Author Silvia Mihalachi

Stropește-mi inima cu dragoste,

Că e plină cu venin.

N-aș vrea să mă simt o pacoste,

dar îmi ești atât de străin..

Ai intrat în mine,

Si nu vrei ca să te scot,

Amintirea ta dulce devine,

O pată neagră,lipsită de zgomot.

Devii doar un biet trecător,

Distrus complet în secret,

De al meu venin dulce și nemuritor...

Care dorește un alt „tu” să-i fie poet,

În al meu suflet !

Ma vezi murind pe străzile licoarei,

Ascultă, Javră, târfa ia-ți, și vino-n sărbătoarea

Decedatei Luni. Un tatuaj infam e Zeul tău,

Târându-se din birt în birt cu setea,

De fetișism și flirt.

Voi, catedrale, etici, sfințișori,

Cu feciorelnice priviri și-nvățăminte,

Veniți pe străzile acestea unde dogma,

Servită e din vârfuri de cuțite.

Unde fecioara două sute-ți cere,

S-o înghesui într-un gang, unde, cu har,

Prin tăvălirea princiară a silei,

Va geme un aleluia sex anal.

Înfășurat în mantiile-ți scumpe,

Dormi ca un prunc, departe de potop,

O, Patriarh, visează-te-n halouri,

De slavă putrezită și noroc,

Căci cei ce vin nu-și caută vecia,

Ci vor să-ți pună pieile pe foc.

Safirele ce-ți încrustează sceptrul,

Pluti-vor în derivă prin diluviu,

Mai vesel decât leșul care doarme,

În apa întunecată din Vezuviu.

Ai prea mult aur prins în redingotă,

Prea multe pietre- i încrustează cantul,

Iar sângele detestă diamantul,

Când urcă singur drumul spre Golgotă.  

Un eșafod pe fiecare pod,

O lege a imprecației supreme,

Va naște-n fiecare jeg de plod,

Atomica stafie a unui jaf,

Tu, vino aici, și numele -ți va fi,

Bătut în foc pe noul Epitaf.

în noaptea aceasta albă și neliniștită

ca un zbor de lebădă

mai lungă decât toate nopțile anului

care își dă sufletul

am uitat colivia cu păsări măiestre

deschisă

mă întorsesem o clipă în timp

nu mai mult de o clipă

însă destul ca să rămân fără nicio pasăre

înconjurat de liniște

de sloiuri reci de liniște

singur

de mâine va trebui să-mi caut alte păsări măiestre

frumos colorate

nu pot lăsa colivia goală

cele mai multe au plecat spre alte meleaguri

răsfățate de Soare

cele care au rămas s-au ascuns prin scorburi

din calea frigului

nu-i simplu deloc să găsești o pasăre măiastră

în mijlocul iernii

îmi spune Dolores

mai ușor găsești o femeie

care să-ți mângâie fruntea

în liniște

să-ți dăruiască o colivie de aur plină de vise

cât o mie de păsări măiestre

haide

mai bine

să ne resetăm inimile

la zero și un minut

să desfacem ultima sticlă de șampanie

și s-o luăm de la capăt...

Nu poate-o lume să iubească

Aşa cum eu pot să iubesc

Nu poate-o lume să privească

Cum eu la tine mai privesc

Nu poate-o lume s-ănţeleagă

Astfel cum eu te-am inţeles

Nu poate-o lume să aleagă

Cum eu pe tine te-am ales

Nu poate-o lume sa gindească

Cum eu la tine ma gindesc

Nu poate-o lume s-amintească

Cum eu de tine-mi amintesc

Nu poate-o lume sa traiască

Mai mult ca dragostea din mine

Nu poate-o lume ca sa ţină

Aşa de mult cum ţin la tine

Nu poate-o lume s-amintească

Cum de tine-mi amintesc mereu

Nu a ştiut o lume aşa greutaţi

Cum fără tine imi e greu

Şi te iubesc cum lumea na ştiut

Te iubesc pină la infinit

Ca o lume impreună luată

Te iubesc cum lumea incă na iubit

Infloriti pe deal sunt macii,
Si soptesc pe la chindii,
El mai trage cu urechea,
Si compune melancolic,
Poezii.

Obositi cu traista-n spate,
Vine lumea  de la sapa,
Povestind in drum spre casa,
Vre-o istorie hazlie,
Si ciudata.

Poezii despre iubire,
El a scris atit de multe,
Nestiind cum e vreodata,
Cineva sa i-le asculte...

Si acolo unde macii,
Se soptesc pe la chindii,
Sta un tinar melancolic,
Si compune toata ziua
Poezii..