Author Silvia Mihalachi
Total
179 creationsRandom creations :)
Nimic
Nimic nu e ce pare a fi
O pasare avion poate fi
O minge, un soare poate fi
Un zâmbet, greu îl obții
În ziua de azi, stiu e banal
Nu mai poți spune fenomenal
Pentru că defapt, adanc se ascunde
Un sentiment ce pe toti ne patrunde
Și ne întrebam de ce respectăm moda
Pentru ca suntem controlați de vorba
Vorba oricui, a celui care judecă
Chiar și acela având prebleme în mânecă
Nimeni nu are ași, avem de muncă
Și nu ne întrebam dacă suntem pe ducă
Cu totii sperăm la o viață mai bună
Când defapt cu totii îi împletim lumii cunună
Vom sta lângă morminte plângând
Și banii se vor aduna în buzunare
A celor care învârt lumea pe rând
Și ne fac să vredem ca avem milioane
Când defapt, ce conteaza mai mult
E lacrima copilului de netemut
E vocea ce striga din noi, îndeajuns
E iarba ce se zbate în vânt
E pielea ce reacționează la cânt
E lumina din ochii celuilalt
E faptul ca nu vrem un alt
Un alt loc, un alt noi
Vrem sa fie în sfârșit nori
Să putem sa ne uitam la cer
Sa ne gandim că e frig, și ger
Ce bine ar fi sa iasa soarele
Ce bine ar fi sa ne iubim aproapele
Lumina vieții mele
În suflet port mereu iubirea,
Căldura voastră, nemurirea,
Cu voi am crescut în mii de feluri,
Mi-ați fost stele și casteluri.
Mama, Tata, inima mi-e plină,
Cu voi alături, viața-i lumină,
Zile senine, nopți cu visare,
Voi sunteți a mea alinare.
În ochii voștri, am găsit speranță,
Prin drumul vieții, plin de ceață,
Cu sfaturi blânde și răbdare,
Ați fost mereu a mea cărare.
Când vântul bate și ploaia cade,
Voi sunteți soarele ce nu dispare.
Ezitări
Cuvintele se sparg ca porţelanul,
Pe pragul dintre lacrimă și vină,
Și-n ochii tăi se frânge tot elanul,
Prin care noaptea curge spre lumină.
Ne ştim prea bine carnea dinăuntru,
Și totuşi, ne atingem ca străini,
Ca două păsări rătăcite-n crânguri,
Ce-și caută un cuib în tufele cu spini.
Să nu-mi promiţi nimic, rămâi aproape,
Cum stă iubirea-n flacăra de dor,
Amorul să ne cadă nefiresc pe pleoape,
Și inimii, întruna, să-i cerem ajutor.
Te-ating încet ca pe o frunză de lumină,
Și simt cum primăvara-ți curge-n sânge,
Iar toamna mea aproape se termină,
Căci ochii-ncep cu fulgi de nea a plânge.
Cu tine vreau să mor dar încă tremuri,
Iar pielea de pe tine s-a albit,
Hai vino să te țin în brațe ca pe vremuri,
Să ne-amintim ce mult ne-am mai iubit.
De ce nu mă iubește nimeni?
De ce nu mă iubește nimeni pe acest pământ,
Eu, fir de rouă, stins în al sorții cânt?
Nici mama, nici tata, nici sora-mi de sânge,
Nimeni nu-mi șterge lacrima ce plânge.
Sunt o umbră, un ecou, un suspin uitat,
O floare ce în noapte de vânt e sfâșiat.
Privirea lor, de gheață, mă frânge-n tăcere,
Iar glasul lor, aspru, mă-ngroapă-n durere.
Cuvinte ascuțite, săgeți fără milă,
Îmi străpung inima, ca pe o cochilie fragilă.
"De ce ești tu?" – șoptesc, ca un blestem,
Și orice vis al meu devine efemer.
Mă pierd sub greutatea acestui amar,
Ca un cer pustiu, lipsit de orice far.
Ce crimă ascunsă port în ființa mea,
De mă lasă toți să cad în uitarea grea?
Nici sora nu-mi dă zâmbet, nici alinare,
Doar un zid înalt, de gheață și nepăsare.
Nici mama, cu glasul ce cândva cânta,
Nu-mi mai spune „te iubesc”... nici măcar așa.
Și tata, stânca rece, cu privirea de fier,
Mă strânge-n tăcere sub un cer auster.
Mă simt străină, pierdută, o pasăre rănită,
Zborul meu spre iubire – o cale-nțelenită.
Dar totuși, mai sper, în al nopții abis,
Că undeva, departe, există un vis:
Să fiu îmbrățișată, să fiu dorită,
Să simt că sunt iubită, că nu sunt greșită.
Căci sufletul meu, deși zdrobit și tăcut,
E flacăra care nu s-a pierdut.
Și poate, într-o zi, în lumina cea vie,
Voi găsi o iubire ce nu mă sfâșie.
Acrimea dulcelui
Cel ce suferă
Prin trăiri negre și opace
Așteaptă privirea desfătării
Să îl vadă în sticlă.
Cel ce suferă
Prin ceața acrimii
Speră la dulcimea vieții
În amurgul trăirii.
Cel ce suferă
A văzut fericirea,
Iar fericirea l-a recunoscut,
Dar uită clipele amorului.
Eu nu sunt
Cel ce suferă.
Ocrotitorul uitat
Prin trăiri negre și opace
Se ascunde sub oglinda
Vecinului nevăzător.
Ocrotitorul uitat
Se teme de Soarele
Orbit de suferință
Ce cuteză să caute
Ocrotitorul uitat.
Muritorul mort
Care caută dulcele Soarelui
Rămâne în veci,
Ocrotitorul uitat.
Decembrie 1989 - De Neuitat
Era frig și totul gri,
Și trăiau cu ochii-n patru;
Glas uitat în colivii,
Fratele-l trăda pe altu;
Și uitându-se în spate
Au văzut în urma lor,
Pâlcuri, pâlcuri de armate:
Sângele străbunilor;
Și-adunându-se cu toții,
"Tatăl Nostru" ca să-l cânte,
Și-au strigat, plângând, și morții
Să se scoale din morminte;
Și cu piepturile goale,
Cum au fost mai înainte,
Au ieșit cu mic, cu mare;
Inima zbătea fierbinte;
Și cerându-și toți în cântec,
LIBERTATEA lor pierdută,
Le-au trimis în ochi și-n pântec,
Gloanțe; Moartea fiindu-le redută;
Și-au crezut, prin moartea lor,
Cei rămași în libertate,
C-or sădi un viitor
Să-l trăiască-n demnitate;
Dar mișei și trădători
În picioare au călcat,
SÂNGELE EROILOR,
Si-asta e de NEIERTAT..
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 November
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 November
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 November
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 November
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 November
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 November
Bine scris!🤗
Chenar real
ElenaD
9 November
O poezie superba despre faimosii guvernanti ai tarii noastre. Bravo. Felicitari autorului poeziei. Succes in continuare.
Nuante calde
un-pahar-de-poezie
8 November
Multumesc, Deea!🤗
Dincolo de tăcerea ta..
Andreas Ioan Amaftioe
8 November
Foarte frumoasa poezie (autorul principal sunt eu) felicitari autorui.
Nuante calde
Deea
8 November
A D O RRRRR