Стихи из этой категории
Cad îngeri
Au început să-mi cadă îngerii din cer
Dar se feresc să cadă pe Pământ
Și gravitează amorțiți în violet eter
Resuscitați, de câte-o rugăciune, când și când...
Nu știu cum am ajuns să spun
Aceeași rugăciune de nebun
Păstrează-mi cuviința faptei și dragoste în gând,
Recunoștința pildei din străbuni, doine și cânt...
Am adormit sau poate a fost aievea
Prezenţa mea în spațiu și în timp
Dar m-am ciocnit accidental de îngeri
Ce amorțiți pluteau ca-n amintiri
Am agățat în grabă doar o pană
Din aripa inertă ce-am lovit....
Cutremurat de atingerea-mi brutală
Din pană a țâșnit... cerneală şi pelin
O ultimă zvâcnire de icoană
S-a mistuit în palma-mi iarăși goală
Stârnindu-mi o durere infernală...
Mă muşcă ochii de durere, sunt orb de lacrimi
Sau e întuneric?
Mă șterg cu palma apăsat
De lutul moale de păcat
Și printre gene, îndurerat,
Citesc în palmă un mesaj...
Fii blând! Te iartă!
Te-am iertat!
Dezolare
Îmi fluier tristețea râzând,
Și-mi rumeg din suflet răcoarea,
Preumblu cu moartea în gând,
Și aștept resemnat condamnarea.
Prin sânge îmi curg lacrimi de jale,
Și atât de amară mi-e viața,
Încât mă plimb descărnat și agale,
Sărutând înzorit dimineața.
Mai privesc spre pustiul din Lună,
Și mă văd împărat peste ea,
Și-o aștept ca-ntr-o zi să îmi spună,
Vino sus, căci sunt toată a ta.
Mă dezic de pământ și de lume,
De atâtea tristeți în iubiri,
Însă vreau ca-n decade postume,
Să-mi sădiți pe mormânt trandafiri,
Să nu fiu recunoscut după nume,
Ci confundat c-un verset din psaltiri.
Mierea
O albină cât aleargă,
Nectarul să îl culeagă,
Să-l ducă în stupul ei,
Mierea sfântă e a ei.
O primim la cununie,
Să fim uniți pe vecie,
Să avem pace între noi,
Și să scăpăm de nevoi.
Dumnezeu el a lăsat,
Pe femeie și bărbat,
Fiind uniți ei pe vecie,
Să aibă o dragoste vie .
Preotul ne-a cuvântat,
Fie domnul lăudat.
Albina-i un lucru sfânt,
E ca omul pe pământ,
Adună întruna mereu..
Să-l slăvim pe Dumnezeu.
Nimic din ce omul are,
N-are dar că și Mirea,
Ea e dulce este bună...
Cu viața ar semăna.
Să iubim cu bucurie,
La Domnul să mulțumim,
Dragostea eternă fie,
Și în veci să dăruim.
Lecţia despre cub de Nichita Stănescu în portugheză
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
A lição sobre o cubo
Um pedaço de pedra é tirado,
ele esculpe com um cinzel de sangue,
brilha com os olhos de Homero,
está raspado com raios
até que o cubo saia perfeitamente.
Depois disso eles beijam o cubo inúmeras vezes
com a sua boca, com a boca dos outros
e principalmente com a boca da infanta.
Depois disso, um martelo é levado
e de repente um canto do cubo desmorona.
Todos, mas absolutamente todos dirão:
- Que cubo perfeito teria sido
se não tivesse um canto quebrado!
Doamne dă-mi puterea...
Doamne dă-mi te rog puterea...
Din genunchi sămă ridic...
Să mă scutur de durerea...
Care trupul mi-a lovit...
Doamne și te rog îmi spune...
Cumsă iert pe toți acei...
Care au lovit în mine...
Cînd eu îi iubeam pe ei...
Doamne eu te rog ma scapă...
De tristețea asta mare...
Fără milă ea îmi sapă...
Răni în suflet și mă doare...
Doamnelasă soarele din cer...
Sufletul să-mi încălzească...
Frigul a intrat în el...
Gheața vreau să o topească...
Doamne,ia-mi tu inima la tine...
Tare mi-e mila de ea...
Căci degeaba bate înmine...
Dacă no vrea cineva...
Cei numiți în șoaptă
Adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă muritori,
veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori.
Nori de noapte-n cer se suie-
vestitori de vremuri sumbre,
iar din bezna albăstruie
scapă bulgării de umbre.
Ning zăpezi fără de urmă,
întru negru se întorc,
unduind pământul curmă
șerpi cu limbile de foc.
Lung vibrează vocea nopții,
plumb în serenade sună,
istoviți și-aruncă sorții
semănătorii de furtună.
Veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori,
adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă
muritori.
Cad îngeri
Au început să-mi cadă îngerii din cer
Dar se feresc să cadă pe Pământ
Și gravitează amorțiți în violet eter
Resuscitați, de câte-o rugăciune, când și când...
