1  

Tu iartă-mă

Iartă-mă că te-am iubit

Că ți-am greșit și am rămas,

Căci sunt vinovată de fiecare clipă fără tine

Poate nu a fost niciodată despre noi,

De fapt noi nici n-am existat , doar mi s-a părut

Tu adormi , nu te gândești la mine dar eu adorm, doar dacă mă gândesc la tine

Iartă-mă că nu-ți mai pasă, că-mi imaginez că vei mai fi al meu măcar odată

Iartă-mă că atunci când am căzut am așteptat să mă ridici, crezând că nu pot fără tine

Iartă-mă că te-aș fi iubit prea mult , dar timpul ne-a despărțit, e clar

Iartă-mă că mai mult decât toate aș fi vrut să-mi fi tu acasă,  că pentru totdeauna dorul o sa fie acolo.

Iartă-mă că nu mă mai iubești , că nu-ți mai pasă,

Că tot ce-a fost a fost și nu va mai fi vreodată

Noi, n-am fost predestinați să fim da’ n-am văzut

Iartă-mă că nu mai pot să te privesc că am ochii plini de dor și inima mă doare…

Iartă-mă că te-am durut că nu știu cum să-ți spun că n-am să te mai uit,

Iartă-mă că am vrut să te iubesc mai mult decât aș fi crezut că pot, dar n-am știut

Iartă-mă că nu m-am aruncat cu totu și n-am crezut mai mult în iubirea ta, că m-ai învățat să simt dar m-ai și rănit.

Iartă-mă că n-am fost tot ce tu ți-ai fi dorit, că n-am putut să mai rămân măcar un timp…

Iartă-mă căci am lăsat iubirea noastră să se piardă,

Că nu mai văd nimic cunoscut în numele tău

Căci de mult nu mai suntem suflete pereche,

Iartă-mă că n-am putut să te mai țin , că trebuia să fie un “pe curând” dar din păcate-i un ,,adio “

Iartă-mă că orice lucru bun dintre noi nu a fost făcut să dureze,

Că sunt la capătul prăpastiei dar să nu-mi apari în față căci doar prezența ta mă dă pe spate

Iartă-mă că am lăsat tăcerea să își facă loc

Între noi, acolo unde cândva răsună doar iubirea.

Iartă-mă pentru cuvintele nespuse, că nu-mi convenea vreo secundă să te văd supărat

Că iubirea noastră s-a preschimbat în fum, lăsând doar amintirea ta

Iartă-mă că te-aș fi vrut pentru totdeauna și că mi-e greu să accept ca drumurile noastre s-au separat de mult

Că te-am pierdut , că te-am avut și că încă te văd în ochii mei

Iartă-mă că nu mai sunt , că nici n am fost vreodată

A ta si tu al meu, n-am fost a nici unuia nouă doar ni s-a părut.


Category: Love poems

All author's poems: Preda Loredana Gabriela poezii.online Tu iartă-mă

#sănumăuiți #adio #iubire

Date of posting: 5 January 2025

Added in favorites: 7

Comments: 1

Timp de citire: ~5 min.

Views: 1317

Log in and comment!

Comments 1

Victoria

Victoria

mi-a placut ce am citit aici. bravo

Other poems by the author

Mort

Nopțile-mi sunt amare

Sufletu’- i pătat și înghețat

Lăsându-mi chipul să zboare

Rămânând doar trupul schițat

 

Un tablou în negru pictat

Umbre cenușii răscolind în fundal

Un junghi în piept am gustat

Întregul trup devenind pal

 

Cerul prăbușit mă nimici

Zdrobindu-mi oasele , un răgnet

Strigoi în jurul meu căzând anemici

Acum durerea-i doar un sunet

 

Sufocându-mă în nevoia după viață

Închisă, trasă în bezna din mormânt

Corpul legat îmi e doar cu o ață

Dezgropănd găsesc doar un veșmânt

More ...

