Statu-i mort.
Statu-i mort Vorbește-n șoaptă că te aud Mii de păsări merg în cârd, Și copiii de odinioară nu mai stau în dud Strigă de salvare,statu-i surd. Nu mai e salvare în neam, Ceru-i de culoar bordeaux,se vede de la geam Și se strigă fără cusur, Pământu-i tot sângeriu,statu-i dur. Și oricât de fonetic ai fi fost Crezi că lupta avea rost? Cu caleașca lui de spin zâmbăreț Poți plânge oricât,statu-i glumeț Printre miile de note muzicale N-am auzit niciun sunet ca atare, Ai urlat ca un prost,ai dat duma, Eu sunt statul,n ai prins gluma Vorbesc cu tine democratic, Ca să nu devii tu birocratic, Ce,chiar vrei să știi adevărul? Fii cinstit,mușcă mărul. Tu cu-n măr al doamnei învrăjbirii te liniștești, Că-ți place în păcat să trăiești Eu ca stat îți dau onoarea, Ca mie să-mi oferi darea. Darea mea nu e valuta, E lauda,că ea e bruta, Brutalism cum vrei tu a-l defini, Strigătul sfâșietor corzile vocale îți încetini. Stat drag eu îți urez, Că de rău să te vizez De ale Domnului psalmuri, În suflet îmi sunt balsamuri. Tu cu fum de țigaretă mă sufoci, Ca să mai omori de ale neamului voci, Strigăm cu toți în zare, De a inimii curățare. Tu stat,tu stai degeaba neîncetat, Și cordul mi l-ai sfintecat Hai,mai dă-le țigarete și tort! Prin toate cele de cuviință,statu-i mort.
Poems in the same category
POEZIA MEA
Poezia mea ce este?
Poate o tristă povește
Poate sunt neînțeleasă.
Poate adun nectar din flori
Orbită doar de culori.
Poate vreau să pun în ea
Luminița dintr-o stea.
Poezia mea ce este ?
Poate fi ce-am voit eu
Să trăiesc întens prin ea
Pân-ce Domnul m-o chema.
HAI ACASA PUISOR
TRAIASCA ROMANIA /TRAIASCA CIRNACIORUL/ TRAIASCA MITITEII/ TRAIASCA SI POPORUL // TRAISACA GETII MARI/ CACIULA SI ITARI /CU TOTII IN BEJENIE /PRIN LUME SUMEDENIE // HAI ACASA PUISOR/ BATE TARE DIN PICIOR / TUICULEANA DIN CARPATI /DE PRIN LUME ADUNATI /// GBR cu dor de casa///
Dar..
Sub cerul Moldovei se-așterne o tăcere,
Cei ce pleacă îşi lasă visele-n zadar,
Ura-i ca o umbră ce crește-n durere,
Nu aș vrea să învinovățesc pe nimeni, dar…
Copiii își uită rădăcinile-n depărtare,
Iar dorul ce-i mistuie rămâne tot amar,
Pe pământul ce cândva le-a fost alinare,
Nu aș vrea să învinovățesc pe nimeni, dar…
Moldova se-apleacă sub povara uitării,
Cu inimi goale, ce nu mai găsesc hotar,
În urma lor rămâne ecoul depărtării,
Nu aș vrea să învinovățesc pe nimeni, dar…
În Oraşul SEVERIN,
Şaptezeci şi şase ani s-au scurs,
De când bombele s-au pus.
În oraşul SEVERIN,
Ce a fost lovit din plin.
Era în Aprilie de Paşti,
Când severinenii dragi.
Învierea o aşteptau,
Ei nimic nu prevesteau.
Că în seara de cinşpe aprilie,
Răul atunci avea să vie.
Cerul tot să luminat,
Când oraşul e înştiinţat.
Că în curând o să urmeze,
Oraşul să îl bombardeze.
Biletele îs aruncate
Din avioane îs lansate.
Lumea le luau, le citeau,
Şi atunci ei nu credeau.
