A recommendation
DE CE, published by Silvia Mihalachi
Literature News
Post poems online. Lyrics from the heart ...
Recently added poems
EU NU SUNT O LEGE
Eu nu sunt o lege...
Nici măcar un cuvânt,
n-am scris în vreo carte...
Dar am strălucit slab,
ameninţând răcoarea lunii pentru tine...
Nici râu, nici stâncă, nici furtună...
Sunt doar durerea,
Desfăcută-n fruct târziu
Arătând lumii, miezul inimii mele bolnave...
Dar fi-voi acolo - întotdeauna am fost,
o lacrimă, fragil, oglindind
închisoarea ochilor tăi,
în care-am murit umbră
şi m-am născut lumină...

AMBIENT
Privire! Ochii îmi sunt însetați de frumos
Tu fugi ,fugi de la mine spre un loc luminos
Coboară în natură ca-ntr-un comod decor
Și răsplătește-mă c-un tablou fermecător
Hoinărește-te până la depărtata zare
Din când în când culegându-mi raze de soare
Colindă câmpul cu florile roșii de maci
Ciulinii in margarete albe să-i prefaci
Întoarce-te înflorită precum o doamnă
Împreună s-așteptăm brândușa de toamnă
Privire! Mereu de frumos ești însetată…

Spre casa...părintească!
Am plecat din Piatra Neamț
Fiindcă Marce a lucrat mai mult,
Țara e ,,brazdată" de boala PPA
Și-i dificil de părăsit ,,corabia ".
Spre Botoșani drumul ne-a dus
La Frumușica în Vlădeni de Sus,
La gospodina Mihaela și Săvel
Unde putem gusta și-un păhărel.
În curtea lor găsești de toate
Și vacă cu vițel și porc și rațe,
Și o livadă cu mulți meri și pruni
Din care facem țuică, din străbuni.
Lângă livadă este via noastră
Ce se întinde pân' la fereastră,
Aici e muncă grea, nu e un joc
De vrei vinul să-l ai, în poloboc.
De la Săvel dealul urcăm ușor
Spre casa părintească cu pridvor,
Unde părinții ne așteaptă-n prag
Cu 'mbrățișări și mai ales cu drag.
Vezi bucuria cum pe chip le-apare
Când poarta scârție, din balamale,
Dar care nu le-ascunde din tristețe
Acum, la anii mulți...cu bătrânețe.
Cu greutate, mama, tata se ridică
Cu lacrima ce pe obraz le pică,
Pe care-o șterg cu dosul palmei
Spunând...veniți copiii mamei.
Emoționați, mâna le-o sărutăm
Și-apoi unii pe alții ne îmbrățișăm,
În timp ce ochii plânși se limpezesc
Și fericiți suntem când ei zambesc.
E greu, când anii tot s-au adunat
Lăsând obrazul...de rid brăzdat,
Mama purtându-și trupul aplecat
Iar tata mijlocul...cu-n brâu legat.
Dar și așa, ograda lor e plină
Și mama noastră, parcă-i albină,
Trebăluiesc, pâna seara târziu
Iar tata, mai gustă și-un rachiu.
Când poarta se deschide...vezi
Că-i ordine deplină și tu...crezi,
Că-n astă curte sunt doi tinerei
Și nu bătrâni, în cârcă, cu ani grei.
Povestea lor...e una minunată
Iar viața...le-a fost luminată,
În Cel de Sus, credintă au avut
Iar Domnul...în viață, i-a ținut.
Acum, cu toții ne rugăm la cer
Să fie sănătoși în trup și creier,
Iar când durerile îi mai încearcă
Ne spun că-s încercări și pleacă.
La ei, cu drag, mereu vom reveni
De supărări, părinții...îi vom feri,
Vom alina a lor, tristă singuratate
Și rugi vom înălța...către Divinitate!

