Cel mai frumos loc de pe pamant
Cel mai frumos loc de pe pământ,pentru mine
Nu e mirifica pădure,nici țărmul mării,
E cămăruță in care creez vise,
Modelez gânduri,simt trăiri aprinse.
Cel mai frumos loc de pe pământ
E căminul in care sufletul îmi canta,
Unde iubirea strălucește.
Privesc pe geam nemărginirea zărilor
Și sublimul zbor al rândunelelor ,și zâmbesc:
Acolo unde trăiesc,simt și gândesc
E cel mai frumos loc de pe pământ..
Poems in the same category
Viața ca o loterie
Am realizat că viața nu e decât o simplă loterie continuă.
Azi poți fi, iar mâine totul se evaporă in valurile mării care disperată speră într-o speranța...azi totul ți se cuvine, iar într-o oră te trezești întinsă pe covor, într-o neputință anosta, nu ți poți da drumul lacrimilor să curgă încet pe obrajii tai înflăcărați precum focul unui incendiu ce nu se mai termina, nu poți striga, nu te poți mișca, doar stai întinsă pe nenorocitul ăla de covor și cu fiecare secundă trecută, simți cum respirația ți se taie, iar tu ești într-o continuă neputință.....Ești jos la pământ, realizând că trebuie să te ridici însă....ceva, acolo, te trage in jos, și mai in jos, de covorul groazei in care împietrești pentru minute in șir.....Timpul parcă se oprește în loc, iar disperarea traversează oceane și mari și totuși, tu ești jos, pe covor...
Într-un final, lacrimile incep sa se prelingă pe obrajii mei, semn că în scurt timp, calvarul se va termina pe jumătate, iar mintea mi poate realiza din nou
Semnat, un simplu luptător
Orgolii nemăsurate
Când spui „eu”
minți
e tautologic
nu ești niciodată doar „tu”
cu tine există alte milioane de ființe
(bacterii prietenoase în slujba vieții
ciuperci microscopice
paraziți
virusuri criminale în slujba morții!)
dacă te uiți la tine la microscop
descoperi o lume incredibilă
o luptă disperată pe viață și moarte
unde tu ești spectator
(omul de pe margine, cel care se uită la sine
fără apărare!)
cum mai poți fi tu însuți
când nu mai ești stăpânul propriei vieți
când alții iau decizii în locul tău
din interiorul și din afara propriei ființe
când alții te aduc pe lume sau te aruncă în neant
este jenant să repeti mereu „eu”
vorbind despre tine
X-ul
din această ecuație complicată a vieții
.
cu atâtea necunoscute ...
Ziua și noaptea se potrivesc
Ziua și noaptea,
Se potrivesc,
Nu știu chiar,
Dar mă gândesc .
Autor: Nicoleta Postovan
Un prelung oftat...
O zi din viață iar s a dus,
Înghițită de -un apus
Și multe altele se duc
Printre foșnete din nuc.
Și ne trecem ca o frunză
Smulsă de a toamnei briză.
Timpul Fuge,nu iartă,
Nu zăbovește la poartă.
Anii se scurg în zare
In stol de păsări călătoare;
Rămân doar amintirile
Și -n urmă, cărările..
Brăzdate de pași,
Netezite de urmași.
Îmbătrânim peste noapte,
Nu mai râvnim departe,
Doar păstrăm cu sfințenie
Gradul nostru de rudenie.
Cântărim ce -am moștenit,
Ce-am lăsat,ce-am oferit.
Cugetăm la cele defecte
Din jurnalul cu secrete.
Regretăm că -i scurt pasajul,
Și ne fură peisajul
Secvențelor de neuitat
Într-un prelung oftat...
Cine sunt?
Deseori ma gândesc,
uitându-mă la lună,
Dacă chiar îmi place cum trăiesc,
Dacă chiar am inima bună.
Cine sunt…cine sunt?
Ma nedumeresc eu cu ea
Doar luna știe ce înfrunt
Doar luna frumoasa mea.
Ma rătăcesc printre goluri,
Oare…oare a observat?
Ma rătăcesc printre doruri
Caci nu știu ce viața am de dat.
De primit tare aș vrea,
Luna nu o muți
De iubind cumva,
Doar stând sa o asculți.
Timpul tău
Agaţã-te de TIMP, în timp ce trece,
Şi nu-l lãsa, trecând pe lângã tine,
S-aducã-n calea ta, vreo umbrã rece,
Ci zile bune, chiar de-or fi puţine!
Adunã-ţi iar puterea şi socoate
Puţinãtatea zilelor rãmase;
Gândeşte-te şi tu, cã mâine, poate,
Lãsa-vei sorţii, bani, pãmânt şi case!
