IUBIRE FĂRĂ IUBIRE

Si stii eu iarasi team vazut in vise

Ma chemai cu mini intinse

Iar eu nu voiam sa vin

Ca doaream doar sa termin

Dar stii acei ochisori

Cînd ii privesti simti ca mori

Dar incerc sa nu ma uit

Ca asa am obosit

Iar sarutul tau imbatator

Imi parea ocrotitor

Dar iarasi mam inșelat

Dar sa stii eu lam pastrat

Brațele tale doamne nu le voi uita

Cum ma numeai iubita ta

Stateam pe o banca in parc

Nu era ceva mai drag

Vocea ta lina ce trecea prin capul meu

Aș asculta-o mereu

Sa stii ca mor de dorul tau

De asta ma simt asa rau

Daca mi-ai fi vazut lacrima din coltul ochilor

Te-ai fi intors din drum si m-ai fi sarutat.

Daca mi-ai fi deschis inima cu mangaierea ta,

Acum sufletul meu era fericit.

Daca mi-ai fi spus ca ma iubesti,

Te-as fi intrebat " Cat de mult?"

Daca mi-ai fi raspuns: "Indeajuns incat sa mor pentru tine!"

Ti-as fi spus ca am fi murit impreuna.

Dar n-ai facut nimic din toate acestea

Caci inima ta demult nu-mi mai apartinea

Si de aceea ai plecat la fel cum ai venit

Lasandu-ma uitata in nepasarea noptii.

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

Så lenge du elsker meg

Hvis himmelen faller på deg, vil jeg beskytte deg,

Og det kan komme, baby, og flommen, ikke slukk ilden i mitt hjerte,

Selv om det er et jordskjelv, verdens ende vet du,

Så lenge du elsker meg, vil jeg elske deg.

Sitter ved siden av deg,

Sitter ved siden av deg,

Hos deg er nettene vakrere,

Solen står opp i øynene dine.

Sitter ved siden av deg,

Sitter ved siden av deg,

Hos deg er nettene vakrere,

Solen står opp med deg i senga.

Hvis en komet skulle treffe oss, er jeg ikke redd, vet du

At du sikkert får tak i en rakett, vi vil overleve,

Selv om det er en tsunami, verdens ende vet du,

Så lenge du elsker meg, vil jeg elske deg.

Og når du synes det er vanskelig å se,

Jeg er der for å opplyse deg.

Og når du ikke lenger tror på deg selv,

Jeg er der for å motivere deg.

Tam-taca-tum-bye, kom hit,

Din stemme er en fiolin i mitt hjerte,

Tam-taca-tum-pa, jeg vil nynne deg,

Du er refrenget i livet mitt.

Sitter ved siden av deg,

Sitter ved siden av deg,

Hos deg er nettene vakrere,

Solen står opp i øynene dine.

Sitter ved siden av deg,

Sitter ved siden av deg,

Hos deg er nettene vakrere,

Solen står opp med deg i senga.

De unde vii melancolie,
,,Unde te duci? ,, adesea te-am întrebat.
Nu năvăli   a mea gândire
Și lasă-mă, azi, să fiu   înseninat.

Mă învăluie timpul de ieri  
Cuibărit în a mea copilărie,
Încă zglobiu, nu m - a părăsit
Vrea răsplătit în clipe de-amintire.

Cât timp mai stai melancolie
și bătrânețea mea încotro o duci ?
Nu vreau cărările uitării
Și nici într-un amfiteatru cu năluci.

Întortocheate-s    drumurile
Ce duc spre iminenta înserare ,
Dangăt de clopot din alamă
Trezește norii dintr-o așteptare .  

Pasul și visarea s-au oprit
Recitesc destinul  ce mi s-a promis  
Întrebarea   este un ecou

Plouă în septembrie 

Natura se usucă.

Totu-i vis și feerie

Și mă apucă un dor de ducă.

Ascult ploaia cum cade lin

Mii de gânduri trec prin minte,

Parcă aud un glas divin,

Ce mi-l aduc aminte 

Încerc să-mi vin în fire...