Sunt vinovat...
Sunt vinovat, iubito, că plouă de o lună,
Și pielea ta firavă de soare e privată,
Iar ochii tăi albaștri pe mine se răzbună,
Și stau ascunși în casă cu ușa încuiată.
Sunt vinovat, iubito, că pasărea nu cântă,
Și glasul tău de înger cu ea a muțit,
Îmi curge prin ureche tăcere voastră cruntă,
Și mă înțeapă zilnic în tâmplă un cuțit.
Sunt vinovat, iubito, că iarna nu mai pleacă,
Și flori nu mai răsar din lutul obosit,
Pe fruntea ta albită o umbră se apleacă,
Iar sângele din mine e stors și istovit.
Sunt vinovat, iubito, că pașii ți-s de gheață,
Și nu mai recunosc căldura de dincolo de prag,
Ți-e visul raza blândă, pierdută-n dimineață,
Iar eu, un cer căzut, ce nu-ți mai este drag.
Sunt vinovat, iubito, că lumea se sfărâmă,
Sub pleoapa ta aprinsă de-un vis incendiat,
Și plâng cu tine-n noapte, și dorul mă sugrumă,
Dar nu știu cum să vindec ce nu am vătămat.
Sunt vinovat, iubito, că frunza nu mai crește,
Că ramurile plâng cu toate în răspăr,
Și tu, de-atâta jale, blestemi culori celeste,
În loc de glas și zâmbet, în loc de adevăr.
Sunt vinovat, iubito, că-n tine se închide,
Un anotimp cu soare, cu râsul tău curat,
Ți-ai risipit lumina în vorbe prea rigide,
Și-n loc de drum spre tine, pustiu ai semănat.
Sunt vinovat, iubito, că totul ne desparte,
Că nu mai știu ce simți, ce vrei, ce te-a durut,
Și-aș da cuvântul vieții din mine mai departe,
Să-mi pot rosti iertarea, s-o iau de la-nceput.
Sunt vinovat, iubito, că-n clipa ce apune,
Nu știu să-ți spun durerea decât tăcând mereu,
Că-n mine stă o noapte cu zorii împreună,
Și pentru tot dezastrul, de vină-s numai eu...

Arde pământul
Gonind spre cer aleargă nori
Din coșuri fumegă otravă
Transformă ploile-n stihii
Apele mătură-n ogradă
Căldura arde peste noi
Topește apele în grabă
Pământul crapă fără ploi
Flămând ne lasă fără hrană
E prea puțin ce-a mai rămas
Și totuși ardem în risipă
E prea pustiu omul de azi
Nu mai gândește nici o clipă
Razele soarelui cel bun
Privind un lacom se încruntă
Pământu-l arde cu necaz
Strigând cu flăcări ne alungă
Setea uscată arde surd
Cenușa fumegă în urmă
Pământul arde îndurând
Sunt prea puțini cei ce-l ascultă
Ce ți-a făcut telefonul
Ți-a deformat percepția și înțelegerea de sine
Ți-a stabilit idealuri ce nu le poți obține
Te-a transformat pe tine în principalul inamic
Lupta cu tine însuți, te face din ce în ce mai mic
Ți-a decorat o lume gri văzută cu suspiciune
Ți-a inspirat ideea că dialogul este slăbiciune
Și toate reflexele empatice a reușit să le înece
Lupta cu semenii tăi te face din ce în ce mai rece
Ți-a dat dușmani duium țesuți din fibre digitale
Ți-a distras atenția de la toate semnele vitale
Ți-a confiscat conștiința și totul tău efort
Lupta cu morile de vânt te face din ce în ce mai mort
Te-a ținut departe de veridicitate
Ți-a dat alternative la fapte și la realitate
Ți-a camuflat victoria într-un eșec
Lupta cu adevărul te face din ce în ce mai sec.

A MAI TRECUT UN CEAS
. A mai trecut un ceas...
şi s-a irosit în zadar,
un ceas petrecut fără tine,
fară şoapta zâmbetului tău,
fără umbra ta...
Şi-apoi, un minut şi o secundă
a picurat, şi-a curs fecundă,
şi nimic n-a mai rămas,
nicio lacrimă n-a mai căzut,
peste seceta inimii mele.
În această, tristă oră,
pe nimeni n-am iubit...
Ci doar am urât,
şi nu voi mai fi val,
nici sărut, nici furtună...
Căci fără tine mă sting,
şi mă pierd în neant,
ca o stea, în prag de dimineaţă.