Nu știu cum am ajuns să spun
Aceeași rugăciune de nebun
Păstrează-mi cuviința faptei și dragoste în gând,
Recunoștința pildei din străbuni, doine și cânt...
Am adormit sau poate a fost aievea
Prezenţa mea în spațiu și în timp
Dar m-am ciocnit accidental de îngeri
Ce amorțiți pluteau ca-n amintiri
Am agățat în grabă doar o pană
Din aripa inertă ce-am lovit....
Cutremurat de atingerea-mi brutală
Din pană a țâșnit... cerneală şi pelin
O ultimă zvâcnire de icoană
S-a mistuit în palma-mi iarăși goală
Stârnindu-mi o durere infernală...
Mă muşcă ochii de durere, sunt orb de lacrimi
Sau e întuneric?
Mă șterg cu palma apăsat
De lutul moale de păcat
Și printre gene, îndurerat,
Citesc în palmă un mesaj...
Fii blând! Te iartă!
Te-am iertat!
Dezolare
Îmi fluier tristețea râzând,
Și-mi rumeg din suflet răcoarea,
Preumblu cu moartea în gând,
Și aștept resemnat condamnarea.
Prin sânge îmi curg lacrimi de jale,
Și atât de amară mi-e viața,
Încât mă plimb descărnat și agale,
Sărutând înzorit dimineața.
Mai privesc spre pustiul din Lună,
Și mă văd împărat peste ea,
Și-o aștept ca-ntr-o zi să îmi spună,
Vino sus, căci sunt toată a ta.
Mă dezic de pământ și de lume,
De atâtea tristeți în iubiri,
Însă vreau ca-n decade postume,
Să-mi sădiți pe mormânt trandafiri,
Să nu fiu recunoscut după nume,
Ci confundat c-un verset din psaltiri.
Mierea
O albină cât aleargă,
Nectarul să îl culeagă,
Să-l ducă în stupul ei,
Mierea sfântă e a ei.
O primim la cununie,
Să fim uniți pe vecie,
Să avem pace între noi,
Și să scăpăm de nevoi.
Dumnezeu el a lăsat,
Pe femeie și bărbat,
Fiind uniți ei pe vecie,
Să aibă o dragoste vie .
Preotul ne-a cuvântat,
Fie domnul lăudat.
Albina-i un lucru sfânt,
E ca omul pe pământ,
Adună întruna mereu..
Să-l slăvim pe Dumnezeu.
Nimic din ce omul are,
N-are dar că și Mirea,
Ea e dulce este bună...
Cu viața ar semăna.
Să iubim cu bucurie,
La Domnul să mulțumim,
Dragostea eternă fie,
Și în veci să dăruim.
Lecţia despre cub de Nichita Stănescu în portugheză
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
A lição sobre o cubo
Um pedaço de pedra é tirado,
ele esculpe com um cinzel de sangue,
brilha com os olhos de Homero,
está raspado com raios
até que o cubo saia perfeitamente.
Depois disso eles beijam o cubo inúmeras vezes
com a sua boca, com a boca dos outros
e principalmente com a boca da infanta.
Depois disso, um martelo é levado
e de repente um canto do cubo desmorona.
Todos, mas absolutamente todos dirão:
- Que cubo perfeito teria sido
se não tivesse um canto quebrado!
Doamne dă-mi puterea...
Doamne dă-mi te rog puterea...
Din genunchi sămă ridic...
Să mă scutur de durerea...
Care trupul mi-a lovit...
Doamne și te rog îmi spune...
Cumsă iert pe toți acei...
Care au lovit în mine...
Cînd eu îi iubeam pe ei...
Doamne eu te rog ma scapă...
De tristețea asta mare...
Fără milă ea îmi sapă...
Răni în suflet și mă doare...
Doamnelasă soarele din cer...
Sufletul să-mi încălzească...
Frigul a intrat în el...
Gheața vreau să o topească...
Doamne,ia-mi tu inima la tine...
Tare mi-e mila de ea...
Căci degeaba bate înmine...
Dacă no vrea cineva...
Cei numiți în șoaptă
Adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă muritori,
veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori.
Nori de noapte-n cer se suie-
vestitori de vremuri sumbre,
iar din bezna albăstruie
scapă bulgării de umbre.
Ning zăpezi fără de urmă,
întru negru se întorc,
unduind pământul curmă
șerpi cu limbile de foc.
Lung vibrează vocea nopții,
plumb în serenade sună,
istoviți și-aruncă sorții
semănătorii de furtună.
Veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori,
adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă
muritori.
Другие стихотворения автора
TĂCERE
Te strig în șoapte iar pe tine
Te aud vorbind în somn,
Cu-n dulce glas mă chemi pe mine,
Zicându-mi:Te ador.
