Lectia dureri

Știi… cele mai adânci răni sunt cele pe care nimeni nu le vede.

Le ascund bine, în tăcere, în nopțile în care mă uit la tavan și mă întreb… de ce?

De ce unele suflete se întâlnesc doar ca să se iubească și-apoi să se piardă?

De ce ai fost furtuna din al meu cer, dar ai plecat, lăsându-mi doar o toamnă?

Încă îți aud pașii, încă îți simt prezența în aer, ca un ecou care refuză să moară.

Cel mai dureros adio nu e cel rostit… e cel simțit în suflet,

atunci când încă speri, dar știi că s-a sfârșit.

Și asta doare cel mai tare… că inima încă te vrea,

dar mintea știe că n-ai să mai fii aici niciodată.

Poate… poate într-o altă viață ne vom regăsi.

Poate atunci va fi altfel… fără regrete, fără lacrimi, doar noi doi.

Dar până atunci, îți păstrez amintirea ca pe-un ecou

ce se stinge încet… dar nu dispare niciodată.

Și poate timpul va șterge tot ce-a fost,

poate o să învăț să trăiesc fără tine…

Dar azi… azi încă trăiesc în umbra ta.

Și ecourile dorului…

ele nu mor niciodată.

doi golâmbi

dinspre-asfințit se-ndreaptă,

lăsându-se purtați de soartă 

doi golâmbi

privesc ningăul cum trece, 

dar în Decembrie abia începe timpul rece

doi golâmbi

oare-s pregătiți să-nvingă al lor drum

fără să se facă scrum?

doi golâmbi 

așteaptă să vină iar Cuptor,

visând că vremea-i va lăsa să-și facă un foișor 

doi golâmbi 

stau de vorbă ore în șir 

pe-o cruce într-un cimitir 

doi golâmbi

se uită unul la altul, 

senin mai e albastrul!

doi golâmbi 

vor să se mai încălzească,

prin alte părți să se odihnească 

doi golâmbi

poate au intrat cândva și-n casa ta

și ai crezut că-s altceva 

doi golâmbi 

au făcut din beznă dimineață

și au preschimbat iedera-n ineață

doi golâmbi,

îndrăgostiți pe-o bancă-n frig afară,

înfruntă anotimpurile care zboară 

doi golâmbi 

caută a vieții norocoasă stea,

n-au idee că s-au născut deja sub ea

doi golâmbi 

ar rămâne în aer pentru o eternitate,

căci acolo grijile dispar toate

doi golâmbi

se amăgesc că-i ușor să trăiască departe,

așa că au omorât universul care-i desparte 

doi golâmbi 

se prefac că-s rezistenți la durere

când ei sunt ca-n intoxicația cronică cu metale grele 

doi golâmbi 

se întreabă dacă mai e mult 

până-n ziua în care în viață nu va mai fi crunt 

doi golâmbi 

au dat foc alegoriei reci ce i-a adus împreună

și au înălțat un lampion ce le-a ținut loc de lună

doi golâmbi 

se cutremură de lugubrul de după moarte

și nici nu și-au pictat portretul de noapte 

doi golâmbi 

cânta către răsărit

cu versuri ce demult s-au rătăcit 

doi golâmbi, 

că-s naivi imunologic au înțeles deja,

tot ce-ar vrea e sa tolereze liniștea cumva 

doi golâmbi 

trăiesc sub cerul liber cu un fluturatic sentiment,

dar Epicleza tot sfânta rămâne în orice moment 

doi golâmbi

sunt de nedespărțit

și, totuși, încă nu s-au întâlnit

Ia-mi tot ce dorești,

Ia-mi munții și marea,

Îți dau ce voiești,

Dar niciodată uitarea.

Ia-mi ochii albaștri,

Ascunde-mi cărarea,

Îți dau tot ce am,

Dar niciodată uitarea.

Ia-mi lacrima pură,

Suprimă-mi iertarea,

Îți dau toată averea,

Dar niciodată uitarea.

Ia-mi cântul și dorul,

Ia-mi exaltarea,

Îți dărui și zborul,

Dar niciodată uitarea.

Ia-mi dreptul la tot,

Ia-mi viața de îndată,

Dar nu-mi cere să uit,

Chipul tău...niciodată.