Aşa cã nu mai sta pe gânduri: du-te!
Nu te-ndrepta cãtre fântâna seacã!
Grãbeşte-te şi fugi, cât poţi de iute
Şi-apucã timpul tãu, pânã nu pleacã!
Viața ca o loterie
Am realizat că viața nu e decât o simplă loterie continuă.
Azi poți fi, iar mâine totul se evaporă in valurile mării care disperată speră într-o speranța...azi totul ți se cuvine, iar într-o oră te trezești întinsă pe covor, într-o neputință anosta, nu ți poți da drumul lacrimilor să curgă încet pe obrajii tai înflăcărați precum focul unui incendiu ce nu se mai termina, nu poți striga, nu te poți mișca, doar stai întinsă pe nenorocitul ăla de covor și cu fiecare secundă trecută, simți cum respirația ți se taie, iar tu ești într-o continuă neputință.....Ești jos la pământ, realizând că trebuie să te ridici însă....ceva, acolo, te trage in jos, și mai in jos, de covorul groazei in care împietrești pentru minute in șir.....Timpul parcă se oprește în loc, iar disperarea traversează oceane și mari și totuși, tu ești jos, pe covor...
Într-un final, lacrimile incep sa se prelingă pe obrajii mei, semn că în scurt timp, calvarul se va termina pe jumătate, iar mintea mi poate realiza din nou
Semnat, un simplu luptător
Orgolii nemăsurate
Când spui „eu”
minți
e tautologic
nu ești niciodată doar „tu”
cu tine există alte milioane de ființe
(bacterii prietenoase în slujba vieții
ciuperci microscopice
paraziți
virusuri criminale în slujba morții!)
dacă te uiți la tine la microscop
descoperi o lume incredibilă
o luptă disperată pe viață și moarte
unde tu ești spectator
(omul de pe margine, cel care se uită la sine
fără apărare!)
cum mai poți fi tu însuți
când nu mai ești stăpânul propriei vieți
când alții iau decizii în locul tău
din interiorul și din afara propriei ființe
când alții te aduc pe lume sau te aruncă în neant
este jenant să repeti mereu „eu”
vorbind despre tine
X-ul
din această ecuație complicată a vieții
.
cu atâtea necunoscute ...
Ziua și noaptea se potrivesc
Ziua și noaptea,
Se potrivesc,
Nu știu chiar,
Dar mă gândesc .
Autor: Nicoleta Postovan
Un prelung oftat...
O zi din viață iar s a dus,
Înghițită de -un apus
Și multe altele se duc
Printre foșnete din nuc.
Și ne trecem ca o frunză
Smulsă de a toamnei briză.
Timpul Fuge,nu iartă,
Nu zăbovește la poartă.
Anii se scurg în zare
In stol de păsări călătoare;
Rămân doar amintirile
Și -n urmă, cărările..
Brăzdate de pași,
Netezite de urmași.
Îmbătrânim peste noapte,
Nu mai râvnim departe,
Doar păstrăm cu sfințenie
Gradul nostru de rudenie.
Cântărim ce -am moștenit,
Ce-am lăsat,ce-am oferit.
Cugetăm la cele defecte
Din jurnalul cu secrete.
Regretăm că -i scurt pasajul,
Și ne fură peisajul
Secvențelor de neuitat
Într-un prelung oftat...
Cine sunt?
Deseori ma gândesc,
uitându-mă la lună,
Dacă chiar îmi place cum trăiesc,
Dacă chiar am inima bună.
Cine sunt…cine sunt?
Ma nedumeresc eu cu ea
Doar luna știe ce înfrunt
Doar luna frumoasa mea.
Ma rătăcesc printre goluri,
Oare…oare a observat?
Ma rătăcesc printre doruri
Caci nu știu ce viața am de dat.
De primit tare aș vrea,
Luna nu o muți
De iubind cumva,
Doar stând sa o asculți.
Timpul tău
Agaţã-te de TIMP, în timp ce trece,
Şi nu-l lãsa, trecând pe lângã tine,
S-aducã-n calea ta, vreo umbrã rece,
Ci zile bune, chiar de-or fi puţine!
Adunã-ţi iar puterea şi socoate
Puţinãtatea zilelor rãmase;
Gândeşte-te şi tu, cã mâine, poate,
Lãsa-vei sorţii, bani, pãmânt şi case!
Aşa cã nu mai sta pe gânduri: du-te!
Nu te-ndrepta cãtre fântâna seacã!
Grãbeşte-te şi fugi, cât poţi de iute
Şi-apucã timpul tãu, pânã nu pleacã!
