
Lovind numai adieri de lumină
Și veșnicia o țin într-o oră,
Precum raiul într-o floare sălbatică.
Și stelele mor...
Când noaptea coboară, în mantie de dor,
Ne șoptește misterul: și stelele mor.
Lumini căzătoare din ceruri senine,
Își sting existența, printre destine.
În vastul albastru, un licăr divin,
Sclipire și cântec, în infinit plin.
Dar timpul le prinde, pe cele mai vii,
Și stelele mor, lăsând amintiri.
În viața lor scurtă, cu străluciri rare,
Aduc bucurie, visări și candoare.
Pe boltă dansează, în vals de fiori,
Și stelele mor, dar nasc noi splendori.
Când privim spre înalt, în noaptea adâncă,
Gândim la sfârșituri, dar și la izbândă.
Căci din moarte renaște, un nou început,
Și stelele mor, dar nu mor de tot.
Mintea te minte
Oh suflet drag ....
Iar în iluzi m-am priponit
Iar alerg după răspunsuri deja știute
Și refuzate a fi crezute ....
Iar inima se îmbată cu un parfum de speranță
Cu iz de încredere
Însă ști clar că nu asta trebuie
Adânc în sinea ta ști ce e de făcut
Da oare ai curaj ?
Ai curajul de a te lasă liber
Să cazi în mâinile sufletului tău
Căci bine ști
Că mintea te minte...
Ai să accepți oare cândva
Că nu trebuie să cauți un răspuns
Că deja ai înțeles tot ce necesar era
Și că restu numai a mintii rezultat este ...
Așa ca respiri si observi ca
Tot ce ai de făcut
Suflet drag .... este rai din tot ce ai!!
Încredere
Oh suflet drag,
Când încredere o să ai în mine ?
Fară griji,
Sau vorbe de suspin
Să mi te adresezi ...
Viață de hoinar caut
Liber să fiu
Aripile să mi le întind
În pace să fiu.
Nu ști cât mă rănesc
Ale tale vorbe
Frici ... sau neîncrederi,
Cât mă strâng în cușcă,
Într-o temniță întunecată
Prăfuită și rece
Fară suflu mă lași
Mă doare să respir
Să mi simt inima în piept
Cum mă sfășie
Zi după zi,
Ani după ani ....
Mă doare să stiu
Că iar mă trezesc
Și inima mi bate
În aceeași neîncredere
Cu care mereu mă privești.
Corp
Condu-mi în tihna mântuirea
Căci mă numeam nemuritor
Nu înțelegeam ce e sfințirea
Nici gândul cel chinuitor.
Condu-mi și sufletul cel rece
Ce n-a putut să mai iubească
Nici om, nici gând, nici o fereastră.
Condu-mi și mâinile croite
Ce au odihnă doar pe piept
Căci mă simțeam fierbinte-n iarnă
Cu grijă, fără de dezmăț.
Umbrește-mi trupul gol și sumbru
Ce ține-n el amarul surd
Nu-i epopee cum nici gândul
Amarnic se lovește-n rug.
Deschide-mi ochii ce visează
Cuvântătoarele povești
Și soarele ce tranzitează
O lume mare de curenți.
Aruncă-mă în apa moartă
Căci eu știu sigur că plutesc
N-ar scufunda oceanul mare
Pentru un corp fără dureri.
LASĂ PIATRA JOS!
Mă plimb prin ploaia de nori scuturată
Mă plimb când ceața ascunde mistere
Învăț să calc ascuțitele pietre
Simt cum tăcerea lor mă așteaptă
Să lovească fără judecată.
Mă rătăcesc, cărările-s aride
Nu vreau să calc pe verdele din iarbă
Deși privirea-n viitor mi-i oarbă
Iar hrana-i doar boabe de-aguride,
Când zilele sunt tot mai toride.
O umbră în suflet îmi lasă stigmat
Păcatul iubirii mă cheamă mereu
Aleg piatra neputinței din pereu
S-o arunc în mine ca-ntr-un vinovat…
Un glas divin din ceruri mi-a strigat,
Lasă piatra jos!...A iubi nu-i un păcat.
Mreaja nopții gând
Auzind cum bufnița cheamă noaptea
Vorbind în spaima necredinciosului,
Se mai scurge de pe cer o stea,
În răsăriturile necurate ale întunericului.
