Încheiere
I. Un drum scurt am avut
Dar frumos
Un trecut iubitor am avut
Și foarte luminos
II. Nu mă așteptam
Ca aici sa se termine
Eu tot speram
Că relația o să mai ție
III. Eu acum nu te acuz
Nu e vina ta
Dar după cum sa spus
Aici sa terminat
IV. Eu încă sper in viitor
Să reluăm ce am făcut
Și cu un mic noroc
Să îndeplinim ceea ce am spus
V. Eu nu o sa te uit
Și o să te iubesc mereu
Așa cum ne-am târguit
Că viitorul va fi greu
VI. Nu am putut face mai mult
Să fie lung și minunat
Timpul care am spus
Că o să fie de durat
VII. Cu un viitor înainte
Ne-am gândit
Să-l înființăm nu doar din cuvinte
Fapta cea de dobândit
VIII. Locul unde ne-am propus
Să ne fim alături mereu
El o sa fie compus
In inima mea mereu
IX. O sa te țin minte toată viața
Tu ai avut și ai aceea iubire
Care mi-a arătat calea
De amintiri servite
X. Știu că ești convins
Că nu vei fi schimbat
Știu că va fi greu de învins
Timpul împreună format
XI. Amintiri oricum o să rămână
Într-un colț de inimă fărmat
Deja nu se mai fărâmă
Inima pentru un alt stricat
XII. Tu îmi ai încrederea
Până la sfârșit de viață
Eu promit să te iubesc
Până nu o sa mai fac față
XIII. Când o să cedez
Nu o sa mai știi de mine
Eu o sa acordez
Locul altei fete înafara de mine
XIV. Când nu o să-mi mai auzi numele
Să știi că am dispărut
Când o să vrei să-mi cauți sufletele
Deja o sa mă știi ca un sărut
XV. Un sărut dulce dar rece
Va fi în gândul tău
Atunci când îți voi trece
Prin sufletul tau
XVI. Nopți întregi o să plâng cu îngerii
Pentru a-mi alina durerea
Din cauza alegerii
In care nu îmi stă la îndemână puterea
XVII. Mult timp o să-mi fie gândul la asta
Dar nu am ce sa fac
Oricum nu pot sa las
Iubirea care ma apăsat
XVIII. Simt un gol acum
Căci nu te am aproape
Mereu când ne întâlnim pe drum
O sa te simt departe
XIX. O să știu că nu îmi mai aparții
Că nu mai am grijă de tine
Să nu mai faci prostii
Care o să rămână în ruine
XX. Poezia asta poate duce la nesfârșit
Dar nu mai pot continua plângând
Eu știu că te iubesc încins
Sau bine zis.. terminând
XXI. Terminând un mic capitol
Dar poate va continua
Clipele formate în pericol
Pentru a ne putea vedea...
Autor: Anonima S..
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: ANONIM
Data postării: 20 aprilie 2023
Vizualizări: 628
Poezii din aceiaşi categorie
orbita
Si dupa atata amar de vreme,
Bratele mi au prins putere,
Ochii mi au capatat vedere,
Iar inima avere.
in mine scantei din el
imi spun sa fac totul altfel,
Dar eu deja am trecut la alt nivel
sau poate ma insel…
Prea multă sensibilitate în norvegiană
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
For mye følsomhet
Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.
La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .
La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!
Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"
Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.
Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.
Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.
Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.
Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).
Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.
Suflet neâmplinit
Să-ți spun ceva ,tu suflet neâmplinit,
Neliniștit de gânduri și de griji
De vise care s-au pierdut ,s-au stins ,
De câte strânse pe întreg parcurs .
Ai adunat în piept atâtea doruri ,
Frânturi de clipe ,visuri spulberate ,
Ai râs cu toți ,dar plân-ai în pridvoruri
Cu lacrimi neștiute ,îngropate .
Te-nalți și cazi,te lupți cu neputința
Căutând speranța -n miez de noapte
Iar ziua ,porți o masca a credinței
Dar inima îti striga printre șoapte .
Și -ai vrea sa fie toate altfel mâine ,
Să simți că zbori ,sa poți să ierti ușor ,
Dar astăzi ești doar umbra de sub tine
Și lași în spate urme de amor .
Et si tu n'existais pas în suedeză
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pourquoi j'existerais.
