Autorul vale_gher

Robert mă priyește mirat,neînțelegând care îmi sunt intențiile. Din grămada de frunze

le aleg pe cele mai mari.Din ele alcătuiesc dou cupe.Ne apropiem unul de celălant să ciocnim.

-Stai să îmi pun o dorință ,spun eu.

-Pentru ce vrei să bem?mă întreabă el.

--Pentru prietenie,spn în șoaptă.

--Atunci  să fie pentru ,Ana,spune Robert ,întrând în jocul cuvintelor.

  Nu știu  cum, dar se leagă  o punte între noi,o punte pe care ne place să fim alături.

Îmi vine un chef de vorbă,poate de la gura de vin dulce.Vorbeam cu ușurință despre roate.

--Aș fi vrut să spun că beau pentru dragoste,șoptește la rândul lui Robert.--

--Din toate relațiile  ce se înfiripă  între o femeie și un bărbat ,eu aleg prietenia.

--De ce?

--Cred în ea, deoarece se bazează doar pe sentimente pure, curate,nevinovate.

--Ana ai fost îndrăgostită vreodată?

--Până acum am avut doar prieteni,dar adesea prietenia pregătește drumlmul spre dragoste.

--Dragostea aduce cu ea și fericire și durere.O vâd  mereu,la prietenii mei.Se aș terne  o tăcere

   caldă.Privim amândoi  cerul încărcat de stele.Lumina lor parcă  ne intra în suflet .E un moment 

   unic până acum  în viața mea,când văd și ascult liniștea nopții,stăpână peste tot.            

Inima mea, un cerșetor rătăcit,

Caută fluturi în plasa timpului,

Răsărit de dorințe în nopțile eterice,

Însă melancolia mea vicleană îmi umple doar cupa sufletului cu lacrimi

Ce din ea toarnă un toast de suferință și revarsă-n nimicirea a fiecărui fărâme din mine 

Așa fi vrut sa fie iubite, sa aibă de ce să se aline ci nu să se spargă în reflexiile unei iubirii de fațadă

Aș vrea și inima să vadă cu proprii ochii că lumea-i nu-i rea ci e doar momentul nepotrivit

Și că într-o zi va fi iubită si nu v-a mai răzbi de durere, iar atunci orice durere va merita 

Căci la sfârșitul ei, va exista un sfârșit ce se va contopi într-un destin 

Atunci când două inimii pe cer vor poposi împărtășindu-si iubirea 

Nu mă vrei, ziceai că sunt sărac,

Nu mă vrei, credeai că nu o să-ți plac,

Nu mă vrei, și m-ai abandonat,

Dar în interior îmi e sufletul bogat.

Și sufletul îmi e gol, de tine îmi este dor,

Și stelele plâng când mă văd suspinând,

Dar tu ești departe,departe de mine,

Nu-ți pasă ce simt,nu îți pasă de mine.

Aș vrea să mă săruți fără ne-încetare,

Aș vrea să îți simt a ta suflare,

Totul e gri și culoarea dispare,

Fară tine ,totul mă doare.

Sunt rămas în trecut, încă nu pot să te uit,

Acolo voi rămâne, fiindcă mă simt mai bine,

Fă-mă, doamne, înger păzitor, 

Vreau să îi fiu alături, că îmi este dor.

prima  zi din an

mi-o pe-trec în familie

n-am chef să-mi expun încă o dată viața

pe DN 15

șoseaua morților

frustraților

fițoșilor

complexaților

bețivilor

ca ieri

nu ascund

că nu-i ușor să reziști tentației

de a-ți lua zborul

acum la început de an

(anotimpul falselor iluzii!)

când toate zările îți sunt deschise

spre nicăieri

nu

sunt mulțumit așa cum sunt

în pijamamaua mea turcoaz

sprijind același scrin negru

vechi de o sută de ani

și dând frâu liber gândurilor

cu ochii pierduți pe fereastră

în hăul liniștii

de sub mine

după atâtea sărbători

în exces

(bucurii iluzorii!)

îți vine să mori

dai din colț în colț

printre amintirile moarte

zadarnic

n-ai de ce te prinde

singura speranță rămasă în creier

te-ndeamnă să aștepți trecerea iernii

s-apară ghioceii

florile

pe calendar toate zilele

apar îngroșate în negru

ca niște corbi pe un hoit în putrefacție

o femeie își plimbă câinele

și vorbește la telefon

despre cât de departe e Paștele…

Mai demult, strãmoşii noştri

Erau simpli şi modeşti:

Mâncau brânzã şi slãninã,

Purtau nume româneşti.

Dar veni modernizarea,

Ca un tãvãlug, din Vest:

Nu mai recunoşti românul

Nici în vorbã, nici în gest!

Nu mai ştie spune: "Bunã!"

Ci, "Hello!" şi "How are you?"

Zice "Go!", în loc de "Pleacã!",

Cât şi "No!", în loc de "Nu!".

Bând un pumn de apã rece

- Fãrã sã fim provocaţi -

Ne prostim, pe zi ce trece

Precum "Geniul din Carpaţi".

Dacã vechea pãlãrie

O purta spre-obrazul stâng,

Astãzi poartã-n cap o creastã,

Cu "allurã" de nãtâng!

Nu mai pot lucra românii

Dacã nu primesc un "like";

Nici la stânã nu se urcã

Dacã n-au adidaşi "Nike"!

Cel ce-şi învelea piciorul

Cu obiele de viţel,

Poart-acum haine de firmã:

Numai DIESEL vezi pe el!

Sã ne vadã Cuza-Vodã

Ce figuri avem în cap! ...

Ne-ar şi înjuga îndatã

La un car fãrã proţap!

Și când totul e pe dos

Știi ca nu avem timp de scos

Și nici cale de întors

Când noi nu avem rost

Negura nopții mă învelește,

Lumina lunii mă ocrotește .

Dar nimeni nu mă înțelege,

Cum noaptea vocea ta

Mă încremenește

Timpul nu își cere scuze

Cum nici scopul nu îl spune

Sau de ce e în război

cu noi doi .