Drumurile mele, se scaldă ușor,
Risipindu-se precum spuma mării…
Nu mai am nici-un singur dor,
Doar o amplă dorință, dată uitării…
Nemărginitul infinit îl țin într-o palmă,
Lovind numai adieri de lumină
Și veșnicia o țin într-o oră,
Precum raiul într-o floare sălbatică.
Și stelele mor...
Când noaptea coboară, în mantie de dor,
Ne șoptește misterul: și stelele mor.
Lumini căzătoare din ceruri senine,
Își sting existența, printre destine.
În vastul albastru, un licăr divin,
Sclipire și cântec, în infinit plin.
Dar timpul le prinde, pe cele mai vii,
Și stelele mor, lăsând amintiri.
În viața lor scurtă, cu străluciri rare,
Aduc bucurie, visări și candoare.
Pe boltă dansează, în vals de fiori,
Și stelele mor, dar nasc noi splendori.
Când privim spre înalt, în noaptea adâncă,
Gândim la sfârșituri, dar și la izbândă.
Căci din moarte renaște, un nou început,
Și stelele mor, dar nu mor de tot.
Mintea te minte
Oh suflet drag ....
Iar în iluzi m-am priponit
Iar alerg după răspunsuri deja știute
Și refuzate a fi crezute ....
Iar inima se îmbată cu un parfum de speranță
Cu iz de încredere
Însă ști clar că nu asta trebuie
Adânc în sinea ta ști ce e de făcut
Da oare ai curaj ?
Ai curajul de a te lasă liber
Să cazi în mâinile sufletului tău
Căci bine ști
Că mintea te minte...
Ai să accepți oare cândva
Că nu trebuie să cauți un răspuns
Că deja ai înțeles tot ce necesar era
Și că restu numai a mintii rezultat este ...
Așa ca respiri si observi ca
Tot ce ai de făcut
Suflet drag .... este rai din tot ce ai!!
Other poems by the author
Mai stai
Mai stai o clipa sa-ți zâmbesc
Mai stai, ca-n șoaptă sa-ți răspund
Si sa-ți zic tot ce aș fi vrut
Dar e târziu, e miez de noapte,
Iar eu îți scriu povești și șoapte.
Si nu regret ca am simțit,
Regret ca te-am privit atat de diferit..
Mereu ziceai ,,Asa sunt eu"
Intr-un final am înțeles
Asa ești tu, așa sunt eu
Doi străini rătăciți sub același cer,
Dar nu regret
A fost menit sa fie asa
Un sfârșit fără început
Ai fost tu în viata mea
Nu te cunosc, am înțeles
Deși speram ca o s-o fac
Dar azi te las,
Ești un trecut,
Ce sper ca-n viitor
Uitării îl voi da 💔
Gabriela
Mă mai știi, straine?
Să știi ca eu încă te mai am PICU-n telefon,
Și mă gândesc la tine în timp ce atât de greu adorm.
Și poza noastră-i încă la mine pe birou ,
Și încă ți simt al tău parfum pe al meu alb sacou.
Când noaptea vine atât de repede și iute,
Eu răsfoiesc încet paginile cărții mute,
Ce ieri îmi povesteau duios si cald de tine,
Iar azi eu nu mă mai cunosc deloc pe mine.
Și mă uit atât de simplu și rapid la pozele de ieri făcute-n grabă ,
Și mă gândesc la inima ce-odată mi-era asemena-i o nalbă.
O floare,o seară și-un sărut intens mai vreau,
Și sa mă uit la acel tablou,în care ei pozau.
Eram atât de fericită și rănită în același timp,
Și iată,astăzi a mai trecut un anotimp.
Si chiar am pus în noi doar lacrimi și-amăgire?
Deloc deloc nu ne venim în fire.
De ce nu plângi și nu mă cauți,oare?
Atât de rea și fioroasă ți se pare?
A mea inimă ce astăzi și ar dori să zboare,
Să fugă și să vadă a ta lume,ce ieri era doar o scăpare.
Mai vreau să-ți amintești de mine-un pic,
Și să mă lași de jos încet să mă ridic.
Să-mi etalez a mea frumusețe orbitoare,
Ce pentru tine astăzi nu mai este acea vesnica preocupare.
Și noaptea cea dintâi a noastră,
O vei arunca oare pe a ta fereastră?
Mă vei lăsa să zac în al orgoliului infern,
În fața căruia eu astăzi iubirea o aștern.