Motociclistul care mi-a rămas în inimă

 

Ne-am întâlni așa cum s-a întâlnit cerul cu marea

Timpul parcă s-a oprit în loc să ne asculte chemarea

Eu eram luna plină iar tu stelele în jurul meu

A noastre chipuri aveau să-și zâmbească mereu

 

Când treceai pe lângă mine, totul amuțea

Când ochii se priveau inima-mi înflorea

Nopțile aveau alt gust iar zilele culoare

Iar dragostea fierbea cu a ta ardoare

 

Încă simt a ta atingere ușoară pe trupul meu

Cum mă privești frumos cu ai tăi ochi, ești tu

Motociclistul care mi-a rămas în inimă mereu

Al tău sărut dulce pe piele ca un tatto

 

Sub a ta cască îți vedeam zâmbetul frumos

Privirea ta caldă mă topea iar restul era doar de fundal

Tu erai lumea mea dintr-un întreg cosmos

Ne țineam de mână sub felinarul rece stradal

 

Prima dată când am simțit iubire, era doar el

Motociclistul care a rămas în inima mea

Mi-a arătat cum iubirea poate fi și altfel

Și poate într-o zi într-o altă viață ne vom revedea

More ...

Secunde de realitate

Suntem nebuni în această lume închisă,

Unde părerea diferită de alții e interzisă

Uităm să mai vorbim, cuvintele ne sunt străine,

Unde dragostea celuilalt cu greu se obține

 

Alergăm după nimic, și tot mai mult pierdem,

Timpul ne fuge, dar nu-l înțelegem

Bunica ne-a spus că timpul ne va salva,

Dar noi rămânem cu cârpa pe frunte, fără altceva

 

Mă-ta spune că „nu-i așa, dar noi știm”

Că orice lucru „bun” pe care-l facem îl plătim

Viața se rupe în fâșii de promisiuni

Și așteptăm mereu să se întâmple minuni

 

Patria noastră e fără valoare,

O luptă pierdută, fără onoare,

Înjurăm în ploaie, cu o voce disperată

Cristalul se sparge, dar nu știm cum și ce ne arată,

 

Scara fericirii se ridică, dar e mult prea înaltă,

Și sperăm să găsim ce căutăm în lumea cealaltă

Aleargă-n zadar speranța ce nu se salvează

Și când nu primim ce vrem ne enervează

 

Căutăm libertatea, dar nu știm cum s-o prindem,

Scânteia din noi se stinge și nu știm s-o aprindem

Fără prieteni, fără iubire, fără speranță,

Chestia asta ne ucide în fiecare dimineață.

 

Am dat de la mine, dar niciodată n-am primit,

Părinții ne-au bătut , dar nu s-a simțit

Prietenii ne spun „frate e doar un joc”

Dar viața te-nvață când ești în prag de noroc,

 

Că nu vrem să ne plecăm, dar totuși cădem

Când corupția ne sună îndată răspundem

M-am lovit de prostia ce ne-o tot spun

Și calc în picioare tot ce găsesc ca un nebun

 

More ...

Cât ne mai prefacem

“Te iubesc” n-am mai auzit să zică nimeni de mult

E cică despre timp ce-i scump și cult

Între ziduri îi auzi cum strigă înjură, da’ se roagă

Că atunci când tac nu-i nimeni să-i mai înțeleagă

 

Mă complac în situația de-a fii ca ei

Să nu-mi doresc cumva mai mult e un obicei

Și când luăm cina în familie la masă

Tactu’ deschide gura să arunce cu noroi în casă

 

Mâncarea-i destulă da’ sufletul piere de foame

Și primești iubire doar în grame

Că prețu’ e vital când nu-i nimeni să te ajute

Zilele pline de soare-s deja trecute

 

Ne prefacem că ne plăcem și ne zâmbim

Și când ușa-i trasă pe la spate ne vorbim

Mințim că ne e bine și când ne merge rău

Și ascunzi faptu’ că bărbată-tu e un “fătălău”

 

Că-ți cumpără flori doar când te înșală

Și abia atunci realizează cât ești de specială

Tu îi ierți tot să nu fie copii fără un părinte

Da ști că numai până mâine-i “cuminte”

