Trezeste-te din vis
Ecoul inimii mele te cheama in fervoarea visului
ce il tinem cuprinsi sub un cer de stele,
dar ratacirea ta e nebunia mea.
Sa ma detasez e tot ce am nevoie sa te tin aproape,
visul sa mi-l cuprind de al tau, din doi se face unul, si din unul trei.
Visam in pereche,
dar ceva ne tine intr-o vraja,
atunci cand ne pierdem adevarul acelui Unul din noi toti.
Toti e doar tot nemarginit, vraja se rupe cand lumina trezeste fiinta.
Poems in the same category
Parfum de dor
Ai prins din zbor
Tu vajnic răpitor,
O pasăre rănita, lovită de furtună,
Cu aripile frânte
Ce-și caută refugiul
In cuibul de lumină.
Și-ai reușit atât de bine
Să mă înalți pe culmile iubirii
Pentru ca imediat apoi să mă arunci
În negura uitării.
M-ai învârtit în ritm frenetic
Prin viață printre oameni
Și flori albe cu parfum de dor,
Ca într-un carusel amețitor.
Și pentru-o clipă ai făcut
Din visul meu o viață,
Din viața mea un vis.
Dar vezi tu?
Încet, luminile s-au stins,
Eu am rămas să mă învârt amețitor
Prin viață, printre oameni
Și flori cu parfum de dor,
Până când caruselul s-a oprit.
Între coperţi
Pentru tine sunt greu de citit,
Sunt un roman cu multe volume,
Ce cred că va fi tipărit,
Pentru generații postume.
Sunt un sonet shakespearian,
Citit în al lumii spectacol,
De un prinț anglican
Hărăzit de profeți și oracol
Sunt o baladă asaltată de zei,
Cântată prin Olimp câteodată,
Pe câmp printre lupi, printre miei,
Și de pruncii rămași fără tată.
Sunt poezia ce durerea-ți alină,
Nimfa ce-ți cântă îngeresc la ureche,
O stea căzătoare dintr-o noapte senină,
O șoaptă rostită într-o limbă străveche.
Pentru tine sunt greu de citit,
De aceea mă iubești și mă ierți,
Iar eu te privesc mereu fericit,
Din lumea de aici, dintre coperți.
Te iubesc
Te iubesc mai presus ca pe mine insami dar totusi nu te ajug la culmi ,
Ori ce as face sa iti fiu tie bun tot nu ajung sa fiu cel sa fiu cel cu care adormi
Iubire vrei sa te inteleg prin ce ai trecut si ce greu t-ia fost drumul
Dar tu vreodata o sa intelegi prin ce trec si ce greu imi este sorocul
Praf si pulbere se alege de noi iubire si ura toate amestecate la un loc
Pentru fapte si neintelegeri care ar putea parea un joc
Dar jocul este dur si nemilos ca o ruleta ruseasca
Care ar parea ca este menita sa te foloseasca ,
Sa te faca o marioneta sentimentala ,
Buna de o foloseala menita pentru o injoseala
O injoseala ieftina indrumata de falie
Care te face sa te intrebi daca o sa ajungi in viata sa mananci macar o felie
O felie de fericire care te face sa mergi inainte si sa lasi trecutul in urma
Ca sa te nasti ca un phoenix din cenusa sa devi puternic si nu cel din turma
Care se adapteaza la cocina sentimentala menita sa ne hraneasca
O comunitate de speta joasa fara principii si testoasa
Un joker la o partida de carti cu o fata zambind la societate
Si cu o fata blestemata jelind la cu foame catre dragoste
O dragoste suferinda cu un drum doar de dus ca-ci sentimentele nu sunt reciproce
Cu sentimente aprige pregatite sa te distruga si sa te sufoce
Care te asteapta in momentul tau slab sa te injughie
Precum Brutus ca o hiena sa te lase la anaghie
I-mi place cum ma judeci ca nu sunt barbat sa te urmez
Cand tocmai tu esti singura persona pe care o venerez
Singura persoana cu care as petrece o eternitate
Singura care ai devenit in viata mea o entitate
O entitate a fericirii mascate , care defapt este o suferinta constanta
Care iti face viata sa fie blestemul diavolului o substanta
Fara care nu poti traii precum un calugar fara rugaciune
Precum un narcoman fara taciune
Te iubesc ! dar m-ia ajuns din amaraciune
Speranțe năruite
Speranțe infinit am năruit
Vorbele îmi sunt deşarte.
Tăcerea ta m-a biruit
Azi, totul ne desparte.