Te mai gândești oare la ai mei ochi strălucitori,
Ce ieri parcă ți se păreau atât de iubitori?
Te mai gândești tu,oare,la al meu păr stăruitor,
Pentru care astăzi ai un alt-nlocuitor?
Mai ai tu oare acea poză sau maret tablou cu noi,
Pentru care de ieri noi am pornit acest război?
Mai ai tu oare acea simplă cană,
Pentru care a mea amintire a rămas asa orfană?
Mă mai știi tu oare cine sunt?
Mai știi când mă priveai prelung?
Mai știi cine te-a iubit atât de tare?
Și pentru cine eu sunt biruitoare?
Mai vrei să-ți amintești de mine?
Să-mi mai auzi măcar o dată vocea?
Sau vrei să-ți mai fiu măcar o doză de acele vitamine?
Sau m-ai transformat deja în niște antivitamine?
Studenta in Belgrad
„Protest“
„Mamă,
am devenit un râu
mă revărs în tinerețea ale cărei carnete de student strălucesc precum aurul,
bucăți pe care niciun software punctat din lume nu le poate număra.
Mamă,
mi-e bine aici
Lupt împotriva celor care poartă glugi și arată degetul mijlociu
Fluier lașilor din înaltele castele
Mamă, vocea mea, vocea noastră se aude
ca unda care tună deasupra
De la focurile de avertizare
Astăzi au călcat încă o fată, mamă
Ieri au călcat un câine pe care toți îl iubeam
Nu pot să mă întorc acasă
Trebuie să curg până nu curățăm străzile,
Casele, orașele, țara,
Altfel mă voi usca prea devreme ca tine, ca tata.
Nu-ţi face griji. Voi fi pe trotuar.
Este cald printre semeni tăi.
mamă, o mașină accelerează.
Ochii șoferului sunt lipsiţi de viaţă.
Zbor și cad, mamă, și la moment nu simt durerea,
Dar aud oasele mele cum zbiară.
Mamă, mi-e frig acum,
Dar sângele de pe trotuar este cald,
Roșu ca şi capota mașinii,
Precum carnetul meu de student,
Și în timp ce sângele curge mă gândesc că nici astăzi
Nu voi ajunge acasă.
Autor: @encodedmoon“
/traducere/
https://nova.rs/magazin/prica-se/video-u-narodnom-pozoristu-u-beogradu-sinoc-je-horski-procitana-studentska-pesma-protestna-i-zbog-potresnih-reci-svi-su-plakali/
Pic
Pic, pic, pic.
Ține-mă încă un pic.
Pic,
Peste oase, și frumoase
Și adormite
Și pline de viermi și de surprize.
Timp,
Zile și veacuri am așteptat
Să îmi faci inima să bată cu un pic
Mai mult, am ezitat.
Flori,
Plante cu capetele retezate,
Cu frunze mumificate,
De păianjeni, de tine.
Orori,
Am dat noroc cu un diavol
Mi-a zis să facem schimb
Ție să îți dau viața
Și mie să-mi dea moarte, zi-mi:
Viață,
E tot ce trăiai?
Dorința,
E tot ce îți doreai?
Speranța,
E tot ce nu aveai?
Nu pot să mai fac un pact cu tine
Când tot te are pe tine
Când tot e despre tine
Când diavolul ești tu.
Un pic, de mă chemai la dialog
Pe stâncă, pe iarbă sau pe un nor
Un pic mai dura teroarea
Un pic te mai iubeam și iară,
Trebuia să se repete, din nou
Un pic? Un pic mai mult?
Arde-mă și fă-mi oasele scrum.
Teamă
Crescănd și dăndu-ți seamă,
Uimești făcând minuni,
Visând și învingând teamă,
Trec nenumărate luni.
Când în sfârșit ai învins teamă,
Te apucă o forță nemărginită,
Urlând dobori ce se destramă,
Te simți având putere infinită.
Învins-ai teamă nespus de ușor,
Și parcă te-ai îmbrăcat într-o putere,
Spre sfârșitul vieții tale î-ți iei zborul,
Și simți o mare durere.