Ce dulce este-a ta strigare
În șoaptă când tu îmi vorbești
Când tu mă strigi iar eu suspin
Și eu din somn iar mă trezesc.
Aș vrea să simt a ta chemare
Din tot suspinul ce îl port;
S-adorm mereu la tine-n brațe
Când plânsul meu nu-l mai suport.
Atât de dulce e tăcerea
Când lacrimile curg șiroi -
Mai bine-mi e când simt durerea
Când eu în suflet iar te port.
Tatăl vostru
Tatălui vostru, de aici, pe pământ,
Cinstiți-i numele său,
Ascultaţi vorba sa,
Bucuraţi-vă în casa sa,
Ca un copil, toată viaţa.
Pâinea pe care v-o pune pe masă,
Cea, cu multă trudă muncită,
Să vă fie mereu mai gustoasă,
Decât orice ospăț, decât orice ispită.
Plângeţi pentru lacrima sa,
Iertaţi-l atunci când nu mai poate,
Şi fericiți-vă împreună, în toate.
Amin!
Whisky
Whisky fin, din butoi vechi,
Licoare nobilă, fără perechi.
Un strop pe buze, foc în piept,
Taină ascunsă într-un concept.
Culoarea-i aur, miros de fum,
Parfumul cald te duce-n drum.
Pe mal de râu sau lângă foc,
E whisky-ul cel mai bun joc.
Din Scoția rece, povestea vine,
Istorie-n sticlă, ce-l ține bine.
Și fiecare strop ce curge lin,
E-un cântec vechi, sublim, divin.
Aseara, am vazut
aseara am vazut ;surasul ochilor albastrii"
il stii?
unul geaman aveai si tu
si nu ma lasa-i sa il vad
il arata-i doar soarelui,
toamnei..
ploilor..
si il mai arata-i cuiva
cuvintelor.. acelora...
pe care ti le scriam ca niste poeme
pe furis
Teamă
Crescănd și dăndu-ți seamă,
Uimești făcând minuni,
Visând și învingând teamă,
Trec nenumărate luni.
Când în sfârșit ai învins teamă,
Te apucă o forță nemărginită,
Urlând dobori ce se destramă,
Te simți având putere infinită.
Învins-ai teamă nespus de ușor,
Și parcă te-ai îmbrăcat într-o putere,
Spre sfârșitul vieții tale î-ți iei zborul,
Și simți o mare durere.
TĂCERE
Te strig în șoapte iar pe tine
Te aud vorbind în somn,
Cu-n dulce glas mă chemi pe mine,
Zicându-mi:Te ador.
Ce dulce este-a ta strigare
În șoaptă când tu îmi vorbești
Când tu mă strigi iar eu suspin
Și eu din somn iar mă trezesc.
Aș vrea să simt a ta chemare
Din tot suspinul ce îl port;
S-adorm mereu la tine-n brațe
Când plânsul meu nu-l mai suport.
Atât de dulce e tăcerea
Când lacrimile curg șiroi -
Mai bine-mi e când simt durerea
Când eu în suflet iar te port.
Tatăl vostru
Tatălui vostru, de aici, pe pământ,
Cinstiți-i numele său,
Ascultaţi vorba sa,
Bucuraţi-vă în casa sa,
Ca un copil, toată viaţa.
Pâinea pe care v-o pune pe masă,
Cea, cu multă trudă muncită,
Să vă fie mereu mai gustoasă,
Decât orice ospăț, decât orice ispită.
Plângeţi pentru lacrima sa,
Iertaţi-l atunci când nu mai poate,
Şi fericiți-vă împreună, în toate.
Amin!
Whisky
Whisky fin, din butoi vechi,
Licoare nobilă, fără perechi.
Un strop pe buze, foc în piept,
Taină ascunsă într-un concept.
Culoarea-i aur, miros de fum,
Parfumul cald te duce-n drum.
Pe mal de râu sau lângă foc,
E whisky-ul cel mai bun joc.
Din Scoția rece, povestea vine,
Istorie-n sticlă, ce-l ține bine.
Și fiecare strop ce curge lin,
E-un cântec vechi, sublim, divin.
Aseara, am vazut
aseara am vazut ;surasul ochilor albastrii"
il stii?
unul geaman aveai si tu
si nu ma lasa-i sa il vad
il arata-i doar soarelui,
toamnei..
ploilor..
si il mai arata-i cuiva
cuvintelor.. acelora...
pe care ti le scriam ca niste poeme
pe furis
Teamă
Crescănd și dăndu-ți seamă,
Uimești făcând minuni,
Visând și învingând teamă,
Trec nenumărate luni.
Când în sfârșit ai învins teamă,
Te apucă o forță nemărginită,
Urlând dobori ce se destramă,
Te simți având putere infinită.
Învins-ai teamă nespus de ușor,
Și parcă te-ai îmbrăcat într-o putere,
Spre sfârșitul vieții tale î-ți iei zborul,
Și simți o mare durere.