Fum amar
Trece fumul peste rouă,
Se-nalță-n viața care plouă,
Doi pași și vezi deodată
Toată existența spulberată.
Gri mi-e astrul de cristal,
Negru ajunge-ntr-un final,
Tonalitatea toată mi s-a dus
Intr-un fum crud din văzduh.
De aș avea creioane nuanțate,
Aș avea propoziții enunțate,
Cu subiect și predicat,
Precum năravul meu stricat.
Trec norii până în zori,
Filmați de niște regizori goi,
Aceia suntem chiar noi,
Acoperiți de fumul din război.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: vale_gher
#poezie #fum #viata
Data postării: 30 ianuarie
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 171
Poezii din aceiaşi categorie
Atâtea...
Atâtea griji se însumează,
Încât îmi pare un număr infinit,
Și nici nu știu dacă contează,
Dacă trăiesc ori am murit.
Atâtea poezii îmi bântuie prin creier,
Că nu au loc pe-o tonă de hârtie,
Şi încet, încep trăirile să-mi treier,
Să pot să-mi vărs amarul în pustie.
Atâta zbucium și sevraj,
Tresaltă carnea-mi de pe oase,
Încât îmi injectez curaj,
Pe moarte să o pot descoase.
Atâta putregai îmi stă pe suflet,
Și-mi colcăie mizeria în sânge,
Încât aș vrea ca al meu umblet,
În ani lumină a se frânge.
Atâta scârbă și atât dispreț,
Erupe zilnic din mulțime,
C-aș vrea pământul să-l îngheț
Ori să-l topesc cu tot cu mine.
Satul
E beznă-n zori și-n miez de amiază,
Pustiu e satul cel întins pe vale,
Icoana-n drum cu ochii goi veghează,
Cum vântul șuieră prin case goale.
Fântâna plânge singură sub vii,
Biserica demult stă încuiată,
Iar ruga nu mai suie către fii,
Și crucea s-a sfărâmat sub piatră.
La stână urlă lupii după oi,
Iar clopotul stă mut și fără sfoară,
Acum nu sunt nici griji și nici nevoi,
Pe strâmta și tăcuta ulicioară.
Prin gardul frânt e câmp de păpădie,
La geamul școlii crește-un rug păgân,
Iar clasa întâi de multă vreme e pustie,
Căci pe pereți se scurge-un alfabet bătrân.
Sub streșini plâng ulucele crăpate,
Iar dușumeaua urlă după pași…
Ce boală Doamne ai turnat în sate,
De sunt pustii și fără de urmași?
O veche noapte
Pe tâmpla mea apune-un soare stins,
Pierdut sub vraja ochilor tăi duși,
Iar dorul, ca un cavaler învins,
Își scutură armura de cenuși.
Sub pleoape ți se mistuie un vis,
Ca fumul alb din vetrele străvechi,
Și-n carnea serii, blând și indecis,
Coboară-un înger, cu pașii în perechi.
Mi-e noaptea căpătâi de asfințit,
Mi-e gândul frânt ca apele-n izvoare,
Și-n tine, fără rost, m-am rătăcit,
Ca-ntr-un blestem de stele căzătoare.
Dar zorii vin, cu ochiul lor de jar,
Și-n tremurul luminii se destramă,
Pe limbă simt al nopții gust amar,
Și te cuprind în brațe ca pe-o mamă.
Chemările ne scutură în sân,
Fiori dintr-o mai veche noapte,
Și atuncea, ca un pom bătrân,
M-aplec să-ți dărui fructe coapte.
Greu de iubit
Esti precum un cal ce a aleargat singur toata viata
Iar el incearca sa te imblanzeasca.
Te compara cu o autostrada infinita
Cu o casa in flacari.
Spune ca tu il orbesti
Insa nu te ar putea parasi niciodata.
E coplesitor sa ti fie alaturi
Dar viata lui e neplacuta fara tine.
Nu te-ar putea uita.
Te vrea.
Insa il ametesti,esti apasatoare.
FIecare femeie,dinaintea ta sau dupa tine
Este patata de numele tau
Ii umpli gandurile
Buzele il dor amintindu si gustul tau
Corpul lui e doar o umbra ce o cauta pe a ta
Dar esti prea intunecata pentru el
Iubesti prea intens,
Il vrei intr un mod atroce
Indraznet si sacrificial
El iti spune ca niciun om nu poate fi la inaltimea celui care traieste in mintea ta
Dar ai incercat sa te schimbi,nu-i asa?