Ești ca și o Floare,înțepătoare

Ca și un fir de trandafir

Prea frumoasă prea deșteaptă

Dar totodată ticăloasă🫶🏻

Ești ca și luna numa-i una

Vreau ca tu să-mi fi furtuna

Doar eu să te învelesc cu duna

Pentru totdeauna❤️

Ești o Zeiță pe pământ

Doar lângă tine am așezământ

Cu tine aș fi de neînfrânt

Cu tine aș face față la vânt🫵🏻

Ești focul care-n mine arde

Pentru tine aș da miliarde

Dar tu ai prea mari standarde

Așa că poate te voi pierde :((

Ești spinul care mă rănește

Dar poate de aici pornește

Ce-a ce ne unește

Poate asta-i ce-a ce ne strunește 👣

Îmi aduc aminte prima oară când ne-am văzut

A fost ceva neprevăzut

Dar în același timp ceva nemaivăzut

Și de atunci ne-am tot revăzut 👥

Când te vedeam inima îmi tresărea

Inima din piept îmi sărea

Și doar atunci soarele răsărea

Și dragostea mea pentru tine se mărea🫀

Tu așa timidă erai

Atunci poate să nu ne fi întâlnit preferai

Când nu îmi vorbeai inima mi-o secerai

Și mi-o încarcerai🗣️

Dar eu nu am vrut să mă las

Mereu voiam să aud doar al tău glas

Într-un final a trebuit să mă fi retras

Și atunci în urmă am rămas🖐🏻

Dar dragostea n-a încetat

Inima pentru tine bătea neîncetat

Contul mereu ți l-am cercetat

Și că de lângă tine am plecat am regretat 👐🏻

Dar într-o zi te-am reîntâlnit

Eu la tine am venit

Asta nu ți-a prea convenit

Poate așa ne-a fost menit 🤔

Eu atunci m-am îndepărtat

Presiunea n-am suportat

și ca și rezultat

Inima cu lacrimi mi-am consultat😥

Dar toate astea au trecut

Și într-o zi un cadou ți-am făcut

Și de acolo a început

Și chiar la o întâlnire ne-am văzut :))

La final de seară eu să te pup am vrut

Dar nu am putut

Dar măcar în brațe m-ai ținut

Și tare mult mi-a plăcut 🥰

De atunci mereu înapoi încerc să ajung Poate cândva buzele am să ți le sărut

Asta ar fi foarte plăcut

Dar momentan ăsta-i un lucru necunoscut😇

Într-o zi în brațele tale voi fi

Și nimic nu ne va m-ai despărți

Buzele tale voi simți

Și le voi prețui❤️❤️❤️

Nu suntem prieteni ,

Acest cuvânt are alt sens pentru mine ,

Dar tu taci , înghiți în sec ,

Nu îți convine.

Nu suntem amici ,

Pentru că ce avem noi e mai intens ,

Mult mai aprig , destul de fin ,

Greu de înțeles .

Nu suntem ,,împreună",

N-am ajuns la acel nivel înalt ,

Încă plutim prin sentimente ,

Prea greu atrași.

Doi străini ce vorbesc ,

Două cunoștințe ce își zâmbesc ,

Persoane ce trăiesc ,

Oameni care se iubesc .

Orașul gol

Orașul pare mai pustiu,

De când nu-ți mai trimit ce scriu.

Străzile tac, luminile pier,

Vântul îmi șoptește stingher.

Băncile vechi îmi spun de noi,

Umbre se-ntind pe trotuare goi.

Fără cuvinte, fără avânt,

Timpul se-oprește-ntr-un singur cuvânt.

Dar dacă mâna-mi va scrie iar,

Poate va fi un alt hotar,

Unde orașul va înflori,

Și tu, din nou, vei reveni.

-Stimate domn, mersi de primire 

Care a fost prima ta iubire?

Cu cine te-ai simțit amabil?

Ce chip de om? și cât de durabil,

A fost cuplul între voi?

Ce dorințe ai avut? ce nevoi ??

-Oh prima mea iubire 

O simt si amu ca un miracol 

Îi aud și amu a ei vorbire 

Cu ea depașeam eu orice obstacol 

Cu părul blond minune mare 

Cu ochi albaștri în revărsare 

De nopți adânci petrecute în doi 

Cu ea în orice clipă ma simțeam vioi 

De mic copil eu am iubito

Și mă temeam eu să îi spun 

Încrederea în sine nu am găsit-o 

Și am perdut un moment bun 

-Și pe urma ce ai făcut 

Ai încercat so găsești ??

După cum eu am văzut 

Pe deplin tu o iubești  

Nui posibil să te dai bătut 

Ce a fost și cum sa petrecut?

Oare ția spus că nu-i destin?

Că ea cu tine nu sa bucurat pe deplin?

-Nu băiete nimic nu a fost 

Viața nea dus pe două drumuri diferite 

Și am decis că nu mai este rost 

Ca sufletele noastre nu-s menite

Să fie împreună chear dacă 

Am iubito pe deplin

Am mai văzut-o și parcă

Amintirile îmi vin 

Dar ma stărui să nu îmi amintesc 

Acele momente petrecute împreună 

Și din acel moment eu nu doresc

Ca nimeni de ea să nu mai spună.