Severin oraş frumos,
Tu de PAŞTI vei fii tot jos.
Şi apoi în miez de noapte,
Avioanele vin toate.
Şi într-o oră jumătate,
Au lansat bombele toate.
Prima bombă în gară au pus-o,
Calea ferată au distrus-o.
Uzina de apă toată,
Ea a doua îi bombardată.
Nici Uzina de Vagoane,
N-a scăpat de avioane.
Bombardată ea a fost,
S-a aprins şi a luat foc.
Ca să distrugă curentul,
A lovit bombardamentul.
În Uzina aceia mare,
De curent producătoare.
Şi de odată în miez de noapte,
Străzile sunt luminate.
De focuri şi schije multe,
De la zonele distruse.
Tot oraşul au bombardat,
Multe case au dărâmat.
Oameni mulţi aveau să moară,
În acea noapte amară.
Centrul tot este distrus,
De bombele ce-au căzut.
Oraşul e ca un iad,
Peste tot casele ard.
Oameni morţi zăreşti pe stradă,
Totu îi ca într-un film de groază.
Multe case îs bombardate,
Altele sunt ruinate.
Lumea era bulversată,
Dar şi tare speriată.
Ei cu toţii aşteptau,
Atacuri că se reiau.
Dar la prânz a doua zi,
Nici n-ai vrea tu ca să şti.
Cum a fost el bombardat,
Severin al meu oraş.
Bombardat de avioane,
Ce sunt anglo - americane.
Cu bombe incendiare,
De care nu ai scăpare.
Şi istoria ne spune,
Că nu au mai fost zile bune.
Oraşul a fost bombardat,
Totul a fost ruinat.
Din istorie se ştie,
Că au fost de teroare zile.
De la Paşti şi până în Iunie,
În oraş nu îs zile bune.
Că istoria aşa s-a scris,
Se află într-un manuscris.
Severin oraş frumos,
În noaptea de Paşti e jos!
Primul bombardament pe timp de noapte a avut loc în Oraşul SEVERIN, în noaptea de PAŞTE la ora 23,00 la data de 15 Aprilie 1944. Oraşul a fost bombardat de escadrilă de avioane anglo - americană.
Diaspora
Tot mai mulți moldoveni pleacă,
Și nu se mai gândesc la familie
Ca fiecare om așteapta,
Cât va mai tine această filosofie.
Lucrează cu anii la betoane
Pentru a primi niste monede,
Dar cu niste rabdări că pe poale
Ei vor succede.
Tot trece timpul pîna când,
Se gândește să plece înapoi,la familie
Dar tot îl trece un gând...
Cât va continua această poezie?
Și ajugând acolo,
Se gândesc la diaspora
Deoarece vor ca,
Să trăiască acolo mai bine
Au condiții de trai,dar...
Nu pot lăsa familia,
Căci este că un dar(cadou)
Ce nu poate fi prețuit nici că Biblia.
Și tot ajung la un gând comun,
Părinții,familia nu sunt mai pretiuti că diaspora
Așa că gândestete bine,până îți spun
Nu te grăbi a explora
Căci viața are multe întorsături,
Prin care trec toti,
Cu foarte multe răsturnături
Dar,oricât de greu ar fi tu tot inoți..
Compusa și scrisă de:Leca Nicolae
Către fiii României
Ah, românime junã, ce-ai rãmas
Acasã, pe strãvechea noastrã glie,
Pãstreazã curãţia limbii-n glas
Şi bunul simţ din vechea Românie!
Iar floarea rar-a gândului curat
Mai seamãn-o, cât încã poţi s-o sameni!
Cã... uitã-te şi tu, cum au plecat
Ruşinea şi dreptatea dintre oameni!
Tu eşti nãdejdea celor ce trãiesc
Cu dorul ridicãrii naţiunii,
Având în inimi sânge românesc,
Jertfindu-se, cum se jertfeau strãbunii!