Imi asum tot
Imi spui ca sinto ceva si ca ma placi
Da nu-i de ajuns sa te schimbi
Iar eu nu mai vreau, nu mai pot
Sa pierd timp
Pentru ceva ce nu mai are rost
Pentru ceva ce doar credeam
Ca e frumos
Da-i al naibii de dureros
Trebuia sa pun de mult stop
Da n-am avut curaj
Cand eram langa tine
Parca eram in sevraj
Imi asum tot, imi asum tot
Imi asum tot ce-a fost intre noi
Imi asum durerea, tristețea
Ce-am trăit o pt amandoi (bis)
Fiindcă am fost fericita
S-asta nu voi nega
A fost un vis frumos
Dar realitatea zice altceva
Imi asum tot, imi asum tot
Imi asum tot ce-a fost intre noi
Imi asum durerea, tristețea
Ce-am trăit o pt amandoi
Tin prea mult la tine
Da nu pot comtimua
Iubirea ce mi-o oferi
E toxică si grea
Am rupt bucăţi din mine
Pentru inima ta
Dar drumul catre noi
Nu-l mai pot înfrunta
Imi asum tot, imi asum tot
Imi asum tot ce-a fost intre noi
Imi asum durerea, tristețea
Ce-am trăit o pt amandoi
Mai stai
Mai stai o clipa sa-ți zâmbesc
Mai stai, ca-n șoaptă sa-ți răspund
Si sa-ți zic tot ce aș fi vrut
Dar e târziu, e miez de noapte,
Iar eu îți scriu povești și șoapte.
Si nu regret ca am simțit,
Regret ca te-am privit atat de diferit..
Mereu ziceai ,,Asa sunt eu"
Intr-un final am înțeles
Asa ești tu, așa sunt eu
Doi străini rătăciți sub același cer,
Dar nu regret
A fost menit sa fie asa
Un sfârșit fără început
Ai fost tu în viata mea
Nu te cunosc, am înțeles
Deși speram ca o s-o fac
Dar azi te las,
Ești un trecut,
Ce sper ca-n viitor
Uitării îl voi da 💔
Gabriela
Mă mai știi, straine?
Să știi ca eu încă te mai am PICU-n telefon,
Și mă gândesc la tine în timp ce atât de greu adorm.
Și poza noastră-i încă la mine pe birou ,
Și încă ți simt al tău parfum pe al meu alb sacou.
Când noaptea vine atât de repede și iute,
Eu răsfoiesc încet paginile cărții mute,
Ce ieri îmi povesteau duios si cald de tine,
Iar azi eu nu mă mai cunosc deloc pe mine.
Și mă uit atât de simplu și rapid la pozele de ieri făcute-n grabă ,
Și mă gândesc la inima ce-odată mi-era asemena-i o nalbă.
O floare,o seară și-un sărut intens mai vreau,
Și sa mă uit la acel tablou,în care ei pozau.
Eram atât de fericită și rănită în același timp,
Și iată,astăzi a mai trecut un anotimp.
Si chiar am pus în noi doar lacrimi și-amăgire?
Deloc deloc nu ne venim în fire.
De ce nu plângi și nu mă cauți,oare?
Atât de rea și fioroasă ți se pare?
A mea inimă ce astăzi și ar dori să zboare,
Să fugă și să vadă a ta lume,ce ieri era doar o scăpare.
Mai vreau să-ți amintești de mine-un pic,
Și să mă lași de jos încet să mă ridic.
Să-mi etalez a mea frumusețe orbitoare,
Ce pentru tine astăzi nu mai este acea vesnica preocupare.
Și noaptea cea dintâi a noastră,
O vei arunca oare pe a ta fereastră?
Mă vei lăsa să zac în al orgoliului infern,
În fața căruia eu astăzi iubirea o aștern.
Te mai gândești oare la ai mei ochi strălucitori,
Ce ieri parcă ți se păreau atât de iubitori?
Te mai gândești tu,oare,la al meu păr stăruitor,
Pentru care astăzi ai un alt-nlocuitor?
Mai ai tu oare acea poză sau maret tablou cu noi,
Pentru care de ieri noi am pornit acest război?
Mai ai tu oare acea simplă cană,
Pentru care a mea amintire a rămas asa orfană?
Mă mai știi tu oare cine sunt?
Mai știi când mă priveai prelung?
Mai știi cine te-a iubit atât de tare?
Și pentru cine eu sunt biruitoare?
Mai vrei să-ți amintești de mine?
Să-mi mai auzi măcar o dată vocea?
Sau vrei să-ți mai fiu măcar o doză de acele vitamine?
Sau m-ai transformat deja în niște antivitamine?