Minutele trec în neștire 

Stau și privesc

Sus pe lângă mănăstire 

Mintea încerc să îmi golesc...

Luminează-mi Doamne calea

Ca din vis să ma trezesc

Fiindcă mă apucă jalea

Că nu am ce îmi doresc 

Septembrie. Plouă mărunt 

Sentimentele mi se ascund

Rămân doar triste,ascunse în mine

E greu,și dor, și fără tine...

Mâinile noastre s-au întins,

Una spre cealaltă.

Palmele lor ţipă,

De neatingere.

Pasul nostru a plecat,

Unul spre celălalt,

Mersul lor ţipă,

De neîntâlnire.

Gândul nostru a zburat,

Unul către celălalt,

Materia lor ţipă,

De neîmpreunare.

Dorinţele noastre au fost puse,

Fiecare pentru celălalt,

Frumuseţea lor ţipă,

De neîmplinire.

Mă simt captivă  între două porți
Una-i  uitare, alta-i iubire
Amândouă lovesc, lovesc
Gânduri țintuite-n amintire.

Nu am curajul să mai privesc
Oglinzi cu chipuri suprapuse
Rămân iedera încolăcită
Pe o sârmă cu ghimpi ce mă strivesc.

Să nu mă chemi, nu pot să vin
Să nu mă strigi, nu pot s-aud
Rezemată de un trunchi putrezit
Un vrej de iederă mă împresoară.

Cerul mă privește printre nori,
Iar eu îi strig în rugă  îngerii
Număr unu câte unu cocorii
Cum, în zbor se-ntorc…E primăvară
O iederă se-nalță printre ghimpi.

Frânturi de trăiri într-o zi de sabat,în calendarul zilelor e  sâmbătă. Cu flori și o lumânare ,cu umbra-mi însoțitoare mă strecor printre morminte cu lujeri de iriși uscați ce  mai plâng pe fire de iarbă .Ajung la cărarea ce separă mormintele pământ, de  marmura si lucirile metalice purtând pe  frontispiciu epitaful ,, memento more,,. Murmurând îmi repet, sau mărturisesc cu lacrimi, nu uit, nu uit că  voi muri …Îngenunchez pe piatra rece îmbrățișată  de ramuri de iederă. Privesc a nu știu căta oară trei nume și date sculptate , flancate între naștere și moarte, mă uit in jurul meu, strig si plâng picătura  de viață și a ei odihnă veșnică. Turla bisericii proiectată pe albastru azuriu  despică cerul spre a cere îndurare pe pământ. O cruce, piatră corodată de vreme,pe ea se așează un corb ce mă privește și eu îl privesc…O fi corbul lui Edgar Allan Poe ?.Privirea se pregătea să-mi găsească cărarea de întoarcere la poarta ce separă ținutul vieții temporare, de cel cu veșnică odihnă. Lumânările pâlpâie,mâinile  așează florile și mângâie crucea ce veghează pe cei absenți și atât de prezenți în sufletul meu. Un trăsnet de clopot, izbire de  plumb peste alamă se amestecă cu țipătul croncănit a corbului ce-și fâlfâie aripile într-un zbor speriat,o pasăre urgisită de culoare…Clopotul, își reglează bătăile timpului ca intr-un bocet prelung, pașii mei derulează cărarea , iar un  cortegiu funebru intră pe poarta deschisă, mult prea deschisă …Triști, cu umerii obosiți patru oameni poartă corpul inert,  ce se îndreaptă spre veșnică odihnă. Traversez marcajul de pe o singură stradă, ea este hotarul dintre două stări a  materiei în univers. Cu fiecare pas, cu fiecare răsuflare mă simt înconjurată de viața urbană printre râsete, vitrine luminate,perdele la geamuri larg deschise, mașini ultra grăbite;mi se dă un salut, dăruiesc un zâmbet, o urare ,, fii sănătos,,  toate mă conduc până la poarta casei mele. Printre straturi cu flori doi ochi se ascund,  dorind cu un ,, bau!,, să mă sperie copilărește. Îmbrățișându-mă, copilul întreabă unde am fost. Am fost,îi spun eu, în parcul unde anumiți oameni se odihnesc. Rezist următoarelor întrebări, printre care și aceea dacă în acel parc sunt si copii, balansoare și tobogane .Simt un nod în gât , rog genele să-mi oprească lacrimile. Consider că nu am auzit toată întrebarea, dau un răspuns din cuvinte bâlbâite cum că, acolo este un parc  cu un singur balansoar în care se leagănă timpul și apoi se lunecă pe un singur tobogan până la un loc de odihnă. Imediat îl rog să-mi aducă un pahar cu apă și eu ii voi da dulceață,dulceața  preferată de el, din petale de trandafir și apoi ne vom juca de-a generațiile. Copilul strigă ,, uraa!,, să vină și mama și tata să ne jucăm de-a generațiile. Am să mă joc, zic eu, cu tata,  cu mama, cândva,am să mă joc de-a v-ați ascunselea,eu am să mă ascund în parcul de odihnă și ei mă vor căuta. Copilul zâmbește și mai înfige o dată lingurița în borcanul cu dulceață, șoptindu-mi :,,te voi căuta și eu!,,.

