IUBIRE FĂRĂ IUBIRE
De mult timp alergi iubire
Prin hățișurile vieții
Te-ai îndepărtat de tine,
Te-ai îndepărtat de mine
Cu fiecare anotimp,
Cu fiecare amintire
Încolăcită pe-al meu destin.
Nu te mai zăresc iubire
Și proprii pași te rătăcesc
Părăsită în păienjeniș
Aduni zdrențele amintirii
Răspândită-n lăstăriș
E tot ce- a mai rămas din tine
Iubire fără de iubire…
Poems in the same category
Îngerul meu
Beatitudinea îmi prelinge dulce în interiorul sufletului meu, iar a mea trăire devine clipa veșnică a fericirii
Căci a ta ființă ma învăluiește în cele mai grațioase roduri a paradisului, vibrațiile inimii tale calde și a ei întruchipare în binecuvântare
Glasul inimii mele întunecoase îmi mărturisește că ar trebui să-mi pun capăt vieții și că nu ar trebui să mai sper, dar divinitatea ta mă călăuzește spre un nou destin, unde până și inimile zboară spre un nou infinit
Și nu, nu spre cerul suferinței ci pe piedestalul credinței
Acolo unde dragostea arde cu foc, inimile iubesc cu rost Într-un rai al nostru care nu e de prisos, unde inimile se înalță mai repede decât deznădejdea
Pe un piedestal viu al iubii eterne, unde doar tu îngerul meu m-ai învățat să iubesc umil și ceresc
Iar acum dăinuiesc în a ta iubire pură, trăind aici pe pământ ca într-un rai ce ne aparține
Repetiţie
Tu
Suntem 2 hopeless romantics în disperare.
Or’ nici eu, nici tu, nu suntem healed.
Or’ ambii am putea să fim.
DAR IARTĂ-MĂ
te visam in fiecare seara la apus,
când bolta cereasca se întuneca,
in adâncul meu știam,
ca tu departe ai ajuns deja.
dar iartă mă!
ard in focul sângerosului dor,
care mi apasă pieptul dureros,
dar iartă mă!
îmi lipsesc brizele călduroase ale atingerilor tale,
strălucirea ochilor negri,
dar știu ca e prea târziu,
nepăsătoare fiind am început sa clipesc, iar tu, ființă, ai dispărut in abis.
cuprinsă sunt de îmbrățișarea întunecoasă a singurătăți ,
dacă asta ai știi?
te ai întoarce la mine?
poate, sau doar ma amețesc cu speranța întoarcerii tale.
dar iartă mă!
ard in focul sângerosului dor,
care-mi apasă pieptul dureros,
dar iartă mă!
De ce?
De ce să te aștept, când lumea se zbate,
În haosul zilei, tu ești calmul dorit?
De ce să te aștept, când inima bate
Cu dorul de tine, în ritm de ecou?
De ce încă-ți păstrez amintirea,
Când timpul totul va uita?
E oare vindecare, iubirea,
Sau doar un drum spre altundeva?
Îngerul meu!
Tu înger bun te rog coboară
Și liniște adu-mi în suflet,
Te știu de la botezul sfânt
Când har mi-ai dat să fiu poet.
Acum când cad fulgii de nea
Peste pământul plin de păcat,
Tu te strecoară și-n casa mea
Și fă-mă omul bun să fiu iertat.
De vei veni pe fulg și pe la mine
Să știi că îți voi spune o poveste,
Despre iubita mea pamânteană
Ce zi de zi mă rabdă,dar și iubește.
Iar, de n-ai să vii în astă iarnă
Te-oi aștepta oricând în viitor,
De nu pe fulg, poate pe-o rază
De soare, în al meu...dormitor.
Totuși îți spun...
Tu fulg de nea te rog nu-l aștepta
Pe îngerul meu bun și protector,
Că el nu este Sus și-aici cu mine
Pe ăst pământ..Divinul veghetor!
Other poems by the author
Puterea punctului
Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.
Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.
Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.
SFÎRȘIT DE TOAMNĂ…
Privesc toamna despletită cum pleacă printre nori
Eșarfa ei se-ndepărtează de mine și de flori.
În jur i-un stol de fulgi, ștrengarii deja dansează
Sunt paji veniți din iarna ce-ncet, încet se-așează.