🎤 Nu este usor så te desprinzi de ceea ce porti adânc in suflet...
Am scris povestea cu noi pe foi ce dor de dor...
Am stins sub peniță promisiuni ce le-ai lăsat fără zbor.
Azi las gândul stingher un alt, ultim poem să scrie
Că din tot ce-am trăit, eu am ars, tu te-ai prefăcut că nu exist pe lume....
Sper să te întâlnesc în următoarea viaţă, Să mă pot bucura de-o poveste cu final fericit,
Mi-aș fi dorit măcar puțin, să te mai strâng în brațe, la un vin
Dar în viața asta, vom rămane doar vis... visul meu neîmplinit...
Că de-ar fi să te întâlnesc pe stradă întâmplător,
Și ochii tăi ar căuta în ai mei vreo urmă de dor,
I-aș lăsa să-ți vorbească... să nu nege ce atât și-au dorit
Însă povestea pierdută va fi, în timpul ce nu l-am putut stăpâni...

Singura in doi
Am obosit
Să-ți mai caut atenția,
Să mă simt părăsit,
Când nici măcar intenția
Nu ți-o mai zăresc.
Nu sunt un medicament
Să-mi răspunzi după 24 de ore,
Și nici un simplu echipament
Să mă lași deoparte, la încheiere.
Nu știu când
Sau unde te-am pierdut,
Când sufletul tău s-a destrămat,
Când te-ai dat bătut…
Mi-e teamă să-ți spun
Ce simte inima mea,
Ca să nu expun
Despărțirea ce-o presimțea.
Încă te iubesc,
Chiar dacă sentimentele tale
Îmi sunt necunoscute…
Ne-ar trebui o conversație
Să reparăm tot ce simțim.

Același tu, o altă eu
N-aș știi să-mi explic de ce-mi apari prin gânduri,
Dar știu că mereu mă citești printre rânduri,
Astăzi e ziua când nu te aștept,
Deși inima ta îmi bate în piept.
Încă am emoții când tăcut îmi vorbești în vise,
Încă mai țin felinarele aprinse,
Încă te văd la mine-n oglindă,
Și ochii tăi încă știu să mă surprindă.
Dar nu te caut la pas prin oraș,
Pentru că te găsesc în dorul uriaș,
Și nu mai visez, decât câteodată,
Că inima ta a rămas descuiată.
Nu te mai caut și nici nu te chem,
Ci doar te rescriu în vechiul poem,
Poate ne vom reîntâlni pe traseu,
Același tu, dar o altă eu.

Cuvinte colorate
Aș vrea să pot să colorez cuvinte
Să pot să merg pe loc, înainte
Să simt gheața cea fierbinte
Să fug de mine și de minte
Să-mi dezvelesc sufletul de cerneală
Și peste tine să-l aștern
Să nu rămână foaia cheală
Și să te iubesc etern
Să fim una cu poezia
Cu lacrimi de cerneală amândoi
Să stropim hârtia
Să fim ploaia ce cade peste noi
Să ne spălăm de pete de cerneală
Să ne lăsăm seduși de fantezie
Să iasă rima la iveală
Să scriem a vieții poezie
Aș vrea să știu cuvântul care ne desparte
Și în silabe să-l strivesc
Să văd să colorez în noapte
Să pot în întuneric să iubesc
Târziu însă bag de seamă
Ție îți este teamă
Dar vreau să finalizez
Și fără al tău ajutor
Cuvinte vreau să colorez
Să-mi desenez aripi, să zbor
Să-mi desenez aripi din cuvinte
Să pot să zbor pe loc, înainte
Să fug de tine și de minte
Să mă ascund de cuvinte în cuvinte
Să m-ascund între cuvinte și să aștept
Să vii să termini poezia
Iar de se va îngălbeni hârtia
Voi colora altundeva un alt concept.

DINCOLO DE ADÂNC
. Dincolo de adânc, valurile
se izbesc de pieptul ţărmurilor ucigaşe,
ca nişte zdrenţe-n voia sorţii...
Dincolo de adânc, de veacuri durate
stânci ascuţite îngână-n umbre,
pasul şovăielnic al norilor...
Dincolo de adânc, curălit de emoţii
am murit şi m-am născut scoică,
ce-ngână oceanul în ochii tăi miraţi...
Dincolo de adânc, mi-am dorit
să mor din nou, şi,
să mă nasc umbră . Umbra ta...