Perseverenţã, râvnã şi rãbdare
Sã punem astãzi, mânã de la mânã;
O ţarã, stând pe propriile-i picioare,
Nepoţilor, mãcar, sã le rãmânã!...
POEZIA MEA
Poezia mea ce este?
Poate o tristă povește
Poate sunt neînțeleasă.
Poate adun nectar din flori
Orbită doar de culori.
Poate vreau să pun în ea
Luminița dintr-o stea.
Poezia mea ce este ?
Poate fi ce-am voit eu
Să trăiesc întens prin ea
Pân-ce Domnul m-o chema.
HAI ACASA PUISOR
TRAIASCA ROMANIA /TRAIASCA CIRNACIORUL/ TRAIASCA MITITEII/ TRAIASCA SI POPORUL // TRAISACA GETII MARI/ CACIULA SI ITARI /CU TOTII IN BEJENIE /PRIN LUME SUMEDENIE // HAI ACASA PUISOR/ BATE TARE DIN PICIOR / TUICULEANA DIN CARPATI /DE PRIN LUME ADUNATI /// GBR cu dor de casa///
Dar..
Sub cerul Moldovei se-așterne o tăcere,
Cei ce pleacă îşi lasă visele-n zadar,
Ura-i ca o umbră ce crește-n durere,
Nu aș vrea să învinovățesc pe nimeni, dar…
Copiii își uită rădăcinile-n depărtare,
Iar dorul ce-i mistuie rămâne tot amar,
Pe pământul ce cândva le-a fost alinare,
Nu aș vrea să învinovățesc pe nimeni, dar…
Moldova se-apleacă sub povara uitării,
Cu inimi goale, ce nu mai găsesc hotar,
În urma lor rămâne ecoul depărtării,
Nu aș vrea să învinovățesc pe nimeni, dar…
În Oraşul SEVERIN,
Şaptezeci şi şase ani s-au scurs,
De când bombele s-au pus.
În oraşul SEVERIN,
Ce a fost lovit din plin.
Era în Aprilie de Paşti,
Când severinenii dragi.
Învierea o aşteptau,
Ei nimic nu prevesteau.
Că în seara de cinşpe aprilie,
Răul atunci avea să vie.
Cerul tot să luminat,
Când oraşul e înştiinţat.
Că în curând o să urmeze,
Oraşul să îl bombardeze.
Biletele îs aruncate
Din avioane îs lansate.
Lumea le luau, le citeau,
Şi atunci ei nu credeau.
Severin oraş frumos,
Tu de PAŞTI vei fii tot jos.
Şi apoi în miez de noapte,
Avioanele vin toate.
Şi într-o oră jumătate,
Au lansat bombele toate.
Prima bombă în gară au pus-o,
Calea ferată au distrus-o.
Uzina de apă toată,
Ea a doua îi bombardată.
Nici Uzina de Vagoane,
N-a scăpat de avioane.
Bombardată ea a fost,
S-a aprins şi a luat foc.
Ca să distrugă curentul,
A lovit bombardamentul.
În Uzina aceia mare,
De curent producătoare.
Şi de odată în miez de noapte,
Străzile sunt luminate.
De focuri şi schije multe,
De la zonele distruse.
Tot oraşul au bombardat,
Multe case au dărâmat.
Oameni mulţi aveau să moară,
În acea noapte amară.
Centrul tot este distrus,
De bombele ce-au căzut.
Oraşul e ca un iad,
Peste tot casele ard.
Oameni morţi zăreşti pe stradă,
Totu îi ca într-un film de groază.
Multe case îs bombardate,
Altele sunt ruinate.
Lumea era bulversată,
Dar şi tare speriată.
Ei cu toţii aşteptau,
Atacuri că se reiau.
Dar la prânz a doua zi,
Nici n-ai vrea tu ca să şti.
Cum a fost el bombardat,
Severin al meu oraş.
Bombardat de avioane,
Ce sunt anglo - americane.