Pour traîner dans un monde sans toi,
sans espoir et sans regret.
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi pour qui j'existerais.
Des passantes endormies dans mes bras
que je n'aimerais jamais.
Et si tu n'existais pas,
je ne serais qu'un point de plus
dans ce monde qui vient et qui va,
je me sentirais perdu.
J'aurais besoin de toi.
Et si tu n'existais pas,
dis-moi comment j'existerais.
Je pourrais faire semblant d'être moi,
mais je ne serais pas vrai.
Et si tu n'existais pas,
je crois que je l'aurais trouvé,
le secret de la vie, le pourquoi
simplement pour te créer,
et pour te regarder.
Et si tu n'existais pas
Dis-moi pourquoi j'existerais
Pour traîner dans un monde sans toi
Sans espoir et sans regret
Et si tu n'existais pas,
j'essaierais d'inventer l'amour
comme un peintre qui voit sous ses doigts
naître les couleurs du jour,
et qui n'en revient pas.
Och om du inte fanns
Och om du inte fanns,
berätta varför jag skulle existera.
Att hänga runt i en värld utan dig,
utan hopp och utan ånger.
Och om du inte fanns,
Jag skulle försöka uppfinna kärleken
som en målare som ser under fingrarna
Född dagens färger,
Och vem tror inte.
Och om du inte fanns,
berätta för mig för vem jag skulle finnas.
Bandbredder sover i mina armar
som jag aldrig skulle älska.
Och om du inte fanns,
Jag skulle bara vara en punkt till
i denna värld som kommer och går,
Jag skulle känna mig vilsen.
Jag skulle behöva dig.
Och om du inte fanns,
berätta för mig hur jag skulle existera.
Jag kunde låtsas vara jag,
men jag skulle inte vara sant.
Och om du inte fanns,
Jag tror att jag skulle ha hittat det,
livets hemlighet, varför
helt enkelt för att skapa dig,
och att titta på dig.
Och om du inte fanns
berätta varför jag skulle existera
Att hänga i en värld utan dig
utan hopp och utan ånger
Och om du inte fanns,
Jag skulle försöka uppfinna kärleken
som en målare som ser under fingrarna
Född dagens färger,
Och vem tror inte.
O.F.
Și mi-am dorit să fie adevărat
Dar se pare că m-am înșelat,
Îmi păreai perfect
Sub orice tip de aspect.
Îmi vorbeai de oameni care mult grăiesc
Dar nici tu nu pari mai înțelept, cum te slăvesc,
Construisem o clădire frumoasă
Care s-a dărâmat la ultima pasă.
Crezi că e perfect
Iar totul se dărâmă încet ,
Ce a fost n-o să mai fie
Asta spun mereu și tot Îmi iau chirie.
Mai bine mai devreme decât prea târziu
Tot ce e vechi se pierde-n pustiu,
Să iei o pauză de la tot ce te-a răzbit
E-o alegere ce n-a ars și nu s-a risipit.
Iar cu încrederea muncim
Nu suntem făcuți toți s-o stăpânim ,
Crezi ca-i un basm?! Sunt doar povești
Prințul pe cal alb are termeni regește.
Ненавижу
искал тебя долго, но дольше не мог,
После целого мира, не чувствуя ног.
Ты обещала ждать у порога миров,
Я щёл мимо них, не замечая углов.
Алый закат заберешь от меня силой,
Останусь во тьме, тишиною могильной.
Я там был, и вот я там сегодня вновь.
Я ненавижу тебя, ненавижу любовь.
Alte poezii ale autorului
Ai fost și ești un fost
Iubirea-n suflet ți-am purtat
tu, spunându-mi să-ncheiem
și amintirile doar de uitat
chiar și de existență dacă vrem.
De continui, n-are rost
decizia singur ai luat,
Ai fost și ești un fost,
un om ce n-a evoluat.
Destin!
Anostă închipuire despre nemurire
Funest,emfatic,secat gând
Pătrunzătoare pedeapsa de degradare
A sufletului părăgănit.
Extazul,desfătare pământească
Ilogic,perspicace și efemer
Când sufletul e călător
Din ființă în neființă
Treptat ne pierdem în timp
Conștientizăm că itinerariul este veșnic
Posomorât,ambiguu și nemulțumiti
Ajungem să cerșim un moment
Ce cadru incomparabil,viața
Un dar,un dar greu de înțeles
De ce oamenii se pierd in nonvalori atât de des?