Simt dispretul ce mi-I porți
Altceva n-ai fi știut vreodată
Il simt și nici măcar nu știi
Ce doare câteodată!!!
Ai fost ce-a fost mai bun
M-ai fericit o vreme
Apoi mi te-ai pierdut.
Plecat mult prea devreme.
Mi-ai fost atât de drag
Ca vinu-ți dulceag...
Chip sublim între clipiri
A ochilor mei sclipiri.
Mi-ai fost doar o iluzie,
De-ai dispărut aşa ușor?
..Te mai găsesc in poezie
În câte-un vers chinuitor.
Si mi-ai rămas o toamna moartă
O iarnă îngheţată de timp,
O primävară bacoviană
Si-o vară mai rece ca nicicând.
$i mi-ai rămas un an trecut
Și-mi ești un an ce o sa treacă..
$i-mi vei rămâne-un dor tăcut
Å sufletului iliadă
Doar vântul...
Stau și-ascult...
Doar vântul îmi vorbește,
El mi-e prieten cât sunt iară singur.
Stau și-ascult,
Doar foșnet de pădure,
M-am îndepărtat din nou
De lume...
Din nou,doar pașii tăi
Trec tăcuți printre clipe,
Purtați de fluturi albi
Care bat din aripe...
Din nou cu tine-n gând
Stau și-ascult glas de ape,
Din nou mă mai mint
Că ești aproape,
Si iar stau pierdut de timp
Ca o floare de pe câmp,
Care-așteaptă roua zorilor,
Pradă speranțelor...
............................................
Pe cărări ce-au fost,
Vremea e târzie
Si tristeți de toamnă
Rătăcesc,
Ochii tăi de-ntreb
Spun ca mai iubesc,
Unde ești ??...
Să te caut, iar pornesc...
Aleargă...
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Calcă cu pasul pe rană și sânge,
De mână mă prinde ca pe o stea,
Căci noapte mi-e tristă și plânge.
Aleargă spre mine, aleargă întruna,
Căci lațul de gât mi se strânge,
Cară în spate de-o fi și furtuna,
Aleargă iubito, aleargă, nu plânge.
Aleargă spre mine, aleargă o zi,
Amurgul de aramă lasă-l în spate,
De mână mă prinde, nu te opri,
Căci inima abia de-mi mai bate.
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Căci moartea e iute, te întrece,
Privește spre cer cum cade o stea,
Aleargă iubito...că mâna mi-e rece!
Parfum de dor
Ai prins din zbor
Tu vajnic răpitor,
O pasăre rănita, lovită de furtună,
Cu aripile frânte
Ce-și caută refugiul
In cuibul de lumină.
Și-ai reușit atât de bine
Să mă înalți pe culmile iubirii
Pentru ca imediat apoi să mă arunci
În negura uitării.
M-ai învârtit în ritm frenetic
Prin viață printre oameni
Și flori albe cu parfum de dor,
Ca într-un carusel amețitor.
Și pentru-o clipă ai făcut
Din visul meu o viață,
Din viața mea un vis.
Dar vezi tu?
Încet, luminile s-au stins,
Eu am rămas să mă învârt amețitor
Prin viață, printre oameni
Și flori cu parfum de dor,
Până când caruselul s-a oprit.
Între coperţi
Pentru tine sunt greu de citit,
Sunt un roman cu multe volume,
Ce cred că va fi tipărit,
Pentru generații postume.
Sunt un sonet shakespearian,
Citit în al lumii spectacol,
De un prinț anglican
Hărăzit de profeți și oracol
Sunt o baladă asaltată de zei,
Cântată prin Olimp câteodată,
Pe câmp printre lupi, printre miei,
Și de pruncii rămași fără tată.
Sunt poezia ce durerea-ți alină,
Nimfa ce-ți cântă îngeresc la ureche,
O stea căzătoare dintr-o noapte senină,
O șoaptă rostită într-o limbă străveche.
Pentru tine sunt greu de citit,
De aceea mă iubești și mă ierți,
Iar eu te privesc mereu fericit,
Din lumea de aici, dintre coperți.
