Roz

 Zburand

peste-al lumii necunoscut,

privind cu ochii-nchisi

un viitor,

trec.

Zarind

prin ceata deasa

o mana intinsa,

o apuc

si sper.

Zicand

umbrelor din jurul meu

o vorba ne-nteleasa,

ma trezesc

si plec.

Cel mai frumos loc de pe pământ,pentru mine 

Nu e mirifica pădure,nici țărmul mării,

E cămăruță in care creez vise,

Modelez gânduri,simt trăiri aprinse.

Cel mai frumos loc de pe pământ 

E căminul in care sufletul îmi canta,

Unde iubirea strălucește.

Privesc pe geam nemărginirea zărilor   

Și sublimul zbor al rândunelelor ,și zâmbesc:

Acolo unde trăiesc,simt și gândesc 

E cel mai frumos loc de pe pământ..

Am auzit ca sunt plăcut

însă niciodata lucid

doar ca al doilea zicea

ești mai deștept decât inima

ca nimeni nu știe

de al doilea de mine

ce te ghidează sa arați lumii

falsul din tine

ii prostesti și ii câștigi

iar ei cred ca tot nu ești lucid

profiți și devii onorabil

caci ei cred ca esti nimic

însă esti cel mai lucid

așa ai ajuns sa nu te naști

ci sa mori

ca din moment ce ai murit

poți reînvia ,

dar niciodată murind

In miezul nopții,

când cerul e înorat ,

un copil sta plângând la geam,

gândurile îi zboară,

departe de realitate,

și privind spre cer întreabă:

de ce eu doamne ,

cu ce ți am greșit,

că în halul asta m-ai pedepsit?

mi ai luat la tine ai mei părinții,

am rămas a nimănui,

ce rost mai are viața mea pe acest pământ?

Vreau durerea sa disparăși în viața mea soarele să răsară

Maris Maria Cristina

Ochii de smaralde, 

Ce pleacă în stoluri departe, 

În dorurile tale calde, 

Ce plâng după tine departe. 

Pornește în aripile vântului, 

Cu inima de onix și cu chipul răspicat, 

Pe calea dorințelor ale cântului, 

Să mă duc cu tine în universul stelat. 

Si dupa atata amar de vreme,

Bratele mi au prins putere,

Ochii mi au capatat vedere,

Iar inima avere.

in mine scantei din el

imi spun sa fac totul altfel,

Dar eu deja am trecut la alt nivel

sau poate ma insel…

Un pahar și încă trei,
Vinu-i zeu, păcat de-ai mei!

Visinata e un vis,
Pân’ mă culc sub paraclis.

Vinul curge, gându-i clar:
Hai să dorm și pe trotuar!

Beau un pic, mă țin pe drum,
Beau mai mult, sărut un prun.

Beau un vin, mă simt artist,
Mâine sunt doar alcoolist.

Frica, Doamne, nu strigă —

ea șoptește.

Și-n șoapta ei

se clatină stâncile credinței

și se face ceață în suflet.

Am privit lumea cu ochii închiși,

căutând siguranță în ziduri,

în oameni, în mine —

dar zidurile cad,

oamenii pleacă,

și eu mă tem de mine însumi.

Frica e un dumnezeu mic,

dar gelos,

care cere închinare

zi de zi, clipă de clipă,

până ce genunchii slăbesc

nu de rugă, ci de spaimă.

Și totuși, Tu m-ai chemat

nu cu tunet,

ci cu o liniște

care nu se teme.

Mi-ai spus:

„Nu frica e primejdia,

ci să crezi că ea e stăpână.

Eu sunt Cel ce a spart mormântul,

nu Cel ce se ascunde în umbre.”

Și-am ieșit —

nu curajos,

ci ascultător,

cu pasul tremurat,

dar cu inima în Tine.

Îmi doresc in viitor ,

Să-ți fiu doamne de ajutor,

Să te rog a ne ierta,

Pe noi a ne ajuta.

Și să fiu vindecător,

Pentru lume în viitor.

Este Doamne adevărat,

Și eu mult te-am supărat,

Dar prin bunătatea ta,

Doamne tu m-ai vindecat.

Îmi doresc cu adevărat,

Să fi cu mine mereu,

Căci ești bunul Dumnezeu,

Puterea ta este mare,

Și ajută pe fiecare.

Prin cuvânt și prin credință,

De la noi ceri doar voință.

"Cel pe care nu îl laşi sã moarã, nu te lasã el pe tine sã trãieşti."

E noapte adâncã. De mult s-a-nnoptat

Cu lungi şi cu negre perdele

Iar eu sunt cu turma departe de sat,

Şi-am grijã de oile mele.

N-aş da nicidecum pe vreuna din oi

Din cele aproape o sutã.

Nici oaia ce-o-ntoarce pe alta-napoi

Şi nici pe aceea limbutã.

Sunt toate în staul. Le ştiu, le cunosc,

Şi ele se strâng lângã mine

Cãci dispre pãdure se-aude un "trosc":

Nu-s câinii, nici vântul. Dar cine?

Nu poate fi... numai temutul rival

Ce vine sã fure mâncare.

E fiarã. Şi ei i se pare normal

Ca oile sã mi le-omoare.

Şi...iatã-l în staul, fugind printre oi!