Cu bombe incendiare,
De care nu ai scăpare.
Şi istoria ne spune,
Că nu au mai fost zile bune.
Oraşul a fost bombardat,
Totul a fost ruinat.
Din istorie se ştie,
Că au fost de teroare zile.
De la Paşti şi până în Iunie,
În oraş nu îs zile bune.
Că istoria aşa s-a scris,
Se află într-un manuscris.
Severin oraş frumos,
În noaptea de Paşti e jos!
Primul bombardament pe timp de noapte a avut loc în Oraşul SEVERIN, în noaptea de PAŞTE la ora 23,00 la data de 15 Aprilie 1944. Oraşul a fost bombardat de escadrilă de avioane anglo - americană.
Diaspora
Tot mai mulți moldoveni pleacă,
Și nu se mai gândesc la familie
Ca fiecare om așteapta,
Cât va mai tine această filosofie.
Lucrează cu anii la betoane
Pentru a primi niste monede,
Dar cu niste rabdări că pe poale
Ei vor succede.
Tot trece timpul pîna când,
Se gândește să plece înapoi,la familie
Dar tot îl trece un gând...
Cât va continua această poezie?
Și ajugând acolo,
Se gândesc la diaspora
Deoarece vor ca,
Să trăiască acolo mai bine
Au condiții de trai,dar...
Nu pot lăsa familia,
Căci este că un dar(cadou)
Ce nu poate fi prețuit nici că Biblia.
Și tot ajung la un gând comun,
Părinții,familia nu sunt mai pretiuti că diaspora
Așa că gândestete bine,până îți spun
Nu te grăbi a explora
Căci viața are multe întorsături,
Prin care trec toti,
Cu foarte multe răsturnături
Dar,oricât de greu ar fi tu tot inoți..
Compusa și scrisă de:Leca Nicolae
Către fiii României
Ah, românime junã, ce-ai rãmas
Acasã, pe strãvechea noastrã glie,
Pãstreazã curãţia limbii-n glas
Şi bunul simţ din vechea Românie!
Iar floarea rar-a gândului curat
Mai seamãn-o, cât încã poţi s-o sameni!
Cã... uitã-te şi tu, cum au plecat
Ruşinea şi dreptatea dintre oameni!
Tu eşti nãdejdea celor ce trãiesc
Cu dorul ridicãrii naţiunii,
Având în inimi sânge românesc,
Jertfindu-se, cum se jertfeau strãbunii!
Perseverenţã, râvnã şi rãbdare
Sã punem astãzi, mânã de la mânã;
O ţarã, stând pe propriile-i picioare,
Nepoţilor, mãcar, sã le rãmânã!...
Other poems by the author
Am rămas...
Am rămas undeva între trecut și viitor,
la granița dintre ele,
dar nu în prezent.
Undeva între a fost și va fi,
am rămas la ce erai tu
și ce credeam că puteai fi.
Am rămas la noi
și la visul năruit de a fi...
O stea frumoasa!
O! stea frumoasa de pe cer
Ce-mi lumoinezi privirea,
As vrea la mine ca sa vii, sper.
Ca sa-ti arat iubira.
Cand privesc seara pe cer,
Pe-o stea as darui-o,
Persoanrei care o iubesc,
Pe care as iubi-o
Autor: Popa Eugen
Timp
Și așa trec zilele mele:
Uitat în zbor îmi este gândul,
Un gând răzleț ce-și pierde numele
Și-s un suflet ce-și așteaptă rândul
La o viață
Monotonă,
Chinuită
Și absentă
Cu puterea unei vrăji
În al vieții ritm turbat
Îmi continui mersul lent
Reamintind
În gând
Cadența picăturilor de lacrimi,
Ce se prelingeau din inimile
Adânc străpunse de iubire
Patimă și durere,
Răcoare și ardoare,
Obsesie și lăsare.
Îmi este dor…
Astăzi te-am văzut,
Te-am văzut râzând,
Te-am văzut fericit,
Te-am văzut altfel.