Te iubesc
Te iubesc mai presus ca pe mine insami dar totusi nu te ajug la culmi ,
Ori ce as face sa iti fiu tie bun tot nu ajung sa fiu cel sa fiu cel cu care adormi
Iubire vrei sa te inteleg prin ce ai trecut si ce greu t-ia fost drumul
Dar tu vreodata o sa intelegi prin ce trec si ce greu imi este sorocul
Praf si pulbere se alege de noi iubire si ura toate amestecate la un loc
Pentru fapte si neintelegeri care ar putea parea un joc
Dar jocul este dur si nemilos ca o ruleta ruseasca
Care ar parea ca este menita sa te foloseasca ,
Sa te faca o marioneta sentimentala ,
Buna de o foloseala menita pentru o injoseala
O injoseala ieftina indrumata de falie
Care te face sa te intrebi daca o sa ajungi in viata sa mananci macar o felie
O felie de fericire care te face sa mergi inainte si sa lasi trecutul in urma
Ca sa te nasti ca un phoenix din cenusa sa devi puternic si nu cel din turma
Care se adapteaza la cocina sentimentala menita sa ne hraneasca
O comunitate de speta joasa fara principii si testoasa
Un joker la o partida de carti cu o fata zambind la societate
Si cu o fata blestemata jelind la cu foame catre dragoste
O dragoste suferinda cu un drum doar de dus ca-ci sentimentele nu sunt reciproce
Cu sentimente aprige pregatite sa te distruga si sa te sufoce
Care te asteapta in momentul tau slab sa te injughie
Precum Brutus ca o hiena sa te lase la anaghie
I-mi place cum ma judeci ca nu sunt barbat sa te urmez
Cand tocmai tu esti singura persona pe care o venerez
Singura persoana cu care as petrece o eternitate
Singura care ai devenit in viata mea o entitate
O entitate a fericirii mascate , care defapt este o suferinta constanta
Care iti face viata sa fie blestemul diavolului o substanta
Fara care nu poti traii precum un calugar fara rugaciune
Precum un narcoman fara taciune
Te iubesc ! dar m-ia ajuns din amaraciune
Speranțe năruite
Speranțe infinit am năruit
Vorbele îmi sunt deşarte.
Tăcerea ta m-a biruit
Azi, totul ne desparte.
Simt dispretul ce mi-I porți
Altceva n-ai fi știut vreodată
Il simt și nici măcar nu știi
Ce doare câteodată!!!
Ai fost ce-a fost mai bun
M-ai fericit o vreme
Apoi mi te-ai pierdut.
Plecat mult prea devreme.
Mi-ai fost atât de drag
Ca vinu-ți dulceag...
Chip sublim între clipiri
A ochilor mei sclipiri.
Mi-ai fost doar o iluzie,
De-ai dispărut aşa ușor?
..Te mai găsesc in poezie
În câte-un vers chinuitor.
Si mi-ai rămas o toamna moartă
O iarnă îngheţată de timp,
O primävară bacoviană
Si-o vară mai rece ca nicicând.
$i mi-ai rămas un an trecut
Și-mi ești un an ce o sa treacă..
$i-mi vei rămâne-un dor tăcut
Å sufletului iliadă
Doar vântul...
Stau și-ascult...
Doar vântul îmi vorbește,
El mi-e prieten cât sunt iară singur.
Stau și-ascult,
Doar foșnet de pădure,
M-am îndepărtat din nou
De lume...
Din nou,doar pașii tăi
Trec tăcuți printre clipe,
Purtați de fluturi albi
Care bat din aripe...
Din nou cu tine-n gând
Stau și-ascult glas de ape,
Din nou mă mai mint
Că ești aproape,
Si iar stau pierdut de timp
Ca o floare de pe câmp,
Care-așteaptă roua zorilor,
Pradă speranțelor...
............................................
Pe cărări ce-au fost,
Vremea e târzie
Si tristeți de toamnă
Rătăcesc,
Ochii tăi de-ntreb
Spun ca mai iubesc,
Unde ești ??...
Să te caut, iar pornesc...
Aleargă...
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Calcă cu pasul pe rană și sânge,
De mână mă prinde ca pe o stea,
Căci noapte mi-e tristă și plânge.
Aleargă spre mine, aleargă întruna,
Căci lațul de gât mi se strânge,
Cară în spate de-o fi și furtuna,
Aleargă iubito, aleargă, nu plânge.
Aleargă spre mine, aleargă o zi,
Amurgul de aramă lasă-l în spate,
De mână mă prinde, nu te opri,
Căci inima abia de-mi mai bate.
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Căci moartea e iute, te întrece,
Privește spre cer cum cade o stea,
Aleargă iubito...că mâna mi-e rece!
Other poems by the author
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
Oare...
Oare exista fericire
Căci durere... Tot sa fie
Totuși, cred ca fericirea
E doar o noțiune vie.
O noțiune cu speranță
Ce crezi ca este reala
Pentru ca noi, vrem sa credem
Ca tristețea - i momentană.