Hai,ploaie..
Hai, ploaie,nu mai zăbovi,
Suntem sleiți de la căldură,
De secetă ne -ai izbăvi,
De -ai picura pe ramură..
Mocnești de ceva vreme
Pitulată printre nori,
Chiar de bolta geme,
Tu ții morțiș să ne ignori..
Te mai simțim în treacăt,
La voia întâmplării
Și pui dorinței lacăt
Suflată pe șira spinării..
Arși de toridul soare,
Ce ne scoate din minți,
Privim cu -nfrigurare
Spre zările fierbinți.
Ne rugăm de a ta furtună,
Să ne spele de păcate;
De-ar fi să fulgere, să tună,
Udă-ne frunzele uscate...
Ne sufocăm de nădușeală,
Dă-ti năframa la o parte,
Potolește -n zăpușeală,
Să putem dormi la noapte..

Autoportret
Mă surprind des vorbind cu mine în gând,
Purtând conversații cu alt eu și cu mine.
Îmi place să stau, să mă uit pe pereți,
Să-mi închipui ce-ar spune, dacă ar avea minte.
Nu mă pricep la lucruri deosebit de faine,
Dar știu să ascult când cineva are nevoie de mine.
Nu-mi plac petrecerile, le consider prea agitate,
Prefer o seară liniștită uitându-mă la filme.
Nu-s genul de om care știe ce vrea de la viață,
Dar pot spune clar ce-mi place din ea.
De exemplu: cartofii prăjiți cu înghețată,
Sau bătaia temporară dintre fulgii de nea.
Sunt de părere că poeziile ar trebui să rimeze,
Altfel sunt doar cuvinte aruncate în lume.
Și nu înțeleg oamenii care știu să danseze,
Am două picioare stricate, pe bune!
Aș asculta ore în șir muzică bună,
Am încercat odată să învăț să cânt la acordeon.
Și știu ca nu a întrebat nimeni,
Dar tot ce am învățat a fost ca sunt afon.
Iubesc să fac oamenii să zâmbească,
Chiar dacă uneori nici eu nu-mi înțeleg unele glume.
Dar cel mai mult iubesc,
Când îmi spui tu pe nume.
Nu știu mereu ce să spun, nici acum
Si nu vreau să crezi că fără tine mi-e bine.
Și probabil m-am făcut de râs,
Dar îmi e dor de tine.

Cine sunt părinții
Cine sunt părinții Cine sunt părinții? Sunt acei care m-au adus pe lume, M-au învăţat carte, mi-au dat un nume. Cine sunt părinții? Sunt acei care mi-au dat povață, Să fiu om bun și să merg cu capul sus prin viață. Cine sunt părinții? Sunt mai sfinți decât sfinţii O icoană cu chipul lui Dumnezeu. Care o voi purta în inimă mereu! Cine sunt părinții? Sunt ca luceafărul de pe cer. Ei m -au învățat să iubesc, să lupt și să sper! Poezie de Vladimir Potlog

Oglindă
Oglindă oglinjoară.
Spune-mi cine-i cel mai frumos din țară.
Oglindă magică de pe perete,
Umple-mă de epitete,
Șterge-mi toate petele,
Și adu-mi toate fetele.
Hai! Hai! Nu mai sta!
Măi oglindă oglinjoară,
Acum tot răul mă-nconjoară!
Ce mi-ai făcut măi oglinjoară?
Voiam doar o viață mai ușoară.
Eu nu asta ți-am cerut
Că ești magică si bună am crezut,
Dar, doar magia am văzut.

Eu nu mai pot...
Eu nu mai pot privi-napoi,
Nici capul al întoarce,
Și tot ce-a fost între noi doi,
Doar timpul va desface.
Eu nu mai pot de-atâta chin,
O lacrimă a-mi stoarce,
În jurul tău e doar venin,
Și otrava-n care zace...
Eu nu mai pot s-adun din zbor,
Aripa frântă-n noapte,
Când ura-n ochii tăi măsor,
Și în pustiul de sub pleoape.
Eu nu mai pot s-aprind lumini,
În bezna care crește,
Când pașii mei îți sunt străini,
Iar mersu-mi nu răzbește.
Eu nu mai pot să fiu tăcut,
Când strigătul mă frânge,
Adio, chip frumos de lut,
Îți spune inima ce plânge.
Eu nu mai pot să port în piept,
Un dor ce se preface,
O veșnicie de-am s-aștept,
Mai bine nu te-ntoarce.
Eu nu mai pot să-ți fiu liman,
Când marea-i agitată,
Mă duc spășit, ca un profan,
Și-ți las iubirea toată.
Eu nu mai pot... vom fi străini,
De tot ce ne-a fost soartă,
Că între noi e-un drum de spini,
Și-o lungă cale moartă...