Mă întreb adesea și mă întreb mereu de ce?
Când fiecare are un destin de cănd e în pântece!
iubire si dor
iubire si dor
orice om iubeste,
dar,
iubirea trece incercand sa ne abandoneze pe un camp pustiu unde doar cu capul
sus poti trece peste lucruri rele
dorul?…
dorul vine odata cu iubirea
cand iubesti…ti e dor de ceea ce vei pierde
cand esti singur…ti e dor de ceea ce ai pierdut
un dor poate veni,dar poate si pleca
viata este formata din doua cuvinte care pentru unii nu au valoare cum au pentru altii
iubire si dor..
dorul poate fi si el compus din mai multe parti
dorul sufletesc
cand iti e dor de o persoana pe care ai iubit o cu adevarat iti e dor si de cele 5 min in care va vedeati
iti este dor si de zambetul acela mic pe care ti l oferea
iti e dor si de noptile pierdute pe apel
iti e dor de ea ca persoana.
dorul trupesc
dorul trupesc este atunci cand iti e dor de prezenta lui
cand iti e dor doar sa ti ofere atentie ca nu mai primesti atentie
multa lume face diferenta intre iubire si atasarea fata de o persoana
iubirea si dorul?
iubirea si dorul
vin si pleaca
dar,
niciodata nu vin si nu pleaca degeaba
iubirea este un lucru in viata care nu l primesti regulat la luna sau un lucru care pentru unii dureaza o vejnicie
iar dorul este un sentiment de nostalgie
un ambiguu,este un sentiment trist care ne lasa cu rani adanci in suflet
dar,
ele trec.
Miruna
Zambesc spre viitor cu ochii inchisi
Pentru ca nu vreau sa vad
Raul ce ne inconjoara
Visez fara sa vad sau sa ma misc
Fara sa vreau ca planul meu
Sa moara
Gandesc si aud un cantec mut
Ce imi
Strica auzul
Si vad cum lacrimi cad din nou
Tu mi ai stricat surasul
Tu lume rea ce imi gonesti visarea
Tu lume rea ce ma scufunzi ca marea
Dar soarele sta sa rasara si
Fug de aici legata
Inerc sa imi simt inima n piept dar
A fost
Retezata
Te iubeam, dar nu pe tine…
Te iubeam, dar nu pe tine…
Iubeam ceea ce credeam că ești, ceea ce credeam că văd, că simt și că ating
Iubeam ce aveam în mintea mea, ceea ce credeam că am putea fi și nu am fost
Iubeam atenția pe care voiam sa mi-o oferi, iubeam cuvintele pe care nu le-ai spus dar aș fi sperat să spui
Iubeam ceva ce nu era, ceea ce credeam că ești, dar nu avea cum sa devină
Iubeam ideea iubirii tale care ar crește la gândul că mă vei vedea
Iubeam idei și așteptări, speranțe false create de o copila
Iubeam să cred că te-ai putea schimba
Iubeam să plâng de fericire când mă gândeam că te-aș avea
Iubeam ce simțeam când te priveam
Iubeam gândul ca m-ai fi dorit lângă tine
Iubeam florile pe care mi le-ai dat
Iubeam să cred că te-ai gândit la mine
Iubeam o posibilă iubire, neștiind că nu te iubeam pe tine
Iubeam un gând, un suflet ce-l aveam în mine
Iubeam să cred că tu-i dai viața, era decât o fantezie
Iubeam să cred că te iubesc, intens si plin de haos
Iubeam să îmi imaginez, că suntem suflete pereche
Iubeam ce nu eram și nu vom fi, poate în niciun univers
Iubeam ceva ce s-a sfârșit, dar nu te iubeam pe tine.
Te caut, o...soare!
Frumosule soare
Iartă-mă pentru vânt
Iartă-mă pentru întuneric
Iartă-mă pentru ploi
Mi-e dor de tine , soare!
Mi-e dor de a ta lumină
Încerc să te caut
Dar nici nu te-aud
Și mă caut și pe mine
In întuneric mă simt
Iarna-mi înțeapă fața
Și lumina n-o mai simt
Ai rămas o amintire
O lumină atât de pustie ,
Inimă tremurândă
Te aștept pân' se usucă
Medussa