Am s-o aștept cu vechiul șal de gânduri încălzit
Ca pe un oaspete din depărtări bine venit.
La ceas târziu, noaptea îmbracă recele mantou
Iar un poet așează, pe albă foaie, un stilou…
Recunoştinţă mută
Câinelui meu îi dau
bucata de pâine,
el îmi dă
privirea lui blândă.
Dau pisicii
mângâierea mea,
ea îmi dă
nepăsarea față de mine.
Iau privighetoarea
și o pun pe umăr
omului.
El, om
împușcă toate
visele mele…
Câine,
privire blândă
bucată de pâine.
Sunt
Sunt pe scara vieții trecător
Și fiul tatălui ceresc
Cobor și urc, zilnic,povara
De greutăți nu mă-ndoiesc.
Sunt prinț rătăcit al zilei
Și locatarul unei scări
Am gânduri adunate seara
Și numărate în visări.
Sunt pământeanul supus faptei
Legat cu-n vis mereu etern,
Treaptă lângă treaptă scara
O urc cu pasul meu content.
Frânturi din gânduri ,,L,, despre ,,DOAMNA ÎNVĂȚĂTOARE,,
E dimineață, toată frumusețea ei aruncă vălul peste noaptea ce a trecut. Traversez parcul care se află în proximitatea locuinței, pentru a ajunge în desfășurarea urbei. De câteva zile remarc în parc, prezența unei doamne pe aceeași bancă la o oră mult prea matinală, alături de ea o sacoșă. Și azi era acolo ,iar un domn cu o vârstă onorabilă, pas sprijinit într-un baston, se îndreaptă spre bancă, ridică pălăria de vară și cu un glas răsunător salută: Bună dimineața doamnă învățătoare!Tot aici?!Tot aici?! Răspunsul nu l-am auzit. Tumultul problemelor de rezolvat au înlocuit imaginea din parc . Mă întorc pe aceeași alee în timp ce la intrarea în parc este mașina de salvare, observ numai mânerele unei tărgi, ușa s-a închis, mașina a demarat fără semnalul de urgență. Un gând fugar mă îndreaptă spre banca pe care stătea ,, doamna învățătoare,,. Un grup de doamne, câțiva copii, voci agitate, diferite păreri și cineva spune ,, Dumnezeu să o ierte!,,. Mă opresc, rămân lângă grupul ,, vecinele știu tot,,, văd pe bancă cum stă înlăcrimat, cu privirea spre nicăieri, domnul care o salutase pe doamna învățătoare. Nu pun nici o întrebare, zgomotoase și încrucișate curgeau informațiile una câte una:-
Sărmana, era singură/avea un cățel dar nu își plătea datoriile la asociație, la apă, cred că și lumina era tăiată/ cățelușul este la mine, l-a dat copilului meu înainte de a fi evacuată, tare blândă și înțeleaptă era doamna învățătoare/ avea datorii și la o bancă/ frumos povestea copiilor in parc, le împrumuta cărți, era mereu înconjurată de ei și copiii o iubeau/ce zici tu vecină oare baba asta nu juca la Păcănele de avea atâtea datorii?/taci tu , nu vorbi cu păcat, doamna a avut multe necazuri, a fost și operată la inimă, o mai ajuta pe vecina de la parter …/ eu, merg acasă, Dumnezeu să o ierte!/ Cățelul de când doamna a fost evacuată stă pe preșul de la ușă apartamentului,nu vrea nici să mănânce/ sărmanul/ oare ce avea în sacoșa cu care a plecat din apartament când a venit executorul judecătoresc?/ cărți tu, cărți avea și o păturică , bastonul și atât/ oare ce se va face cu biblioteca, lucrurile din casă…/i-a spus executorul, un fost elev, așa s-a recomandat, că atunci când își va găsi o locuință o va ajuta să recupereze din bunuri/ ce locuință să își mai găsească?/ haideți vecinelor să plecăm. Au plecat vorbind între ele.
