Cățeaua adormită
Era odată o Căţea cam gură-cască
Ce de nimic nu se îngrijea.
Cum îi venise vremea ca să nască
Şi nici o locuinţă nu găsea,
O megieşă s-a-ndurat să-i dea
Modestul ei coteţ cu împrumut.
Dar, mai târziu, venind să şi-l reia,
Un pic de păsuire tipa i-a cerut.
Erau căţeii mici, mai trebuia
Să stea puţin în ea…
Iar când şi păsuirea a trecut,
S-au ivit în prag cu toţii,
Mârâind, rânjindu-şi colţii.
– Scoate-ne, de eşti în stare!
Nu-mprumuta nimic, nicicînd,
Unor mişei le spunea:
Vei regreta cît de curînd:
Căci, de la ei,
Cu greu mai poţi ceva-ndărăt să iei!
Poezii din aceiaşi categorie
Alte poezii ale autorului
#Interesant
Poem: Omul de pe schelă care privește în jos
Poem: Paradoxuri
Spectacol de muzică și poezie ”Eminescu , În mine bate inima lumii”- Omagiu Poetului Național la 130 de ani de la trecerea în eternitate
Poem: Exista
Poem: Dragoste de munte
De ce ai alege cărțile de dezvoltare personală?
Poem: Про любовь
Poem: Ziua mea 23 ani
Morțile ciudate ale marilor scriitori români. Eminescu, ucis cu o cărămidă în cap