 

Femeia-i “târfă” că doar te manipulează

Că-i vina fetei că moșu’ ăla o violează

Te minte te împinge îți i-a la rând toți nervii

Și apoi te i-a în brațe te bate pe spate si zice să-ți revii

 

Când îi vede pe doi ținându-se de mână

Ști că pe unu din ei l-ar arunca în fântână

Gen familia “perfectă” îi aia tradițională

Relația dintre doi e o punte tridimensională

 

Și abia atunci când e mult prea târziu

Când îți cade lumea în cap și capacu la sicriu

Abia atunci realizezi cât ești de prost

Că ai vorbit și aruncat cu ură fără rost

 

Pentru că ai fost tu prea frustrat și complexat

Că te-ai simțit prea atacat

Și într-un final n-ai demonstrat nimic

Și ai rămas singur fără niciun amic

 

Nici unu din noi nu suntem fără de păcate

Și orgoliile ce se rup sunt nejustificate

Ne ducem dracu cu tot cu religie

Căci toată viața noastră-i defapt o simplă regie

More ...

În fiecare octombrie…

În fiecare octombrie o să-mi aduc aminte

De tine, de tot ce-a fost înainte

De noi, de cât de mult noi ne-am iubit

De zilele reci și calde, de cum tu mi-ai zâmbit

 

Și-a mai trecut un an și tot mi-e dor

De tine, de plimbarea pe motor

În octombrie tot la tine mă gândesc

Și am atâtea planuri de care să-ți vorbesc

 

Dar știu că trebuie să tac, să mă abțin

Dar de când ai plecat simt că nimănui nu aparțin

Și știu că pare puțin cam egoist

Să te doresc acum, deși ți-am spus că eu rezist

 

Să te-n locuiesc am încercat, dar tot nu pot

Parcă nici unul n-are acel antidot

Pentru boala mea— iubirea adevărată

Mă plimb prin ploaie cu inima-norată

 

În octombrie te caut și tot nu te găsesc

Tot aștept prin norii grii să te zăresc

Și totuși mă tem că te-aș putea vedea

Căci s-ar reaprinde-n mine focul de ne-am revedea

 

Așa că mai bine stau mai mult departe

Și tot ce am să-ți spun, îți scriu în carte

Dar inima mea oricât ar încerca de s-ar ascunde

Printre vise, frunze, și stele căzute te caut oriunde

More ...

Sub lustră

 

 

În noapte adâncă, când vântul urlă,

Sub lustra veche, spânzurată-i o copilă,

Sângele curge pe podeaua înghețată,

Focul se stinge-n soba tulburată.

 

În geamuri sparte, luna rece plânge,

Iar umbra fetei printre ziduri curge

Podeaua scârțâie sub pași nevăzuți,

Iar norii-nghit luceferii pierduți

 

Sub scânduri putrede ceva șoptește,

Un nume stins pe care-l pomenește

Și noaptea-și țese vălul peste sat,

Ascunzând tot ce moartea a lăsat…

 

Iar unghiile zgârie încet pământul,

De parcă mortul caută cuvântul

În urma ei rămâne doar miros,

De lemn ud, sânge și pământ scorbos.

More ...

Poems in the same category

O nebunie

Tăcere-n ceasuri de nesomn

Când știu că mâine-i niciodată,

Și îmi las o lacrimă însemn

Ce stă de dorul tău și-așteaptă.

 

Clipește candela o clipă

Prin sfârșitul nostru dureros,

Ca un duh de întuneric și risipă

La trântă cu un om neputincios.

 

În zadar te regăsesc prin șoapte

Și prin gânduri spuse de nespus,

Acum sunt singur și e noapte

Și toate șoaptele s-au dus. 

 

Să fim străini e-o nebunie ...

Să iubim în diferite nopți,

Noaptea mea să nu îți știe

Gândul tău de noi ... de-l porți!

