Cel mai frumos loc de pe pamant

Simt un fior,

Lin insuflu ,încetișor

Mă înclin spre răsărit

Văzând pomul înverzit,

Grânele de-un auriu deschis

Dansează suflului încins

Coloanei de vânt aprins

Eu tresar,

Observ menirea, unui astfel anotimp

Simt a sa chemare lină,

Ce mă duce-n răsărit,

Cum vezi cu ochii

E doar marea, cu turcoazul

Ei sublim

Ea ne spală, ne încântă

De-al ei susur cristalin.

Și când crezi că nu mai pleacă

Adierea se întețește

Culoarea se arămește,

-Oh,te-ai dus departe, Vară! Ai plecat spre ceruri noi!

Ea vine abia anul viitor...

da, în dimineața aceea frumoasă de vară
mi-am pierdut inima
așa cum i se poate întâmpla unei femei, de exemplu,

atunci când își pierde cercelul sau perla de aur, pe care o poartă la gleznă
nu-mi mai amintesc unde
(există atât de multe locuri în care îți poți pierde inima la Paris!)
de atunci rătăcesc prin viața mea ca albatrosul lui Chareles Baudelaire
un „călător înaripat”, scrutând orizontul peste oceanele lumii,
în căutarea unui loc liniștit, unde să-și tragă sufletul

locul din stânga inimii mele este la fel de abrupt ca malurile  Cascadei Niagara
îmi simt sângele mușcând din inima pietrei
vulturii își ascut ciocurile de crestele munților și scot sunete guturale
„În această seară avem un om fără inimă de mâncat, dragi mei copii!” - par să le spună celor mici
nu ți-am furat focul din cer, Doamne, ca Prometeu
să fiu, la rândul meu, sfâșiat de vulturi
chiar și fără inimă îți slăvesc numele
Ia, Doamne sfinte, acvilele tale din viața mea și dă-mi o inimă
până o găsesc pe cealaltă...

disproporționate amurguri

aduc-

prin arhetipurile așteptării,

semințele osificate-ale eroilor...

plantându-le,

într-un iureș de tobe,

pe aleea principală

devastatâ de umbre.

nu cred c-aș mai putea trăi altă viață

pe lângă aceasta

mi-ar fi foarte greu să trec puntea în viața ta

de exemplu

m-aș rătăci aproape sigur prin tine

aș încurca drumurile înzăpezite ale sufletului tău

m-aș pierde printre aisbergurile  inimii

nici măcar n-aș încerca să-ți calc prin fața gândului

de teama  stihiilor carnivore ale minții

a monștrilor adormiți

nu știi niciodată ce entități  în stare vegetativă poți  trezi

lupii hămesiți  ai dragostei de pildă

meduzele otrăvitoare ale urii

bancurile  terifiante de piranha

ucigașii speranței

în viața mea nu mai există asemenea pericole

iminente

încă mai pot trăi liniștit la umbra palmierilor nemuritori ai resemnării

resuscitându-mi amintirile încremenite în timp

mângâindu-mi  creaturile inconștientului

afectate iremediabil de Alzheimer

nu mai am prea multe conexiuni cu propria-mi viață

ce-i drept

iar alte conexiuni din afară

cu alte vieți

par imposibile

devin pe zi ce trece din ce în ce mai senin și mai albastru…

Trecut-au anii tinereţii.
Trecut-au eu prin amintiri
Trecut-au vorbele în şoapte
Trecut-au lacrimile-n priviri

Trecut-au norii cerul veşnic
Şi visele departe au ajuns
Trecut-au gîndurile veţii
Şi sentimente ce li-ai ascuns

Trecut-au clipele placute
Deparca nici nau existat
Trecutau noptile dea rindu
Si visele ce li-ai visat

Trecut-au durerile din suflet
De parca lacrimile-au uscat
Trecut-au timpurile cînd cautam
Cum sa traiesc cu-adevarat

Trecut-au prea multe speranţe
Că pot sa fiu cum îmi doresc
Trecut-au lacrimile-n zîmbet
Şi-ncerc din nou ca sa trăiesc

