Autorul ANONIM
Total
788 creaţiiCreaţii aleatorii :)
Cum e să cânți?
Cum e să cânți
Privind frunzele cum coboara
Pe patul sufletelor moarte
Si cum chipurile lor grăbite
Lasă in urmă lacrimi
Curgând, fierbinte...
Cum e să cânți
Lovind podeaua albă
Cu tălpile prăfuite și ude de atâtea drumuri.
Cum e să cânți
Asteptand ca cineva, cândva, să te audă
Si sa ți se alăture, plângând?
Peste ani
Şi peste ani, peste mulţi, mulţi ani
Ne vom iubi.
Ne vom iubi aşa ca acum
Fericiţi şi tineri vom fi.
Peste ani, peste câţiva ani
Noi tot ne vom iubi.
Vom privi cu drag
Cum prin casă aleargă copii.
Peste ani, peste vreo douăzeci de ani
Atât de mult ne vom iubi
Iar tu vei fi atât de-ncântător
Şi pe fiica noastră la alatar vei însoţi!
Peste mai mulţi ani
La sigur ne vom iubi,
Vom întineri pe zi ce trece
Când nepoţii ne vor zâmbi.
Peste ani, când vom avea argint în păr
Noi încă ne vom iubi
Şi prin dragostea noastră mare
Nemuritori vom fi.
Peste ani, da! Peste mii de ani,
Iubirea noastră poveste va deveni,
O vor citi-o strănepoţii
Iar noi încă ne vom iubi.
Contradicții
Pare că tot ce scrie,
tot ce simte
are legătură cu el.
O pură coincidență de sentimente comune,
necunoscute.
Îl vede…
El zâmbește.
Vrea să-l uite,
dar cei doi ochi căprui
o privesc
nu o lasă să-l scoată din sufletul ei…
Atâtea gânduri, atâtea întrebări,
Toate duc la el.
A uitat de sine.
Inima ei, întreaga, îl caută.
Va fi ea cea care va reuși să îi aducă fericirea?
S-a apropiat încet, timid
A auzit -șoptit- un simplu: „Te iubesc!”
Atunci a înțeles tot ce părea de necrezut.
Așa e dragostea…
Adio !
Din trupul tău se-aude un ecou,
O umbră care-mi poartă amintirea,
De parc-a fost doar visul meu și-al tău,
În somnul ce cuprinse omenirea.
Sub pleoape-mi plouă un nor stingher,
Îmi curge printre vene nesfârșirea,
Dar mă dezbrac de tine, ca de cer,
Și ard până la scrum toată iubirea.
Se stinge-n suflet ultimul jăratic,
Și teama, ca un zeu fără altare,
Îmi scrie-n trupul meu tomnatic;
Să nu te chem, și nici să cer iertare.
În locul tău rămâne un pustiu,
O carte arsă, plină de poeme,
Ce nu s-au spus, dar care știu,
Că îmi vor plânge nopțile boeme.
Și dacă-n zori m-aș mai întoarce iar,
Ar izbucni în mine un război,
Aș rupe timpul, ca pe-un calendar,
Și mi-aș lua iubirea înapoi.
Nu mai aștept nimic, și totuși stau,
Cu mâinile pe tâmple, ca-ntr-o rugă,
Și tot încerc din mine să te iau,
Ca să mă pot opri din fugă…
N-am să te chem și nici n-am să te iert,
Plecarea ta în mine voi strivi-o,
Reascultându-ți jalnicul concert,
Unde-ai cântat în toate piesele: Adio!
Labirint
Dorești să deții cele mai noi aplicații,
Nu chiar noi, cu unele variații.
Unele cică sunt menite să îți ușureze activitatea,
Pe unele le poți obține la bancă și mergi, de aceea calamitatea.
Intri, nu ai prea multe ghișee din care să alegi,
Dacă nu alegi, culegi,
Așa că te așezi la coada rândului nouă
Femeia de la ghișeu se apucă de vorbit pe la două,
Nimeni nu mai înaintează,
Mai toți că își finalizează tranzacțiile visează,
La ghișeul trei i s-a stricat sistemul și nu recunoaște
Ceea ce fiecare client despre el însuși cunoaște,
La patru nu mai e tipa blondă, drăguță,
A plecat la baie de o oră, cu tot cu cafeluță,
La ghișeul unu
S-a stricat și imprimanta, ne prinde Ajunul,
La nouă nu mai termină de vorbit la telefon
Că fii-su și-a uitat cheia și nimeni nu-i răspunde la interfon,
La șapte
Și-a deschis paharul cu ciocolată cu lapte,
La opt
S-a apucat să mănânce un cruton de pâine copt.
Nici nu mai știi de ce ai intrat,
Cu toate acestea, o femeie de treabă la tine s-a uitat,
Vrea să știe cum te poate ajuta
Și spui că vrei aplicația pentru plăți online, cu o privire ageră, răspunsul îl căuta,
Propune să instalăm aplicația George,
Hopa, aplicația George, pe acest model de telefon, nu merge,
Ce propune ea este să achiziționăm un model de Nokia Lumia
Și să încercăm pe el, că sigur va merge ca lumea.
(Cred că singurul George de care vreau să știu e George Bacovia, nu aplicația George...)
Farul din noapte
Pe cer sunt stele mii de mii,
Cu licăriri ce par zglobii,
Dar nici o rază n-a pătruns
Cum tu o faci, cum tu ai spus.
Ești liniștea din gând pierdut,
Ești focul viu ce m-a crescut,
Mai cald ca vântul primăverii,
Ești tot ce-mi umple clipa serii.
Acum e ceață pe cărări,
Și umbre cresc din depărtări,
Te caut printre nopți târzii,
De ce nu vii, de ce nu vii?
Noutăți literare, poezii și ecouri culturale direct pe telefonul tău.
Urmărește canalul
Străin în sinele său
anca_nistor
24 octombrie
Ai descris perfect omul zilelor noastre, îndepărtat de sinele său autentic, rătăcit în plăcerile și cerințele deșarte ale lumii exterioare. Frumoase v...
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Gabriel Trofin
23 octombrie
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Silvia Mihalachi
23 octombrie
Și eu cred că sunteți ,,lacrima lui Dumnezeu,,… Dovadă sunt frumoasele , creștine motivații în versurile poeziei, o poezie binecuvântată de Biblie...
Caut un om
Gabriel Trofin
22 octombrie
Mulțumesc frumos Anca... Mă bucur că îți plac versurile mele!
Caut un om
anca_nistor
22 octombrie
Ai un talent desăvârșit! Mulțumesc pentru toate stările pe care reușești să le transpui in vers🙏
Poem
Deea
21 octombrie
Mulțumesc
Sunt singur
anca_nistor
21 octombrie
Profund și răscolitor de frumos descrisă însingurarea .Felicitări!
Catastrofa din mine
Monica P
20 octombrie
Profund și frumos,felicitări!!!💌
Un lup printre oi
Irina Alexandra
18 octombrie
Superb!!!
Nu mă asculta, inimă
Lacrimi de dor
17 octombrie
Iubirea este pe vecie!