 

Împrejuru-mi vi! ca niciodată…

Și toate se răstesc la mine,

Se strâng în mine și deodată 

Toate ... îmi șoptesc de tine!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

More ...

Regăsiri

 

Rătăciți prin vremuri, fără de busolă,

Ne-am mințit o vreme că ne e mai bine,

Dar zăpada albă, pielea ta creolă,

A-ngheţat deodată inima din mine.

 

Vei purta în suflet urmele de nea,

Peste răni tăcute din ierni ce-au trecut,

Și-ntr-o altă viață, de m-ai căuta,

Cerul meu va ninge ca la început.

 

Au venit și zile cu tăceri de plumb,

Ne-am privit nostalgic ca prin geamuri mate,

După ce am plâns și-am zăcut pe rând,

Am clădit din nou punţile sfărâmate.

 

Ne vom strânge mâna când va fi mai greu,

Să simțim cum curge viața prin artere,

Tu vei fi lumina din destinul meu,

Eu ţi-oi pune-n braţe fagure şi miere.

 

Iar când peste noi va cădea ţărâna,

Și vom fi doar poze într-un vechi album,

Îşi vor aminti: soarele şi luna,

Că le-am dus lumina pe un alt tărâm.

More ...

Steaua ta

Vrei, nu vrei, în zări se-arată,

O lumină-n noaptea toată.

Printre visuri și destin,

Steaua ta e pe deplin.

 

Poți s-o cauți, poți s-aștepți,

Ori s-o pierzi printre pereți,

Dar ea arde, fără teamă,

Fără glas, dar tot te cheamă.

 

Când e greu și drumul frânt,

Când ți-e dor și plângi în gând,

Ea te vede, ea îți știe

Toată a ta poezie.

 

Și-ntr-o zi, pe cerul stins,

Vei privi spre infinit,

Și vei ști că-n lumea ta,

Ai avut mereu o stea.

More ...

Oare ti-ar fi dor?

Poate daca as pleca

Departe de aceasta lume

Unde nu ar fi durere

Si chinul nu m ar rapune

Poate daca as disparea

Si nu m ai vedea vreodata

Oare atunci iti va fi dor

De glasul meu de alta data?

 

Caci m as arunca din cer

Si tot acolo m as intoarce

Sa ma prinzi cu al tau brat

Sa ma tii la piept aproape

Sa dansam ca intr un vis

Iar tot visand, eu voi ramane

Pe veci cu gandul la tine

De nu pot in astă lume

More ...

Patria sufletului

Ești munte-nalt, cu crestele-n lumină,

O stâncă veșnică ce sprijină tărie,

Un cântec de iubire ce nu se termină,

Ce poartă-n versurile lui întreaga bucurie.

 

Ești câmp de aur, grânele-mpărțind,

Sub soarele ce-aprinde orice dor,

Un vânt ușor prin spice adormind,

Când sufletu-mi te caută-n fior.

 

Ești codrul meu, cu frunza tremurândă,

Ce mă îmbracă-n liniște mereu,

Un templu verde, cu umbra fremătândă,

Ce-mi face inima să simtă că sunt eu.

 

Ești patria mea sfântă, de neuitat,

Un dor ce-n pieptul meu va dăinui,

Pământ fertil, un vis adevărat,

Unde iubirea-mi crește zi de zi.

 

More ...

Luna

 

Se aude un plânset în noapte,

E luna lovită de-o stea,

Se întoarce Pamântul pe-o parte,

Să absoarbă durerea din ea.

 

Se întrezăreşte o pâlpâire fadă,

Regina Nopţii e aproape moartă,

Viral se răspândeşte un zvon pe stradă,

Că Soarele şi-ar fi găsit altă consoartă.

 

Privim cu totii înspre Lună,

Dar jinduind, doar eu şi tu,

Să-i vindecăm durerea sa nebună,

Şi sentimentul… Déjà Vu.

 

Să-i recreem o trena argintie,

Să-i geometrizăm un “clar” …

De-a pururi pentru noi să fie,

Cel mai romantic loc stelar.

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