Umbra gândului.
Pe marginea tăcerii stau,
Cu gândul prins în cerc de stele,
Și mă întreb: ce sunt „eu”?
Un fir de fum printre mărgele.
Trec clipele pierdute în zori,
Și mor tăcuți în fiecare seară,
Dar cine țese din fiori,
Țesătura asta atât de rară?
E timpul o iluzie pură,
Ori doar o rană ce se-nchide,
Pe trupul lumii, în arsură,
Și-n noi adânc se răspândește.
Ce-i viața, dacă nu o umbră,
Ce-n dansul focului s-a prins,
Un vis din care lumea s-aruncă,
Spre-un adevăr ce n-a fost scris.
Și totuși, din nimicul rece,
Un rost pâlpâie, vag, tăcut,
Poate că sensul vieții, nu se zice,
Ci doar se simte, fiind mut.

Urme de suflet
Am scris cu slova aurită, fină,
Să pot a simț și eu că am existat,
Și-n urma mea, cea plină de rugină,
O urmă de speranță am lăsat.
Am scris cu slova caldă de mătase
Și lacrimi cristaline am vărsat,
Ca cei ce vin în urma după mine
Să simtă ce am simțit și eu odat'.
Am scris și simfonii nedeslușite,
De nimeni și nimica niciodată,
Acelea poate erau doar pentru mine,
Să-mi amintesc și eu ce am creat.
Am scris în armonie cu natura,
Și pete de culoare am vărsat,
Și tot ce apoi s-a alipit de mine,
Misterul din cuvinte mi-a aflat.

EGO
Se pierd simțuri, se pierd gânduri
Mii nenumărate suflete se pierd
Sunt doar valuri care se petrec
Se tot duc în largul nesfârșit, în rânduri
Rătăcit-am gusturi, rătăcim tradiții
Căutăm în van esența altor lumi, făliți
Mai presus de oameni și de sfinți copii
Facem decadența altar de neciopliți
Ne-am închis în viduri, ne-am închis în noi
Ne-am făcut armate, cuiburi, cazemate
Respirăm parfumuri, doar mirosuri noi
Repetăm haotic vise despre noi
Mințile, grădini întortocheate
Cândva temple raționale
Temple luminate, pline de balans
Pierd dendritele vibrante
Rătăcesc în golul ce le-a prins
Rămân acum adânc iraționale
Marius Ene, Iulie, Polonia

DIN VREME-N VREME
Din vreme-n vreme bate vântul
Peste negura din noapte
În pustiu se vaită lupul
Prevestind cumplita moarte...
După nor şi-ascunde luna
Trupul firav fără viaţă
Peste tot sclipeşte bruma
Diamantelor de gheaţă...
Cu paşi repezi se scoboară
Spre izvorul cristalin
Şi în susur de vioară
Îşi îmbie părul lin...
Zăbovind o clipă-două
Pe-o tipsie de argint
Îşi încheie haina nouă
Pe trup alb de mărgărint…
Feciorelnic îşi mlădie
Umbra printre flori de spini
În puf cald de păpădie
Şi-n parfum uşor de crini...
Freamătă-n cuvânt pădurea
Sub privirea ei de vis
Tremurând în aşteptarea
Primului sărut promis...
Ceasul somnului s-arată
Spre întâii zori de zi
Către cer luna se-ndreaptă
Înspre stele ivorii...
Precum pasărea măiastră
Ce se-nalţă prin foc sfânt
Luna se destramă-albastră
Fără lacrimi sau cuvânt...
Vremelnică-i cumplita moarte
Rânduind vecinic cerul
Din cenuşă-i va renaşte
Trupul nou, senin ca lerul...
Din vreme-n vreme-n şoapta nopţii
Sloboadă colind târziu
Zodie veche-n balanţa morţii
Risipind ecou pustiu…