Dar oare iubirea exista?
Oare este un sentiment?
Dacă i un blestem, o vraja
De undeva... Din orient.
Dacă a fost inventata
De o vrăjitoare,rece
Ce a vrut doar ca sa tina
Oamenii captivi pe veci.
Dar oare ce e credința?
Oare chiar poți crede orbește?
Parca e o anumita parte
Ce oricum, te depășește.
Oare pacea e reala?
Oare chiar poți avea pace?
Cum poți sa stai liniștit
Cand pământul n-are pace??
Cum sa existe iubire!?
Cand atâți copii in lume
Plâng si striga după mame
Pentru ca s singuri pe lume.
Cum poți crede in iubire?
Cand in calea ta se arată
Tot mai multe inimi frânte
Ce erau aprinse odată.
Cum sa existe fericire sau speranța?
Cand atâția oameni spera
Fericire sa primească
Dar ei... Nu au importanta.
Cum sa crezi oare in pace?
Cand in jurul tau războaie
Urlă, prevestesc mereu
O moarte sfâșietoare.
Cum sa crezi ca toate trec?
Cand e răutatea - n floare
Oamenii nu se iubesc
Si așa speranța moare.
cad
sunt trupul neînsuflețit pe care nimeni nu-l îngroapă,
o tainică strigare de ajutor care niciodată nu grăiește îndeajuns.
mă poticnesc în ascensiunea acestei morbide călătorii
care perseverează cugetul meu asupra suferinței.
o, suferință care mă sfarmi îm mii de bucăți
și mă conduci spre disperare,
nu realizezi că am fost odată și eu o mică scânteie
cu aspirații la viitor?
nu știi cât am tras și am zbătut să mă aflu în această clipă,
și totuși îmi râvnești la rău.
cad, nu mă mai ridic,
cad, curg, sunt de neoglindid
în paradisul efemer al realității vieții sau senina rază a dimineții.
cad, plec și nu mă mai întorc,
cad, mă duc ușor.
șiroaie apa care din râurile paternității în această seară,
colindată de glăsuirea ambientului plumburiu,
mă face dintr-o dată să ies din nonșalanța aceasta caraghioasă
cum de am ajuns aici?
dezamâgesc, întristez și chiar supăr pe mai marii mei,
pe prețuitul meu tată?
am ajuns la capătul disperărilor, și am lumea toată
la picioare, la degetul mic.
pot să iau acum decizia finală:
mâine pot începe din nou, cu dreptul
să conduc întreaga seninătate a viscolului inimii mele,
sau să închei aici, să ating ultima pagină
a monologului vieții mele.
Fiori reci
Fiorii reci ai primei iubiri
inca domina privirea
ce, stand fixa este cuprinsa de o umbra deasa
a amimtitilor uitate, a noptilor pierdute
a sperantelor inselate si visuri spulberate
privirea fixa, apasatoare, se inchide incet
in cercuri negre periferice
nu o vede, dar o simte
iubirea cea dulce, ce dorul ei aduce
Treizeci de universuri posibile
dar asta n a fost unul...
intr-unul sigur exista un eu
mai bucuros ca niciunul
Unde esti acum, speranta?
Unde te ascunzi acum, iubire?
Cine te-a amutit, vorba dulce?
Viata mea usor se duce...
DOR DE COPILĂRIE
Copilărie, draga mea
Te-aștept să vii la mine;
De ce-ai plecat așa devreme
Fără să-mi spui
Cuvânt de despărțire?
Te tot aștept și nu mai vii
Mi-e dor, mi-e dor de anii tăi
Ce au trecut atât de repejor
Fără să-mi lași
Un gând de dor.
Mai vino iar la mine înapoi
Să văd frumoasa viață,
Ce eu la școală-ades plecam
Voioasă...dis-de-dimineață.
Viclenia Îndoielii
Am început sa idealizez iubirea
Dându-i substanța făurită-n moarte,
Ca un fier ce se îneacă
Prin flăcări zgomotoase!
O privesc scârbit și hedonist,
Ca o singură consecință
A unei suferințe înșelătoare!
Observ timpul cum îmi scurge
Clepsidra spartă într-un spațiu umed,
Părând totul dizolvat
Prin cioburile sângerii
A unei patimi universale,
Fără să mai cunoască vreun atribut.
Pierderi infinite,
Lăsate concise
Într-un minimalism dependent.
Prea multe răni într-o luptă neclară
Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.
Ne-am desprins dureros,
Fără vreo hartă sau vreo busolă
Compasul rămânând neutru.