Other poems by the author
Al tău păcat
1.Tu de la mine ai plecat
Și singură m-ai lăsat
Tu ai fost totul pentru mine
Iar acum rămâi o amintire
2. Nefericire tu mi-ai adus
Și total m-ai distrus
Nu am știut ce să fac
Dar m-am descurcat
3. Multe lacrimi am vărsat
Pentru al tău "timp ocupat"
De fapt fiecare glumă
Nu a fost o minciună
4. Nu mă căuta
A doua șansă nu e a ta
Pleacă cu bine
Eu nu sunt pentru tine
5. Când de înșelare am aflat
Sufletul a urlat
Cu ce ți-am greșit
De așa tu m-ai mințit
6. Inima mi-a crăpat
Și încrederea s-a destrămat
Toți m-au avertizat
Însă eu te-am apărat
7. Tu nu ești pentru o adevărată iubire
Fii bun și nu mă deranjează
Tu ai fost o greșeală dar nu și obsesia mea
8. Rămâi cu amanta ta
Uită de existența mea
Tu nu ești binele meu
Iar eu nu sunt binele tău
9. Nu-ți vreau răul
Cât de jos ar fi să cad
Dar dacă vreau într-o zi
Raiul tău se face iad
10. Frumoasă este viața mea
Când tu nu faci parte din ea
Înșelarea este al tău păcat
Hai pa...te-am pupat
Dorinta
Te simt si totusi nu
De mult nu mai esti aici
Ma intreb unde te-am pierdut
Si daca te-am avut
Eram karmici
Eram tot
Eram noi
Si totusi eram eu si tu
Ne-am visat viitorul
Plin de iubire
Acum e gol, pierdut in nemurire
Te intreb ce esti
Te intreb ce sunt eu
Nimic, nimeni, cine
Nu vreau sa fiu tu
PUTEREA LUI DUMNEZEU
Trecut-au anii rând pe rând,
Eu nu știam că vine ceasu,
Căci mă luptam ades mergând
Spre insula durerii.
Acolo mângâie am aflat;
Iar durerea a trecut.
Dar fără să cârtesc
Așteptat-am eu vreau leac.
Nicicum,
Așa dintr-odată a trecut;
Iar eu atunci m-am bucurat
Și pe Domnu ' am lăudat.
Atunci atâta m-a-ntărit,
Iar El puterea Lui mi-a dat,
Ca să pot să fiu și eu la fel,
Când nimeni nu mă mângâia.
Despre tine
Căștile pe cap,noaptea târziu
Ma plimb pe stradă si scriu.
Scriu despre tine
Și despre a noastră soarta,
Aștept țigară sa se termine
Fiind pe dinăuntru moartă.
Parfumul tău deodată îl simt,
Și ca o sa apari eu presimt,
Cu frica și speranța
Ma uit înapoi spre trecut,
Ca ultima toanta
Îmi amintesc cât te am plăcut...
Ma întorc spre viitor
Și sper sa uit de al tau dor.
A mai căzut o frunză...
A mai căzut o frunză...
Aici, am împărțit amintiri
Și o dragoste senină.
De ce te miri?
Eu floare și tu albină.
Un copac odată falnic și bogat
Zace fără frunze,
De natură parcă uitat.
A mai căzut o frunză...
Tablouri, picturi, jucării,
Fotografii...
Odată atârnau minunate omagii,
Pentru dragostea noastră.
A mai căzut o frunză...
Eram tineri și vedeam un viitor.
Acum, nu mai este nimic.
Nici măcar iubire, un pic.
"Lasă-mă să mor!"
A mai căzut o frunză...
Îmi striga sufletul după tine,
Micuța mea bucurie.
Ceea ce odată ma împlineai
Și pace îmi aduceai.
N-am motiv să mă înfurii
Căci de vină nu sunt mugurii,
Cei ce-au răsărit când vara s-a terminat,
Ca toamna a-nceput și s-a înnoptat.
A mai căzut o frunză...
E toamnă între noi.
Natura ucide să renască.
Așa cum și pe noi,
Sper să ne reunească.
Copaci uscați și frunze moarte.
Odată vii și strălucitoare
Pe ale cerului bolte.
Renasc într-ale codrului balade
Noi veștminte pentru noi,
Să ne fie calde,
Când vom intra iar în noroi.
Frunzele au căzut...
Două surori
Ea a străbătut palate,
A mai învățat și carte,
Dar ce folos?
Când ea nu știe,
Cine-i Împăratul bun?
Sora ei e mai prostuță,
Nu prea pleacă din oraș,
Dar ea știe cine-i Domnul,
Împărat de împărați!
Ce folos, că pe Pământ
Tu ești bun și-ți trăiești viața,
Dacă încă n-ai aflat,
Cine oare te-a creat?