-Dar ai mai iubit din nou așa de strâns 

Ai mai simțit așa placere 

Și tot pe urma tu ai plâns 

Ca sați alini durerea ?

-Da au fost și după ea suflete pereche

Dar totuși parca nui deloc la fel 

Au fost doar mici buchete 

Ce au înghețat în ger

Am simțit placere si durere 

Am simțit amorul și trădare

Și am decis că o să-mi caut una 

Pe cea aleasă din vis

Pe ea a so compar cu luna 

Pentru ea și cerul e deschis 

Să ma iubească pe deplin 

Să nu cunosc durerea 

Și seara când acasă vis 

Voi ști ce e plăcerea 

So iau în brațe și so sărut

Săi spun căi cea mai bună 

Acest moment nespus de plăcut 

Vă fi cântat în strună 

Vioara va recita 

Iubirea noastră pe deplin frumoasă 

Tu cu buzele dulci îmi vei cânta 

O melodie aleasă

autor Stas Lipcan

Amintirea nedorita 

A locurilor ce au urmat ,

Învinge gradul meu de a gândi 

Împovărat de ce eram 

Amestecat de conținuturi 

Și colturi ale mintii lor ,

Forțat trăind sub ochii lor,

Formând totuși doar o umbra.

Neatinsul necuprins 

Nemarginitul infinit al fericirii,

Crezând ca însuși e nimic 

Preludiu mort de a credea 

Curând ca am sa I simt prezenta.

Nici ieri și azi 

Nu le cunosc, 

Nici nu sper la un mâine;

Cunoașterea ce o cunosc 

Mi se pare o iluzie .

Străbat plângând, nefericit 

Drumuri de constelații, 

Și umbra cerurilor le înconjor 

Cuprinzandule cu bratul .

Abominatia de oameni 

Ce tot mereu se tot răresc ,

Incoltind forme stranii 

Ce tot mereu se înmulțesc. 

Tot în jur e un delir 

Chiar nu I pasa nimănui...

        Benghe selena- morala lumii

Pe străzile noastre pustii,

Imi fac drum printre copii.

Cărarea imi este cunoscuta,

Viata imi este abătută.

Ma indrept cu inima zdrobita,

De duhul sfânt acum gonita. 

Căci el de mult m-a părăsit,

În noaptea când m-ai ispitit. 

Amprenta pe suflet ai lăsat,

Si fața în fața cu golul uitat.

Ma gândesc din nou la noi

Acum nu mai suntem doi... 

Căci am murit...

O să mă uiti ....O să mă uiti

Cum spui că ai uitat pe mulți

Dar nu mă supăr

Că și uitarea-i scrisă de legile omenești

Sau poate ochii tăi o să-și urmeze o cale

Topindu-se ca un ecou în zare

Și poate o să-ți cadă două-trei lacrimi reci de călătoare

Deci nu-ți cer jurăminte , soptite printre sărutări

Nu cer să-mi spui nimic din ce ai spus și la alții

Nu-ți cer iubire pătimașă

Jurată noaptea cu lacrimi stivite pe cămașă

Nu vreau un pat pătat de margarete sau esență grea de brad

Dar care mai incă poartă mirosul unui alt bărbat

Eu vreau să imi spui , ce altora nu ai spus nicicând 

Mai vreau in gând si-n suflet sa-mpletești

Din vorbe și-amăgiri și din greșeli 

Șirul iubirilor ce poate nu pier

Să-mi scrii în suflet

Iubirea ta la care încă sper.

Tu, pentru tine, eu trăiesc;  

Noaptea, eu o ocolesc -  

Ca să mă salut cu tine;  

Luminând în pacea fină.  

Eu mă uit la tine prin iubire;  

Prin speranță și blândețe.  

Ca să observi a mea, tu, fericire,  

Și să împarți a ta bunețe.  

Ochii tăi sunt galaxii,  

Nu mă pot uita în ei.  

Orice privire ce-mi oferi,  

Mă umple de iubire zmei.  

Zâmbetul tău... e unic.  

Eu nu pot uita de el.  

Aș vrea să mai comunic;  

Dar de soarta mea mă tem.  

Și dacă viitorul ne-ar fi predispus,  

O clipă eu cu tine n-aș fi pierdut.  

De iubirea ta supus,  

Sfârșitul, eu, cu tine l-aș fi petrecut.

Da, eu scriu.

Această, următoare noapte

Sper sa nu mă ducă în sicriu

Așa niste duioase fapte.

Și nu, eu nu mă tem de bătălie

Daca tu vei fi langa mine 

Duioasă doina canta-n vie

Dacă asta-i soarta mea - să fie.

Binecuvântată de către al meu tată,

Respectata ca sunt a lui fată,

În ochii lui schimbată,

Poate incăpătânată,

Deodată rușinată, 

Dar el nu va renunță niciodată.