Despre viața mult sa scris

Dar nu stim cum sa trăim

Moartea, fiind caderea din abis

O idolatrizăm ilegitim

Cu toții visăm

Dar tot nu stim ce ne dorim

Cu totii sperăm

In timp ce murim

Cu toții stim

Dar tot nu si cum sa te exprimi

Cu toții iubim

Dar din singurătate murim

Cu toții ascultăm

Dar nimeni nu intelege

Cu toții aven probleme

Dar nu stim sa le rezolvăm

Despre fericire mult sa scris

Dar nici nu stim cum arată

Si multe s-au rescris

Fericirea, nu poate fi cumpărată 

Ploua peste noi cu tunete si fulgere

Dintre noi, doar tu ai umbrela

Pe mine nu m-acoperi desi inima iti cere

Si te faci ca n-o auzi cand urla

Tu mergi in fata mea, eu te urmez

Ca alt drum decat asta nu stiu

Si ma doare tare dar nu pot sa cedez

Ca de nu-s a ta nu stiu ce sa fiu

M-am imbolnavit de la ploaia rece

Ca nu vrei sa m-acoperi nici sa ma astepti

Nu spui nimic, macar sa-mi spui de ce

Ai dat cu tot ce ti-am dat de pereti

Si stiu ca nu raspunzi, imi dai doar tacere

Eu raman in spate, te urmez fidela

Ploua peste noi cu tunete si fulgere

Dintre noi, doar tu ai umbrela.

Afară este înnorat, 

Înnorat e și in suflet 

Din ochii mei, au tot plouat 

Într-una lacrimi, lacrimi multe. 

Ma uit in jur și caut mereu, 

Caut o cale de scăpare 

O cale ca să pot să fug

De adevărul care doare. 

Ma-întreb mereu unde greșesc 

De ce din rău, merg înspre rău?

Ce am făcut atât de grav 

De-mi plânge sufletul mereu?

De ce nu pot fi fericit,

De ce mă macină conștiința?

De ce mereu sunt vinovat 

Si îmi zdrobesc mereu ființa?

Nu pot sa înțeleg de ce, 

Și nici sa schimb ceva, nu pot

Am obosit sa tot încerc... 

Parcă și sufletul mi-e mort. 

Și cât de mult am stat fără tine 

Și cât de rău mi a parut

Și mi plăcea tare de tine 

Țineam la tine atât de mult.. 

În seara asta nu mai oftez că nu vorbim 

Ai în plan să mi aduci un fir de trandafir 

Așa e? Sau doar e imaginația mea ? 

Că răspunsul tău, fiori îmi va da.. 

Și acum mă bucur că vorbim din nou 

Vorbim despre tot până și de noi 

Cum am ajuns iar să vorbim 

Îmi dai senzația ca tu vrei sa creștem un copil 

Și asa mult îmi place de tine.. 

Mai mult decât oricine 

Și lumea e rea și ne judecă pe amândoi 

Hai să ne scriem problemele, și sa dăm foc acelor foi 

Și totul va dispărea, și va fi doar tu și noi 

Și curcubeul va apărea, și subiectul va fi tot despre noi 

Parcă nu mai am nici o frica de când vorbesc cu tine iar 

Parcă mesajele sunt doar de amintire 

M as bucura tare sa ne aducem aminte peste 10 ani 

Cum copii noștri vor spune 

,, așa comunicau mami cu tati cândva"


de Rotariu Roxana Ariana

Schimb zeci de mii de vorbe

Dar vorbesc numai cu mine,

Singura mea speranta

Este binele de maine

Si sincer , am prea multe ganduri negre

Ma compar in veselie doar cu pompele funebre.

Dar cu toate astea ,

Incerc sa-mi pastrez echilibrul

Sa rezist tentatiei

De-a nu mai lupta cu timpul

Acest permanent nefavorabil

Monstru care-nghite sentimente,

Dorinte si vise neimplinite.

Un izvor de lacrimi

Ce nu seaca niciodata

Ce dezgroapa o amintire

De lume de mult uitata.

O traire care nu mai lasa

Loc nici de cuvinte

Foc etern aprins in graba

Intretinut de minte.

Un sir lung de palpitatii doar de la o privire

As vrea sa simti doar o secunda

Ce simt eu pentru tine.

Liniștea dintre noi e mai mult de un doar “ceva”.
Ochi închiși, lumina prăvălește pe pieptul tău.
Suspin încet: “un nu acum, un poate altcândva”.
Poate e un nu, probabil e un da spre trupul tău,

Iar poate e probabil.

Un probabil șoptit ca să nu tulbure liniștea dintre noi,
Un cântec de iubire a unei povești apuse
A unor doi tineri fiind de fățărnicie goi,
Victime a unor prea multe emoții nespuse.

Tu ai fost o stea

Una speciala

Ai apărut în viata mea

Și ai plecat ca o steaua cazatoare 

Sub lumina luni

Tu straluceai ca o stea de foc

Și ți-ai lăsat ispita 

Peste viata mea ușor 

Fără gânduri,fără lacrimi 

Tu ai plecat încet ușor

Lăsându-mă în lacrimi

Fără pic de simt nasol

Încă astăzi te visez

Trecând prin fata luni

Uitându-te în gol

Și strălucind ca și speranța lumii