O lume confuză,
Nimic special,
Ce-și așteaptă călăul
Cu fața descoperită.
Pan’ la pedeapsă
Drumul e lung,
Când judecata se plimbă
Într-un viitor trecut.
Prezentul e vis!
Iar clipa-i vândută,
Nimic nu a fost,
Deși tot este acum!
Aștept să clipesc
In iadul edenic,
Nepăsător întrebând,
Din ce parte să mușc?
Drăguț A.V.
Oare...
Oare exista fericire
Căci durere... Tot sa fie
Totuși, cred ca fericirea
E doar o noțiune vie.
O noțiune cu speranță
Ce crezi ca este reala
Pentru ca noi, vrem sa credem
Ca tristețea - i momentană.
Dar oare iubirea exista?
Oare este un sentiment?
Dacă i un blestem, o vraja
De undeva... Din orient.
Dacă a fost inventata
De o vrăjitoare,rece
Ce a vrut doar ca sa tina
Oamenii captivi pe veci.
Dar oare ce e credința?
Oare chiar poți crede orbește?
Parca e o anumita parte
Ce oricum, te depășește.
Oare pacea e reala?
Oare chiar poți avea pace?
Cum poți sa stai liniștit
Cand pământul n-are pace??
Cum sa existe iubire!?
Cand atâți copii in lume
Plâng si striga după mame
Pentru ca s singuri pe lume.
Cum poți crede in iubire?
Cand in calea ta se arată
Tot mai multe inimi frânte
Ce erau aprinse odată.
Cum sa existe fericire sau speranța?
Cand atâția oameni spera
Fericire sa primească
Dar ei... Nu au importanta.
Cum sa crezi oare in pace?
Cand in jurul tau războaie
Urlă, prevestesc mereu
O moarte sfâșietoare.
Cum sa crezi ca toate trec?
Cand e răutatea - n floare
Oamenii nu se iubesc
Si așa speranța moare.
cad
sunt trupul neînsuflețit pe care nimeni nu-l îngroapă,
o tainică strigare de ajutor care niciodată nu grăiește îndeajuns.
mă poticnesc în ascensiunea acestei morbide călătorii
care perseverează cugetul meu asupra suferinței.
o, suferință care mă sfarmi îm mii de bucăți
și mă conduci spre disperare,
nu realizezi că am fost odată și eu o mică scânteie
cu aspirații la viitor?
nu știi cât am tras și am zbătut să mă aflu în această clipă,
și totuși îmi râvnești la rău.
cad, nu mă mai ridic,
cad, curg, sunt de neoglindid
în paradisul efemer al realității vieții sau senina rază a dimineții.
cad, plec și nu mă mai întorc,
cad, mă duc ușor.
șiroaie apa care din râurile paternității în această seară,
colindată de glăsuirea ambientului plumburiu,
mă face dintr-o dată să ies din nonșalanța aceasta caraghioasă
cum de am ajuns aici?
dezamâgesc, întristez și chiar supăr pe mai marii mei,
pe prețuitul meu tată?
am ajuns la capătul disperărilor, și am lumea toată
la picioare, la degetul mic.
pot să iau acum decizia finală:
mâine pot începe din nou, cu dreptul
să conduc întreaga seninătate a viscolului inimii mele,
sau să închei aici, să ating ultima pagină
a monologului vieții mele.
Fiori reci
Fiorii reci ai primei iubiri
inca domina privirea
ce, stand fixa este cuprinsa de o umbra deasa
a amimtitilor uitate, a noptilor pierdute
a sperantelor inselate si visuri spulberate
privirea fixa, apasatoare, se inchide incet
in cercuri negre periferice
nu o vede, dar o simte
iubirea cea dulce, ce dorul ei aduce
Treizeci de universuri posibile
dar asta n a fost unul...
intr-unul sigur exista un eu
mai bucuros ca niciunul
Unde esti acum, speranta?
Unde te ascunzi acum, iubire?
Cine te-a amutit, vorba dulce?
Viata mea usor se duce...
DOR DE COPILĂRIE
Copilărie, draga mea
Te-aștept să vii la mine;
De ce-ai plecat așa devreme
Fără să-mi spui
Cuvânt de despărțire?
Te tot aștept și nu mai vii
Mi-e dor, mi-e dor de anii tăi
Ce au trecut atât de repejor
Fără să-mi lași
Un gând de dor.
Mai vino iar la mine înapoi
Să văd frumoasa viață,
Ce eu la școală-ades plecam
Voioasă...dis-de-dimineață.