Trocul de informații s-a terminat și grupul vecinilor s-a risipit. Bătrânul a rămas pe bancă, se chinuia să tragă cu bastonul o carte care căzuse din sacoșă și cineva o împinse cu piciorul. Mă ofer să-l ajut,ridic cartea ,, Viața pe un peron,, Octavian Paler;mă așez lângă bătrân pe bancă, convinsă că tăcerea lui deține adevăruri… Cu vocea tremurândă îl aud :
Eleonora, ,,doamna învățătoare,, a fost o renumită profesoară la liceu, eram vecini în copilărie, apoi colegi de școală , de serviciu. Ea considera cadrele didactice ca fiind ,,învățători,, de aceea vroia să i se spună învățătoare și considera ziua ei de naștere prima zi de școală a fiecărui an. Adică, zic eu, 15 septembrie cum era înainte, acum nu mai știu cum este…Mâine, mâine ar fi fost ziua ei. Bătrânul continuă: era singură,fiul i-a murit împușcat la revoluție, împușcat în cap. La puțin timp soțul doborât de supărare s-a îmbolnăvit și a murit. Sunt doi, trei ani de când un anunț umanitar în ziar solicita un ajutor material pentru salvarea vieții unui tânăr grav bolnav. Doamna Eleonora , ,, învățătoarea,, constată cu mare tristețe că tânărul grav bolnav îi fusese elev .Neavând altă posibilitate face împrumut la bancă și donează banii pentru însănătoșirea acelui tânăr. Dobânzile la bancă costisitoare, boala ei care necesita o medicație permanentă o solicită financiar...Era foarte altruistă, empatiza cu durerea celorlalți sacrificându-și starea fizică, materială și psihică..Și așa s-au acumulat datoriile. Am auzit abia ieri că a fost evacuată, că stă de câteva zile pe o bancă în parc. Am dat telefoane să obțin o rezolvare pentru a avea un acoperiș. După multe telefoane am avut o vagă promisiune că va veni o echipă în parc(?) să facă ancheta socială și de aceea am venit la prima oră să-i spun speranța și să-i fiu alături. Dar ,,trop tard,, cum ar spune francezul, cum a spus ultimele cuvinte doamna învățătoare . Îi plăcea să recite din Ch. Baudelaire, Esenin. Am găsit-o abia vorbind, in noapte a avut probleme cu inima, medicamente nu mai avea, am sunat la 112 , au venit în grabă dar deja inima încetase…
Îi mulțumesc că mi-a vorbit, îmi mulțumește că l-am ascultat .A doua zi traversez parcul, e 15 septembrie,o persoană de la urban-serv mătura pe lângă bancă . O filă de carte rătăcită se ridică cerând parcă, îndurare să nu ajungă la coș .O iau.. Persoana ce mătura se uită uimită la mine..De pe o alee un copil alergă spre bancă cu o carte și un trandafir în mână strigând: ,, Doamna învățătoare,,! Doamna învățătoare,,! Mi se adresează rugându-mă să-i spun unde este doamna învățătore. Cuvintele îmi sunt tremurate spunându-i că doamna a plecat să predea altor copii undeva departe, departe de această bancă. Păstrează cartea ca amintire și trandafirul lasă-l pe bancă, îi zic eu. Cartea era ,, Poezii,, Mihai Eminescu. .Copilul întristat mai strigă o dată :DOAMNA ÎNVATATOARE UNDE EȘTI !! Apoi așează trandafirul pe bancă, lipește cartea de cămășuța nouă și pleacă printre alei. Citesc paginile filei ridicată de jos, nu a fost greu să constat că aparține din cartea ,,CEL MAI IUBIT DINTRE PAMNATENI ,, Marin Preda. Iau din bibliotecă aceeași carte și pun în ea fila rătăcită, cândva era într-o carte pe un raft de bibliotecă ,apoi a căzut dintr-o sacoșă lângă o bancă…Mă aud spunând: Doamna învățătoare unde ești?Unde am fost noi?...Totu-i tăcere.
Ochiului meu
Nu te-am iubit îndeajuns
Doar pleoapa îţi mângâi uneori
Iţi dăruiesc a inului flori
Te spăl din când în când cu-n plâns.
Primordial eşti în iubire
Nu am timp să-mi citești din toate
Mă doare de cele uitate
Scrutând cu a ta privire.
Ochi al meu sub geană zidit
Eu fără tine ce m-aş face?
Fereastra îţi deschid că-ţi place
Să privești tot ce ai iubit.