Ai tacut mai des
Ai incercat sa fii mai blanda
Mai tandra si mai draguta
Mai putin instabila,mai putin treaza
Dar chiar si in timp ce dormi,tu il simti
Cum se indeparteaza de tine in vis
El pleaca cu ea spre un nou asfintit
Insa tu nu ai terminat inca de scris
Nu poti schimba nimic
Nu poti crea case din fiinte umane
Daca nu vrei sa ramai tot restul vietii ratacita.
A plecat deja
Lasa l
Esti inspaimantatoare
Si ciudata
si frumoasa
Esti un paradox
Ceva ce nu oricine stie sa iubeasca.
La ieșirea dintr-un tunel
Undeva se albește un capăt de tunel,
iar eu, din tren, îl aștept să vină;
prea multă vreme bezna și-a găsit sălaș în cabina mea
și prea greu mi-a venit să-i spun să plece.
Dar iată că din al ceasului ticăit rece
reiese inevitabilul trai umbrit,
mascat în trecerea prin trupul unui munte,
săpat de mâni, oră de oră să-l spurce,
până la pământ când piatra aveau să i-o culce.
Și din fiecare bucată de macadam încins,
culcată sub șinele ce tremură în drumul gigantului de metal,
se deduce și se simte cu o și mai mare vivicitate
acel moment al părăsirii
obscurității inerente corpului mineral.
Lăsat pe spate, c-o inimă în palmă tot mai mică,
stau cu ochii ațintiți în beznă,
să-i întâmpine panorama pădurii
din care aburul verii tinere se ridică.
Psalmi - XXVIII - Frumusețea Luminii
Am stat prea mult în umbră, Doamne,
și ochii mi s-au deprins cu bezna.
Am învățat să pipăi zidurile sufletului
ca un orb,
și mi-am făcut din întuneric un adăpost.
Dar într-o zi — sau poate noapte —
Tu ai intrat cu o rază,
nu cu vuiet, ci cu o liniște orbitoare.
Și am văzut ce înseamnă
frumusețea Luminii.
Nu e doar strălucire,
e mângâiere.
Nu e doar adevăr,
e căldură care nu arde,
ci te adună din risipire.
Frumusețea Luminii,
e că nu țipă ca să fie văzută,
ci rămâne, răbdătoare,
până o lași să intre.
E o prezență care nu se impune,
dar fără ea, totul se frânge.
O, Doamne,
fă-mă o fereastră spre Lumina Ta.
Nu mă lăsa să mă închid iar în mine.
Scoate-mi întunericul din oase
și așază acolo tăcerea Luminii.
Lasă-mă să văd chipul Tău în lucrurile mici:
într-un fir de iarbă,
într-o lacrimă care cade și curăță,
într-un om care iartă.
Tu ești Frumusețea Luminii,
nu pentru că ești văzut,
ci pentru că, văzându-Te,
începem și noi să fim,
scântei de Lumină.
Atâtea...
Atâtea griji se însumează,
Încât îmi pare un număr infinit,
Și nici nu știu dacă contează,
Dacă trăiesc ori am murit.
Atâtea poezii îmi bântuie prin creier,
Că nu au loc pe-o tonă de hârtie,
Şi încet, încep trăirile să-mi treier,
Să pot să-mi vărs amarul în pustie.
Atâta zbucium și sevraj,
Tresaltă carnea-mi de pe oase,
Încât îmi injectez curaj,
Pe moarte să o pot descoase.
Atâta putregai îmi stă pe suflet,
Și-mi colcăie mizeria în sânge,
Încât aș vrea ca al meu umblet,
În ani lumină a se frânge.
Atâta scârbă și atât dispreț,
Erupe zilnic din mulțime,
C-aș vrea pământul să-l îngheț
Ori să-l topesc cu tot cu mine.
Satul
E beznă-n zori și-n miez de amiază,
Pustiu e satul cel întins pe vale,
Icoana-n drum cu ochii goi veghează,
Cum vântul șuieră prin case goale.
Fântâna plânge singură sub vii,
Biserica demult stă încuiată,
Iar ruga nu mai suie către fii,
Și crucea s-a sfărâmat sub piatră.
La stână urlă lupii după oi,
Iar clopotul stă mut și fără sfoară,
Acum nu sunt nici griji și nici nevoi,
Pe strâmta și tăcuta ulicioară.