Al tău păcat
1.Tu de la mine ai plecat
Și singură m-ai lăsat
Tu ai fost totul pentru mine
Iar acum rămâi o amintire
2. Nefericire tu mi-ai adus
Și total m-ai distrus
Nu am știut ce să fac
Dar m-am descurcat
3. Multe lacrimi am vărsat
Pentru al tău "timp ocupat"
De fapt fiecare glumă
Nu a fost o minciună
4. Nu mă căuta
A doua șansă nu e a ta
Pleacă cu bine
Eu nu sunt pentru tine
5. Când de înșelare am aflat
Sufletul a urlat
Cu ce ți-am greșit
De așa tu m-ai mințit
6. Inima mi-a crăpat
Și încrederea s-a destrămat
Toți m-au avertizat
Însă eu te-am apărat
7. Tu nu ești pentru o adevărată iubire
Fii bun și nu mă deranjează
Tu ai fost o greșeală dar nu și obsesia mea
8. Rămâi cu amanta ta
Uită de existența mea
Tu nu ești binele meu
Iar eu nu sunt binele tău
9. Nu-ți vreau răul
Cât de jos ar fi să cad
Dar dacă vreau într-o zi
Raiul tău se face iad
10. Frumoasă este viața mea
Când tu nu faci parte din ea
Înșelarea este al tău păcat
Hai pa...te-am pupat
Dorinta
Te simt si totusi nu
De mult nu mai esti aici
Ma intreb unde te-am pierdut
Si daca te-am avut
Eram karmici
Eram tot
Eram noi
Si totusi eram eu si tu
Ne-am visat viitorul
Plin de iubire
Acum e gol, pierdut in nemurire
Te intreb ce esti
Te intreb ce sunt eu
Nimic, nimeni, cine
Nu vreau sa fiu tu
PUTEREA LUI DUMNEZEU
Trecut-au anii rând pe rând,
Eu nu știam că vine ceasu,
Căci mă luptam ades mergând
Spre insula durerii.
Acolo mângâie am aflat;
Iar durerea a trecut.
Dar fără să cârtesc
Așteptat-am eu vreau leac.
Nicicum,
Așa dintr-odată a trecut;
Iar eu atunci m-am bucurat
Și pe Domnu ' am lăudat.
Atunci atâta m-a-ntărit,
Iar El puterea Lui mi-a dat,
Ca să pot să fiu și eu la fel,
Când nimeni nu mă mângâia.
Despre tine
Căștile pe cap,noaptea târziu
Ma plimb pe stradă si scriu.
Scriu despre tine
Și despre a noastră soarta,
Aștept țigară sa se termine
Fiind pe dinăuntru moartă.
Parfumul tău deodată îl simt,
Și ca o sa apari eu presimt,
Cu frica și speranța
Ma uit înapoi spre trecut,
Ca ultima toanta
Îmi amintesc cât te am plăcut...
Ma întorc spre viitor
Și sper sa uit de al tau dor.
A mai căzut o frunză...
A mai căzut o frunză...
Aici, am împărțit amintiri
Și o dragoste senină.
De ce te miri?
Eu floare și tu albină.
Un copac odată falnic și bogat
Zace fără frunze,
De natură parcă uitat.
A mai căzut o frunză...
Tablouri, picturi, jucării,
Fotografii...
Odată atârnau minunate omagii,
Pentru dragostea noastră.
A mai căzut o frunză...
Eram tineri și vedeam un viitor.
Acum, nu mai este nimic.
Nici măcar iubire, un pic.
"Lasă-mă să mor!"
A mai căzut o frunză...
Îmi striga sufletul după tine,
Micuța mea bucurie.
Ceea ce odată ma împlineai
Și pace îmi aduceai.
N-am motiv să mă înfurii
Căci de vină nu sunt mugurii,
Cei ce-au răsărit când vara s-a terminat,
Ca toamna a-nceput și s-a înnoptat.
A mai căzut o frunză...
E toamnă între noi.
Natura ucide să renască.
Așa cum și pe noi,
Sper să ne reunească.
Copaci uscați și frunze moarte.
Odată vii și strălucitoare
Pe ale cerului bolte.
Renasc într-ale codrului balade
Noi veștminte pentru noi,
Să ne fie calde,
Când vom intra iar în noroi.
Frunzele au căzut...
Două surori
Ea a străbătut palate,
A mai învățat și carte,
Dar ce folos?
Când ea nu știe,
Cine-i Împăratul bun?
Sora ei e mai prostuță,
Nu prea pleacă din oraș,
Dar ea știe cine-i Domnul,
Împărat de împărați!
Ce folos, că pe Pământ
Tu ești bun și-ți trăiești viața,
Dacă încă n-ai aflat,
Cine oare te-a creat?