Chem paznicii stânii sã vinã

Dar ei îi gonesc pe alţi lupi în zãvoi

Când stâna de sânge e plinã...

Cu cel ce-mi vrea rãul, nu ştiu sã mã joc

Nici el nu se joacã cu mine.

Aşa cã-l întâmpin cu-o salvã de foc,

Cã nu-mi trebuie-n staul jivine!

Mã iau dupã el şi alerg, nu mã las...

Sã apãr a mea micã turmã

Şi-aşa m-am luptat preţ de-aproape un ceas

Şi-am prins lupul pânã la urmã!

Iar el se vãita, se ruga şi mi-a zis

Sã-l las sã se ducã în pace,

De nu îi cred vorba, îmi lasã în scris

Cã pagubã nu îmi mai face.

Şi-l las sã se ducã. Şi-i zic: "Poţi sã pleci!"

- Pe spate lovindu-l cu şlapul -

"Sã nu te mai vãz pe la stânã în veci,

C-atuncea plãti-vei cu capul!

Scãparea ta este cã n-ai omorât

Vreo biatã oiţã firavã;

Cã de-ai fi fãcut-o, te-aş strânge de gât

Pe datã şi fãrã zãbavã!"

Fugea lupul fãr'sã se uite -napoi

Cum fuge hârciogul de ploaie;

Credeam cã n-o sã-l mai prindã cheful de noi

Nici pofta de carne de oaie.

Şi trece o zi. Trec şi douã. Trec trei

Şi-n ziua a patra, spre searã

Se-aude un foşnet în turma de miei:

Mã calcã potrivnicul iarã!

Nu-mi vine sã cred şi mã iau dupã el;

E cel ce-l lãsasem cu viaţã!

Rãnise o oaie şi-mi luase un miel:

Simt sângele cum îmi îngheaţã...

Pe bolta de lacrimi se vede acum

O stea ce-a cãzut dintre stele,

O frunzã din paltinul de lângã drum,

Şi-o oaie din oile mele.

Mã-mpiedic pe câmp, mă ridic şi-l ajung...

Se face cã nu mã cunoaşte!

Chiar clopotul satului sunã prelung

Cãci ştie urgia ce-l paşte.

Îi zic: "Nu mi-ai dat tu cuvântul în scris

Scutindu-mi avutul de haite?"

Iar lupul, trezindu-se ca dintr-un vis

Începe din nou sã se vaite.

Şi prinde-a vorbi, inventând scuze seci,

Se tânguie ca înainte,

Dar eu îi spun: "Vere, de-aici nu mai pleci!"

Ştiind acum clar cã mã minte.

Cu gura lui însăşi, intrã el la "zdup"

Şi-şi luase rãsplata deplinã

Cã nu-şi poate-nfrânge natura de lup

Zicându-şi cã nu-i el de vinã.

                         ☆

Când şi voi pãţi-veţi ca mine la fel

Pãzindu-vã turma de rele,

Pe lup sã nu-l credeţi, cã-ncearcã mişel

De sânge, pe bot sã se spele!

Şi singur nu vine lupanul, sã ştiţi,

Cã are o tacticã veche!

Ci-şi cheamã ortacii, pe lupii cinstiţi

Nu lupii ce dorm pe-o ureche!

                         ☆

C-o mânã aprind un cuptor de scântei,

Cu cealalt- apuc o secure,

Sã vinã spre stânã o sutã ca ei

Cã fug înapoi spre pãdure!

Au început să-mi cadă îngerii din cer

Dar se feresc să cadă pe Pământ

Și gravitează amorțiți în violet eter

Resuscitați, de câte-o rugăciune, când și când...

Nu știu cum am ajuns să spun

Aceeași rugăciune de nebun

Păstrează-mi cuviința faptei și dragoste în gând,

Recunoștința pildei din străbuni, doine și cânt...

Am adormit sau poate a fost aievea

Prezenţa mea în spațiu și în timp

Dar m-am ciocnit accidental de îngeri

Ce amorțiți pluteau ca-n amintiri

Am agățat în grabă doar o pană

Din aripa inertă ce-am lovit.... 

Cutremurat de atingerea-mi brutală

Din pană a țâșnit... cerneală şi pelin

O ultimă zvâcnire de icoană

S-a mistuit în palma-mi iarăși goală

Stârnindu-mi o durere infernală...

Mă muşcă ochii de durere, sunt orb de lacrimi

Sau e întuneric?

Mă șterg cu palma apăsat

De lutul moale de păcat

Și printre gene, îndurerat,

Citesc în palmă un mesaj...

Fii blând! Te iartă!

Te-am iertat!

Lungă-i viaţa şi frumoasă

Rătăcind prin norii iernii

Să ai grijă de a ta mireasă

În vacarmul gol al lumii

De va fi să+ţi fie frig vreodată

Nu uita să ai cu tine

Haina de la mama ta brodată

Fiinţe-i dragi să-i fie bine

Omului năpăstuit de trecutul dureros

Timpul tău să-i fie hrană

Iar credinţa în Hristos

În cuvânt să-ţi fie caldă

Iar ând viforul ispitelor

Va veni împotriva sorţii

Să priveşti asupra treptelor

Bucurându-ţi iar părinţii.