Prin gardul frânt e câmp de păpădie,
La geamul școlii crește-un rug păgân,
Iar clasa întâi de multă vreme e pustie,
Căci pe pereți se scurge-un alfabet bătrân.
Sub streșini plâng ulucele crăpate,
Iar dușumeaua urlă după pași…
Ce boală Doamne ai turnat în sate,
De sunt pustii și fără de urmași?
O veche noapte
Pe tâmpla mea apune-un soare stins,
Pierdut sub vraja ochilor tăi duși,
Iar dorul, ca un cavaler învins,
Își scutură armura de cenuși.
Sub pleoape ți se mistuie un vis,
Ca fumul alb din vetrele străvechi,
Și-n carnea serii, blând și indecis,
Coboară-un înger, cu pașii în perechi.
Mi-e noaptea căpătâi de asfințit,
Mi-e gândul frânt ca apele-n izvoare,
Și-n tine, fără rost, m-am rătăcit,
Ca-ntr-un blestem de stele căzătoare.
Dar zorii vin, cu ochiul lor de jar,
Și-n tremurul luminii se destramă,
Pe limbă simt al nopții gust amar,
Și te cuprind în brațe ca pe-o mamă.
Chemările ne scutură în sân,
Fiori dintr-o mai veche noapte,
Și atuncea, ca un pom bătrân,
M-aplec să-ți dărui fructe coapte.
Greu de iubit
Esti precum un cal ce a aleargat singur toata viata
Iar el incearca sa te imblanzeasca.
Te compara cu o autostrada infinita
Cu o casa in flacari.
Spune ca tu il orbesti
Insa nu te ar putea parasi niciodata.
E coplesitor sa ti fie alaturi
Dar viata lui e neplacuta fara tine.
Nu te-ar putea uita.
Te vrea.
Insa il ametesti,esti apasatoare.
FIecare femeie,dinaintea ta sau dupa tine
Este patata de numele tau
Ii umpli gandurile
Buzele il dor amintindu si gustul tau
Corpul lui e doar o umbra ce o cauta pe a ta
Dar esti prea intunecata pentru el
Iubesti prea intens,
Il vrei intr un mod atroce
Indraznet si sacrificial
El iti spune ca niciun om nu poate fi la inaltimea celui care traieste in mintea ta
Dar ai incercat sa te schimbi,nu-i asa?
Ai tacut mai des
Ai incercat sa fii mai blanda
Mai tandra si mai draguta
Mai putin instabila,mai putin treaza
Dar chiar si in timp ce dormi,tu il simti
Cum se indeparteaza de tine in vis
El pleaca cu ea spre un nou asfintit
Insa tu nu ai terminat inca de scris
Nu poti schimba nimic
Nu poti crea case din fiinte umane
Daca nu vrei sa ramai tot restul vietii ratacita.
A plecat deja
Lasa l
Esti inspaimantatoare
Si ciudata
si frumoasa
Esti un paradox
Ceva ce nu oricine stie sa iubeasca.
La ieșirea dintr-un tunel
Undeva se albește un capăt de tunel,
iar eu, din tren, îl aștept să vină;
prea multă vreme bezna și-a găsit sălaș în cabina mea
și prea greu mi-a venit să-i spun să plece.
Dar iată că din al ceasului ticăit rece
reiese inevitabilul trai umbrit,
mascat în trecerea prin trupul unui munte,
săpat de mâni, oră de oră să-l spurce,
până la pământ când piatra aveau să i-o culce.
Și din fiecare bucată de macadam încins,
culcată sub șinele ce tremură în drumul gigantului de metal,
se deduce și se simte cu o și mai mare vivicitate
acel moment al părăsirii
obscurității inerente corpului mineral.
Lăsat pe spate, c-o inimă în palmă tot mai mică,
stau cu ochii ațintiți în beznă,
să-i întâmpine panorama pădurii
din care aburul verii tinere se ridică.
Psalmi - XXVIII - Frumusețea Luminii
Am stat prea mult în umbră, Doamne,
și ochii mi s-au deprins cu bezna.
Am învățat să pipăi zidurile sufletului
ca un orb,
și mi-am făcut din întuneric un adăpost.
Dar într-o zi — sau poate noapte —
Tu ai intrat cu o rază,
nu cu vuiet, ci cu o liniște orbitoare.
Și am văzut ce înseamnă
frumusețea Luminii.
Nu e doar strălucire,
e mângâiere.