Din cuvinte ciugulite,
Și clinchete de clopoței
Zilele clevetitoare
Numărate vrei, nu vrei
Se ating  pe minutare
Șoșotind pe la urechi
Cum, că timpul solitarul
Iar își schimbă anul vechi
Cu alt  an, zis, mult mai bun.

Temporară sau flotantă
Într-un an tot trecător
În bagaj îmi iau  speranță
Doar un pic de nostalgie,
Un regret și un oftat
Ce-a rămas dintr-o iubire.
Fericirea, frumusețea
De mulți  ani s-au terminat…
Deci  ,multe nu am  de luat.

Îmi așez pe umeri vălul
Dintr-o noapte violetă,
Ascund ciobul de oglindă
Într-o scrisoare secretă
Să am unde a mă privi.
Două lacrimi, un oftat
Ating timpul cu-o steluță
Anul vechi,  grăbit a plecat .
Eu, mai rămân în gând cu el
Dar mă mut în celălalt.

Sunt pe scara vieții trecător
Și fiul tatălui ceresc
Cobor și urc,  zilnic,povara
De greutăți nu mă-ndoiesc.

Sunt prinț rătăcit al zilei
Și locatarul unei scări
Am gânduri adunate seara
Și numărate în visări.

Sunt pământeanul supus faptei
Legat cu-n vis mereu etern,
Treaptă  lângă treaptă scara
O urc cu pasul meu content.

De ,,Omenie,, însetată
La porți străine am vrut să o cerșesc,
S-o cumpăr, sau măcar să o privesc
Dar porțile prin lacăte mă gonesc.

………………………………

Am dăruit iubire,
Cuvinte sfinte pe crengi de măslin
Gându-mi n-avea în el nimic meschin
Răsplata…un pahar plin cu pelin.

…………………………..

Mă-ndepărtez de toate
Cărarea-i aridă,mă rătăcesc
De undeva doi ochi, blând mă privesc
Un cățel  izgonit…În brațe-l cuibăresc
Și am înțeles, am înțeles
Ce-i ,,Omenia,, pe pământ.

Mă  simt  decapitata
Dintr-o lume de  vânt purtată
Pe unde mi-o  fi ţeasta
Gâde  conștiința  ia-o   plată .

Dar cine să-mi răspundă
Lângă mine-i doar securea…

Vreau linişte acuma
In corpul ciuntit si zbuciumat
Luaţi-mi chiar şi bruma
Gândurilor ce le-ați  curmat.

Adunătură  ludă
Sau nu mi-aţi ştiut menirea.

Auz nu  am , nici  văzul
Doar mintea cu discernământ
Pământu-i un  greu mormânt
Și lumea lui își pierde  crezul.

Zvâcnind în mine, azi, durerea
Mă simt decapitată.