Author Silvia Mihalachi

Nu pot să-ţi spun adio încă,

Eşti vie pe a ochilor retină,

Chiar şi uitarea a-nceput să plângă,

Şi te absolvă iar de orice vină.

Nu pot să-ţi spun adio încă,

Deoarece scrisorile pe care ţi le-am rupt,

Au început încet să plângă,

Şi-n suflet aprig m-a durut.

Nu pot să-ţi spun rămâi cu bine,

Deşi în grote pustnic m-am retras,

Singurătatea zilnic jinduie la tine,

Şi mă provoacă alarmant la dans.

Nu pot să-ţi spun nici bine te-am găsit,

Deşi în mine amorul cântă,

Ceva în mine atuncea a murit,

Şi-o revedere încă mă-nspăimântă.

Pot însă să îţi spun fără regret,

Că te-am iubit cu disperare,

Şi-am să dispar precum mă ştii, discret,

În Post Scriptumul de la scrisoare.

Notiuni si teoreme - e comoara cartii
De probleme ecuatii n-au scapat nici altii
Toti invata , calculeaza - asta e scaparea
Matematica-i stiinta ce-o cunoaste fiecare

Primitive ,  integrale - zau ca  ma  doboara
Am sa le invat pe toate ca sa ajung om mare
Drepte , arii , polinoame- imi vor trebui
Studiindu - le pe toate - invatat voi fi

Unu - is  destept si mare
Doi – nu-mi place scoala
Printre-obiecte preferate
Cinci-e si matematica

Patru-e patrat perfect
Sase - i  nota  mica
Sapte-zile-i saptamina
Da -matematica e zina

Opt-problemele rezolv
Noua-cit ai zice -peste
Trei - minutele calculez
Si invat pe nota –zece.

În noiembrie, am fumat prima țigară,

Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.

Dar totuși, a avut un efect profund,

De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.

La început, nu am știut să recunosc,

Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.

Dar inima îmi dicta altceva,

Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.

O țigară, două, recunosc,

Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.

Un val de remușcare, dar și eliberare,

Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.

respirația îngerilor

printre salcâmii de mătase

înfioară

grădina

locul de unde privesc lumea e cel mai înalt de pe pământ

de aici nu poți lăsa ochiul ambiguu să coboare asupra icoanei lui Crist

acesta e riscul sau șansa

nu știu

întrebarea e cine contemplă pe cine

din acest „lieu saint d'absence et de présent”

preexistent

care a însemnat la un moment dat

coagularea luminii într-un fulger încremenit

o schimbare sacrală la față

și atunci înțelegi că tu ești cel privit

nu cel care privește

un câine care își reprezintă prototipul celest după chip

contemplă alt câine după asemănare

de aici de unde privesc lumea

la o palmă de cer

ochiul ambiguu întâlnește gândul etern

într-un nod energetic al umbrei

.

obiectul sacral

desigur

o premerge…

O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,

Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .

O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,

Ce ieri,te-ndragosteai de doar un muritor.

Tu,fii,te rog,independenta,

Si țineți mereu rujul în poșetă.

Și nu-l lasa pe el să te doboare ,

Și nici aripile albe să ți le omoare.

Fii mereu sic și zâmbitoare, 

Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.

Oferă ți timp,iubire și-energie,

Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.

Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,

Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.

Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,

Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.