Nu e doar adevăr,
e căldură care nu arde,
ci te adună din risipire.
Frumusețea Luminii,
e că nu țipă ca să fie văzută,
ci rămâne, răbdătoare,
până o lași să intre.
E o prezență care nu se impune,
dar fără ea, totul se frânge.
O, Doamne,
fă-mă o fereastră spre Lumina Ta.
Nu mă lăsa să mă închid iar în mine.
Scoate-mi întunericul din oase
și așază acolo tăcerea Luminii.
Lasă-mă să văd chipul Tău în lucrurile mici:
într-un fir de iarbă,
într-o lacrimă care cade și curăță,
într-un om care iartă.
Tu ești Frumusețea Luminii,
nu pentru că ești văzut,
ci pentru că, văzându-Te,
începem și noi să fim,
scântei de Lumină.
Alte poezii ale autorului
Valsul în tandem
cioburi de oglindă-s pe jos,
în al nostru dans grațios.
păsările-mi cântă-n geam
și-mi rostesc un vals teatral.
și pe la vreo patruzeci de ani,
o să-mi aduc de-aminte cântecul nostru medicinal.
care sufletul mi-l alina,
în timp ce dansul nu rima .
“Trecerea lui”
Trece-o lună, mai trec două,
Şi peste astrul meu încă plouă.
Doar tu esti raza mea de soare,
Care norii îi tresare.
Nu mai vorbim, nu mai bârfim ,
lubirea mi-a rămas ca-ntr-un film.
Vei trece? Treci p-aici oare?
Doar să-mi oferi o salutare.
răspunsuri multiple
răspunsurile tale dor de cele mai multe ori,
deși câteodată mă fac să mai zâmbesc,
nu este un moment prea des.
răspunsuri vagi îmi dai acum,
ai uitat cum ne purtăm în trecut?
acum treci prin fața mea
fără a mă saluta..
răspunsuri caut în acest timp,
și nu le găsesc, îmi vine să suspin!
deoarece știu ca am greșit
dar totuși nu pot încă desluși.
un mister e tot ceea ce faci,
orice cuvânt pe care îl îmbraci,
toate răspunsurile îmi dau de gândit…
eu cu ce naiba am greșit?!
răspunsuri vagi,
răspunsuri scurte,
toate acum sunt întrerupte.
nu mai e ca în trecut,
când îmi făceai romane chiar și la un strănut.
îți cer înapoi răspunsuri,
mult mai complexe decât niște lucruri,
scrise doar pe un ecran
de parc-ai fi un tiran.
un răspuns doar îmi doresc,
ca să pot urca spre cer,
spune-mi unde s-a rupt firul
ca să-mi pot cultiva încontinuu trandafirul.
un ultim răspuns îți cer,
un răspuns scurt și lejer,
vreau să știu o dată ce …
am făcut pentru a nu primi o reîntoarcere.
05.05.2025
frunze pe asfaltul rece de decembrie,
tremurânde, precum petele de pe perete.
picuri grei cad și tac,
precum codrul dulce-ndepărtat.
amorul sumbru și preludiu,
s-așază precum bruma trecută-ntr-aici.
florile de piatră se topesc ca-n mozaici,
încercând să facă față noului mediu.
rouă curge-n jos p-asfalt,
curmându-și sufletul umplut d-un ritm muzical,
alert, stângaci și apăsător,
precum greierii ce răsună de lângă izvor.
un înger cald ești acum
mamă, prietenă, bunică,
ai fost de toate pentru noi.
un înger cald,
ce sufletul ni-l alina.
o mamă, chiar dacă nu eram toți fii tăi,
o prietenă, e ceea ce mi transmiteau ochii tăi,
o bunică, ce ne a iubit și prețuit mereu,
o inimă ce v-a conta mereu.
deși ți-am greșit, tu ne-ai iertat,
deși te-am supărat, nu ai plecat,
acum e momentul pentru a-ți spune,
ca te iubim și-n suflete ne vei rămâne.
am să-mi aduc aminte privirea ta,
durerea mereu o alina.
o să mi aduc aminte zâmbetul tău,
o rază de lumină el era.
traiesti etern la noi în amintiri,
le ai colorat pe toate foarte vii.
Alegeri
Poartă-te superficial,
și vei primi superficialitate.
Poartă-te demn,
și vei primi demnitate.
Alege să fi tu,
și vei primi realitate.
Alege să fi alții,
și vei primi falsitate.