Studenta in Belgrad
„Protest“
„Mamă,
am devenit un râu
mă revărs în tinerețea ale cărei carnete de student strălucesc precum aurul,
bucăți pe care niciun software punctat din lume nu le poate număra.
Mamă,
mi-e bine aici
Lupt împotriva celor care poartă glugi și arată degetul mijlociu
Fluier lașilor din înaltele castele
Mamă, vocea mea, vocea noastră se aude
ca unda care tună deasupra
De la focurile de avertizare
Astăzi au călcat încă o fată, mamă
Ieri au călcat un câine pe care toți îl iubeam
Nu pot să mă întorc acasă
Trebuie să curg până nu curățăm străzile,
Casele, orașele, țara,
Altfel mă voi usca prea devreme ca tine, ca tata.
Nu-ţi face griji. Voi fi pe trotuar.
Este cald printre semeni tăi.
mamă, o mașină accelerează.
Ochii șoferului sunt lipsiţi de viaţă.
Zbor și cad, mamă, și la moment nu simt durerea,
Dar aud oasele mele cum zbiară.
Mamă, mi-e frig acum,
Dar sângele de pe trotuar este cald,
Roșu ca şi capota mașinii,
Precum carnetul meu de student,
Și în timp ce sângele curge mă gândesc că nici astăzi
Nu voi ajunge acasă.
Autor: @encodedmoon“
/traducere/
https://nova.rs/magazin/prica-se/video-u-narodnom-pozoristu-u-beogradu-sinoc-je-horski-procitana-studentska-pesma-protestna-i-zbog-potresnih-reci-svi-su-plakali/
Pic
Pic, pic, pic.
Ține-mă încă un pic.
Pic,
Peste oase, și frumoase
Și adormite
Și pline de viermi și de surprize.
Timp,
Zile și veacuri am așteptat
Să îmi faci inima să bată cu un pic
Mai mult, am ezitat.
Flori,
Plante cu capetele retezate,
Cu frunze mumificate,
De păianjeni, de tine.
Orori,
Am dat noroc cu un diavol
Mi-a zis să facem schimb
Ție să îți dau viața
Și mie să-mi dea moarte, zi-mi:
Viață,
E tot ce trăiai?
Dorința,
E tot ce îți doreai?
Speranța,
E tot ce nu aveai?
Nu pot să mai fac un pact cu tine
Când tot te are pe tine
Când tot e despre tine
Când diavolul ești tu.
Un pic, de mă chemai la dialog
Pe stâncă, pe iarbă sau pe un nor
Un pic mai dura teroarea
Un pic te mai iubeam și iară,
Trebuia să se repete, din nou
Un pic? Un pic mai mult?
Arde-mă și fă-mi oasele scrum.
Teamă
Crescănd și dăndu-ți seamă,
Uimești făcând minuni,
Visând și învingând teamă,
Trec nenumărate luni.
Când în sfârșit ai învins teamă,
Te apucă o forță nemărginită,
Urlând dobori ce se destramă,
Te simți având putere infinită.
Învins-ai teamă nespus de ușor,
Și parcă te-ai îmbrăcat într-o putere,
Spre sfârșitul vieții tale î-ți iei zborul,
Și simți o mare durere.
Imi asum tot
Imi spui ca sinto ceva si ca ma placi
Da nu-i de ajuns sa te schimbi
Iar eu nu mai vreau, nu mai pot
Sa pierd timp
Pentru ceva ce nu mai are rost
Pentru ceva ce doar credeam
Ca e frumos
Da-i al naibii de dureros
Trebuia sa pun de mult stop
Da n-am avut curaj
Cand eram langa tine
Parca eram in sevraj
Imi asum tot, imi asum tot
Imi asum tot ce-a fost intre noi
Imi asum durerea, tristețea
Ce-am trăit o pt amandoi (bis)
Fiindcă am fost fericita
S-asta nu voi nega
A fost un vis frumos
Dar realitatea zice altceva
Imi asum tot, imi asum tot
Imi asum tot ce-a fost intre noi
Imi asum durerea, tristețea
Ce-am trăit o pt amandoi
Tin prea mult la tine
Da nu pot comtimua
Iubirea ce mi-o oferi
E toxică si grea
Am rupt bucăţi din mine
Pentru inima ta
Dar drumul catre noi
Nu-l mai pot înfrunta
Imi asum tot, imi asum tot
Imi asum tot ce-a fost intre noi
Imi asum durerea, tristețea
Ce-am trăit o pt amandoi