Ieri ai fost cu ea,
Ieri, eu te-am văzut.
De mâna v-ați ținut
Și v-ați sărutat.
Îmi este dor să te văd,
Îmi e dor să te mai simt,
Îmi e dor să te iubesc,
Îmi e dor să fii aici.
respirație
Respir aerul vieți blânde
precum aburul creiat de frig
unde curg mângâieri solide
ca o speranță fără să oblig
Deschid privirea-n profunzine
cu speranță pentru-o nouă zi
când tulburele are limpezime
precum frunzișul din brazi
Caut realitatea s-o pun-n poem
ce va străluci de bine
ridicând la rangul de suprem
mângâieri cu mâini fine
Constantin STanciu
Plămadă
Doamne, sunt un adânc al neputinței,
Un întuneric umbrit de întuneric,
O lipsă aridă de ploaie,
O noapte fară stele,
Un mister fără de lună.
De o veșnicie îmi scriu tristețea pe ape adânci și pustii de lacuri,
Doamne, sunt un Adam izgonit,
Tăcut și uitat în urmă.
Voi coborâ mereu mereu spre abis?
Sau suflarea Ta va sufla din nou viata și lumina în nările mele,
Aprinzând în inima mea lumina învierii,
Pălpâind în tăcere?
Sau nu...
Am rămas...
Am rămas undeva între trecut și viitor,
la granița dintre ele,
dar nu în prezent.
Undeva între a fost și va fi,
am rămas la ce erai tu
și ce credeam că puteai fi.
Am rămas la noi
și la visul năruit de a fi...
O stea frumoasa!
O! stea frumoasa de pe cer
Ce-mi lumoinezi privirea,
As vrea la mine ca sa vii, sper.
Ca sa-ti arat iubira.
Cand privesc seara pe cer,
Pe-o stea as darui-o,
Persoanrei care o iubesc,
Pe care as iubi-o
Autor: Popa Eugen
Timp
Și așa trec zilele mele:
Uitat în zbor îmi este gândul,
Un gând răzleț ce-și pierde numele
Și-s un suflet ce-și așteaptă rândul
La o viață
Monotonă,
Chinuită
Și absentă
Cu puterea unei vrăji
În al vieții ritm turbat
Îmi continui mersul lent
Reamintind
În gând
Cadența picăturilor de lacrimi,
Ce se prelingeau din inimile
Adânc străpunse de iubire
Patimă și durere,
Răcoare și ardoare,
Obsesie și lăsare.
Îmi este dor…
Astăzi te-am văzut,
Te-am văzut râzând,
Te-am văzut fericit,
Te-am văzut altfel.
Ieri ai fost cu ea,
Ieri, eu te-am văzut.
De mâna v-ați ținut
Și v-ați sărutat.
Îmi este dor să te văd,
Îmi e dor să te mai simt,
Îmi e dor să te iubesc,
Îmi e dor să fii aici.
respirație
Respir aerul vieți blânde
precum aburul creiat de frig
unde curg mângâieri solide
ca o speranță fără să oblig
Deschid privirea-n profunzine
cu speranță pentru-o nouă zi
când tulburele are limpezime
precum frunzișul din brazi
Caut realitatea s-o pun-n poem
ce va străluci de bine
ridicând la rangul de suprem
mângâieri cu mâini fine
Constantin STanciu
Plămadă
Doamne, sunt un adânc al neputinței,
Un întuneric umbrit de întuneric,
O lipsă aridă de ploaie,
O noapte fară stele,
Un mister fără de lună.
De o veșnicie îmi scriu tristețea pe ape adânci și pustii de lacuri,
Doamne, sunt un Adam izgonit,
Tăcut și uitat în urmă.
Voi coborâ mereu mereu spre abis?
Sau suflarea Ta va sufla din nou viata și lumina în nările mele,
Aprinzând în inima mea lumina învierii,
Pălpâind în tăcere?
Sau nu...