Alege să fi flori,
și-ți vei lăsa aroma înfiptă-n mintea cuiva.
Alege să fi piatră,
ș-ai să rămâi precum o rană.
Alege să fi dur,
dar nu aștepta bunătate de prin jur.
Alege să fi bun,
dar nu aștepta înțelegere în sejur.
Alege să te simți,
ca să nu te lași de-o parte.
Alege să fi tu,
ca să nu te pierzi în aglomerație.
Valsul în tandem
cioburi de oglindă-s pe jos,
în al nostru dans grațios.
păsările-mi cântă-n geam
și-mi rostesc un vals teatral.
și pe la vreo patruzeci de ani,
o să-mi aduc de-aminte cântecul nostru medicinal.
care sufletul mi-l alina,
în timp ce dansul nu rima .
“Trecerea lui”
Trece-o lună, mai trec două,
Şi peste astrul meu încă plouă.
Doar tu esti raza mea de soare,
Care norii îi tresare.
Nu mai vorbim, nu mai bârfim ,
lubirea mi-a rămas ca-ntr-un film.
Vei trece? Treci p-aici oare?
Doar să-mi oferi o salutare.
răspunsuri multiple
răspunsurile tale dor de cele mai multe ori,
deși câteodată mă fac să mai zâmbesc,
nu este un moment prea des.
răspunsuri vagi îmi dai acum,
ai uitat cum ne purtăm în trecut?
acum treci prin fața mea
fără a mă saluta..
răspunsuri caut în acest timp,
și nu le găsesc, îmi vine să suspin!
deoarece știu ca am greșit
dar totuși nu pot încă desluși.
un mister e tot ceea ce faci,
orice cuvânt pe care îl îmbraci,
toate răspunsurile îmi dau de gândit…
eu cu ce naiba am greșit?!
răspunsuri vagi,
răspunsuri scurte,
toate acum sunt întrerupte.
nu mai e ca în trecut,
când îmi făceai romane chiar și la un strănut.
îți cer înapoi răspunsuri,
mult mai complexe decât niște lucruri,
scrise doar pe un ecran
de parc-ai fi un tiran.
un răspuns doar îmi doresc,
ca să pot urca spre cer,
spune-mi unde s-a rupt firul
ca să-mi pot cultiva încontinuu trandafirul.
un ultim răspuns îți cer,
un răspuns scurt și lejer,
vreau să știu o dată ce …
am făcut pentru a nu primi o reîntoarcere.
05.05.2025
frunze pe asfaltul rece de decembrie,
tremurânde, precum petele de pe perete.
picuri grei cad și tac,
precum codrul dulce-ndepărtat.
amorul sumbru și preludiu,
s-așază precum bruma trecută-ntr-aici.
florile de piatră se topesc ca-n mozaici,
încercând să facă față noului mediu.
rouă curge-n jos p-asfalt,
curmându-și sufletul umplut d-un ritm muzical,
alert, stângaci și apăsător,
precum greierii ce răsună de lângă izvor.
un înger cald ești acum
mamă, prietenă, bunică,
ai fost de toate pentru noi.
un înger cald,
ce sufletul ni-l alina.
o mamă, chiar dacă nu eram toți fii tăi,
o prietenă, e ceea ce mi transmiteau ochii tăi,
o bunică, ce ne a iubit și prețuit mereu,
o inimă ce v-a conta mereu.
deși ți-am greșit, tu ne-ai iertat,
deși te-am supărat, nu ai plecat,
acum e momentul pentru a-ți spune,
ca te iubim și-n suflete ne vei rămâne.
am să-mi aduc aminte privirea ta,
durerea mereu o alina.
o să mi aduc aminte zâmbetul tău,
o rază de lumină el era.
traiesti etern la noi în amintiri,
le ai colorat pe toate foarte vii.
Alegeri
Poartă-te superficial,
și vei primi superficialitate.
Poartă-te demn,
și vei primi demnitate.
Alege să fi tu,
și vei primi realitate.
Alege să fi alții,
și vei primi falsitate.
Alege să fi flori,
și-ți vei lăsa aroma înfiptă-n mintea cuiva.
Alege să fi piatră,
ș-ai să rămâi precum o rană.
Alege să fi dur,
dar nu aștepta bunătate de prin jur.
Alege să fi bun,
dar nu aștepta înțelegere în sejur.
Alege să te simți,
ca să nu te lași de-o parte.
Alege să fi tu,
ca să nu te pierzi în aglomerație.