Scrisoare către viitorul meu soț
Nu-ți cer să-mi dai luna de pe cer
Nici toată dragostea ce-o ții de frică închisă în tine
Vreau doar să mă lași să te iubesc eu sincer
Să mă lași să te ridic pân’ la stelele divine
Nici să-mi fi tu căzut la picioarele mele
Tot ce vreau e sa te țin cu brațe călduroase
Să mă lași să-ți fiu eu ție aleasă cu numele
Să-ți alung toate gândurile dureroase
Să-ți alin tăcerile și războaiele din copilărie
Să-ți vindec rănile ce adânc te taie și te doare
Rupându-se în cioburi goale din memorie
Să-ți fie nopțile de ceață pustii de vise, mai ușoare
Eu nu am să-ți cer ce nu mi poți da
Dar vreau ca tu să-mi ceri ce-ți pot eu dăruii
O viață să te iubesc de mi-ai acorda
Căci mâna caldă oricât ai vrea nu se poate înlocuii
Și de nu mă vei lăsa să te urc pân’ de tot la soare
De durere-n ochi mă sting cu lacrimi surde
Ofilindu-se în risipă toată această mută scrisoare
Ucigându-mă orbește ce sufletu-mi pătrunde

Mi-e dor...
Mi-e dor de vremile trecute
Pe care le-am pierdut dinadins prin mine
Iar acum zburdă lasciv
Călătorind din suflet înapoi în minte...
Mi-e dor să cred,
Că suferința-i trecătoare.
Iar iubirea mi-e datoare,
Să sălășluiască-n inima mea temătoare.
Să cred că bucuria e eternă,
Când e doar o stază efemeră
Păcălindu-mă de mic copil,
Ca o formă fără fond pe care tot încerc s-ating
Reprezentând doar o himeră.

Florile vieții !
Într-o zi ,pe drumul vieții apare o floare plăpândă ,
firavă,dar minunată .Apare într-o familie iubitoare,devotată.
Pentru părinți este împlinirea cea mult așteptată.Pentru bunici?
Nu au ceva mai scump pe lume,decât această mică minune,
pe care n-o pierd din ochi de dragă.Copii,nepoții,florile vieții;
Pentru ei nici un sacrificiu nu-i prea mare.Drumul vieții e
deschis,căldură,iubire,susținere,viață de vis.
Relații părinți- copii ,bunici-copii toate-s bune și frumoase
până când un virus vătămător ,atacă mintea copiilor:drogurile.
Drogurile fac ravagii în multe familii.Rețelele acestea străbat
lumea de la un capăt la altul,aduc profituri uriașe ,semânând
disrugere și moarte .Această otravă îi ademenește,stă la pândă
mai ales în școli ,la colț de stradă...
Cine ne apără ,copii,viitorul țătii,ai lumii? Noi doar noi părinții ,
bunicii,trebue să declarăm război împotriva traficanților,producătorilor
acestor substanțe.
Nu zâmbiți când auziți un strigăt de durere,a unui părinte
disperat,nici o dată nu știi de unde vine năpasta !
Cine are interesul să ne distrugă copiii?
De ce România a devenit o piață de desfacere?
E -SAT FĂRĂ CÂNI-?

Te-am asteptat cât pentr-o viață
Te-am așteptat sperând cum n-am facut-o pentru nimeni
Am scris pe foi vise, emoții, îmbrățişări, in zeci de poezii.,..
Te-am așteptat nopți la rând dându-ţi tot sufletul din mine,
Chiar dacă tu, plecai mai mult în fiecare zi.
Te-am așteptat în pagini pline de vise, iluzii și durere...
În toate versurile mele, tu...vinul erați venerați
Și dupa cum se vede, continui să mai scriu poeme,
Chiar și acum când ... să sper am abandonat.
Te-am asteptat scriind atât de mult şi intens,
Mi-am anesteziat sufletul cu vise și "minciuni".
Te-am așteptat cu dorul pus în fiecare vers,
Tot încercând să umplu ale tăcerii tale... goliciuni.
Te-am așteptat și-atunci când doar mi-ai râs în faţă,
Și-atât de crud în ochi tu m-ai privit....
Te-am așteptat naiv ca pe-o minune-n viață
Deși, măcar o clipă, în urmă n-ai privit...
Te-am așteptat cât să n-o mai fac vreodată,
În viața asta pentru nimeni și nimic
Rămân doar să te mai scriu câteodată
Când gându-mi scapă printre puținele, frumoase amintiri...

On our online portal, you can find poems and lyrics composed by authors from all over the world. Poems, verses, poems, prose, poems in Romanian, beautiful poems, dedications, creations and ballads represent the literary creation of young authors from the Romanian space. Read and post poems online on a free online poetry portal for young authors, which includes categories of poems for every taste and age. Write your lyrics, poems in Romanian, poems in Russian. Composes and publishes poems, Poetry site. Own creations.